Cheful suprem


Ochii strâns închişi privesc neantul
Arderea de sub pleoape se simte
Iar minciuna e alergată în cele mai desuete colţuri.
Înţeleg prea multe şi simt prea acut
Chiar cu ochii strâns închişi.
Zâmbesc mecanic şi dezgheţ inimi împietrite
Şi cunosc această posibilitate prea mult.
Cronos este flămând şi se frământă pe feţele noastre
Odată numărătoarea inversă începută.
Nu-ţi mai aparţii şi cauţi sensul trăirii
Cine poate încetini curgerea şi să-i dea întâlnire?
Iluziile neliniştite prind contur
Când mă întorc la ideile prăfuite despre viaţă.
Totul e incert : trecut, prezent sau viitor,
Iar strigătul surd din rărunchi
Desenează cuvinte terne, vorbeşte în semne,
răscoleşte lumina din suflete oarbe,
Dar ploaia de idei mă linişteşte din nou.
Eu sunt tu, noi suntem ei sau doar proiecţii false ale minţii?
Cheful suprem să fie doar trecerea taciturnă a clipelor?
@Lolita_2011

Soldat pe frontul vieţii


Liniştea lui morală de soldat
A fugit pierdută pe front
Intenţiile pure îl străpung doar prin cântat
Nici de umbra morţii nu mai ţine cont.

Acest joc continuu se perindă
În lumea de mici cerşetori
Şi totul se reflectă ca într-o oglindă
Când nu mai găseşti nici măcar căutători.

Zgomotul sec sfidează o logică strâmbă
Secundele arogante îşi pierd şi umbră şi credinţă
Iar Cronos pe toţi laolaltă ne afundă
Îngropându-ne esenţa printr-o mare neputinţă.

Suflul incomensurabil al căutării vivace
Caută un alter ego mai rozaliu în începuturi
Sufletele sunt însă pierdute în dureri cotidiene opace
Iar creierele amorţite sunt suspendate de gânduri.

Mă mistuie amintirile calde dintre noi
Dar jocul fecund adulmecă sensuri obscure
E limitată până şi dragostea în doi
Iar aerul dens se pierde în pădure.

Cuvintele alunecă şi dor în sentimente
Se volatilizează armonia, atomii instabili sunt bieţii
Universuri create aleatoriu drept continente
Eu, sunt doar un soldat pe frontul vieţii.

