Roadele anotimpurilor


Pe o colină, la o înălţime considerabilă, unde doar vulturii se încumetau să zboare şi să exploreze împrejurimile, într-un peisaj maiestos înconjurat de munţi falnici şi vârfuri stâncoase, pe unde nici un om nu călcase vreodată, îşi construise castelul un rege impunător, dar foarte bun. Unii oameni mai curioşi din fire şi atoateştiutori, l-au numit regele An pentru că avea obiceiul să-şi trimită pe meleagurile pământeşti fiicele, care de care mai frumoase şi mai pline de daruri. Era cadoul pe care acel rege izolat încerca să-l facă oamenilor pentru a aprecia frumuseţea momentelor ce se perindau constant la intervale bine stabilite, marcate de treceri bruşte de la o temperatură la alta, de schimbarea culorilor şi a stării de spirit. Nu se ştie de când acel rege făcea un asemenea cadou oamenilor, dar se ştie că doar unii din ei apreciau gestul şi încercau să-l copleşească cu laude şi mulţumiri. Fiicele sale erau de o frumuseţe ireală şi mulţi cavaleri şi prinţi se încumetau să vină pentru a le curta şi a le impresiona. Cel mai asiduu dintre ei era Soarele, strălucitor şi semeţ, cocoţat într-un colţ de cer de unde vedea tot ce se întâmplă şi care venea zilnic pe la ferestrele prinţeselor ca să le încălzească dimineţile şi să le ureze o zi bună. Era vrăjit de parfumul şi culoarea coaptă, veselia şi frenezia prinţesei Vara. Alt prinţ, mai aprig la înfăţişare şi mai năvalnic era Vântul, care sătul de atâtea refuzuri sufla peste castelul de pe colină, uneori cu multă ură. Privea neîndurător spre pământ şi făcea planuri cum să răscolească frunzele, cum să îşi înteţească glasul pe la ferestre, cum să îşi cheme sora Ploaia în ajutor şi să danseze amândoi în tandem. Îi plăcea mult de prinţesa Toamna, dar nu primise nici un semn că ar fi preferat, de aceea prefera să sufle supărat sau uneori să urle prin hornurile caselor, pentru a-i speria pe oameni şi să privească resemnat frumuseţea ei răpitoare, roadele ei gustoase şi zilele senine când se strângeau recoltele. Mai firav şi mai gingaş, cel mai romantic, era prinţul Ciripit de păsărele, care de fiecare dată cânta pe tonalităţi diferite veselia naturii şi care s-a îndrăgostit iremediabil de prinţesa Primăvara. Un alt prinţ care dădea târcoale castelui şi mai înfricoşător la înfăţişare decât Vântul, cu plete albe şi ţurţuri în loc de barbă, îmbrăcat în alb argintiu şi cu o atitudine zeflemitoare era prinţul Ger. Avea o bună impresie despre el, pentru că se privea mereu în oglindă pentru a-şi observa părul, era sigur pe el şi împrăştia în jur o răceală glacială. Credea că are multe în comun şi este potrivit pentru silfida prinţesă Iarna, care era şi ea mereu îmbrăcată în alb şi avea părul plin de steluţe argintii. S-a lansat zvonul că regele An va organiza o paradă a modei pentru a prezenta oamenilor nerecunoscători darurile şi frumuseţea fiicelor sale. Îşi dorea de mult să le dea o lecţie celor care spuneau că nu găsesc nici un anotimp pe placul lor. Ba era prea cald, ba prea frig, ba erau culori ce repede îşi pierdeau strălucirea, ba nu erau decât nuanţe de alb. Oricum ar fi făcut el sau fiicele sale, unii oameni erau mereu nemulţumiţi. Trebuia făcut ceva. Ziua stabilită se apropia şi oamenii, mai mult din curiozitate, au venit să ocupe un loc în amfiteatrul special amenajat la poalele colinei înalte unde locuiau regele şi prinţesele sale. Era cred prima întâlnire a oamenilor cu toate fenomenele naturii şi cu toate anotimpurile la un loc.Ceva inedit şi de menţionat în arhivele Timpului neiertător. Scribii angajaţi, Crengile de copaci, notau cu vervă tot ce observau în jur, pentru a nu pierde din vedere nici un amănunt marcant. Scena a fost pregătită cu minuţiozitate de regizorul principal, Timpul care de-abia aştepta să dea semnalul de începepre a paradei. Toţi ochii erau