În primul rând este vorba de un orgolios care știe tot, sigur pe el și niciodată dispus să accepte o altă părere, un individualist care are toate șansele să dezbine echipa cu care lucrează. Este genul de personaj care uneori ajunge să fie ”toxic”, care te face să te simți incomod la locul tău de muncă sau te scoate din minți prin soluțiile pe care le propune ad-hoc fără prea multe ezitări și cu zâmbetul pe față, fără urmă de concentrare și cu certitudinea că nu este loc de soluție mai bună.
Atotștiutorul este colegul care are răspunsul la toate întrebările, dar sunt ele cele corecte sau pot fi ele argumentate? Unii dintre acești colegi sunt orientați spre detalii pierzând pe drum esențialul, alții spre soluționarea cu orice preț a problemei uneori în defavoarea ta sau tocmai de aceea chiar dacă nimeni ne le cere acest lucru, uneori fără să existe o problemă reală deci se trece la fabricarea ei spre disperarea celorlalți colegi pașnici și dornici de armonie. E probat faptul că nu există colective ideale, poate voi ați întâlnit, mereu va fi acolo cârcotașul, morocănosul, nemulțumitul, atotștiutorul, blazatul, prefăcutul sau șeful care susține că are răspunsul la toate. Șanse prea mari de fi armonie nu prea sunt deci… Soluția? Facem și noi ce putem…
Acești colegi sunt o sursă continuă de frustrări, reușind să scoată din minți și pe cel mai calm om , pe unii chiar determinându-i să demisioneze sau să-și schimbe locul de muncă. De ce frustrare? Pentru că susțin cu vehemență că sunt mai competenţi, au cursuri mai multe de specializare deși ca și vârstă sunt novici, unii se apucă să-i învețe pe cei cu mai multă experință în domeniu, explicându-le sau dându-le de înțeles că sunt depășiți, uneori pur și simplu bagându-se în seamă și neavând de fapt habar de lucrurile elementare dintr-o relație dintre doi oameni sau dintr-o colectivitate sau măcar despre problema pe care susțin că o pot rezolva doar din două pocnete de degete. Și unde mai pui că persoane de genul acesta beneficiază și de protecția șefului, o pilă sau o relație de amiciție prelungită după serviciu doar pentru a fi pe val. Când încerci să le explici persoanelor de acest gen că de fapt nu stau chiar așa lucrurile te trezești că ești făcut incompetent sau depășit,sau reticent la nou, ineficient. Este primordial ca șeful să-și dea seama că de fapt persoana respectivă o face pe grozava și stă în puterea lui să instaureze un climat de înțelegere și armonie la serviciu. Cel mai bine ar fi ca respectivul coleg să înțeleagă care e locul lui și să-și dea el demisia în favoarea celorlalți. Rar se întâmplă așa ceva.
Este cineva deținătorul adevărului absolut? Nu cred și tocmai de aceea pe parcursul anilor am realizat că este mai bine să fiu reticentă cu persoane de genul acesta pentru că cea care va suferi voi fi tot eu. Îmi păstrez energia pentru cine merită și fac tot ce pot pentru a fi cât mai eficientă la locul de muncă.
Ce frapează este că atotștiutorul reușește să timoreze atât pe cei cu experiență cât și pe debutanți. Secretul la locul de muncă este munca în echipă și sfaturile unora sau altora se pot dovedi foarte utile cu condiția să fie acceptate.
Uneori suntem tentați să dăm o a doua șansă persoanelor de acest gen pe considerentul că prima impresie a fost greșită. Am fost foarte dezamăgită ori de cîte ori am procedat pe baza acestui principiu. Invariabil încep să apară reacții, dacă nu de la tine de la ceilalți colegi care nu mai suportă tratamentul dar care nu face decât să tensioneze și mai tare atmosfera. Cel mai bine e să nu intri în polemici cu aceste persoane, să dai dovadă de tact și diplomație, să nu te pierzi cu firea. Altceva demn de a fi reținut e că ne putem ”obișnui” să lucrăm cu persoane de genul acesta încercând să-i înțelegem stilul și anume acela de a fi mereu în centrul atenției. Dacă persoana a ajuns să dezbine și să stârnescă conflicte din nimic, șeful este cel care are ultimul cuvânt dar dacă este influențabil, vai de angajații lui! De preferat un șef obiectiv și care să-și cunoască interesul, anume binele angajaților săi. Dacă este armonie și „afacerile” vor fi prospere…
Un om de genul asta, rar sa demisioneze, pentru ca se crede deja buricul pamantului care,desigur,e sub lumina reflectoarelor, e frumos si destept si nu are de ce sa plece dintr-un loc unde poate sa fie EL! Vai de situatia in care seful e unul care pune botul la ceea ce spune unul de genul descris in post, se duce naibii toata echipa de lucru…
Daca nu doreste sa demisioneze atunci noi trebuie sa luam o hotarare! Ramanem sa-l suportam sau plecam noi! Bineinteles ca el ar putea interpreta acest lucru drept o slabiciune dar sanatatea si armonia personala ar trebui sa primeze…
În primul rând este vorba de un orgolios care știe tot, sigur pe el și niciodată dispus să accepte o altă părere, un individualist care are toate șansele să dezbine echipa cu care lucrează. Este genul de personaj care uneori ajunge să fie ”toxic”, care te face să te simți incomod la locul tău de muncă sau te scoate din minți prin soluțiile pe care le propune ad-hoc fără prea multe ezitări și cu zâmbetul pe față, fără urmă de concentrare și cu certitudinea că nu este loc de soluție mai bună.
Uneori suntem tentați să dăm o a doua șansă persoanelor de acest gen pe considerentul că prima impresie a fost greșită. Am fost foarte dezamăgită ori de cîte ori am procedat pe baza acestui principiu. Invariabil încep să apară reacții, dacă nu de la tine de la ceilalți colegi care nu mai suportă tratamentul dar care nu face decât să tensioneze și mai tare atmosfera. Cel mai bine e să nu intri în polemici cu aceste persoane, să dai dovadă de tact și diplomație, să nu te pierzi cu firea. Altceva demn de a fi reținut e că ne putem ”obișnui” să lucrăm cu persoane de genul acesta încercând să-i înțelegem stilul și anume acela de a fi mereu în centrul atenției. Dacă persoana a ajuns să dezbine și să stârnescă conflicte din nimic, șeful este cel care are ultimul cuvânt dar dacă este influențabil, vai de angajații lui! De preferat un șef obiectiv și care să-și cunoască interesul, anume binele angajaților săi. Dacă este armonie și „afacerile” vor fi prospere…
ai un premiu la mine pe blog – BLOGUL DE AUR
Felicitari!!
Un om de genul asta, rar sa demisioneze, pentru ca se crede deja buricul pamantului care,desigur,e sub lumina reflectoarelor, e frumos si destept si nu are de ce sa plece dintr-un loc unde poate sa fie EL!
Vai de situatia in care seful e unul care pune botul la ceea ce spune unul de genul descris in post, se duce naibii toata echipa de lucru…
Sasha multumesc mult pentru premiu! Ar trebui acum sa dau mai departe stafeta? Adica sa aleg si eu blogurile mele preferate si sa le trimit mesaj?…
Daca nu doreste sa demisioneze atunci noi trebuie sa luam o hotarare! Ramanem sa-l suportam sau plecam noi! Bineinteles ca el ar putea interpreta acest lucru drept o slabiciune dar sanatatea si armonia personala ar trebui sa primeze…