Jocul ideilor în ipostaza zilnică a eu-lui

Într-o zi obişnuită din toate punctele de vedere m-am dus la magazinul din colţ – cred că peste tot se găseşte invariabil un magazin pe colţ pus special acolo ca să te scutească de inutile neplăceri în cazuri de maximă urgenţă cum e vizita inopinantă a unor musafiri şi când trebuie să-i serveşti cu ceva – şi ca tot omul doream să cumpăr ceva produse. Am fost întâmpinată cu o răceală ostilă de către dumnealor doamnele vânzătoare, de fapt prezenţa mea fiind palpabilă şi foarte concretă, dar din partea lor nu am sesizat nici o mişcare cum că le-aş „deranja” cu ceva . Să vă spun că era şi o adevărată armată? Erau vreo patru de toate dar fiecare era „ocupată” cu cîte ceva…Una ” aranja” ceva în rafturi, alta îşi controla proaspăta manichiură, una se pregătea să iasă la o pauză de ţigară,iar cealaltă mă ignora complet. M-am aşezat cuminte la coadă,- culmea e că nu era nici măcar coadă- în speranţa că cineva, cândva mă va observa…Mi-am dres glasul de căteva ori dar ele, distinsele doamne puse acolo nu ştiu pe ce criteriu sau după ce principiu selectiv care mă depăşea complet, îşi continuă discuţia puerilă începută de dinainte de a le surprinde eu… Exasperată şi hotărâtă să fac cale întoarsă sau să găsesc un magazin unde cel puţin partea mercantilică să se justifice că de bun simţ nu putea fi vorba în acest caz, întreb: Mă serveşte şi pe mine cineva?…

Deranjate că le-am întrerupt conversaţia de doi lei, una dintre ele se ridică în cele din urmă dar cu o viteză pe care şi pe un melc l-ar face să râdă şi cu o privire de genul : Ce cauţi tu în viaţa mea? mi se adresează : Da, ce doriţi? După ce am cumpărat ce doream mi-am jurat că nu voi mai „vizita” prea curând locaţia. Am uitat să vă spun că celelalte s-au adunat în magazin şi toate se mişcau parcă în reluare acesta fiind se pare criteriul primordial după care au fost angajate. Plutea în aer o atmosferă de lâncezeală şi plictis, încât simţeai că ai nimerit într-o scenă din filmele acelea cu proşti în care totul părea absurd şi timpul se mişca în tandem cu protagoniştii.

Bineînţeles că le-am poreclit „lenoasele” şi de atunci magazinul este numit „la lenoase”, deşi lucrurile s-au schimbat de curând în bine. Singura concluzie pe care am putut să o trag din experienţă a fost că toate au fost angajate pe bază de pile, altfel nu-mi explic relaxarea totală când erau clienţi.E drept că toate erau binişor trecute de prima tinereţe, dar asta nu justifică comportamentul lor. Culmea e că nu mi s-a întâmplat numai mie, ci şi vecinii noştri s-au plâns de acelaşi tratament. Deci nu e ceva care mi s-a părut, ci chiar erau lenoase…

La extrema cealaltă, sunt genul de vânzători care parcă sunt hotărâţi să te ia cu asalt de cum intri în magazin… Nici nu pui pasul în interior că se ridică după scaun şi vin tiptil lângă tine ca să te întrebe: Cu ce vă pot servi?

Automat simţi o stare nu prea plăcută, pentru că te simţi privit la orice mişcare şi atunci vin şi avalanşe de întrebări: Doriţi o bluziţă? Azi am primit marfă şi se poartă motive cu fluturaşi anul acesta… ca şi cum tu ai cerut toate acele informaţii. Doriţi poate o fustiţă? V-ar avantaja mult modelul acesta. Tot azi le-am primit…etc. Cred că înţelegeţi despre ce vorbesc pentru că e posibil să fi făcut cunoştinţă cu experienţa. Nici genul acesta de vânzători nu sunt de preferat, cred că mai degrabă cei mai ponderaţi care te lasă să vizualizezi produsele şi apoi să-ţi anunţi dorinţa că vrei să te înnoieşti. Uneori preferi să pleci imediat decît să suporţi noianul de atenţii ce ajung să te copleşească la un moment dat…
Pentru piloase aş avea o dedicaţie sub forma unei fabule a lui Victor Gorşcovăz:

„Nu ştiu cât era de fină,

Sau cât era de utilă,

Cert e că într-o uzină

Îşi făcea de cap o PILĂ.

Printre-atâtea aparate

Cu tehnicitate mare,

Părea fără doar şi poate,

Sculă nefolositoare;

Dar ne-şeală aparenţa;

PILA o mai duce bine

Şi-şi justifică prezenţa

Peste tot, unde mai …ţine.

Astfel şi aci-n uzină,

Aplicând diverse „scheme”

(Deşi plină de rugină),

„Ajusta” zeci de probleme…

Da-ntr-o zi, trecând prin hală,

Polizorul prinse veste

Despre-o nouă „învârteală”

Şi, scârbit de-aşa poveste,

N-a mai stat la îndoială,

Ci-nşfăcând ruginătura,

Îi zbură, la repezeală,

Fără milă, dinţătura,

Polizând ambele feţe

Şi pe margini, cu temei…

Bine-ar fi să mai înveţe

Din povestea asta cei

Ce-şi clădesc un fals renume

De”piloşi”, nevoie mare,

Omiţând că sunt pe lume

Specialişti în …”polizare”. „