Lună: iulie 2009

Despre frumos şi bine

Am încercat să găsesc mereu frumosul şi binele din orice situaţie dar , recunosc că nu mi-a reuşit întotdeauna poate pentru că am tendinţa să analizez prea mult şi să mă implic foarte mult în toate proiectele pe care mi le-am propus. Fără să-mi propun, evident, au ieşit la iveală şi aspecte mai puţin plăcute, dar destinul ghiduşiu a compensat într-un fel inedit fiecare moment în care am crezut că am dat chix. Sunt cam tranşantă în alegerea prietenilor, dar cei care mă cunosc cu adevărat sunt bucuroşi să descopere alături de mine frumuseţea şi binele care ni-l oferă viaţa. Cei care mă cunosc spun despre mine că sunt un „copil vesel”, lucru care mă onorează teribil şi nu mi-aş dori să pierd nimic din inocenţa începutului, din puritatea debutului vieţii. Când scriu, ipostază sub care mulţi dintre prietenii şi cunoscuţii mei nu prea m-au imaginat- sunt convinsă că unii sunt foarte miraţi- justiţiarul din mine încearcă să facă dreptate. Atunci fluxul ideilor se îngrămădeşte la confluenţa dintre real şi ireal şi lansez idei nu întotdeauna comode. Binele şi frumosul se împletesc creând unele din cele mai fascinante lucruri de pe lumea aceasta. Referitor la frumos, ce este frumos? Frumoase sunt florile, toate fiinţele de pe pământ, iubirea este frumoasă, sufletul unor oameni… Bine este să fii tu însuţi în toate împrejurările, bine este să accepţi că nu toţi sunt la fel, că diversitatea este frumoasă…
Un părinte este întrebat: ” Tu nu îţi educi fiul? nu îl constrângi? Nu-l baţi? Nu-l pedepseşti?”
Părintele răspunde: ” Nu!…”
„Nu-l constrângi, nu-l baţi, nu-i porunceşti şi asta pentru că ştii că blândeţea este mai puternică decât severitatea, apa este mai puternică decât stânca, că dragostea este mai puternică decât forţa.”
Ce poate fi mai frumos decât să recunoşti că toate nebuniile tale nu-l vor absolvi pe copilul tău să guste din tot ceea ce simte că este necesar să ştie? Dragostea este răspunsul la multe dileme, de fapt fără dragoste nu e nimic!

De vorbă cu mine însămi

Astăzi pare o zi favorabilă meditatiei, pentru că tocmai a plouat şi aerul răcoritor te predispune la aşa ceva… A fost o zi plină în evenimente, iar acum după ce am reuşit să-mi duc la îndeplinire obiectivele propuse şi să fiu un camarad de încredere pentru toţi cei care mă cunosc şi mai ales pentru familie, m-am aşezat în faţa calculatorului pentru a sta de vorbă cu mine însămi şi pentru a-mi face o reevaluare a potenţialului de reuşită al blogului meu…. Aş avea multe idei, dar majoritatea au fost abordate de altcineva, prin urmare voi încerca să fiu eu însămi, iar dacă o să-i placă cuiva să-mi spună…

Viaţa aceasta care ne-a fost dăruită este mereu uimitoare şi nu încetează să ne surprindă de fiecare dată exact în momentul când ne aşteptăm mai puţin… Pe parcursul ei, ca toţi de altfel, am fost martor sau chiar actor la multe întâmplări mai mult sau mai puţin hilare. Din fiecare am învăţat câte ceva şi mi-am descoperit o altă latură a personalităţii mele care era acolo dintotdeauna, dar de a cărei existenţă nu aveam habar. Ce poate fi mai palpitant decât propria regăsire în momente dificile, păstrarea balanţei, a echilibrului diafan dintre bine şi rău, iscodirea vieţii în profunzimea ei?… Cândva doream să fiu psiholog… Atunci credeam că mi se potriveşte această meserie, acum gândesc altfel… Fiecare meserie are frumuseţea ei de necontestat, iar noi suntem cei care trebuie să o găsim… Dacă nu reuşim să găsim Sfântul Graal, partea plină a paharului şi nu ne simţim bine în propria piele, atunci sigur mai avem de explorat faţete noi ale vieţii. De altfel, nu cred că există un moment din trecerea noastră efemeră pe acest pământ din care să nu avem ceva de învăţat..Am întâlnit însă oameni care se simt prea bine în propria piele şi uită să mai fie OAMENI… Trist şi o spun cu durere că omul îl respinge pe om, spiritele devin impenetrabile, se plătesc şi se încasează servicii reciproce, fără să se pună în ele dragoste. Realitatea e dură, însă omul, adevăratul om, cel ce este om, pe deplin om, poartă în sine întreaga lume ce-l înconjoară. Departe de mine să fac apologii sau să lansez vorbe de duh, spun doar ceea ce cred şi uneori mă gândesc cu oarecare reticenţă la societatea viitoare din care vom face parte cu toţii şi căreia fiecare ca individ îi vom da un tribut … Ideile ca şi banii, nu sunt de fapt, în ultimă instanţă decât reprezentări ale avuţiei şi instrument de schimb şi ambele se reflectă în stările de conştiinţă. Nici trupul nu mănâncă bani, nici sufletul nu se hrăneşte cu simple aparenţe… Astfel, prefer să fiu stăpânul ideilor şi nu sclavul lor. Căci sclavi le sunt acei oameni cu convingeri înrădăcinate, fără simţul nuanţei, nici al nimbului care învăluie şi armonizează contrariile. E stabilit atunci că dreptul meu inalienabil este de a mă contrazice, de a fi nou în fiecare zi, fără a înceta totuşi să fiu mereu aceeaşi. De ce să fiu bolovan prins de pământ şi nu nor ce se scaldă în aer şi lumină?

Iluzii

De bucurie ca am reusit sa intru in marea familie a bloguitului – cum spunea o prietena de-a mea- as mai vrea sa postez ceva, fie doar pentru a-i multumi acelei persoane care mi-a dezvaluit si mie pasii pe care trebuie sa-i urmez pentru a ma lansa pe piata impartasitului de idei… Multumesc si toata admiratia pentru blogul tau!
A indrazni este primul pas necesar dupa dorinta de a cunoaste spunea Richard Bach in cartea sa „Pescarusul Jonathan Livingstone”pe care am lecturat-o cu mare placere chiar daca nu am inclus-o printre cartile preferate… Din pacate, adesea cel mai greu lucru este sa convingi o fiinta ca este cu adevarat libera, libera sa-si construiasca propria viata, propria devenire si bineinteles propria fericire… Aceasta nu presupune a ne amagi cu iluzia unei trasformari peste noapte, generata de o bagheta magica, caci intotdeauna calea catre desavarsire presupune o practica sustinuta, in urma careia fiinta va cunoaste o ascensiune gradata, spre nivele de constiinta din ce in ce mai inalte, dar rabdarea si perseverenta fiintei ce va parcurge cu hotarare acest drum va fi intotdeauna rasplatit, fie doar prin smulgerea din aceasta iluzie amagitoare… De fapt, sensul existentei noastre nu este de a trai in cunoscut, ci de a invata mereu, de a ne redescoperi tot timpul,de a ne deschide permanent in fata a ceea ce pana mai devreme era necunoscut, imposibil…Cred ca pentru prima zi de scris este suficient… De altfel sunt la inceput si sper sa ma indrumati si sa-mi spuneti daca ce am lansat merita cateva minute din timpul vostru pretios ori nu….