O lecţie de viaţă

Aş vrea să precizez încă de la început că elevii clasei pe care am avut-o spre coordonare anul acesta, – pentru că mai au puţin şi se îndreaptă spre liceu – au oferit o lecţie de viaţă şi de solidaritate umană rară. Din nefericire, semestrul acesta, unul din colegii lor de clasă a decedat în urma unei forme de cancer, după ce a urmat tratamente de chimioterapie în Franţa la spitalul Marie Curie. Toţi elevii şcolii noastre s-au mobilizat şi au participat la activitatea de colectare şi donare de fonduri pentru a-l ajuta pe acest elev să urmeze tratamentele costisitoare din Franţa, dar, din păcate, a fost prea târziu. Vestea că elevul respectiv a decedat a căzut ca un fulger pentru toată lumea. Cei mai afectaţi după familie, au fost colegii lui de clasă şi profesorii. Colegii lui nu s-au mai confruntat până acum cu experienţe traumatizante de acest gen, de aceea şocul şi durerea au fost teribile. Am încercat ca dirigintă a clasei să le sugerez să-şi canalizeze emoţiile spre activităţi mai concrete care să vizeze o ajutorare a familiei elevului. Familie, care a întâmpinat dificultăţi în ce priveşte repatrierea corpului neînsufleţit şi care a aşteptat o săptămână pentru a reuşi să îndeplinească cele cuvenite pentru înmormântare. Ceea ce a urmat a depăşit aşteptările mele şi au uimit pe mulţi locuitori ai urbei noastre. Colegii de clasă şi nu numai, s-au mobilizat şi au alcătuit echipe de câte doi-trei elevi, au confecţionat cutii pentru strângerea de fonduri şi au colindat tot oraşul, de la şcoli generale şi licee până la magazine mai mari sau mai mici şi patroni sau sponsori şi totul pentru a veni în ajutorul familiei. Gestul lor a fost sincer, din suflet, fără a viza câştiguri sau recunoaşteri ulterioare, fără falsitate sau disimulare.
Am descoperit astfel, printr-o experienţă dramatică, sufletul frumos al copiilor pe care îi educ şi pot spune că ei au oferit o lecţie de viaţă celor mari, lecţie ce ar trebui să o urmăm măcar din când în când. O lecţie de viaţă în care să primeze solidaritatea umană şi să fie uitate micile recompense de moment sau laudele. Copiii ne-au predat o lecţie pe care nu o găsim în cărţi, dar pe care o putem descoperi încercând să fim aproape de semenii noştri, uitând de egoismul exacerbat şi de alte capricii şi răutăţi gratuite. Sunt mândră că sunt dirigintă la o aşa clasă! Curând voi fi nevoită să-mi iau la revedere de la ei… Dar, le voi urmări creşterea…
„ Aşa cum bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc şi sufletul omului se modelează datorită sufletului unui alt om.” Rabindranath Tagore
Anonim

Citesc cu admiratie ce scrii tu aici.
Copiii sunt intotdeauna buni si curati, dar si diriginta lor este un om de exceptie, educandu-i, stimulandu-i sa dea din ei tot ce e mai pretios. Catora le pasa cu adevarat ca sunt educatori, ca modeleaza atitudini, deprinderi… Ca sunt ei insisi, prin faptele lor, modele.
Te felicit!

Liliana

Acuarele, ma bucur ca citesti ce scriu eu. Multumesc pentru aprecieri! Esti o draguta ca de obicei. Incerc sa le ofer alternativa cea mai buna din cele care exista , dar tot ei sunt in final cei care aleg varianta. Este greu sa fii educator intr-o lume in care valorile au fost uitate si in care primeaza castigul imediat, falsitatea, rautatea, senzationalul.

Anonim

Eu anul asta am o clasa de a cincea.
Instrumentul principal de educatie ramane totusi iubirea, neconditionata. Ei fac orice sa fie iubiti, ascultati, valorizati.
Sarutari!… 🙂

Liliana

Acuarele, iubirea neconditionata e raspunsul la multe dileme, dar intr-o lume tot mai materialista si in care primeaza castigul imediat, unde valorile sunt inversate si tot mai desuete, copiii sunt cei mai derutati si din pacate, cei mai influentabili…
Toate cele bune si succese multe cu clasa ta! :))
Sarutari!

Dă-i un răspuns lui Liliana Anulează răspunsul