Poveste parfumată de dragoste

Sursă fotografie aici.
Priveam cu melancolie în jur şi apoi m-am îndreptat spre fereastră. Prin geamul murdar vedeam imagini vechi şi plăcute sufletului meu : un tren accelerat alerga prin inima nopţii de smoală, iar eu, puţin stingheră, ocupam una din banchetele unui compartiment. La un moment dat, un tânăr misterios se apropie şi întreabă dacă locul opus e liber. Puţin mirată, răspund :

– Nu stă nimeni! Puteţi lua loc!
Tânărul răspunde politicos : – Ce bine! şi îşi ridică tacticos bagajul şi se aşeză în faţa mea. Deşi era noapte şi lumina din compartiment slabă, încercam să-mi ascund ochii şi ideile în spatele unor coperţi de carte. Citeam un roman nou şi eram nerăbdătoare să aflu urmarea. Tânărul începuse să mă analizeze şi apoi să mă întrebe:
– Nu vă este teamă să călătoriţi noaptea? ( Aş fi vrut să tacă şi să mă lase să citesc…)
– Nu îmi este teamă ! Aleg perioada aceasta din zi pentru că nu este aşa de aglomerat şi mai pot citi pentru examene! răspund puţin înţepată.
– Sunteţi studentă ? insistă tânărul.
– Credeam că este evident acest lucru ! zâmbesc eu puţin iritată.
– Îmi cer scuze dacă deranjez, dar îmi place să discut! Poate vreţi să citiţi… presupune tânărul.
– Cred că am să fac o pauză… spun puţin plictisită.
– Atunci, putem continua dialogul… încearcă din nou tânărul temerar.
– Dacă nu vă supăraţi, aş vrea să mă odihnesc puţin… Închid ochii mecanic şi în sinea mea îmi vine să râd de situaţia creată. Limbajul protocolar şi ironia nu-mi erau prea cunoscute şi totuşi acest tînăr a reuşit să le scoată la iveală.Cu coada ochilor îl pândesc şi sunt surprinsă să constat că eram analizată în cele mai mici detalii. Mă simt sub microscop şi încep să mă foiesc neliniştită. Tînărul scapă ceva pe jos. Deschid ochii şi mă amuz teribil de figura lui puţin vinovată. Zâmbetul meu îl relaxează şi răspunde la fel.
– Îmi cer scuze ! Voi face linişte şi promit să vă păzesc şi bagajul. Noaptea circulă prin tren tot felul de personaje dubioase…
Sugestia abia lansată şi temerile pun stăpânire pe mine… Era ceva timp de când preferam trenul de noapte, dar niciodată nu am luat în calcul şi varianta aceasta, deşi părinţii mi-au sugerat că nu este sigur. Am adus ca argument faptul că sunt şi alţi studenţi care călătoresc noaptea. În plus, Otilia, cea mai bună prietenă a mea mergea mereu cu mine. De data aceasta s-a îmbolnăvit şi a mai rămas acasă. Bineînţeles că părinţii nu ştiau…
Revin cu mintea în prezent şi spun şovăitoare :
– Am mai călătorit şi altă dată şi nu am avut neplăceri…
– Înseamnă că aţi avut noroc! Săptămâna trecută  o tânără a fost jefuită, iar dacă controlorul nu-şi făcea apariţia, poate se întâmplau şi alte minuni…
Serios alarmată încep să regret că nu am aşteptat-o pe Otilia… Tânărul observă îngrijorarea pe faţa mea şi mă asigură de toată susţinerea lui… Atmosfera s-a mai relaxat când am început să discutăm despre ce citim, despre destinaţii de vacanţă şi prieteni, despre viaţă în general. Am făcut o înţelegere să nu ne mai vorbim protocolar, pentru că eram de aproximativ aceeaşi vârstă şi nu era necesar… Cu cât discutam mai mult, cu atât descopeream repere comune şi acest lucru era din ce în ce mai evident pentru că dispăruse şi acel zid impenetrabil de la debutul întâlnirii noastre. Discret, am început să-l măsor şi eu pe tânărul din faţa mea , iar descoperirea mă bucura. Chipul senin, părul negru şi lucios, ochii lui verzi şi pătrunzători păreau răspunsul la căutările mele şi încet, încet cu cât alerga trenul mai repede cu aceeşi viteză – dacă nu mai mare – se strecura o certitudine în inima mea: îmi plăcea. Vocea lui caldă şi vibrantă îmi răscolea sufletul.
