Leapşă lecturistică :)

Am primit în dar o frumoasă leapşă de la Rontziki, iar pe această cale îi mulţumesc pentru grija pe care mi-o poartă. 🙂

1. Daca vi s-ar propune sa va scrieti biografia, carui scriitor i-ati incredinta sarcina aceasta?

Cred că scriitoarei Ileana Vulpescu.- acest răspuns mi-a venit acum în minte, dar sunt convinsă că dacă voi medita îndelung voi ajunge la altă concluzie mai tendenţioasă. –

2. Care sunt motivele pentru care i-ati incredinta ei sarcina aceasta?

Pentru că înţelege psihologia feminină şi descrie viaţa în cele mai autentice ipostaze uneori făcând uz de haz. Am scris mai multe despre romanul ei cel mai cunoscut aici.

3. Este sfarsitul lumii. Ce carte ati pune in capsula cosmica pentru a pastra o « urma» a umanitatii?

Este categoric o întrebare dificilă… Primul impuls a fost să răspund Pescăruşul Jonathan Livingstone de Richard Bach :), dar pentru că Rontz mi-a luat-o înainte şi a pus-o deoparte, aş alege ori Biblia unde se regăsesc toate temele importante din literatură, ori În căutarea timpului pierdut de M.Proust. 🙂

4. Cum arata pentru dvs pauza ideala pentru a citi o carte?

Bineînţeles linişte multă, stare generală bună şi timpul foarte înţelegător, 🙂 o rupere voită din tumultul problemelor zilnice.

5. Daca ati avea puterea de a « sterge » un personaj de roman care ar fi acesta?

Cred că aş fi tentată să şterg personajele negative, dar ele oferă savoarea necesară unei lecturi bune. Îmi amintesc că atunci când am citit Mizerabilii de V. Hugo am început să-l îndrăgesc pe Jean Valjean aşa de mult, chiar dacă avea inima împietrită şi era fost ocnaş, încât aş fi vrut să nu mai fie persecutat şi urmărit peste tot de poliţistul Javert, care nu-şi făcea decât datoria. Când reuşise să se reabiliteze în ochii tuturor a fost nevoit să-şi ia identităţi false pentru a scăpa de Javert… Apoi, finalul apoteotic, Javert, cel care l-a vânat întreaga viată, va fi salvat de fostul ocnaş din mâinile insurgenţilor parcă… Sau pe Barberin, tatăl lui Remi din Singur pe lume de H. Malot care l-a dat unui circ spre grijă…Ei, dar era doar o copilărie atunci, acum nu ştiu dacă aş mai fi pornită aşa pe un personaj… :)))

6. Care sunt motivele pentru care ati scoate acest personaj?

Cum spuneam, Javert era prea insistent, iar Valjean urcase pe scara morală salvând mulţi oameni, deşi dual tot timpul, deci nu merita să fie în aşa hal prigonit… 🙂 Iar de Barberin ce să mai spun, un tată denaturat… Sper ca răspunsul meu măcar să vă stârnescă râsul, dacă nu e coerent… Sunt cam obosită…

7. Cati kilometrii ati merge pentru a gasi o carte ?

Aş face multe sacrificii pentru o carte dorită, deci în kilometri ar fi muuuuuuulţi de tot.

8. Daca ar fi posibil sa va intoarceti in trecut ce scriitori ati vrea sa intalniti ?

Lista este lungă : Hortensia Papadat Bengescu, Camil Petrescu, Virginia Woolf, Henry James, Gustave Flaubert, Nathaniel Hawthorne, William Thackeray, Dostoiesvski etc.

9. Care ar fi primele cuvinte care i le-ati adresa (In afara de « Buna ziua ») ?

Sunt convinsă că oricare dintre cei enumeraţi mai sus ar fi – doar când aş auzi numele lor pronunţat aş simţi o mare emoţie – poate aş spune bună ziua şi aş asculta ce spun. O întrebare nerostită poate ar fi cum au reuşit să descifreze taina sufletului omenesc prin scris, să analizeze atât de fin şi în detaliu ce nu se vede… Eeeee, vrabia mălai visează…

10. Descrieti biblioteca visurilor voastre.

Nu vreau să fiu pretenţioasă, dar când e vorba de locul în care să poposească cărţile, trebuie să fie spaţios. 🙂 Ştiţi de ce ? Pentru că tocmai acest lucru lipseşte momentan bibliotecii mele -spaţiul-. Nu prea mai am loc unde să depozitez cărţile şi am recurs la variante gen – în balcon sau frumos rânduite deasupra bibliotecii-. Mult mi-aş dori o mare bibliotecă ar spune Yoda din Războiul stelelor, dar şi eu . :))) Poate aşa sau chiar mai mare, cine ştie… Nu mă înţelegeţi greşit, e destul de mare , dar totuţi insuficientă. 🙂

Rontziki

Mulţam de preluare! 🙂
Bună ideea cu Ileana Vulpescu!
Dacă sfârşitul lumii se anunţă repede, n-am nimic cu Biblia, dar ia şi tu Proust, să fiu sigură că e acolo pus deoparte şi îl pot termina :)))
La câte vreau să citesc, n-are voie să se sfârşească nimic!!! :))

Liliana

Rontz, eu sper ca sfarsitul lumii va fi pentru fiecare atunci cand va uita sa mai fie om, deci undeva departe, nu de alta dar as vrea sa mai fac ceva pe aici. Biblia am spus pentru ca sunt toate temele literaturii, dar daca preferi Proust atunci voi face o concesie. 🙂 Poate le voi lua pe ambele, sau daca capsula aceea a timpului e mai mare voi pune o stiva de carti pentru posteritate. :)))

Dă-i un răspuns lui Rontziki Anulează răspunsul