Banii aduc fericirea?

Pentru a mă ţine de promisiune, am pretenţia că sunt un om de cuvânt, voi încerca să abordez un subiect care este vechi şi nou în acelaşi timp pentru că fiecare vede din punctul lui de vedere. Ca oricine m-am întrebat şi eu dacă banii aduc cu adevărat fericirea sau cum zicea unul din cunoscuţii mei o întreţin. Să o luăm gradat…
Conform definiţiei din Dex banul este echivalentul general al valorii mărfurilor(fiind el însuşi o marfă), o monedă de metal sau de hârtie recunoscută ca mijloc de schimb şi de plată. Fericirea conform aceluiaşi Dex este o stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină. Să fie oare posibil ca să ne facem rost de o astfel de stare printr-un mijloc de schimb sau de plată, printr-o marfă? Ce am putea da la schimb atunci şi ce modalitate de plată ar fi indicată în acest caz? Ce fac oamenii ca să ajungă la un nivel de trai în care pot spune că au acumulat cam toate însemnele statusului social? Cred că, în primul rând şi-ar cumpăra confort, cu tot ceea ce implică acest lucru: case, maşini, lux, iar dacă deja au toate acestea pot să deruleze şi nişte proiecte caritabile şi vor continua neaparat şi cu alte afaceri care să producă şi mai mulţi bani. Cazuri cunoscute şi mediatizate sunt nenumărate şi pot spune cu certitudine că nu toate au un happy end. Lucrul acesta nu înseamnă că sărăcia este o garanţie a fericirii, însă uneori banii sunt o piedică în calea ei.
Uneori avuţia, ce implică automat şi banii conduce la ideea că poţi face ce vrei. Imaginea, aparenţa e totul şi nu contează că sunt încălcate drepturile celorlalţi. De fapt chiar libertatea e înţeleasă greşit . Într-o lume ideală, nu ar exista restricţii, constrângeri, dogme de genul legilor, sau cele ale bunului simţ şi fiecare ar şti exact care este locul lui, pătrăţica lui, chiar dacă ar avea sau nu bani şi nu ar deranja celelalte pătrăţele. Prin extrapolare, toate constrângerile s-ar anula , nu şi-ar mai găsi utilitatea dacă fiecare ar respecta ce are. Libertatea de a face ceea ce vrei se referă doar la pătrăţica pe care o are fiecare şi nu mai departe. Dacă s-ar înţelege acest lucru haosul ar fi o noţiune inexistentă. Libertatea este astfel orice e posibil cu condiţia să nu-l deranjezi pe cel de lângă tine. În momentul în care îi „agresezi” pe cei de lângă tine cu extravaganţe şi momente penibile doar pentru că te consideri un iubit al sorţii, nu mai poate fi vorba de libertate, ci de ridicol şi grotesc. Un lucru care nu este înţeles de majoritatea românilor cu bani este că respectul nu se poate cumpăra, el se câştigă prin fapte demne. Ei vor să fie respectaţi fără ca să aibă la rândul lor respect pentru ceilalţi.
O bună parte din oamenii bogaţi şi foarte bogaţi care au ajuns acolo prin muncă onestă dacă ar fi întrebaţi ce ar face fără bani oare ce ar răspunde? Întâmplarea face să fi urmărit un documentar despre oameni de acest gen pe Discovery şi nu mare mi-a fost mirarea când li s-a adresat şi această întrebare. Ştiţi ce au răspuns unii dintre ei? Că dacă nu ar mai avea bani cel mai mult le-ar lipsi libertatea de a face ceea ce vor. Ironie sau nu, dar exact lucrul acesta ar simţi ei că le lipseşte cel mai mult. Vrei nu vrei, banii îţi oferă o anume libertate, dar tu eşti cel care trebuie să ştie cum să folosească această libertate în folosul tuturor. Sunt oameni minunaţi care au înţeles după mai multe încercări la care i-a supus viaţa că puterea nu stă în a poseda cât mai mulţi bani, ci în putinţa de a ajuta cât mai mulţi oameni să se dezvolte. Sunt cazuri inedite şi din care avem de învăţat câte ceva.

