Lună: august 2009

Fixurile noastre, un rău necesar?(2)

Aşa cum promiteam, voi continua să vorbesc despre fixurile ce ne intersectează viaţa cu diverse ocazii. Nu aş afirma că aceste fixuri sunt dăunătoare, dar nu aş putea spune nici că sunt benefice. De aici şi întrebarea din titlu. Rămâne ca să elucidăm împreună necunoscuta…
Din categoria fixurilor deranjante aş menţiona pe acela al unor persoane de a se „băga” în viaţa altora. În mintea lor presupun că o fac pe bunul samaritean, dar nu reuşesc decât să încurce iţele şi să demonstreze grandomania cu care sunt înzestraţi se pare genetic.
Un alt fix la fel de neplăcut este insistenţa unor persoane în a-ţi repeta obsesiv aceeaşi întrebare, ca şi cum nu ai auzit-o de prima dată. Este frustrant când se întâmplă acest lucru.
Un alt fix este încăpăţânarea de a susţine idei aberante sau de a te bloca pe anumite aspecte doar pentru că, în subsidiar există credinţa că tot ce se spune este pertinent şi adevărat. Având în vedere viteza cu care totul se schimbă în jurul nostru pornind de la torentul informaţiilor din mass media şi până la noile vârfuri ale ştiinţei şi cum se trece de la previziune la realitate, nu putem afirma că suntem deţinătorii adevărului absolut.
În categoria deranjante ar intra şi fixul unora de a crede că dacă au bani pot cumpăra orice pe lumea aceasta. Întrebare pentru ei: Viaţa o puteţi cumpăra?
Un alt fix este căutarea conspiraţiilor, a nefirescului, a subiectelor controversate. Avem tendinţa înnăscută -aş zice- să punem sub semnul întrebării aproape totul. Ni se pare suspect cel care trece pe stradă pe lângă noi şi se holbează siderat ca şi cum mii de fire invizibile îl orientează spre noi. Am aflat că sfârşitul lumii este ceva iminent, dar nu facem ceva concret pentru a-l încetini măcar, pentru că de stopat nu cred că mai putem. Unele procese sunt ireversibile şi devine imposibil. Prin fixurile noastre cotidiene, care s-ar reduce prin extrapolare la rutină, am reuşit să dezechilibrăm balanţa bine proporţionată a Pământului. Nevoia de hrană, de confort şi de cunoaştere au reuşit să ne afunde tot mai mult la propriu, nu la figurat. Gheţarii se topesc, iar apa a început să înghită pământul puţin câte puţin. ( dovadă stau inundaţiile din diverse zone ale lumii sau fenomenele tsunami, cicloane etc).
Dacă ar fi să luăm în considerare ce au prezis mayaşii se presupune că ultima zi a umanităţii ar fi undeva prin 2012. Destul de aproape… Alţi prezicători cum ar fi Edgar Cayce au prezis şi ei sfârşitul iminent al Terrei. Pe cine să credem? Să fie ei acei falşi profeţi de care am fost avertizaţi? Posibil! Dacă ar fi să luăm în considerare faptele d.p.d.v. ştiinţific am observa că dioxidul de carbon şi încălzirea globală sunt un pericol real ce ne ameninţă. Altele primordiale sunt lipsa apei care deja s-a făcut simţită în unele zone şi scăderea resurselor naturale care duc la foamete. Totul este corelat în natură , iar un rău duce la mai multe rele. ( vezi documentarul Home)
