Jocul ideilor în ipostaza zilnică a eu-lui

Cartea de debut cu acest titlu scrisă de Cella Serghi m-a impresionat prin imaginile pline de viaţă descrise, fără urmă de forţare sau disimulare, firesc, sincer şi verosimil. Este unul din cele mai frumoase romane de dragoste din literatura noastră. Emoţiile scriitoarei sunt transmise prin personajul principal Diana Slavu, o fată ce se transformă în femeie şi care dă dovadă de un caracter complex, deşi surprins în lumini şi umbre, este autentică şi curajoasă încercând să evadeze din acea pânză de păianjen pe care viaţa o ţese în jurul nostru câteodată, făcându-ne să ne simţim captivi. Se observă o alternanţă între realitate şi aparenţă într-o lume halucinant de dependentă de fast cum era cea interbelică şi de aceea şi adaptarea socială e mult mai dificilă şi impune măsuri drastice.

Prejudecăţile şi complexele sociale, lupta pentru supravieţuire, sărăcia o fac pe Diana Slavu să joace un rol dublu. Unul în care este fata ce locuieşte într-o casă modestă şi insalubră, mereu alta – din cauza mutărilor frecvente – şi parcă din ce în ce mai chinuită şi alta în care este fata elegantă şi mereu pusă pe şotii ce participă la toate petrecerile mondene însufleţind atmosfera şi stârnind invidii şi gelozii prin succesul pe care îl are la băieţi şi prin toaletele simple şi totodată care o avantajează enorm.

Romanul prezintă devenirea şi ambiţiile unei fete care ajunge în final să se realizeze profesional, ajunge avocată, deşi cu grele sacrificii, dar care rămâne tributară unei iubiri neîmpărtăşite. Autoarea surprinde admirabil subtilităţile sufletului feminin prins în mrejele primei iubiri, înflăcărările şi temerile, bravada şi durerile ascunse, dar şi frământările unei familii ce se zbate să supravieţuiască în perioada interbelică.

Diana Slavu se lansează într-o obsesie dulce-chinuitoare pentru pictorul Petre Barbu, mai matur şi mereu plictisit de rutină, o fire boemă în căutare de noi senzaţii. Diana este încurajată şi de atmosfera estivală pe fondul sunetului divin al valurilor mării şi de coasta stâncoasă a Mangaliei unde familia ei a locuit o bună perioadă de timp. Aici, Diana îşi formează un anturaj care va fi prezent şi ulterior în unele pagini: Ilinca prietena ei cea mai bună, Puiu, Georges, Adriana, Angela, Nicu, Michette şi alţii sporadic, cum era Petre Barbu la Mangalia de care se îndrăgosteşte iremediabil. Era invitată la ceaiuri dansante şi avea un succes fulminant printre băieţi, dar când trebuia să invite la rândul ei prietenii acasă la ea era reticentă şi se eschiva, din simplul motiv că nu avea aceeaşi condiţie ca şi ei şi s-ar fi simţit umilită. Ilinca, prietena ei cea mai bună va afla din caietele ei, mai târziu, tot amarul prin care trecuse.
Imaginile în care marea este descrisă sunt de un sublim inexprimabil, foarte sensibile şi pline de romantism, dar nu se simte nimic forţat sau fals. Balcicul din paginile Celliei Serghi este atât de exotic. La Balcic ajunge să se îndrăgostească de Alex Dobrescu, doctorul ratat şi inconsecvent în ce priveşte relaţia cu ea, dar care semăna oarecum cu Petre Barbu prin firea boemă şi plictisul afişat şi chiar dacă era căsătorită cu Michi, inginerul ambiţios şi fiul colonelului scăpătat Ioanescu. În inima Dianei se dă o luptă: să-i spună soţului ei de pasiunea pentru Alex, într-un cuvânt să divorţeze, sau să accepte o căsnicie care din start nu a fost bazată pe iubire reciprocă, doar din compasiune pentru Michi? Dilema se rezolvă ulterior, iar Diana in finalul cărţii pare vindecată, mai matură şi poate pregătită să întâlnească adevărata dragoste.
O carte care mi-a plăcut şi merită citită! Vă recomand cu căldură să o lecturaţi, dacă nu aţi reuşit până acum!