De amorul artei

De amorul artei :))) sau din considerente strict prozaice am simţit impulsul ca la început de an să scriu. Pur şi simplu să scriu, să înşir cuvinte, idei ce-mi bântuie mintea în orele de aşa zis repaos.
În fiecare om trăieşte o lume, se ascunde o comoară care nu este vizibilă şi nici accesibilă oricui. Lumea aceasta ne este dezvăluită, doar dacă am trecut de încercările de foc ale iniţierii şi dacă la un moment dat, măcar, am simţit că suntem pe aceeaşi lungime de undă, am fost seduşi iremediabil de frumuseţea ideilor şi focul interior şi am început să simţim în acelaşi mod: fie pragmatic, fără urmă de îndoială şi cu un pic de aroganţă superioară, fie profund afectiv, cu inima şovăitoare şi pe care se imprimă cu uşurinţă trăirile… Cum facem cunoscută această lume a noastră ? De cele mai multe ori sau mereu , prin comunicare.:) Comunicarea umană, în esenţa ei, este procesul de transmitere de informaţii, idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul; nici un fel de activitate, de la banalele activităţi ale rutinei cotidiene pe care le trăim fiecare dintre noi zilnic şi până la activităţile complexe desfăşurate la nivelul organizaţiilor, societăţilor, culturilor, nu pot fi concepute în afara procesului de comunicare. Cum putem însă transforma ceea ce comunicăm în artă? E vorba din nou de lumea ce sălăşluieşte în interiorul nostru şi la rezonanţa pe care o transmite fiecărui individ. Sunt inşi care nu sunt mişcaţi de cuvinte oricât de seducătoare ar fi ele, singurul mijloc de a-i face să reacţioneze este cel mercantilic, adică vederea banilor şi a culorii lor îi face să vibreze şi apoi lansează ceva idei care , din păcate, se leagă tot de a avea. Arta în sine e o formă de viaţă şi un mijloc de cunoaştere. Formele artei (prin muzică, cuvânt şi imagine ) au coincis încă de la originea lor şi au transmis ceva sau nu. Din timpuri imemoriale oamenii au căutat să-şi contureze o viziune proprie asupra lumii. Originea artei este sacră. Să luăm de exemplu, piramidele unde putem releva convieţuirea simultană a formelor de artă, respectiv texte, sculptură şi pictură. Piramida este adevărul întreg al artei,obţinându-se un mesaj estetic de ansamblu. Intrăm chiar in inima artei. Suntem misterul cosmic,ordinea secretă a universului. Totuşi, atunci când începem o discuţie simplă, firească, nimeni nu se duce cu gândul la piramide sau la artă. Comunicăm din necesităţi pur sociologice, fiind indivizi dintr-o comunitate şi care trebuie să ne înţelegem. Atunci când începem o discuţie despre comunicare, ne vedem încă de la început puşi în faţa dificultăţii de a selecta unghiul din care vom începe a ne construi argumentarea. Spun acest lucru deoarece observ că în ziua de astăzi nu putem aborda comunicarea altfel decat interdisciplinar. Constat că dificultatea majoră întâmpinată în definirea comunicării este dată şi de diversitatea unghiurilor de vedere sub care aceasta poate fi privită. Informaţia însemna odinioară inovaţie şi putere, comunicarea informaţiilor însemna a-ţi recunoaşte afilierea la un grup şi a-ţi crea o distanţare socială. Astăzi însă, ordinea consumului, ca principal pion, nu mai e dictată de opoziţia dintre elita dominatoare şi masele consumatoare. În prezent dinamica consumului şi a comunicării implicate de acesta se bazează pe căutarea unei fericiri personalizate, pe dobândirea de noi spaţii individualizate care să ne ofere satisfacţii(celebrul media is the message lansat de McLuhan). Comunicarea afectează adevărul, binele, frumosul, oferindu-le sensuri noi. Dacă ar fi să privim comunicarea strict ca si cea mai mare parte a cuvintelor unei limbi, verbul a comunica şi substantivul comunicare sunt ambele polisemantice, altfel spus comportă o pluralitate de semnificaţii. Cei care se ocupă de domeniile comunicaţiei şi comunicării, întâlnesc astfel, de la bun început, o dificultate majoră: aceştia nu au de a face cu o operaţiune bine determinată, ci cu o multitudine de operaţiuni, despre care este greu de spus cu certitudine în ce măsură se aseamănă.
„Dicţionarul enciclopedic vol. I” oferă termenului „comunicare” o definiţie deosebit de complexă, acoperind aproape toate domeniile in care acest termen este folosit:
• Înştiinţare, ştire, veste. (DR) Aducere la cunoştinţa părţilor dintr-un proces a unor acte de procedură (acţiune, întâmpinare, hotărâre) în vederea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, în limita unor termene care curg obişnuit de la data comunicării.
• Prezentare într-un cerc de specialişti a unei lucrări ştiinţifice.
• 3 (SOCIOL) „Mod fundamental de interacţiune psiho-socială a persoanelor, realizatăîn limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informaţii, a obţinerii stabilităţii sau a unor modificări de comportament individual sau de grup.”
Ce este comunicarea? Este o întrebare la care au încercat să ofere răspuns toţi autorii literaturii de specialitate. Definiţiile sunt numeroase şi diferite.
Ce fel abordaţi voi comunicarea ? De amorul artei sau din necesitate? ( sunt acceptate şi ambele variante sau un colaj de idei…) 😀