aţintiţi spre covorul roşu pe care vor evolua prinţesele şi nu se auzea nici o respiraţie din cauza emoţiilor şi nerăbdării. Florile sub formă de trompeţele se agitau pe laterale aşteptând concursul vântului pentru a da semnalul de începere. În sfârşit, Timpul a ridicat bagheta, iar trompeţelele s-au făcut auzite, acompaniate de ropote de aplauze. Prima pe scenă a fost prinţesa Primăvara care purta o superbă rochie de un verde crud, vaporoasă şi ornată cu flori delicate, frezii, toporaşi, narcise, zambile, albăstrele şi lalele. Pe cap avea o coroniţă din ghiocei şi impresiona prin delicateţe şi graţie. Era de o frumuseţe ireală. Urma prezentarea. Un roi de fluturi au adus în zbor un crin pe post de microfon şi l-au înmânat prinţesei. Aceasta a luat crinul şi cu un glas timid a început prezentarea:
– Sunt prinţesa Primăvara! Mă cunoaşteţi după verdele crud, după florile cu parfum delicat şi culori pastelate, după faptul că vin după zilele friguroase şi vă aduc din nou speranţa în suflet. Sub bagheta mea natura începe să renască, lumina să fie mai puternică, soarele să încălzească, păsările se reîntorc şi îşi fac cuib şi voi vă apucaţi să munciţi ogoarele şi grădinile, semănând şi aşteptând roadele. Fără seminţele pe care le plantaţi cu ajutorul meu nu aţi mai avea ce mânca! a spus cu convingere prinţesa şi a făcut o piruetă însoţită de miresme primăvăratece. 
Oamenii au inspirat parfumul şi au închis ochii de plăcere, apoi au aplaudat cu frenezie ieşirea ei din scenă. A urmat prinţesa Vara care a păşit sigură pe covor în rochia ei galben copt, ornată cu floarea soarelui şi maci roşii şi mov. În părul lung ce se revărsa pe umeri, purta trandafiri de toate nuanţele, iar pe cap o coroniţă din spice de grâu. Clipea des din ochii albaştri ca marea , iar buzele ei roşii erau nişte poeme în proză. A luat microfonul şi a început propria prezentare.
– Sunt prinţesa Vara! Vă sunt cunoscută după lungimea zilelor şi căldura lor, după zumzetul insectelor şi culorile nenumărate ale florilor, după zborul păsărilor ce îşi caută hrana şi după fructele şi legumele coapte şi aromate. Bogăţia mea e posibilă datorită Soarelui ce încălzeşte cu dragoste pământul şi Ploii ce vine să răcorească şi să crească seminţele. Datorită mie aveţi timp să mergeţi şi în concedii, să vă distraţi în aer liber în cea mai mare parte a timpului şi să savuraţi  fructe şi legume proaspete. Fără mine viaţa voastră ar fi lipsită de strălucire şi roadele plantate nu ar mai ajunge la maturitate! a punctat plină de convingere prinţesa şi a plecat lăsând în urmă miros de flori de câmp, iarbă proaspăt cosită şi cântec de greieri şi păsări.
Oamenii au apreciat mult prezentarea şi s-au ridicat în picioare ovaţionând.
A urmat prezentarea prinţesei Toamna care a venit însoţită de alai de frunze multicolore. Rochia ei în nuanţe de gălbui, cafeniu şi stacojiu cu falduri bogate a impresionat publicul. Poalele rochiei era împodobit cu fructe tomnatice: struguri în mai mai multe nuanţe, gutui, mere, prune, nuci, iar părul lung avea sclipiri roşiatice. Pe cap purta o coroniţă din frunze multicolore printre care s-a strecurat şi câte un fruct copt şi rubicond şi multe crizanteme. Parfumul amărui al florilor şi aroma strugurilor în teasc a inundat scena. Toamna şi-a început prezentarea zâmbind ştrengar:
– Sunt prinţesa Toamna! Nu mă puteţi ignora pentru că datorită mie aveţi provizii şi recolte bogate. Cu ajutorul meu vă adunaţi fructele şi legumele şi datorită mie vă amintiţi de şcoală. Eu vă port paşii pe aleile foşnitoare din frunze multicolore. Când apar eu, Soarele îşi calmează dogoarea, iar Ploaia spală praful de peste vară. Sunt foarte preţioasă pentru că eu vă umplu hambarele cu grâu şi porumb şi aveţi ce mânca iarna. Eu vă îndemn să faceţi gemuri aromate din fructe coapte, zacuscă şi tocană din legume, compoturi şi dulceţuri pline de parfumul verii ! a încheiat apoteotic Toamna şi printr-o piruetă ameţitoare a împrăştiat din nou parfum amărui, răcoros şi miros de must înţepător şi legume coapte pe plită.
