Jocul ielelor

Legile adevărate sunt în conștiință” iar drama intelectualului este veche și puțin înțeleasă. Drama intelectualului într-o societate inegalitară este un laitmotiv al istoriei noastre și înclin să cred că nu numai a noastră. De fapt, scriitorii au fost singurii care au avut curajul și pe vremea comuniștilor și acum încearcă să abordeze această temă a conflictului dintre intelectual și societatea care nu-l înțelege, fior ce a fost exprimat cu intensitate atât în proza cât și în poezia română.

Dacă ar fi să luăm la întâmplare exemplul lui Camil Petrescu care încearcă să dea acestei teme o configurație și pe plan filozofic și pe plan literar, se poate observa că idealul social-politic de la care pornește scriitorul este cel al unei țări platoniciene, condusă de intelectuali. Să fie o soluție plauzibilă? Autorul va declara că în fruntea ideilor despre noocrația necesară a pus ca motto dezideratul lui Platon: ” Ca lumea să fie condusă de filozofi, sau regii să devină filozofi. Doctrina ideilor este gluma imensă a unui geniu care a renunțat.” La baza acestei hibridități a teoriei noocrației, stă faptul că nu există o clasă de intelectuali și că ei reprezintă pozițiile diverse ale claselor sociale. Ce uimește la opera autorului este că a fost intuitivă, depășind condiția despre lume a lui însuși și faptul că și-a configurat eroii intelectuali tocmai în cadrul acestei drame finită cu eșecul, izvorât din contradicția între aspirație și realitate.

Goana după absolut este ca o vrajă, ca o contemplare a jocului ielelor. Se desprinde și se insinuează concepția că intelectualul poate fi într-un conflict social-politic, conflictul dintre absolut și relativ,conflictul cu sine însuși. De preferat este intelectualul care să se poată pune în locul omului de rând, să priceapă mișcările masei, resorturile ei, și să nu fie strivit de mersul înainte al istoriei. Intelectualii lui Petrescu sunt fermecați de abstracții, terorizați de concret nevăzând mai departe de el, ori se închid într-un turn de fildeș cu preocupările și dilemele lor. Ce m-a impresionat la operele lui este atunci când problemele individului dispar în fața celor ale colectivității sau când reușește să fie liderul maselor influențându-i și renunțând la existența egoistă în folosul cauzei colective.

”Câtă luciditate, atâta dramă!” Ce este luciditatea pentru cei care au văzut jocul ielelor? De unde atâta dramă? Unii nu se resimt în fața dramelor de conștiință poate pentru că nu au așa ceva? Conflictul dintre realia și utopie, dintre bâlciul deșertăciunilor și lumea ideilor pure este inegal și face victime colaterale mereu, uneori fără să se menționeze acest lucru. Drama lucidității izvorăște deci din această confruntare a unui ideal, gîndit ca etern și pur, static în perfecțiunea lui astrală și viața reală, cu dialectica ei, mereu perfectibilă.

Jocul ielelor este astfel jocul ideilor. Luciditatea este deci și o recunoaștere a greșelilor, a eșecului cu promisiunea că se va găsi o soluție și nu se va renunța la luptă, așa cum unele din personajele camil petresciene o fac. Sunt convinsă că unii nu-l îndrăgesc tocmai din această cauză pe scriitor, pentru că unele din personajele lui aleg sinuciderea ca ultim act de voință al lor și pentru a ajunge în pragul eternității mult visate… Mie tocmai acest joc al ideilor mi-a plăcut, niciodată soluția pe care unele dintre personaje au înțeles s-o adopte pentru a ieși din impasul sufletesc sau moral, precum și pentru a închide cercul revelațiilor în conștiință.

” Eu sunt dintre acei/ Cu ochi halucinați și mistuiți lăuntric/ Cu sufletul mărit/Căci am văzut idei .”

Când timpul e răbdător

Cu bucurie ţin să precizez că ploaia a venit şi la noi. E mult mai răcoare şi aerul e proaspăt. Nu au fost vijelii , doar nori ameninţători şi tunete zgomotoase. Totul a culminat cu un curcubeu superb care m-a transportat pe aripile imaginaţiei şi am început să-mi amintesc frânturi din primele mele experinţe ale iubirii… Amintiri şi melancolie care mă cuprind mereu când plouă…

