Duzina de cuvinte 2 – O zi potrivită

Era o zi potrivită
pentru a se rezolva neînţelegerea dintre reclamanta delicată şi foarte afectată
şi pârâtul ce se dorea galant, dar era doar plin de ifose. Mă postasem lângă arcada impozantă de la intrarea în instanţă
şi aveam o panoramă completă a întregului alai de rude şi prieteni care se
împingeau cu înfrigurare pe holurile
cu aer de etuva, pentru că tocmai
fuseseră dezinfectate. Din nou voi asista la calomnii şi injurii, iar turbulenţe de ambele părţi vor înfiora
sala. Intrarea intempestivă a
judecătorului în sală a potolit murmurul, iar eu priveam concomitent la uşile de la intrare şi la el pentru a lua o
hotărâre. Martorul cheie încă nu sosise, iar eu simţeam că îmi voi pune cenuşă în cap. Printr-un dialog arid ce viza strict masa partajabilă
a celor doi, a început un nou balans,
destul de fragil, ce făcea trimiteri indirect spre infidelităţile şi spiritul
boem al pârâtului din mărturiile precedente. Afectarea reclamantei care
susţinea că a fost sedusă şi apoi părăsită şi a rămas şi cu doi copii minori
era expusă ca pe o tipsie din aur, ca
aceea din poveştile cu cai înaripaţi care mâncau jăratic pentru a putea să se
înalţe în zenit. Inima femeilor e ca ceara, se imprimă pe ea cu uşurinţă orice
imagine şi orice nouă perspectivă. Înclin să cred, că tot teatrul absurdului
prezentat cu mult patos în faţa publicului ce jubila, ar fi dispărut printr-un
simplu troc stabilit între cei doi,
iar focul de paie iscat de silistra
din minţile lor înfierbântate s-ar fi stins iute. Şi totuşi, era o zi
potrivită, din mai multe motive, să se rezolve neînţelegerea. Era o zi perfectă
pentru aşa ceva! J

SILÍTRĂ s. v. alică,
azotat de potasiu, chibrit, nitrat de potasiu, praf de pușcă, pulbere,
salpetru, salpetru de india
ETÚVĂ s. f. aparat, încăpere în care se produce o temperatură
ridicată, pentru dezinfectare, sterilizare etc.
TROC1, trocuri, s.
n. Schimb în natură, constituind forma cea
mai simplă a comerțului
TIPSÍE ~i f. 1) Tavă mare rotundă, de metal, adesea ornamentată, pe care se servește
mâncarea sau băutura. 2) la
pl.
 Instrument muzical de
percuție, constând din două talere de aramă, care se lovesc unul de altul;
chimval
O zi perfectă vă doresc! J

almanahe

povestea unui avocat cu inimă…o perspectivă subiectivă şi la obiect,
pe mine m-a prins şi mai ales că muzica blogului tău mă face să las pagina deschisă şi să ascult până la capăt orice melodie…şi-atunci recitesc.

psi

oricât de uşor ar părea, oricât de perfectă ar fi ziua, înţelegerea nu este posibilă decât atunci când intenţia se transformă în voinţă, în faptă.
bine ai venit în joaca noastră. 🙂

Liliana

@psi,
ce pot spune mai mult, decat ca ai dreptate! Faptele vorbesc de la sine in unele cazuri si greu cazi la invoiala cand s-au infaptuit prea multe nedreptati! Ca ideal ramane frumos totusi…:)
Multumesc pentru intampinare!:))

Liliana

@virusache,
multumesc de intampinare! Am scris si saptamana trecuta ceva, dar mai tarziu! Duminica placuta! 🙂

@scorpio,
mersic! ma bucur ca ti-a placut!Si tu ai scris foarte frumos! 🙂

Dă-i un răspuns lui psi Anulează răspunsul