Un pericol real în unele ţări este creşterea demografică din marile oraşe( cazul Chinei este cel mai cunoscut) sau existenţa unor pandemii, a unor viruşi letali gen Ebola. Dar, în esenţă cele mai mari pandemii vor fi cele legate de foamete şi lipsă de apă. Mai multe informaţii găsiţi aici.
Nu sunt adepta teoriilor conspiraţioniste, pentru că unele din ele, deşi te îndeamnă să nu te laşi manipulat, să-ţi dai vălul jos de pe ochi şi să ignori minciunile cu care eşti zilnic sufocat şi intoxicat, îţi pot ascunde adevărul şi te pot înşela premeditat, cu bună ştiinţă. Prin urmare, question everything se aplică şi acestor teorii. Nu garantează nimeni că sub eticheta de dezvăluiri incendiare, şocante ce pot zdruncina din temelii unele instituţii importante ale noastre, sunt şi veridice. So, question everything!
Un fix al meu propriu este concretizat sub forma unor întrebări de genul: Cum au reuşit unele popoare să-şi păstreze sau să conserve echilibrul biologic, cel al vieţii atât de bine? Să luăm exemplul Pieilor Roşii. Se ştie că pentru ei nu exista colţ al pământului care să nu fie sacru. Echilibrul pentru ei era ceva firesc şi se năştea din respectul pentru toate plantele, animalele, resursele naturale, apele curgătoate, insectele şi oamenii de pe pământ. Ideea de bază era că toate cele enumerate fac parte din aceeaşi familie (one big happy family) şi sunt complementare. Filosofia lor de viaţă s-a construit după ce au ascultat atât de mult timp boarea vântului, ploaia, creşterea ierbii, bătaia aripilor de fluture, au gustat roua proaspătă, apa rece ca gheaţa din râuri şi pârâuri, au simţit căldura soarelui şi cea din pieptul cailor sălbatici care i-au însoţit pretutindeni. Şi ce este mai important, au reuşit să transmită fiorul acesta unic şi generaţiilor viitoare. În prezent, acest respect mai presus de cuvinte pentru tot ce există pe pământ se mai observă în cultura asiatică. Deşi numeric sunt mulţi, au reuşit să se organizeze bine şi să trăiască în comuniune cu natura, de la care avem toţi de învăţat permanent. Exemple ar fi multe care să susţină părerea mea, dar aş insista doar pe faptul că până şi locaţia Jocurilor Olimpice 2008 s-a inspirat din natură fie măcar doar prin design:The Bird`s Nest. Un alt exemplu ar fi Beijing Zoo and Aquarium(vezi aici) dar exemple sunt multe. Aştept şi de la voi sugestii.
Voi cum staţi cu fixurile? Vă invit la o dezbatere pe marginea celor expuse de mine. 😀

