Nonconformism versus conformism

Dacă ar fi să pornesc de la definiţia nonconformismului, atitudine şi comportament de opunere sau de negare din partea unor indivizi sau grupuri a opiniilor, normelor sau valorilor dominante în grupurile sau societăţile de aparteneţă s-ar putea extrage concluzia că dacă încercăm prea mult să fim neconvenţionali sau nonconformişti putem fi acuzaţi de inconsecvenţă în ce privesc convenţiile zilnice pe care le întâlnim şi avem nevoie să le îndeplinim fie că vrem sau nu. Suntem la un moment dat constrânşi de aceste convenţii, sau dogme, ce pot fi simplificate uneori doar la rutină şi cred că singurul nonconformism, văzut de unii drept avangardă porneşte din spiritul fiecăruia. Nimeni nu ne poate îngrădi mintea şi e singurul „tărâm” unde putem fi liberi să naştem opinii şi scântei din care se poate construi convenţionalul de mâine. Suntem prizonierii propriei minţi, nu ai sorţii şi de aici porneşte înfrânarea uneori bruscă a unor idei avangardiste. Instituţionalizarea duce la conformism, obiceiurile şi uzanţele la fel.
Într-un fel am fost o rebelă de când mă ştiu, deşi cei care mă cunosc ar spune contrariul. M-aş apăra spunând că scrisul mă defineşte cel mai bine. Nu am ţinut niciodată să fac ceva doar pentru a fi la modă, idealul meu nu este acela de a poseda material cât mai multe obiecte, ci întotdeauna m-a interesat să stau în preajma oamenilor de calitate, autentici şi inovatori. Am admirat întotdeauna persoanele nonconformiste care nu au fost interesate de” gura lumii”, de faptul că şochează sau te lasă fără replică şi care au realizat lucruri măreţe şi datorită acestui curaj de a-şi asuma perenitatea.( de ex. Galileo Galilei, Leonardo DaVinci, Edison, Einstein etc.). Se poate spune că opoziţia dintre conformism şi nonconformism e efectul generat de unii oameni de a aparţine unei elite, de a ieşi din anonimat, de a se diferenţia de restul, plebea şi ca şi moda, trendul trece şi iscă altul, deşi e posibil ca revenirea în topuri să nu mai cuprindă nimic inovator, ci să reitereze aceleaşi idei vechi şi sănătoase inventate de alţii.” Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea – toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale „reale” îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un topogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi.” (De ce iubim femeile, Mircea Cărtărescu)
Sinceră să fiu, mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci când cafeneaua literară era la apogeu, poate pe vremea simboliştilor care au fost nişte inovatori veridici. Să ascult glumele estete şi să respir aerul laconic şi plin de miez. Kubler, Terasa Oteteleşanu, Capşa, Cafe de Paix, spaţii cotidiene de comunicare cu publicul. Într-un fel aşa văd eu blogul. Ca o cafenea literară, ca un colocviu polemic dar constructiv, asta ca să răspund la o întrebare mai veche , de ce am ales blogosfera. Poate am ales acest spaţui virtual şi pentru că lângă mine nu mai întâlnesc oameni care să se întrebe ce rost au pe lume sau cine sunt ei de fapt. Trist,dar adevărat. Aş înclina să cred că această stare porneşte de la obişnuinţa de a trăi într-un fel de blazare, într-o lume consumistă şi cu tendinţe acute de globalizare, unde sensul fericirii se reduce la mediocru, utilitar, lipsit de orice aspiraţie ce trece de un materialism standardizat: casă, maşină, loc de muncă cât mai bănos, titluri onorifice cât mai pompose care să gâdile orgoliul propriu,o familie asigurată financiar, o vacanţă în Hawaii sau măcar la Sinaia,o muncă nu prea creativă, obiecte recomandate la TV sau pe internet cu care se umple tot timpul liber. Cum am insistat în alte postări ale mele, s-a uitat că miracolul vieţii stă în simplitate, firesc, iar darul cu care am fost copleşiţi – de a fi vii, de a exista în minunea lumii- ar trebui să ne stimuleze să fim cât mai conştienţi de noi. Avem nevoie de o fericire imediată, dar şi de cea spirituală, cele două completându-se la un moment dat, cu condiţia să ne dorim acest lucru. Pentru unii idealul ar putea fi o viaţă împlinită şi decentă material, străbătută de elucubraţii fanteziste, nebuneşti chiar, dar necesare pentru ca spiritul să se simtă liber. Am citit despre oameni care, închişi fiind între patru pereţi, din diverse motive absurde şi nedrepte sau din cauza divergenţelor de opinii şi care au îndrăznit să arate lumii că pot fi liberi chiar dacă peste tot în jur erau ziduri, constrângeri, dogme, sofisme şi teorii răsuflate. Unii au plătit crunt pentru asta, dar ei sunt adevăraţii martiri pentru că au reuşit să învingă unul din duşmanii de temut ai omului, singurătatea şi să se ridice deasupra vulgarităţii, grotescului, efemerului. Mi se pare noncorformismul cel mai autentic, de la care pornesc toate acele idei formidabile şi care ne îndeamnă să ne dorim să ieşim din tiparul obişnuit, să fim unici. Edison se temea de întuneric şi a descoperit becul pornind de la un nasture ce-i atârna la haină. 99 % din încercări au eşuat, dar a găsit-o pe cea bună. Dacă se complăcea în convenţional, acel nasture atârnând nu i-ar fi sugerat nimic. Revin la ideea că totul depinde de cât de open minded vrem să fim.
