Gânduri răzleţe

Orice sfarsit este un nou inceput! Orice punct atrage dupa el milioane de alte cuvinte ce nu au fost rostite si care pot construi un nou inceput, timid dar robust in acelasi timp. Evidenta lucrurilor degradante a inceput sa doara, iar aleanul din ranile produse il putem vindeca doar noi, daca ne amintim sa ascultam cresterea ierbii si sa ocrotim puritatea neintinata a pamantului. Trebuie sa ne asumam cladirea viitorului macar pentru cei care inca nu au puterea sa o faca: copiii si sa le oferim gustul ambroziei cunoasterii in forma cea mai pura.
Suntem iremediabil atrasi de contradictii, viata insasi fiind o contradictie. Echilibrul diafan dintre real si ireal ne guverneaza existenta! Orice poate fi desertaciune in functie de perceptia diversa pe care o avem asupra lumii…
Ne lepadam de noi insine pentru ca uitam de sinceritatea trairii si acest aspect este de cele mai multe ori dureros! Alergam dupa himere si iluzii dulci la fel cum o facea in sminteala lui Don Quijote alergand dupa Dulcineea. Suntem bolnavi de abulie si trebuie sa ne trezim!
” Dar victimele cui suntem? Ce anume ne tortureaza pe toti, tineri si batrani, stiutori si nevinovati? Parerea mea este ca acum cand suntem impinsi sa ne dam la fund, vom descoperi tocmai acest lucru. Despuiati si saraci, ne vom putea dedica marii probleme, neimpiedicati de nimic.” Henry Miller
Uneori ne gasim locul sau cel putin asa credem, apoi ni-l pierdem din prea multa luciditate, din incordare acerba si fluctuanta in acelasi timp. Multi simtim ca Pamantul este casa noastra, altii alergam de-a lungul lui cautandu-ne drumul. Certitudinea ca ne-am gasit locul va fi mereu umbrita de o indoiala fatisa. Suntem datori sa ne raspundem sincer la toate intrebarile vietii fara sa avem pretentia ca vom epuiza arsenalul.Tacerea spune in unele cazuri mai mult decat o suta de cuvinte! Dacă am acorda mai mult timp pentru a ne cunoaşte, pentru a ne perfecţiona, pentru a dărui cred că şi soluţiile ar fi mai la îndemână. Ne lipseşte răbdarea şi curajul de a fi noi înşine în toate împrejurările, de aici dezamăgirea…Prefer din aceasta viata revelatia momentului, descoperirea treptata a oamenilor cu tot ce au ei mai frumos, dezvaluirea lumii prin miracolul intamplarii si toate prilejurile de uluitoare surprize din univers. Coplesiti de grijile cotidiene, uitam sa zambim soarelui in fiecare dimineata si sa ne acordam ragazul ca si sufletul sa surada… Lumina din noi ar trebui sa ne calauzeasca!In momentele de regasire, cuvintele oricum sunt de prisos…Totul se reduce la vibratiile sufletului! Suntem umbre pe pamant, dar cand umbra noastra este sufletul pereche nu mai simtim nici singuratate, nici durere! Simplitatea e complexa si uneori uitam resorturile ei interne care ne imping spre metafizici rasuflate si dogme prafuite, spre drumuri nebatatorite si ajungem sa nu-i mai intelegem sensurile. Traim pentru a visa sau visam ca traim?
Ioan

Pot spune ca ai definit intr-un fel viata. Complicata, plina de sensuri, de contradictii, de iluzii…

"Traim pentru a visa sau visam ca traim?" Grea intrebare. Si am motivatii pentru ambele variante. Optez insa pentru prima pentru ca mi se pare mai optimista si pentru ca imi place sa visez.

Liliana

Ioan, ai surprins esentialul!In ce priveste intrebarea finala si eu am motivatii pentru ambele variante dar am lasat loc pentru ca fiecare sa-si raspunda… Pe curand!

Dă-i un răspuns lui Ioan Anulează răspunsul