DoarEu

Comunicarea este o necesitate. Este forma de relationare… este o necesitate uneori.

Exista si un limbaj al semnelor sau al privirii.

Sunt oameni care printr+un cuvna spun enorm, omunica mult, iar altii care vorbesc ore, si nu spun nimic.

Comunicarea este o forma de "artă"… este dificilă şi obositoare la un moment dat. Nu ştiu să spun de ce nu mai ştim să comunicăm. Oare în alte timpuri a fost altfel?

Liliana

@DoarEu, mă bucur că ai păşit în căsuţa mea! Comunicarea este complexă, mai ales în era noastră când unii se refugiază, se izolează şi rup căile de comunicare… Faptul că nu mai comunicăm aşa cum trebuie are rădăcini mult mai adânci şi ele sunt şi o consecinţă a procesului de dezvoltare tehnico-ştiinţific. peste tot în jur vezi oameni cu diverse aparate atârnate de corp sau în preajma lui menite să-i faciliteze comunicarea, dar oare aşa e? Câţi dintre cei ahtiaţi de ultimul tip de telefon fie el Samsung GalaxyTab sau Iphone sau eu mai ştiu ce, mai ştie şi mai doreşte să lanseze şi ceva idei cu miez sau pline de sensibilitate? Oare ne-am robotizat atât de mult încât ne este teamă să spunem ce gândim ? sau ce simţim ?
pe curând…

emil

Comunicarea cu cei de lângă noi sau de aiurea, comunicarea prin iubire (la modul sincerităţii, frumuseţii,respectului) cu cei din jurul nostru ar mai putea schimba ceva în echilibrul precar al lumii întregi.
Trăim într-o lume nebună, care alargă,parcă, spre sfârşit, cu disperare.
Au întâietate accentele violenţei, murdarului, urâtului.(N-aţi observat că în ultima vreme, chiar şi în modă, creatorii se străduiesc să urâţească prezentatoarele de modă, aproape că, uneori, sunt hidoase ?)
Ce reuşesc asemenea modele să ne comunice ?
Mi-e dor să văd pe televiziuni emisiuni plăcute, educative, cu prezentare de oameni reuşiţi în viaţă, prin cultură, educaţie….
Duminica seara, la ora 18,oo , pe TVR 1 , o emisiune de urmărit cu Pleşu Şi Liiceanu !

Liliana

@emil, bine ai venit in casuta mea virtuala !
Comunicarea este primordiala si daca nu este realizata asa cum trebuie ne transmite mesaje eronate sau ne dezumanizeaza. Modelele din moda sau din jur nu mai ofera, din pacate, repere de conduita morala sau de bun simt, pentru ca nici societatea din care facem parte nu mai este cea care a fost. Multi oameni au murit si au luptat pentru libertate, inclus cea de exprimare, dar cu ce satisfactii ? Democratia am descoperit-o ca pe o farsa, cu actori penibili cum spunea si O. Paler intr-un interviu. Si sunt de acord ca "trăim într-o lume nebună, care aleargă, parcă, spre sfârşit, cu disperare." De ce oare? Sa fie si lipsa de comunicare de vina?
Te mai astept pe aici… 🙂

Dă-i un răspuns lui Liliana Anulează răspunsul