În postarea care mi-a stârnit fluxul de idei (pheideas), se făcea o clasificare a nonconformismului: vestimentar, fantezii sexuale, artă, advertising.
Despre vestimentaţie aş putea să spun doar că ţine de personalitea şi dispoziţia fiecăruia. Unii se distrează încercând să şocheze şi nu doar la vârsta adolescenţei care se presupune că este o perioadă a tatonărilor pe toate planurile, ci şi după. Personal nu am nimic cu cei care practică acest gen de, să-i zicem exhibiţionism deşi e cam tare termenul – pentru că nu fac nudism sau altceva mai extravagant chiar dacă unii apelează la piercing şi tatuaje în zone foarte sensibile şi inedite – ci, aş spune că îmi place să-i observ şi ajung să-i admir după ce îi cunosc mai bine.( dacă nu îi cunosc aş fi influenţată de prima impresie care nu e mereu cea definitorie pentru o persoană ). De ex. Minulescu, inclus printe simbolişti a venit cu un aer de nonconformism nu doar în scrierile sale, ci şi în vestimentaţie. Era socotit ostentativ, excentric prin eşarfele lui colorate pe care şi le arbora la gât ca pe un premiu şi pe care şi le flutura nonşalant când conversa, prin ochelarii cu rame groase, pantofii de piele aduşi din Germania, pălăria originală cu boruri largi şi parfumurile fine cu care învăluia atmosfera fecundă a cafenelei literare.
Despre fantezii aş putea spune că fac parte din vis, care la rândul lui e inclus în faza somnului adânc şi care ţine ca şi durată relativ puţin, deşi nouă ni se pare că visăm toată noaptea. Spre dimineaţă avem visele acelea fanteziste, croite parcă după scenarii pline de neobişnuit. Sâmburele de neobişnuit stă ascuns de fapt în carnea obişnuitului. De cele mai multe ori din „ordinar” răsare o sămânţă de extraordinar care dă rod cu ajutorul imaginaţiei, creativităţii, originalităţii.( într-un fel toate fiind sinonime) Tot Cărtărescu în cartea menţionată mai sus spune prin personajul său că sexul însoţit de intimitate este mai bun decît cel fără intimitate. Un joc în care corpurile nu se cunosc este ratat de la început. „Sexul implică o profundă îngustare a conştiinţei, o coborâre adânc sub convenţiile sociale şi etice, o eliberare de tabu-uri, de dezgust, o căutare a plăcerii… Dragostea, cu puternica ei componentă culturală, tinde şi ea să fie înlăturată în cele mai intense momente ale actului sexual, ca parte a carapacei cerebrale ce ne acoperă nuditatea. În multe cupluri fantezia depersonalizării partenerilor, a uitării legăturii dintre ei, intensifică plăcerea erotică. Cu toate acestea, ceva din această legătură psihică dintr-un cuplu adevărat, numită dragoste, ceva esenţial şi despre care se vorbeşte prea puţin, supravieţuieşte şi celei mai devastatoare dezgoliri simbolice…. intimitatea rămâne şi dă actului acestuia violent şi animalic ceva copilăros, înduioşător, ceva pe care ţi-l aminteşti, după ce ai uitat plăcerea, ca pe adevărata bucurie a acelor ore.” Despre fantezii se spunea că nu fac doi bani dacă sunt concretizate, pentru că îşi pierd idealitatea şi devin dezamăgitoare prin amănuntele concrete, lor le stă bine acolo în vise.
Referitor la advertising, copilul rebel de la TV, aş spune că stimulează imaginaţia, dar uneori din prea mult avânt se exagerează şi se cade în grotesc, ridicol( reclamele la pufuleţi de ex. sau multe altele) .Tendinţa de a şoca e evidentă, dar ar fi mai oportun să se insiste asupra mesajului. Unele reclame sunt foarte bine realizate şi ca imagine şi ca mesaj, chiar îmi plac, deşi nu sunt adepta cumpărăturilor sub impulsul recomandării altora.
Vizionarii au fost mereu criticaţi la început cel puţin, ideile lor au fost privite cu reticenţă şi neîncredere. Aşa s-a întâmplat şi când femeile au început să poarte pantaloni, şi atunci când s-a lansat moda hippie, şi în cazul nudiştilor, când s-a lansat feminismul sau a apărut misoginismul, când s-a inventat bicicleta sau automobilul, când au apărut diverse curente literare sau ştiinţifice, când…
Totuşi, multe din ideile revoluţionare de atunci au devenit convenţie ulterior. E vorba de mersul înainte al societăţii, e vorba de evoluţie pe toate planurile aş zice. Se mai pot spune multe, declar subiectul deschis…
pheideas