Dacă ar fi să luăm cazul foarte mediatizat cu ceva timp în urmă a lui Michael Jackson… Supranumit şi „regele muzicii pop”, acest om avea cam tot ce-şi poate dori un muritor, material vorbind , mai puţin afecţiune! Se presupune că tocmai banii au atras pe lîngă el mulţi profitori care erau dornici de „afirmare”. Ce a făcut Michael cu banii? Şi-a cumpărat confortul de care spuneam şi ce este mai dureros, a încercat să suplinească prin ei anumite aspecte care l-au demoralizat în copilărie şi adolescenţă în ce priveşte fizionomia lui. Cred că ar fi trebuit să vadă partea plină a paharului şi să ignore glumele deplasate la adresa lui. Talentul lui ar fi trebuit să-i fie de ajuns şi cu timpul ar fi dovedit că interiorul este mult mai valoros decât exteriorul – lucru care s-a şi întâmplat ulterior prin cântecele lui deosebite -. La ce i-au folosit lui banii dacă nu avea sprijinul şi iubirea familiei, cea care ar fi trebuit să-i fie alături şi să-l încurajeze în momentele mai puţin plăcute ale vieţii? Banii pot rezolva multe lucruri dar nu pot cumpăra respect, dragoste, afecţiune. Dar fericirea? De fapt fericirea este un termen relativ, dar fără ea, ne-am simţi ca o floare fără apă şi ne-am ofili instantaneu. Sufletul nostru s-ar simţi împietrit şi am trăi cu sentimentul că nu suntem ai nimănui. Toţi avem momente mai dificile pe parcursul vieţii, dar dragostea familiei, sprijinul ei ne face să trecem mai uşor peste ele şi nu banii. Poate pentru unii banii rezolvă şi acest aspect. Ce s-ar fi întâmplat dacă Michael nu ar fi avut bani?
Sunt convinsă că talentul lui ar fi răzbătut oricum dar , mai sunt sigură şi că nu şi-ar mai fi conceput copiii în laborator, nu ar mai fi transformat-o pe asistenta lui în cărăuşul copiilor.Sunt mulţi copii săraci care însă beneficiază de iubirea unei femei, a mamei, de îmbrăţişările ei, pe când copiii lui au crescut fără acestea. A preferat să-i ţină într-un glob de cristal şi să le ofere atenţii nenumărate, dar a uitat de cele mai importante de care nici el nu a beneficiat la rândul lui. A fost alegerea lui şi nu poate fi condamnat pentru acest lucru, pentru că fiecare facem zilnic alegeri şi nu ne putem lăuda că toate sunt cele potrivite. Aceasta este viaţa! Să riscăm, să răspundem la provocări, să ne luptăm uneori cu morile de vânt!

