Bucuria Sânzienelor

Soarele lovea timid bolta cerului în orizont,
împrăştiind culori pastelate şi lumină, iar aburul dimineţii spăla înnourata
lume fugărind întunericul cu cântece vrednice de cocoş. Ziua creştea ca o
poezie în ritm ascendent, frumoasă şi pură ca şi când chipul ei ar fi mereu
acelaşi ca la început, când a luat naştere fiinţa. Atunci se simte şi este cel
mai potrivit moment poate, să ne plecăm în faţa misterului creaţiei, să-i
cucerim înţelesul şi să fim conştienţi de bogăţia interioară a fiecăruia dintre
noi.
Insuficient, fragil şi rănit continuu de propria sa
natură, un flăcău ce foarte bine ar putea purta numele de Narcis, era în
căutarea unui suflet pereche, convins că planetele vor conspira în acea noapte
magică, 23 spre 24 iunie ca să-i fie lui bine şi pentru că sânzienele, se crede,
că îşi manifestă puterea benefică în acel interval. Din moşi strămoşi auzise
legendele despre ele şi era mereu fascinat încât ajunse să le acorde în prezent
destulă importanţă. Era nerăbdător să-şi ducă luptele alături de cineva asemeni
lui, sau cel puţin care simţea la fel. Mergea agale pe poteca munţilor
Călimani, cunoscuţi drept leagănul Sânzienelor, convins că de undeva de după un
copac va apare cea care îi va bucura existenţa.
Narcis contempla frumuseţea lumii înconjurătoare în
infinitele ei forme şi în armonia lor perfectă. Se desfăta, le simţea, le
observa, le cerceta şi se bucura că există. Pretutindeni înfloreau chipuri şi
sensuri, iar Narcis, copleşit, avea aspiraţii sublime. Uitase de propria
vanitate de a-şi admira chipul şi se dizolvase în lumea din jurul lui, fiind
încântat de acea stare.
Pe o pajişte plină de flori galbene şi cu un parfum
suav, o fată, ce foarte bine ar putea purta numele Cosânzeana, împletea
coroniţe vesele, expresii depline ale bucuriei în faţa naturii generoase şi
împărţea zâmbete fluturilor ce zburau şăgalnic prin preajma ei. Tristeţea de pe
chipul îngândurat al lui Narcis, ce era ca o fisură deschisă, s-a împrăştiat
imediat la vederea acelei frumuseţi pure.
– Ce bucurie să priveşti lumea! gândi Narcis.
– Ce tulburător e fiecare gest al acestei fiinţe
coborâte parcă dintr-un basm! Se îndrăgosti iremediabil de acea imagine, dar îi
lipsea curajul să treacă din imaginar la concret. Paşii lui nesiguri părăsiseră
poteca şi se avântau spre lanul galben, în care fata părea pierdută. În
depărtare zări şi alte cupluri, iar galbenul florilor părea bucuria supremă al
tuturor acelor tineri însetaţi de comori. Cosânseaza l-a remarcat şi s-a oprit
din împletit coroniţe şi i-a aruncat o privire galeşă. Roşeaţa din obraji i-a
scos şi mai bine în evidenţă azurul ochilor. Părea o mică zână în rochia ei
albă şi cosiţele de pe umeri împletite cu maci roşii erau singura ei podoabă.
Peisajului i s-a adaugat o coroniţă galbenă de sânziene depusă pe frunte
ca pe o mică ofrandă. Iată că întâlnise ce căuta! O fiinţă ce respecta natura
şi trupul propriu, o fiinţă ce era prilej de bucurie! Ce ar putea să-i spună
acelei fiinţe? Făcu o încercare…