Leapşa poetică

Pentru că am fost invitată să completez o leapşă atât de frumoasă , mă grăbesc să răspund iniţiativei şi pentru acest lucru îi multumesc lui Rontziki. Să încep răspunsurile la întrebări, nu înainte de a preciza că poezia e o pasiune mai veche a mea şi îmi face deosebită plăcere să vorbesc despre acest lucru.

1. Care a fost prima poezie citită?

Dacă aş putea să dau timpul înapoi şi mi-aş aminti exact titlul ar fi bine dar, din păcate nu îl mai ţin minte. Ce ţin minte e că a fost cu siguranţă la una din nenumăratele serbări de la cămin pe care le-am susţinut cu mult elan şi entuziasm alături de colegii mei. Dacă ar fi să fac un efort, m-aş aventura să afirm că era sigur ceva din Elena Farago, George Coşbuc sau Vasile Alecsandri. Era „Iarna pe uliţă ” a lui Coşbuc . Mi-am amintit! :-O. La scurt timp a urmat „Din lumea celor care nu cuvântă” a lui Emil Gârleanu. Next…

2. Care a fost ultima poezie citită?

Ultimele poezii recitite au fost cele pe care le-am postat cu ceva timp în urmă şi care aparţineau lui Marin Sorescu ( „Am legat” şi ” Scoica”) şi bineînţeles, „De ce-ul” Angelei. Mă regăsesc în poeziile ei! Îmi place ipostaza lui Sorescu de poet şi puţini sunt cei care îi cunosc şi latura aceasta în afară de cea de prozator. Poezii noi nu am citit, dar îmi face o deosebită plăcere să le recitesc pe cele care m-au impresionat într-un anumit moment al vieţii mele. De exemplu, îmi place Minulescu care nu este agreat de toţi criticii sau de cei ” elevaţi” pe considerentul că intră în sfera poeţilor care nu erau la fel de culţi ca şi Blaga sau Arghezi. Tocmai pentru că a fost un poet al maselor, iar limbajul din poeziile lui este accesibil tuturor prin simplitatea evidentă a mesajului îmi place şi mie. Are şi poezii cu tentă filozofică, dar predomină cele de dragoste sub titlul „Romanţe pentru mai târziu”care au o anumită candoare şi unele au devenit şi mari hituri într-o anumită perioadă. Minulescu a scris şi proză, dar nu a avut impactul pe care l-a avut poezia. Blaga, Arghezi, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Magda Isanos, T.S. Eliot sau Yeats intră şi ei în categoria celor pe care îi recitesc mereu cu plăcere. Aş mai menţiona aici un preferat al meu…E vorba de Rabindranath Tagore! Poemele lui m-au însoţit în perioada în care am descoperit primii fiori ai dragostei şi m-am îndrăgostit de el iremediabil . Ar mai fi mulţi poeţi, dar nu aş vrea să se transforme leapşa într-un memoriu al meu. În final, promit să vă dedic nişte poezii ale lui Tagore şi dacă nu l-aţi descoperit până acum vă invit să-l cunoaşteţi pe el şi India în ce au ei mai frumos!

3. Ai scris vreodată poezie? Dacă da, ce-ai făcut cu ea?

Aici e simplu să răspund! Da, am scris poezie, uneori când am dispoziţia necesară mai am nişte tentative şi în prezent. Ce am făcut cu ea? De cele mai multe ori am arătat-o sau am dat-o spre citire celor pe care îi simţeam că sunt pe aceeaşi undă cu mine, niciodată spre publicare. De ce? Nu ştiu sigur, dar mi se păreau puerile şi fără esenţă! Referitor la acest aspect, îmi amintesc că primele mele încercări în ale poeziei au fost prin copilărie si erau pe un caiet de acela tip de 48 de file, toate complete, cîte o poezie pe filă. Eram mîndră nevoie mare de el, chiar îl arătasem profesoarei de română de atunci şi-şi exprimase încântarea faţă de el. În prezent nu mai am acel caiet pentru că a fost descoperit şi aruncat din întâmplare. Regret simt şi eu ca şi Rontziki, dar numai pentru că îmi doream să-l compar cu ce am scris ulterior şi să urmăresc progresul sau regresul 😀

Dedicaţia promisă :)))

*” Am băut mierea Necuprinsului

Din cupa lotusului veşnic,

Am străbătut tunelul suferinţelor,

Am aflat calea ascunsă a fericirii,

Am văzut razele de lumină

Străbătând tăcuta pustie a nopţii.”

*” Inima mea, pasăre din sălbăticie,

şi-a găsit cerul în ochii tăi.

Ochii tăi sunt leagănul zorilor,

ochii tăi sunt împărăţia stelelor.

Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.

Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri,

în uriaşa lor singurătate.

Lasă-mă doar norii să le spintec,

să le împrăştii vâsliri de aripi

în strălucirea lor plină de soare.”

Am să rog pe Delf şi pe Angela să răspundă şi ele la această leapşă! Delf pentru că are o viziune originală asupra vieţii din perspectivă filozofică şi nu numai, iar Angela pentru că reuşeste să ne facă să respirăm mai bine prin cuburile ei!
Un week-end plăcut la toată lumea!

Frumuseţea pietrelor preţioase

” Lumea poate fi reflectată în diferite feluri, dar într-o nestemată se reflectă pe sine.”

