Jocul ideilor în ipostaza zilnică a eu-lui

Este toamnă! Uneori avem parte de zile însorite, alteori de zile ploioase şi mohorâte. Nu mai este ploaia caldă şi rapidă din timpul verii, ci ploaia rece, tăioasă şi care te predispune la melancolie. Acum e indicat să stai la fereastră şi să contempli până apare din nou soarele. Stropii de ploaie îmi bat la fereastră cu zgomot… Privesc uneori pierdută siluetele grăbite ce trec prin dreptul meu şi aştept să apară aceea care vreau eu… Deocamdată nu vine… E prea departe de mine şi prinsă în tumultul grijilor cotidiene. Dar va veni tot la mine, simt eu asta! Ne leagă prea multe fire invizibile şi ele ne vor ajuta să ne regăsim de fiecare dată. Perdeaua stropilor de apă îmi camuflează privirea rătăcită, iar zgomotul sacadat ce se aude pe acoperiş încearcă să destrame cununa de melancolie şi vise ce-mi împresoară fruntea… Cineva ar putea să spună că sunt tristă, dar ar fi o afirmaţie falsă! Melancolia are aspectele ei benefice şi nu întotdeauna au legătură cu tristeţea. Cu o clipă înainte alergam prin ploaie plină de exuberanţă şi voie bună. Ploua ca într-o poezie bacoviană dar mie nu-mi păsa defel. Am colindat magazinele şi oraşul stăpânită de aceeaşi veselie inexplicabilă pentru pietonii grăbiţi şi preocupaţi să nu se ude sau să se stropească. M-am privit în geamul unui magazin şi-am izbucnit în râs observând şiroaiele de apă ce se prelingeau de-a lungul feţei mele, iar părul era presărat cu bobiţe strălucitoare şi părea al unei prinţese…Mi-am dat seama că sunt zile ploioase ce pot fi frumoase şi zile ploioase care pot fi urâte! Totul ţine de starea sufletească şi de tonusul general. Oarecum contrariată , mă întrebam în sinea mea dacă ziua aceasta era una veselă sau una mohorâtă… Înclin să cred că este una din acele zile frumoase, pentru că am reuşit să zâmbesc, deşi unii au făcut tot posibilul ca să o înnoureze. Deşi natura îşi revarsă tristeţea şi năduful în picăturile reci şi diafane de ploaie, eu sunt veselă! Îmi place ploaia când sunt veselă, dar nu o pot suferi când sunt tristă. . De obicei, zilele ploioase te predispun la un soi de visare şi meditaţie, te îndeamnă să fii melancolic şi să te gândeşti la tot felul de nebunii. De exemplu, am văzut un copac împodobit cu diamantele şi nestematele ploii şi dintr-un impuls copilăresc sau cine ştie de ce, am simţit nevoia ca să mă îmbrac eu cu acele nestemate, în acea pelerină strălucitoare de stropi. Am scuturat copacul, iar toate nestematele au venit la mine! S-au ascuns apoi în părul de pe umeri, mi-au mângâiat ochii, pleoapele, mi-au furat o sărutare şi din nou am fost fericită. Ce poate fi mai frumos decât să simţi că natura complotează ca să-ţi creeze o zi reuşită, să simţi că ploaia te vrea învăluit în stropii ei ? Sau decît mirosul reavăn de pământ ud , de flori tomnatice amărui? Pentru mine ploaia înseamnă în primul rând melancolie, meditaţie, dar şi libertate pentru că simt un impuls să alerg prin ea şi să uit de tot ce este urât! Iubesc toamna ca şi celelalte anotimpuri dar în special pentru că mă predispune la meditaţie! Despre culorile ei fenomenale ce aş putea să mai spun! E unică în privinţa aceasta !
Vouă vă place toamna?