– Bună! Ce vei face cu atâtea coroniţe?
– Le voi dărui surioarelor şi vecinelor mele!
– Şi apoi ce se va întâmpla?
– Vom împrumuta din bucuria sânzienelor! răspunse
calm, dar sigur fata.
– Cum veţi face lucrul acesta? deveni mai îndrăzneţ
băiatul în timp ce se apropia.
– Vom purta coroniţele pe cap toată ziua, le vom
arunca apoi pe acoperişul caselor pentru a afla cine se mărită anul acesta, iar seara vom ascunde câteva flori sub pernă
pentru a ne visa ursitul.
– Pare un plan destul de bun! zâmbi ştrengăreşte
flăcăul. Pot să te ajut la împletirea coroniţelor?
– Partea aceasta am terminat-o! Dacă vrei, poţi să
mă ajuţi să le duc fetelor din vale care mă aşteaptă nerăbdătoare.
– Te ajut cu cea mai mare plăcere, dacă îmi
povesteşti ce mai ştii despre sânziene! încuviinţă flăcăul şi se alătură
Cosânzenei în drumul spre vale.
– Este unul din subiectele mele preferate. Legendele
spun ca Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri
sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi „dau puteri”deosebite florilor
şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor
se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ.
Ele cântă şi împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi
animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu
le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu înrăitele
Iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu ţin sărbătoarea de
pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbaţii nu scapă uşor. Pe cei care au jurat
strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi aştepta pedepse îngrozitoare, despre
Sânziene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
Narcis o privea fascinat şi păşea cu grijă pe lângă
ea. Se îndrăgostea din ce în ce mai mult. Trecuse mult timp de când coborâseră,
se împărţiseră şi coroniţele, dar poveştille nu se mai terminau. Timpul însuşi
părea static într-o poveste.

Noaptea stătea furişată după coama muntelui şi geana
unui soare ce era la apogeu cu puţin timp în urmă, se prindea pe bolta ce
căpăta nuanţe închise. Începuse o noapte de vis! O noapte magică!
Vă doresc şi vouă la fel! 🙂
Poveştile parfumate au început la Mirela Pete unde vă puteţi înscrie
într-un tabel dacă doriţi să scrieţi sau puteţi citi şi alte
poveşti. Astăzi ne-am plimbat prin pădurile sânzienelor.
Mirela

M-ai fermecat cu povestea ta, care e ca și această noapte, fermecată!
Este momentul in care orice muritor care bate la vamile nevazutului si nestiutului poate sa intre, doar purtand pe cap o coronita galbena de flori sau folosind un fir de Sanziana. ”Sarbatoarea este una cu totul speciala, tinand o noapte si o zi. Iar noaptea de Sanziene este una cu adevarat magica. Este noaptea focurilor de vara, fiindca este vara in cer si vara pe pamant, este vara in suflete si trupuri, este anotimpul dragostei si al vietii plenare.”
Să ai o noapte de sânziene magică și roua galbenelor flori să îți aducă prospețime! 🙂

elly weiss

Superba forma in care ai reusit sa ne prezinti atat de frumos legenda si toate traditiile de Sanziene! Mi-a placut mult. Pana la urma…Narcis ce-a facut? Fata aceea frumoasa, Cosanzeana, sa-i fi fost ursita? Parca se potriveau 🙂
O duminica incantatoare sa ai!

Liliana

@Mirela Pete,
ma bucur ca ti-a placut! Ziua aceasta este una speciala, cand totul e posibil! Farmec si voie buna si tie,acum cand incepe vara plenar, mai ales stiind ca e anotimpul tau preferat! 😉

Liliana

@Elly Weiss,
sunt mai mult decat bucuroasa ca am reusit sa fac o lectura placuta din tema de astazi a clubului. Acelasi lucru l-am apreciat si la tine!
Narcis cred ca a ramas cu acea fata! Sunt convinsa ca el a fost cel visat peste noapte, e ursitul! 🙂
Duminica de vis!

Anonim

Povestea ta a adus ceva nou, a aparut baiatul, Narcis.Cred ca in aceasta noapte, nu numai fetele se gandesc sa-si viseze ursitul, ci si baietii.
Cred ca ar trebui sa tin minte aceasta sarbatoare ca nu cumva sa ma pedepseasca ielele.
Am citit cu placere povestea ta parfumata.
Sa ai o seara racoroasa!

Liliana

@Gabi,
si baietii participa activ la aceasta sarbatoare! Fac focuri peste care sar, avand o simbolistica si acest gest, si umbla in cete pentru a vesti ca isi cauta sotie.
Ielele de aici de la mine nu sunt razbunatoare, este doar jocul ideilor, al cuvintelor. 🙂
Ma bucur ca te-am delectat! Trimit si la tine racoare multa!

Liliana

@Alex,
provocarea de la clubul povestilor parfumate a fost prea incitanta ca sa-i rezist! Noaptea de sanziene e o sarbatoare populara ce ar trebui sa fie mult mai apreciata… Daca prin randurile mele am fermecat, se datoreaza exclusiv lor, sanzienelor. 😉
Numai bine, Alex!

Dă-i un răspuns lui Liliana Anulează răspunsul