Oamenii şi-au dat seama că are dreptate şi au aplaudat îndelung.
Ultima prinţesă şi-a făcut apariţia printr-un roi de fulgi pufoşi şi parfum de brad şi clinchet de clopoţei. Toţi ochii erau aţintiţi spre scenă. Iarna a păşit pe covorul roşu, care îi scotea în evidenţă condurii de cristal, iar rochia din crep satin de culoarea fildeşului se mula pe silueta de zână. Trena rochiei era purtată cu graţie de fulgii zglobii, iar pe cap purta o coroniţă din steluţe argintii. La un moment dat un miros îmbietor de cozonac amestecat cu cel de brad a învăluit simţurile olfactive ale celor prezenţi. Şi-a început plină de gingăşie prezentarea, după ce a făcut o frumoasă reverenţă în faţa publicului.
– Sunt prinţesa Iarna! Vin mereu plină de surprize pentru voi, oamenii. Aduc zăpadă multă, imaculată şi afânată, legăn natura cu ajutorul vântului, desenez flori de gheaţă la ferestre, duc copiii la derdeluş şi îi plimb cu sania, vă adorm în miros de brad şi clinchet de clopoţei, vă fac să visaţi la Moş Crăciun şi să fiţi vigilenţi când mergeţi pe stradă. Când apar eu, natura se odihneşte, copacii par stingheri, dar e momentul de spus poveşti la gura sobei sau în jurul mesei când vă întâlniţi cu cei dragi. Iarna e momentul când vedeţi jocul fulgilor de nea de la fereastra voastră şi sunteţi îndemnaţi să faceţi mătănii în zăpadă. Atunci auziţi trosnetul lemnelor în sobă ce predispune la meditaţie sau învăţaţi să apreciaţi căldura din jur. Tot atunci savuraţi bunătăţile pe care le-aţi pregătit din timp, visând la revenirea primăverii. Fără mine nu aţi reuşi să apreciaţi celelalte anotimpuri. Chiar dacă Gerul şi Viscolul mă acompaniază înroşindu-vă obrajii şi nasul, sunt unică când e vorba de sărbători deosebite! a spus impozantă prinţeşa şi s-a pregătit să-şi facă ieşirea împrăştiind parfum de scorţişoară, migdale, brad şi răcoare îngheţată.
Din nou oamenii au fost nevoiţi să admită că şi această prinţesă are dreptate şi au aplaudat.
Regele An plin de emoţii, dar călcând apăsat a revenit pe scenă adresându-le oamenilor o întrebare:
– Veţi învăţa să apreciaţi fiecare anotimp aşa cum trebuie şi să vă bucuraţi de frumuseţea fiicelor mele? 
Oamenii au admis cât sunt de nesăbuiţi să fie tot timpul nemulţumiţi şi au promis că vor încerca să se bucure mai mult de fiecare clipă oferită.
Anul a mai completat pentru a fi sigur că lecţia a fost înţeleasă:
– Anotimpurile vă oferă cu generozitate cadouri nepreţuite, aşa că învăţaţi să le preţuiţi! 
Apoi spectacolul a luat sfârşit în acordurile menestrelului greiere şi acompaniat de glasurile sopranelor privighetoare şi ciocârlie. Frunzele de tot soiul s-au prins într-un dans dezlănţuit pentru a anunţa apoteotic venirea toamnei. Vântul îndrăgostit privea pe furiş la prinţesa Toamna şi amâna să intre în scenă cu suflul lui tăios. Ploaia era şi ea prin apropiere, dar s-a gândit că Vara mai merită o şansă, aşa că admira spectacolul oferit de oamenii harnici ce culegeau roadele şi de jocul copiilor veseli, mulţumiţi că pot să stea încă pe afară.
Tema de astăzi a fost propusă de Gabi, http://g1b2i3.wordpress.com/2011/09/15/poveste-parfumata-parfumul-roadelor-toamnei-mele/care a scris si ea.
Au mai scris şi alţii:
*ELENA*

Foarte frumos ai scris LOLITA!
Superbe și pozele care reprezintă fiecare anotimp!
Un weekend cu aromă de toamnă îți doresc!
Te pup și îmbrățișez cu mare drag!

Liliana

@roksanna,

fiecare anotimp are farmecul lui si trece foarte repede…intr-o clipa…De fapt totul e trecator… Mai greu cu constientizarea trecerii 🙂
Zile de vara-toamna frumoase!

Dă-i un răspuns lui Liliana Anulează răspunsul