   Aşa a început o relaţie ce nu prefigura nimic de durată. La oprirea trenului am constatat cât de repede trecuse timpul şi că aveam drept destinaţie aceeaşi gară prăfuită. De atunci, cuvântul aventură a căpătat o altă conotaţie pentru mine, iar drumurile cu trenul nu au mai fost niciodată la fel. Călătoream mai mult, dar în doi sau cu prietenii, iar indiferent dacă trenul ne ducea în inima munţilor, la malul mării sau în oraşul în care studiam, nimic nu mai era liniar şi plictisitor, totul era măreţ şi strălucea ca focul din inimile noastre. Astfel, o întâlnire ce a debutat ciudat s-a transformat într-o mare dragoste. Ajunsă în gară mereu îi căutam privirea, iar el mă aştepta de fiecare dată cu un buchet de trandafiri, fie roşii ca focul, fie albi şi puri. Admiraţia din ochii celor din jur, îmi confirma de fiecare dată că sunt atât de norocoasă. Evident că nu aveam şi nu am nevoie de confirmarea celor din jur, dar gara e un loc plin de oameni şi nu ai cum să scapi de privirea lor… 🙂 Plimbările în doi fie cu trenul, fie cu maşina, fie pe jos pe străduţe izolate şi pline de mister ne-au făcut să descoperim o poveste parfumată de dragoste de al cărui miros îmbătător nu ne mai săturăm. În nopţile fierbinţi de vară ne mai întrebăm uneori : locul opus e ocupat ? Şi apoi cu un zâmbet larg tot noi ne dăm răspunsul printr-un sărut prelung şi plin de pasiune nedisimulată… Concluzia: locul acela e ocupat acum pentru că am descoperit dragostea…
Poveştile parfumate au început de aici şi pentru că mi-au plăcut foarte mult, am încercat şi eu să o povestesc pe a mea. Nu ştiu în ce măsură mi-a reuşit… 🙂
O floare vorbeşte cât o mie de cuvinte. În gingăşia, frumuseţea şi culoarea fiecărei flori se ascund gânduri şi sentimente. De aceea, florile dau farmec tuturor evenimentelor importante din viaţa noastră. Ele, ne înseninează casele şi ne zâmbesc din ferestre, grădini, parcuri. Deci, cum altfel ai putea să te faci apreciat decât prin a oferi „vorbe parfumate” persoanelor dragi…
tu26dor

Calatoream mult cu trenul inainte. Mult mai mult decat cu masina. Si am trecut prin diverse peripetii in calatoriile mele. In ultima vreme s-au redus si calatoriile si peripetiile, poate din cauza ca trenurile merg mult prea incet si am revenit la masina.
Mi-a placut povestea. Sa ai o saptamana de top!

Liliana

@tu26dor,in prezent si eu calatoresc mai mult cu masina. E adevarat ca mersul cu trenul este acum mult mai temerar decat inainte – din motive ce tin nu doar de timp sau bani, ci mai ales de conditii -, dar atunci avea un farmec deosebit… Ziua se calatorea pe interval (hol)sau gen sardea, cu bagaje date pe fereastra, alaturi de oameni pestriti si mucaliti si o vanzoleala… 🙂
Ma bucur ca ti-a placut povestea ! Bye!

Dă-i un răspuns lui Diana Anulează răspunsul