Pe o margine de lume

Nici nu-mi mai amintesc când s-a născut prima dată în mintea mea ideea că toate experienţele de viaţă sunt suma efectelor şi cauzelor generate de noi şi finalizate cu apogeul, anume câştigul binelui. Din vremuri imemoriale, din basmele pitoreşti sau din credinţa nestrămutată că aşa e firesc…Indiferent de tragismul fiecărei experienţe, am văzut doar prolificul şut menit să mă propulseze pe culmi nebănuite, am văzut doar acea călire voită, benevolă a voinţei şi a eu-lui propriu. Mă consolez cu gândul că am mai învăţat ceva din fiecare experienţă în parte, că ele m-au ajutat să cresc mai repede, fără îndoială în suflet şi poate că astfel voi îmbătrâni şi mai încet.

Aţi observat că despre lucrurile serioase nu îndrăznim să vorbim decât în glumă? ( nu toţi dar majoritatea oricum) Adoptăm sub o mască improprie, un ton jucăuş care ar trebui să camufleze, să ascundă, dar nu reuşeşte decât să stilizeze gravitatea celor spuse. Să ne facem din propriile experienţe un altar în faţa căruia să ne transformăm concepţia despre viaţă în ce priveşte puterea benefică a întâmplării şi forţa curativă a suferinţei reprezintă un ideal ce poate fi un dat sau dar. Ce e de fapt viaţa? Uneori e un spectacol de pe o margine de lume , dar un spectacol în care câteodată ai rolul principal, alteori eşti spectator benevol. Uneori înseamnă a te împărtăşi dintr-o psihologie colectivă, infinit sugestivă şi a face din viaţă un incredibil a fi, ceea ce simbolizează conştientizarea frumuseţii descoperii, dezvăluirea lumii, prilejurile de uluitoare surprize în univers. Ar mai putea fi conştientizarea frumosului născut „din bube şi noroi”, a înţelege pulsul omenirii. A merge cu autobuzul, a vizita un bolnav, a fi chiar tu bolnav, a vorbi cu un copil, a face piaţa, a întâlni un prieten, a fi iubit sau urât, a fi lăudat sau hulit, a fi înţeles sau ignorat se transformă din simple accidente ale destinului într-o terapie, într-o soluţie de a-ţi vindeca sufletul…
Odiseea înfiinţării unui blog începe relativ curând la mine şi este un prilej unic, magic uneori de a fi într-un aici şi acum imemorial, de a mă înfrupta din acea psihologie colectivă de care pomeneam. Ce este de fapt un blog? Plecând de la ideea sugerată într-un post ( pheideas) că trebuie să ştim să facem un marketing de performanţă, aş spune că prefer revelaţia momentului, descoperirea treptată a „minunii că eşti, a întâmplării că sunt” cum spunea Blaga. Ce pot spune e că blogul este un mod de a interacţiona cu alţi oameni, de a face schimb de idei, opinii pe diverse teme, target-ul meu, fiind acela de a-mi lărgi sfera cunoaşterii, de a simţi pulsul naţiunii şi de a mă integra în marea vieţii zilnice, ce uneori, chiar dacă nu recunoaştem ne copleşeşte, ne uimeşte, ne dezamăgeşte. Faptul că reuşeşti să împărtăşeşti şi altora din căutările tale, din experienţa de viaţă şi opiniile personale nu pot spune decât că este un marketing ce are în primul rând ca target dezvoltarea personală şi apoi vizează o anume atitudine sau informare a altora. Cum s-ar spune, aş insista mai mult pe un marketing al iubirii de semeni, al dezvoltării personale care are infinit mai multe răspunsuri decât cel axat pe natură sau economie. ( de fapt de aici pornesc toate problemele şi anume că întotdeauna găsim vinovaţi pe alţii şi mai puţin pe noi). Sunt de acord că tot ce vedem şi învăţăm de la natură reprezintă un tezaur unic. Frumuseţea ce ne este oferită cu nonşalanţă de fiecare floare în parte, de fiecare insectă sau copac ne dezvăluie uneori lecţii demne de urmat şi de noi oamenii. Miracolul de cele mai multe ori este regăsit în ceea ce este simplu, firesc. ( albina polenizând o floare, omida transformată în fluture, picătura ploii în zilele secetoase, frunza ce cunoaşte o gamă variată de culori etc.) Când vom învăţa şi noi lecţia aceasta elementară?Anume că, de la simplu porneşte complexul. Avem pretenţia să ni se rezolve problemele pentru că am cucerit cele mai înalte culmi ale tehnologiei, dar uităm că noi, nu suntem prizonierii sorţii, ci doar ai propriei minţi.
Delf

