Era
odată un cioplitor în piatră nemulţumit de el şi de soarta pe care o avea.
odată un cioplitor în piatră nemulţumit de el şi de soarta pe care o avea.
Într-o
zi a trecut pe lângă casa unui negustor bogat şi prin poarta deschisă a văzut o
mulţime de avuţii şi oaspeţi importanţi. “Cât de puternic trebuie să fie
negustorul acesta” s-a gândit cioplitorul în piatră. A devenit foarte invidios
şi şi-ar fi dorit să fie înstărit ca acel negustor. Atunci n-ar mai trebui să
trăiască viaţa unui cioplitor amărât.
zi a trecut pe lângă casa unui negustor bogat şi prin poarta deschisă a văzut o
mulţime de avuţii şi oaspeţi importanţi. “Cât de puternic trebuie să fie
negustorul acesta” s-a gândit cioplitorul în piatră. A devenit foarte invidios
şi şi-ar fi dorit să fie înstărit ca acel negustor. Atunci n-ar mai trebui să
trăiască viaţa unui cioplitor amărât.
Spre
marea lui surpriză deveni negustorul însuşi, bucurându-se de tot mai multă
bunăstare şi putere decât ar fi visat vreodată să aibă, invidiat şi detestat de
cei mai puţin înstăriţi decât el. Dar curând, un funcţionar de rang înalt a
trecut pe acolo într-o trăsură, însoţit de o mulţime de
slujitori şi escortat de soldaţi bătând tobele.
marea lui surpriză deveni negustorul însuşi, bucurându-se de tot mai multă
bunăstare şi putere decât ar fi visat vreodată să aibă, invidiat şi detestat de
cei mai puţin înstăriţi decât el. Dar curând, un funcţionar de rang înalt a
trecut pe acolo într-o trăsură, însoţit de o mulţime de
slujitori şi escortat de soldaţi bătând tobele.
Oricine,
indiferent cât de bogat era, trebuia să se închine adânc în faţa procesiunii.
“Câtă putere are acest om!” s-a gândit negustorul. “Mi-aş dori să fiu un
asemenea funcţionar de rang înalt!”
indiferent cât de bogat era, trebuia să se închine adânc în faţa procesiunii.
“Câtă putere are acest om!” s-a gândit negustorul. “Mi-aş dori să fiu un
asemenea funcţionar de rang înalt!”
Şi a
devenit un funcţionar transportat pentru tot cu trăsura lui împodobită, urât şi
temut de oamenii din jur care trebuiau să se încline până la pământ când trecea
el.
devenit un funcţionar transportat pentru tot cu trăsura lui împodobită, urât şi
temut de oamenii din jur care trebuiau să se încline până la pământ când trecea
el.
Era o zi toridă de
vară, iar oficialul se simţea foarte nemulţumit, în trăsura lui lipicioasă. S-a
uitat sus la soare. Soarele strălucea mândru pe cer fără să-i pese de prezenţa
lui.
vară, iar oficialul se simţea foarte nemulţumit, în trăsura lui lipicioasă. S-a
uitat sus la soare. Soarele strălucea mândru pe cer fără să-i pese de prezenţa
lui.
„Cât de puternic este
soarele ” s-a gândit el. „Aş dori să fiu chiar eu soarele!”.
soarele ” s-a gândit el. „Aş dori să fiu chiar eu soarele!”.
Şi a devenit soare
strălucind mândru deasupra tuturor, pârjolind câmpiile, blestemat de fermieri
şi de lucrători. Dar un nor imens, negru s-a aşezat între el şi pământ, aşa
încât nu-şi mai putea arunca lumina dedesubt. „Ce puternic este acest nor de
furtună!” s-a gândit el. „Mi-aş dori să pot fi nor”.
strălucind mândru deasupra tuturor, pârjolind câmpiile, blestemat de fermieri
şi de lucrători. Dar un nor imens, negru s-a aşezat între el şi pământ, aşa
încât nu-şi mai putea arunca lumina dedesubt. „Ce puternic este acest nor de
furtună!” s-a gândit el. „Mi-aş dori să pot fi nor”.
Şi a devenit un nor
inundând câmpuri şi sate, blestemat de toată lumea. Dar curând norul a fost dat
la o parte de o forţă mai mare, vântul. „Ce puternic este vântul!” s-a gândit
el „Mi-aş dori să pot fi vântul.”
inundând câmpuri şi sate, blestemat de toată lumea. Dar curând norul a fost dat
la o parte de o forţă mai mare, vântul. „Ce puternic este vântul!” s-a gândit
el „Mi-aş dori să pot fi vântul.”
Şi a fost vântul,
doborând ţiglele de pe acoperiş, scoţând copacii din rădăcini, urât şi temut de
toţi cei aflaţi în calea lui. Dar după un timp, vântul a dat peste ceva pe care
nu l-a putut urni din loc oricât de tare ar fi suflat, o stâncă înaltă. „Ce
puternică este această stâncă” s-a gândit el. „Aş dori să pot fi o stâncă”.
doborând ţiglele de pe acoperiş, scoţând copacii din rădăcini, urât şi temut de
toţi cei aflaţi în calea lui. Dar după un timp, vântul a dat peste ceva pe care
nu l-a putut urni din loc oricât de tare ar fi suflat, o stâncă înaltă. „Ce
puternică este această stâncă” s-a gândit el. „Aş dori să pot fi o stâncă”.
Şi a devenit o stâncă
mai puternică decât orice altceva de pe pământ. Dar cum stătea acolo, a auzit
sunetul unui ciocan batând, o daltă în piatra tare şi a simţit că ceva se
schimbă. „Ce poate fi mai puternic decât mine, care sunt o stâncă!” s-a gândit
el. S-a uitat în jos şi a văzut departe dedesubt, silueta unui cioplitor în
piatră.
mai puternică decât orice altceva de pe pământ. Dar cum stătea acolo, a auzit
sunetul unui ciocan batând, o daltă în piatra tare şi a simţit că ceva se
schimbă. „Ce poate fi mai puternic decât mine, care sunt o stâncă!” s-a gândit
el. S-a uitat în jos şi a văzut departe dedesubt, silueta unui cioplitor în
piatră.
Morala este buna, problema este că în ziua de azi se uită tot mai frecvent de unde s-a plecat, iar bunul simţ rămâne undeva uitat într-un colţ.
@photonature, ideea este ca suntem tot timpul nemultumiti, iar pana sa ne dam seama, viata a trecut deja. Ne dorim mereu mai mult, ceea ce nu este intotdeauna rau, pentru ca face parte din evolutie, dar nu ne multumim cu ce avem si tindem spre culmi neatinse si carari nebatute, fapt ce poate duce la dezamagire,deziluzie…
Toate cele bune!
Imi plac povestioarele cu talc, am mai spus cred. Ideea e sa nu uiti niciodata de unde ai plecat. Nu prea se mai intampla asta la noi.
Zi senina!
@tu26dor, unii dintre noi nu mai retin pasii care i-au dus spre culmi, uita cat de greu a fost si ce sacrificii au facut, iar odata ajunsi acolo vor si mai mult si mai mult si uite asa trece viata…
Ce este mai tragic este ca nu ne multumim cu ce avem, ni se pare mereu ca altii au mai mult si intervine invidia, gelozia si alte tare…
O zi cu soare ! 🙂