Uneori banii ne transformă pe dinăuntru, schimbă relaţiile sociale, ne deviază moral. Cred că fără bani mulţi am încerca să ne trăim viaţa cât mai simplu, ceea ce nu e rău, să o facem mai plăcută. Raportat la situaţia actuală, criza i-a afectat mai mult pe cei cu bani, săracii au rămas tot săraci. Unii dintre semenii noştri sunt tot mai mult măcinaţi de creditele pe care tot din dorinţa unui confort minim şi le-au făcut şi au început să apeleze din nou la casele de amanet, care sunt preferate băncilor, în primul rând din cauza comisionului ce poate fi negociat şi a acordării de împrumuturi pe termen scurt.Tot mai mult însemnele statusului social sunt date uitării pentru că grija zilei de mâine a început să primeze. Astfel, mulţi oameni au renunţat la maşini luate în leasing tocmai pentru că nu mai dovedeau să plătească rata lunară ce depăşea cu mult puterea lor financiară. Se observă o devalorizare a banului, ce nu este neaparat ceva rău. Unii au început să-l iubească prea mult şi ei sunt cei care vor suferi şi cel mai mult. Aţi observat plimbându-vă pe stradă că sunt foarte multe maşini luxoase? Cineva din afară, un turist simplu ar putea trage concluzia că suntem un popor de avuţi şi o ducem foarte bine. Aparenţele la noi sunt la mare căutare oricum.( nu pentru toţi dar pentru prea mulţi oricum). Cei care au avut norocul să treacă graniţele şi s-au plimbat pe străzile de dincolo ce au observat? Că se pune puţin preţ pe aspectul şi firma maşinii şi mai mult pe faptul că trebuie să fie fiabilă şi să servească strict scopului de a te transporta unde ai nevoie. Banii sunt investiţi în alte lucruri mai valoroase. Cred că ar fi o lecţie bună de urmat şi pentru noi…

Revenind la ce am face fără bani, cred că am învăţa să preţuim lucrurile cu adevărat importante: iubirea adevărată, să descoperim oamenii, onestitatea, prietenii dezinteresaţi, răbdarea, frumosul şi binele din tot ce ne înconjoară. Idealist ar spune cineva dar autentic totuşi! Am beneficia de toate acele lucruri pe care nu le putem vedea cu ochiul liber, sunt invizibile dar durează veşnic.
Până la urmă, banii aduc sau nu fericirea?

Delf

Chestia asta cu ‚banii aduc fericirea’ îmi apare ca un clişeu. Suntem atât de îndopaţi cu asemenea lozinci existenţiale, încât ajungem să credem că nu suntem fericiţi pentru că nu avem bani, trăim într-o ţară săracă, toate ne merg prost etc. Uităm că, de fapt, fericirea e o construcţie personală, sau poate doar o intensitate a trăirilor care necesită, nu de puţine ori, sacrificii.
Ceea ce vreau să spun este că fericirea nu poate fi intermediată de nimic exterior nouă. Deci nu e necesar să o aducă banii. Poate veni şi singură, de bună voie…:)

Liliana

Sunt de acord cu tine ca e un cliseu, tocmai de aceea am considerat ca merita sa-mi îndrept atentia asupra lui. Din pacate toti muncim pe bani si vrem , nu vrem , intram în contact cu ei si depindem de ei intr-o oarecare masura, anume cea a subsistentei care automat ar putea duce si la ideea de fericire. Unii pot fi fericiti doar pentru ca au reusit sa-si asigure mancarea si sunt la zi cu darile catre stat. Altii isi proiecteaza fericirea mai idealist si nu putine sunt sacrificiile, cum mentionai si tu. Inclin sa cred ca fericirea si-o construieste fiecare dupa tiparul propriu, de aceea am lasat si punctele de suspensie din final ca fiecare sa interpreteze 😀

Rontziki

Am descoperit ca fericirea, daca ii pot spune asa, ca pana la urma nu e foarte clar in ce consta :)…in fine, sentimentul acela de plinatate si multumire vine de fapt din interior si are legatura cu felul in care esti dispus sa privesti lumea…sunt atatea momente care iti pot aduce fericirea si care nu au absolut nici o legatura cu banii…
Nu-mi amintesc de vreun moment in care sa fi fost fericita datorita banilor :)), in schimb sunt atatea astfel de momente de care-mi amintesc, care nu au legatura cu banii, ba, as putea spune "in ciuda banilor" 🙂

Liliana

Rontziki si eu simt la fel ca banii nu pot sa ma faca fericita in adevaratul sens al cuvantului… Dar nu toti gandesc si simt asa! La unii totul depinde de bani, e o legatura indestructibila si fara sa implice sentimente umane firesti…Toate cele bune Rontz! 😀

Dă-i un răspuns lui Liliana Anulează răspunsul