Zoroastru
Încă din cele mai străvechi timpuri, pietrele cu aspect, luciu, culoare, transparenţă şi duritate ieşite din comun, sau cele rare -cu calităţi deosebite- au fost considerate preţioase. Mai sunt cunoscute şi alte pietre cărora le lipseau aceste aspecte, dar care se bucurau de importanţă locală , de atracţia exercitată de mister sau de modă, iar ulterior acestea au primit denumirea de semipreţioase. Interesul faţă de pietrele preţioase datează încă din Mezolitic. Ele au fost exploatate şi prelucrate la un nivel foarte ridicat în Asia Centrală şi de Est, Mesopotamia, Babilonia, Egipt şi America Centrală. Există şi o atestare documentară în ce-i priveşte pe greci, romani şi bizantini care se ştie că erau admiratori fervenţi şi cunoscători ai pietrelor preţioase. În Europa Centrală şi de Nord au existat puţine tentative de a prelucra şi utiliza bijuteriile. Interesul faţă de pietrele preţioase a crescut considerabil în Europa o dată cu progresul ştiinţei şi al comerţului în secolele XV şi XVI. Asocierea pietrelor preţioase cu semnele astrologice şi cu credinţa în supranatural a avut rolul ei. Punctul maxim a fost atins în secolele XVIII şi XIX, când au fost descoperite noi depozite de pietre preţioase. Pe lângă aspectul deosebit, proprietăţile lor, adesea excepţionale, au făcut ca gemele să fie folosite ca obiecte de cult încă din Preistorie. Mai târziu, astrologii au asociat pietrele preţioase cu anumite semne zodiacale, stelare şi planetare. Proprietăţile fizice neobişnuite ale unor pietre, de exemplu conductibilitatea electrică (cuarţ,turmalină) sau magnetismul (hematit), au făcut să fie utilizate ca leac (cuarţul şi turmalina pentru transfer de energie; hematitul pentru tratarea reumatismului). Tratamentul cu geme se face prin aplicarea lor, singure sau în diferite combinaţii, pe locurile dureroase ori centrii nervoşi sau energetici importanţi – chakrele. Ce sunt chakrele? Sunt puncte de energie fizică şi spirituală, potrivit filozofiei yoga: a creştetului(alb), a frunţii(purpuriu), a gâtului(albastru), a inimii(verde), a ombilicului(galben), sacral(portocaliu), a bazei coloanei verticale(roşu). Fiecare piatră folosită activ în tămăduire trebuie descărcată şi apoi încărcată din timp în timp. Cel mai bine se descarcă piatra în ape curgătoare şi apoi este reîncărcată la soare. Nu toată lumea crede în puterea extraordinară a pietrelor preţioase, dar dacă veţi purta şi atinge o piatră pe care aţi cumpărat-o doar pentu că v-a atras prin culoare, formă sau aspect veţi simţi o legătură şi veţi începe propria relaţie cu ea. Piatra va deveni un rezervor de energie, un sprijin psihologic în momentele grele. Nu pot spune că sunt o împătimită a pietrelor preţioase, dar m-au fascinat mereu şi legătura mea cu ele este mai mult în plan mental decât fizic. Informaţiile despre ele le-am extras printr-un rezumat dintr-o mică enciclopedie de la editura Rao cu titlul chiar „Pietre Preţioase”. (autori sunt Rudolf Dud`a şi Lubos Rejl)
Dacă ar fi să mai socotim faptul că discuţia despre ele a înflăcărat mereu minţile oamenilor, ele fiind de multe ori cauza destrămării unor iubiri, pe seama lor se pun rivalităţi, legende, inspirând în acelaşi timp, credinţa în puterea lor de a aduce prestigiu şi noroc, poate aş reuşi să vă conving. Puţini sunt însă cei care cunosc cele două “tăişuri” ale pietrelor preţioase. În vreme ce jocurile de lumini ale diamantului sunt datorate limpezimii şi purităţii compoziţiei sale, alte pietre preţioase, cum ar fi rubinul, safirul, smaraldul sau topazul şi-au câştigat reputaţia şi valoarea datorită impurităţilor, fără de care ar fi pur si simplu nişte pietre obişnuite. Probabil voi dezvolta în alt post despre o singură piatră preţioasă…
Informaţiile le-am postat cu dorinţa de a rămâne undeva într-un loc drag mie pentru momentele în care mi-aş dori să le rememorez, iar dacă v-au plăcut şi vouă sunt cu atât mai încântată!