Am vizionat un film care m-a impresionat şi de ceva timp ţin să vă împărtăşesc şi vouă. Titlul este „The bucket list”, tradus prin „Ultimele dorinţe” sau”Lista dorinţelor” iar dacă precizez şi protagoniştii veţi dori să-l vedeţi şi voi dacă nu aţi făcut-o până acum: Jack Nicholson( Edward) şi Morgan Freeman ( Carter).
Epicul se bazează în esenţă pe jocul remarcabil al celor doi actori care se depăşesc pe ei înşişi şi care au fost alegerea ideală. Finalul este tragic şi previzibil din păcate, dar ce m-a impresionat este bucuria vieţii pe care personajele o emană prin jocul lor şi pe care o simţim toţi cred, în apropierea inevitabilului sfârşit.
Cele două personaje se întâlnesc într-un cadru nu prea vesel, la spital, unde dragul de Jack Nicholson( Edward) joacă acelaşi pragmatic şi morocănos personaj din majoritatea filmelor sale, care este distant şi deranjat de prezenţa altora, care refuză să fie tratat cu compasiune deşi situaţia poate o cerea. În concluzie, un alb bogat şi plin de fasoane. Alături, Morgan Freeman( Carter) este un melancolic prin excelenţă, un gânditor – de altfel pe parcursul filmului dovedeşte că spiritul său este foarte viu- un familist convins, deşi este perceput ca un negru apatic şi sărac de Edward. Cei doi diferă în cele mai intime detalii, dar fiind nevoiţi să împartă camera de la spital ajung să se împrietenească. Se împleteşte drama şi comicul într-un fel original. Filmul e plin de umor bun şi de reflecţii la care din cînd în cînd ar fi indicat să ne concentrăm. Dacă ar fi de exemplu să medităm la “trei lucruri pe care să nu le faci niciodată la bătrâneţe: să nu adormi în cadă, să nu iroseşti o erecţie şi să nu ai încredere într-o băşină” cuvintele unuia dintre eroii filmului te-ai gîndi că sunt cele ale unui bolnav de cancer în fază terminală?.
Carter se gândeşte să facă o listă cu ultimele sale dorinţe, de fapt ce nu a realizat el până atunci şi şi-ar fi dorit. Edward pune mâna pe listă, întâmplător şi de aici… începe filmul.
Merită să-l vedeţi! Dialogul dintre cei doi este spumos şi măcar pentru atât ar trebui vizionat…

Ploaia care va veni!

În aşteptarea ploii care nu vrea sub nici o formă să vină şi pe la noi aşa cum s-a întâmplat prin alte zone,dar ploaia fără vijelii şi inundaţii, cred că voi aduce un elogiu celui care a ilustrat acest fenomen şi această stare de aşteptare… Mi-e dor de mirosul ei,de picăturile ei, de răcoarea şi prospeţimea ei. Am făcut şi câteva paparude cu speranţa că se va îndura să vină şi pe la noi curată şi va hrăni pământul însetat şi obosit de razele soarelui. Elogiul de care vorbeam îl aduc maestrului Florian Pitiş care a fost un om în adevăratul sens al cuvântului. Chiar dacă nu mai este printre noi, sunt convinsă că de acolo de undeva ne urmăreşte şi aşteaptă trezirea noastră, ploaia care va potopi toate relele… Savuraţi versurile…

Ploaia care va veni
Muzica : adaptare de Dorin Liviu Zaharia după o piesă a grupului ECHIPA 84
Versuri : Dorin Liviu Zaharia
( interpretare Florian Pitiş )

Sânt un frate tânăr, care crede în dreptate,
Am ochi negri, dar am mâinile curate.
Iubesc pletele şi ploaia şi cămăşile-nflorate,
Nu răspund când mi se-aruncă vorbe-n spate.

Un fapt fără importanţă mă poate face să sper,
Mă-nclin şi pun în balanţă ce-i sfânt cu ce-i efemer
Peste tot atârnă greu Teama de sinceritate…
Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare,

Când speranţele păreau înşelătoare.
Când necinstea şi prostia şi-ascundeau prin gropi norocul,
Ştiţi de câte ori, prieteni, le-am prins jocul.
Ne-am săturat de palavre, de cărţi şi filme de şoc

Cu vampe, regi şi cadavre, cu stele de iarmaroc.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ni-e lehamite de marşuri, de tromboane şi plocoane,
De blazoane, de canoane şi fasoane.

Fiindcă banul şi prostia sunt pericole morale
Circul vieţii ne-a impus salturi mortale.
Deasupra florilor noastre ciuperca cheamă a pustiu,
Din cer cad păsări albastre şi totuşi nu-i prea târziu.

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Să-ncercăm să facem noi un pământ fără păcate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.

Vânare de vânt
( interpretare Florian Pitiş)
B. Dylan/trad. A. Paunescu

How many roads must a man walk down before you call him a man?
How many seas must a white dove sail before she sleeps in the sand?
How many times must the cannonballs fly before they are forever banned?

Refren1:
The answer, my friend, is blowing in the wind,
The answer is blowing in the wind.