Impresia mea superficială e că acordăm atâta credit tehnologiei doar pentru că, în realitate, avem nevoie de tutele şi o preferăm pe cea ştiinţifică pentru că pare să deţină capacitatea de a gândi în locul nostru. Apelăm la simulacre externe pentru că nu avem curajul să ne explorăm resursele interne. Căutăm sofisticării acolo unde simplitatea ar putea fi mai utilă; ne complacem în comodităţi pentru a ne îndopa cu iluzii.
Da, suntem pe o margine de lume, dar în loc s-o contemplăm din poziţia privilegiată în care ne aflăm, preferăm să ne aruncăm în abis.

pheideas

Marketingul se invata. Cel conjugal, cel mai greu, pentru ca intervin sentimentele.
Marketingul iubirii de semeni, sa stii ca e cel mai dificil, pentru ca gestionezi greu schimbul de emotii. Poti pierde cu usurinta.
Iar cu blogurile, am din ce in ce mai mult impresia ca fac arta. :))

Liliana

Pheideas, cand e vorba de sentimente este greu pentru ca risti sa pierzi mai mult decat schimbul de emotii, te poti pierde pe tine ceea ce e mult mai grav…Multumesc pentru aprecieri!:)))

Rontziki

Imi place sa cred ca viata noastra este suma efectelor generate de noi…sau mai bine zis ca este si suma acestor efecte, pentru ca nu cred ca chiar totul in viata este generat si controlat de noi insine 🙂
La fel cum imi place sa cred ca nu totul pe lumea asta este marketing…constat in multe asta, dar ma incapatanez sa cred ca nu e asa…iar in materie de blog sunt partial de acord, adica da, vrei-nu vrei, devine un marketing de idei si are ca efect dezvoltarea personala, dar e mai bine daca nu-l vedem ca pe un marketing pentru ca, neurmarind nimic, avem sansa sa fim mult mai sinceri 🙂
Foarte frumos spus ca miracolul il regasim in ceea ce este simplu, firesc 🙂
@Delf : mai mult decat de acord! 🙂

Liliana

Rontziki nici nu cred ca este posibil sa controlam noi totul! Suntem prea limitati si ingusti uneori pentru a detine controlul vietii noastre, doar o parte sta in puterea noastra restul …poate il voi continua intr-un alt post.Ideea cu marketing-ul era un joc de idei la postul lui Pheideas. Nici eu nu cred ca totul e un marketing, cred ca s-a observat la un moment dat…:)

Liliana

Hmm, sper sa nu fie o capcana… Blogul am spus si in post ce este pentru mine si poate fi cat de private doreste cel care l-a creat, in functie de sinceritatea trairii fiecaruia si a sinceritatii expunerii ideilor…

Rontziki

Ma bag si eu in vorba 🙂
Un prieten mi-a zis odata ca sufar de "excese eseistice" :)) Probabil ca de-aia scriu 🙂 (citise ceva ce scrisesem inainte sa am blog si care a luat forma postarii Antidot impotriva noastra)
In ce priveste blogul, recunosc ca sunt oarecum egoista, motivatia initiala si tre' sa recunosc ca e inca valabila a fost sa adun undeva tot ce-mi place (filme, carti, muzica) si ce-mi trece prin cap, dar frumos, cu poze, cu melodii, cu filmulete – cand eram mica decupam reviste si lipeam decupajele pe foi, doar pentru ca imi placea sa fac colaje…cam asa si cu blogul…
Si ma vad rasfoindu-l peste cativa ani, asa cum recitesc acum, mai ales cand trec prin perioade mai grele, ce-am scris de-a lungul timpului si ma ajuta enorm…deocamdata e inca prea recent blogul ca sa ma uimeasca :))
Ca le-as transmite si celorlalti vreo idee care sa li se para interesanta, fara falsa modestie, ma indoiesc, dar evident ca m-ar bucura sa fie asa…ca am descoperit blogareala si gasesc eu idei interesante la altii, ma incita, ma dezvolta si imi place 🙂
Dar astea din urma chiar sunt colaterale motivatiei de mai sus, desi, odata descoperita blogareala, ma va incita si daca n-as mai scrie 🙂

Liliana

Fiecare dintre noi a ales blogosfera din diverse motive; orice s-ar spune nu ramanem indiferenti cand observam idei pline de substantialitate si expuneri pline de originaliate! Cred ca unul din motive ar fi cum spuneam dezvoltarea personala si nu in ultimul rand nevoia de a impartasi, de a incerca ceva nou, ceva ce parea imposibil la inceput,de fapt acesta fiind si adevaratul sens al evolutiei, acela de a te depasi in orice moment. Ma bucur mult cand te bagi in vorba…:D

Dă-i un răspuns lui Liliana Anulează răspunsul