Superba postare ! Marturisesc sincer ca mi-a placut. Ti-am inteles punctul de vedere, pe care dealtfel in impartasesc in mare parte. Nu sunt intru-totul de acord in a-ti manifesta nonconflrmismul cu "draperiile trase". E ca si cum ai face sex cu lumina stinsa. Nici sa-i agresezi pe ceilalti nu e corect; prin urmare, nonconformismul e ca jocul la offside.
Mi-a placut o definitie a fly2sky, in care a spus ca nonconformismul este o raportare la opina majoritatii. Majoritatea iti pune eticheta de nonconformist, nu tu. Poti doar sa constati ceva ciudat in privirea celorlalti. Cine afirma ca este nonconformist, se bazeaza pe reactia majoritatii. Numai Liceanu se considera filozof si nononformist.. :)) In contradicitie, conformistii cauta sa nu iasa din tipar, considerand gestul un sacrilegiu. E o teama de reactia majoritatii, de a nu fi aratati cu degetul si respinsi. Pentru ei o respingere, e sinonima cu esecul, cu imposibilitatea de a-si gestiona existenta. Nonconformistii in schmb, pot s-o faca.

Liliana

Nonconformisti pot fi filozofii, scriitorii, oamenii de stiinta etc, dar si oamenii obisnuiti nu pentru a soca, ci pentru a-si asuma niste idei de ex. in care cred, niste idealuri sau poate pasiuni. Nu inteleg de ce crezi ca imi manifest nonconformismul cu draperiile trase. Cand am ceva de spus si in care cred, cu argumente si verificare de sursa eventual, o spun in plen fara jena. Si imi place totul la vedere by the way…:)Toti cei care au fost etichetati drept excentrici, ostentativi, extravaganti sau avangardisti -am dat cateva ex.- nu au tinut cont de gura lumii, de ceilalti, ci si-au urmat destinul, iar unii chiar au schimbat ceva, au reusit sa lase o amprenta asupra omenirii. Depinde cred si de balls, cum spunea manifestul lansat…:)

Rontziki

Ca o conventionalista ce ma consider si declar, consider ca neconventionalismul nu prea exista…da, stiu, e un concept, nu s-a inventat degeaba, dar n-ar fi primul concept greu de gasit, dovedit etc. Asa cum spui si tu, cand am ceva de spus, ceva in care cred, sustin fara jena, poate chiar neverificat dupa alta sursa, dar in mod cert argumentat cu argumentele considerate de mine pertinente si aplicabile…se intampla ca ele sa nu fie considerate la fel si de ceilalti, se intampla sa nu am alt argument decat "asa simt", dar asta e…ghinion 🙂
Nu inteleg ce aveti cu lumina stinsa :)) bezna totala coroborata cu muzica la maxim poate fi senzationala :))

Liliana

Pheideas,nonconformistii sunt inteligenti pentru ca reusesc sa gaseasca solutii si rezolvari inedite, sa fie originali si sa socheze in cel mai firesc mod posibil. Lor li se pare normal sa fie asa. Dar asta nu inseamna ca cei care prefera sa fie conventionali nu sunt inteligenti, dimpotriva. Doar ca nu le place sa iasa in evidenta. 🙂

Liliana

Rontz, eu cred ca exista nonconformisti si in zilele noastre doar ca nu stiu sa se exprime asa cum trebuie. Nu-si gasesc locul,intr-un fel sunt niste inadaptati, dar poate in alte vremuri ar fi excelat.
Cand ma refeream la surse ma gandeam la genul de informatii pe care si ziaristii poate ar trebui sa le verifice de mai multe ori.Orice scriu verific sa fie corect si sa fie amintit in mai multe surse, sau daca pregatesc un speech procedez la fel.
In ce privesc argumentele , spun ce consider eu ca este valabil si nu tin cont de parerea altora. Daca reusesc sa-mi argumenteze o alta varianta o accept daca este solida. Imi place sa fiu deschisa si accept tot felul de provocari:)
Rontz, bezna totala coroborata cu muzica la maxim egal batai in teava de la vecini! :)))

Rontziki

@Lolita: daca exista conformisti, exista si nonconformisti, pentru ca unul din concepte nu ar exista fara celalalt…intrebarea la care inca nu am gasit raspuns este daca mai exista conformisti, conventionali…pe vremuri, conventiile sociale erau mult mai clare si mai perene, indiferent de ce sfera a vietii reglau…acum am impresia ca aceste conventii sunt intr-o continua miscare, mult mai dinamica decat in trecut, coexista mai multe conventii sociale pe acelasi domeniu, incat nu prea mai vad distinctia intre conventional si neconventional.