Cate drumuri un om ar avea de facut pana ei sa-l considere om?
Cate mari pescarusii mai au de batut pana ajung pe nisip pentru somn?
Cate bombe vor mai sfarteca vieti pan/sa le interzicem pe veci ?

Refren2:
Raspunsul prieteni e vanare de vant,
Raspunsu-i vanare de vant.

Cati ani poate un munte in lume trai pana marea sa-l spele intr-o zi?
Si cati ani si oamenii pot vietui pana liber permis le-a fi?
De cate ori omul vede un rau si tace intorcand capul sau?

Refren 2

De cate ori omul in sus va privi pana cerul sa-l vada-ndeajuns?
Cat de multe urechi necesare le sunt ca sa auda al drumurilor vant?
Cati mai au de murit ca sa afle in sfarsit ca oameni prea multi au murit.

Refren2

VINOVAŢII FĂRĂ VINĂ
Muzica şi versurile : Dorin Liviu Zaharia

Sânt curat la trup, curat la suflet,
Vreau să înţeleg şi să iubesc.
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât de mult gândesc.

Simt în trup pletoşii daci, comati,
Firea mea e saltul omenesc.
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Lume, lume, soră lume,
Lume, lume, soră lume,
De ce eşti rea, rea de gură,
de ce ne priveşti cu ură ?
Vinovaţii fără vină
Cer să se facă lumină.

Vreau să-nalţ castele de gândire,
vreau să fiu lăsat să simt cum cresc.
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

Nu e loc de noi în lumea voastră,
Nu-s din noi acei ce ne muncesc
Şi ţin cont de cât de lung am părul,
Nu de cum şi cât de mult gândesc.

Lume, lume, soră lume,
Lume, lume, soră lume,
De ce eşti rea, rea de gură,
de ce ne priveşti cu ură ?
Vinovaţii fără vină
Cer să se facă lumină.

Hei, voi, neatenţi la viaţa noastră,
Hei, voi, ce ne credeţi pui de drac !
Gândurile voastre-s şi-ale noastre,
Gusturile însă nu ne plac.

Hei, voi, care-aţi fost odată tineri,
Hei, voi, care ştiţi ce-i omenesc !
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

Lume, lume, soră lume,
Lume, lume, soră lume,
De ce eşti rea, rea de gură,
de ce ne priveşti cu ură ?
Vinovaţii fără vină
Cer să se facă lumină.

Cântecul bufonului
Muzica – Dan Andrei Aldea
Versurile – W. Shakespeare – Trad. Mihnea Gheorghiu

Cand eram flacau la mama
Hei, ce ploaie si ce vant
Dam si eu prin fete iama
Fiindca ploua pe pamant

Iar cand mi-a mijit mustata
Hei ce ploaie si ce vant
Tot in ras am luat viata
Fiindca ploua pe pamant

Dar de cand m-a ars napasta
Hei, ce ploaie si ce vant
Si mi-am luat si eu nevasta
Ploua intruna pe pamant

Si de-atunci batu-o-ar gaia
Fie ploaie, fie vant
Beau si eu cat toata ploaia
Care cade pe pamant

Piesa-i gata, trag oblonul
Hei ce ploaie e afara
Daca v-au placut bufonii
Mai poftiti si-n alta seara ?

SFÂRŞITUL NU-I AICI
(original: „Death is not the end”)
Bob Dylan/Trad. Florian Pittis)

Cand necazuri te doboara
Si prieteni n-ai sa-i strigi,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Si ce slaveai in taina
E-asa cum nu-ti explici,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Nu-i aici, (nu, nu)
Nu-i aici, (nu, nu)
Tine minte
sfarsitul nu-i aici. (nu, nu)

Cand oprit la o rascruce,
Drumul nu stii sa-l prezici,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Cand nu mai ai nici vise
Si nu stii cum sa te ridici,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Nu-i aici, (nu, nu)
Nu-i aici, (nu, nu)
Tine minte
sfarsitul nu-i aici. (nu, nu)

Cand se-aduna norii negri,
Ploaia cade ca un brici,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Mangaiere n-ai, nu vezi acum
Maini intinse de amici
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Nu-i aici, (nu, nu)
Nu-i aici, (nu, nu)
Tine minte
sfarsitul nu-i aici. (nu, nu)

Pomul vietii creste mandru
Unde spiritul e viu,
Lumineaza ea, salvarea,
Cerul gol si cenusiu.

Cand orasele-s in flacari,
Musuroaie de furnici,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Si cand cauti in zadar un om
Printre-atatea mii de venetici,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Nu-i aici, (nu, nu)
Nu-i aici, (nu, nu)
Tine minte
sfarsitul nu-i aici. (nu, nu)