@LOLITA _ 2011

De amorul artei

De amorul artei :))) sau din considerente strict prozaice am simţit impulsul ca la început de an să scriu. Pur şi simplu să scriu, să înşir cuvinte, idei ce-mi bântuie mintea în orele de aşa zis repaos.
În fiecare om trăieşte o lume, se ascunde o comoară care nu este vizibilă şi nici accesibilă oricui. Lumea aceasta ne este dezvăluită, doar dacă am trecut de încercările de foc ale iniţierii şi dacă la un moment dat, măcar, am simţit că suntem pe aceeaşi lungime de undă, am fost seduşi iremediabil de frumuseţea ideilor şi focul interior şi am început să simţim în acelaşi mod: fie pragmatic, fără urmă de îndoială şi cu un pic de aroganţă superioară, fie profund afectiv, cu inima şovăitoare şi pe care se imprimă cu uşurinţă trăirile… Cum facem cunoscută această lume a noastră ? De cele mai multe ori sau mereu , prin comunicare.:) Comunicarea umană, în esenţa ei, este procesul de transmitere de informaţii, idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul; nici un fel de activitate, de la banalele activităţi ale rutinei cotidiene pe care le trăim fiecare dintre noi zilnic şi până la activităţile complexe desfăşurate la nivelul organizaţiilor, societăţilor, culturilor, nu pot fi concepute în afara procesului de comunicare. Cum putem însă transforma ceea ce comunicăm în artă? E vorba din nou de lumea ce sălăşluieşte în interiorul nostru şi la rezonanţa pe care o transmite fiecărui individ. Sunt inşi care nu sunt mişcaţi de cuvinte oricât de seducătoare ar fi ele, singurul mijloc de a-i face să reacţioneze este cel mercantilic, adică vederea banilor şi a culorii lor îi face să vibreze şi apoi lansează ceva idei care , din păcate, se leagă tot de a avea. Arta în sine e o formă de viaţă şi un mijloc de cunoaştere. Formele artei (prin muzică, cuvânt şi imagine ) au coincis încă de la originea lor şi au transmis ceva sau nu. Din timpuri imemoriale oamenii au căutat să-şi contureze o viziune proprie asupra lumii. Originea artei este sacră. Să luăm de exemplu, piramidele unde putem releva convieţuirea simultană a formelor de artă, respectiv texte, sculptură şi pictură. Piramida este adevărul întreg al artei,obţinându-se un mesaj estetic de ansamblu. Intrăm chiar in inima artei. Suntem misterul cosmic,ordinea secretă a universului. Totuşi, atunci când începem o discuţie simplă, firească, nimeni nu se duce cu gândul la piramide sau la artă. Comunicăm din necesităţi pur sociologice, fiind indivizi dintr-o comunitate şi care trebuie să ne înţelegem. Atunci când începem o discuţie despre comunicare, ne vedem încă de la început puşi în faţa dificultăţii de a selecta unghiul din care vom începe a ne construi argumentarea. Spun acest lucru deoarece observ că în ziua de astăzi nu putem aborda comunicarea altfel decat interdisciplinar. Constat că dificultatea majoră întâmpinată în definirea comunicării este dată şi de diversitatea unghiurilor de vedere sub care aceasta poate fi privită. Informaţia însemna odinioară inovaţie şi putere, comunicarea informaţiilor însemna a-ţi recunoaşte afilierea la un grup şi a-ţi crea o distanţare socială. Astăzi însă, ordinea consumului, ca principal pion, nu mai e dictată de opoziţia dintre elita dominatoare şi masele consumatoare. În prezent dinamica consumului şi a comunicării implicate de acesta se bazează pe căutarea unei fericiri personalizate, pe dobândirea de noi spaţii individualizate care să ne ofere satisfacţii(celebrul media is the message lansat de McLuhan). Comunicarea afectează adevărul, binele, frumosul, oferindu-le sensuri noi. Dacă ar fi să privim comunicarea strict ca si cea mai mare parte a cuvintelor unei limbi, verbul a comunica şi substantivul comunicare sunt ambele polisemantice, altfel spus comportă o pluralitate de semnificaţii. Cei care se ocupă de domeniile comunicaţiei şi comunicării, întâlnesc astfel, de la bun început, o dificultate majoră: aceştia nu au de a face cu o operaţiune bine determinată, ci cu o multitudine de operaţiuni, despre care este greu de spus cu certitudine în ce măsură se aseamănă.
„Dicţionarul enciclopedic vol. I” oferă termenului „comunicare” o definiţie deosebit de complexă, acoperind aproape toate domeniile in care acest termen este folosit:
• Înştiinţare, ştire, veste. (DR) Aducere la cunoştinţa părţilor dintr-un proces a unor acte de procedură (acţiune, întâmpinare, hotărâre) în vederea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, în limita unor termene care curg obişnuit de la data comunicării.
• Prezentare într-un cerc de specialişti a unei lucrări ştiinţifice.
• 3 (SOCIOL) „Mod fundamental de interacţiune psiho-socială a persoanelor, realizatăîn limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informaţii, a obţinerii stabilităţii sau a unor modificări de comportament individual sau de grup.”
Ce este comunicarea? Este o întrebare la care au încercat să ofere răspuns toţi autorii literaturii de specialitate. Definiţiile sunt numeroase şi diferite.
Ce fel abordaţi voi comunicarea ? De amorul artei sau din necesitate? ( sunt acceptate şi ambele variante sau un colaj de idei…) 😀