Liliana

Rontz, schimbarea a devenit o constanta a vietii noastre ceea ce trebuie sa facem noi e sa ne adaptam la cerintele mereu noi si solicitante pe care tind si eu sa nu le consider intotdeauna creative. Spui ca nu mai vezi distinctia dintre conventional si neconventional si totusi preferi conventionalul… Atunci inseamna ca o vezi…:)))

Rontziki

Avand in vedere ca acum se confunda, dupa parerea mea, prefer conventionalul care a inglobat si neconventionalul din vremurile cand conceptele erau inca mai clar delimitate 🙂
Si-apoi, m-am declarat oleaca traditionalista si conservatoarea, cu momente de "altfel" :))) traditionalista si conservatoare pentru ca mi-ar fi placut sa ma nasc intr-o alta epoca, desi nu m-am decis in care :))

Liliana

E adevarat ca in zilelel noastre conceptele nu mai sunt atat de clar delimitate, dar revin din nou la ideea ca noi suntem cei care trebuie sa facem alegerile oportune! Cum le putem depista pe cele bune de cele rele, tine si de structura interioara a fiecaruia cred si de un anume fler sau talent.
Trimiterea la vremurile de alta data le-am facut stiind ca tu inca nu ti-ai gasit perioada preferata 🙂

Anonim

Inca din cele mai fragede timpuri ale devenirii sale copilul recurge la o forma de conformism. Se conformeaza cerintelor parentale pentru a-si asigura rcunoasterea, recompensa, stroke-urile de care are nevoie.
Mai tarziu Parintele se depersonalizeaza, dar mecanismul invatat al satisfactiei prin conformism ramane. Adultul continua sa faca "ce face toata lumea" sau "asa cum trebuie, cum se cade, etc" sau mai mult, taca isi alege o tipologie sau un personaj ca ideal, face "ce fac doctorii" sau "lumea buna" sau "madonna..:)"
Nonconformistul, prin opozitie, are acest echilibru stricat, tot din copilarie. El a fost tipul de copil care si-a luat satisfactiile din provocarea sau contestarea parintelui. (nu discutam aici de ce.) In consecinta pastreaza si el acest mecanism, fiind mai apoi tentat sa caute cu predilectie modalitati si solutii alternative.
Eu cred ca fiecare din acestia de mai sus sunt prizonierii unor scripturi externe de care nu s-au eliberat si fie ca incearca sa le satisfaca sau sa le combata, le recunosc in acest mod si sunt conditionati de ele.
Adevarata libertate interioara este aceea de a hotari cind si unde sa faci un anume lucru, care independent de caracterul sau conformist sau neconformist reprezinta alegerea optima in raport cu obiectivele tale si nu a celor din jur.
Parerea mea, vorba lu conu' iancu… 🙂
(SB)

Liliana

Anonim, sunt de acord ca alegerile in viata trebuie sa le facem noi fara influenta celor din jur, pentru ca cei din jur risca sa ne indemne sa facem ceva ce nu ne reprezinta si in urma caruia vom avea de suferit. Copilul face ce este invatat de parintii sai , dar ajunge la o varsta la care totul i se dezvaluie si va incepe sa faca singur alegerile fie ele conformiste sau nonconformiste care tin cum spuneam si in postarea mea de o noblete interioara fara de care totul este fara valoare. Daca ar fi sa facem ceva doar pentru ca si altii o fac, unde ar mai fi individualitatea, originalitatea noastra? Suntem tentati uneori pentru a nu agita apele sa pierdem din autenticitate si sa ne balacim in ipocrizia generala si calduta care acopera toate conventiile din societate uneori doar pentru ca "asa se cuvine" sau asa am apucat sa vedem , fara sa avem pornirile acelea iscoditoare ale primilor navigatori sau inventatori. Uneori taramul promis al fiecaruia dintre noi este chiar sub nasul nostru, dar din prea multa dorinta de a placea sau de a ne conforma unor reguli absurde – uneori nu intotdeauna pentru ca unele reguli ne salveaza de haos sau anarhie – uitam sa fim noi insine si singurii care au de pierdut suntem noi. Uitam sa traim si ne scaldam in balta de ipocrizie a celor din jur.

Dă-i un răspuns lui Delf Anulează răspunsul