Parfum cu iz interbelic

România interbelică e considerată o
perioadă de aur atât social , economic cât şi cultural. Perioada interbelică
desemnează intervalul de 21 de ani între cele două războaie mondiale (1918-
1939), o perioadă destul de zbuciumată, dar şi de mari realizări. Se consideră
că este perioada în care s-a arătat adevăratul potenţial al ţării noastre. Atunci
s-a realizat reforma agrară, s-a format o nouă societate modernă, iar Marea Unire
din 1918 a adus românilor o ţară a lor. Societatea moşierimii se transformă în
una de tip burghez, în care fiecare supravieţuieşte prin forţe proprii. Este
momentul emancipării femeilor care au muncit şi şi-au întreţinut familiile în
timpul războaielor, când soţii erau plecaţi pe front, fără să se ştie dacă vor
reveni acasă sau nu.
Bucureşti interbelic
Calea Victoriei
Era o după amiază febrilă de sfârşit de
săptămână, cu forfotă şi etalare de vestimentaţie pe Calea Victoriei. Mă
hotărâsem să ies cu prietenele mele la o plimbare şi apoi să ne refugiem în
unul din barurile deschise prin apropiere pentru a dansa şi a ne distra.
Un soldat proaspăt întors de pe front
s-a instalat în faţa mea imediat ce am ales masa unde vom sta.  Mă simţeam încolţită să dau un răspuns celui
din faţa mea. Chipul lui derutat, gesturile incerte îmi confirmau nerăbdarea
lui. Atunci am realizat că era prima ieşire după terminarea războiului şi eram
şi eu nerăbdătoare să mă distrez. Până atunci nu avusesem timp să savurez şi să
simt cu adevărat gustul inconfundabil al libertăţii pentru că trebuia să
muncesc pentru a supravieţui. Eram singură şi de dinainte de vârsta majoră luam
hotărâri decisive, pentru că războiul mă lăsase orfană de ambii părinţi.
Al Capone
Barul ilegal deschis la două străzi depărtare
de casa unde locuiam, era plin de rotocoale de fum, iar gangsterii fumau
trabucuri nestingheriţi, admirând fetele cu tunsori radicale gen bob, lansat de
actriţa Louise Brooks sau periuţă, vopsite şi îmbrăcate avangardist, ce se perindau
prin faţa lor. Tenul străveziu, pudrat în exces şi rochiile scurte, trei sferturi
sau până la genunchi, cu talie joasă evidenţiau şi mai mult corpul, ce nu mai
era considerat tabu. 
 Louise Brooks
Uneori se folosea material transparent, mai ales pentru
bluze, sub care se observau, cu discreţie, sânii. Pălăriile au devenit mai mici
şi mai elegante. Vopsitul podoabei capilare era ascuns de pălării cu numeroase
accesorii tip voalete şi aplicaţii viu colorate ce aveau un succes nebun. În lumea
bună se purtau rochiile cu spatele foarte decoltat, diademe cu pene, mantouri.  Blana era regina ţinutelor de gală: vulpe
argintie, astrahan, asortate 
bijuteriilor cu aur şi pietre preţioase. Din recuzită nu lipseau nici
perlele, broşele în formă de flori, evantaiul decorat, umbreluţa si poşeta,
decupate în acelaşi ton. Parfumul folosit diferea în funcţie de vârstă şi de
gusturi. Doamnele mai în vârstă se parfumau şi se pudrau din belşug. Tinerile
foloseau cu mai multă distrecţie parfumul şi pudra, dar puneau accentul pe ruj
şi rimel, erau glamour. Eram invidioasă uneori că nu-mi permiteam extravaganţa acelor toalete
de vis, dar mă încurajam că într-o zi voi avea şi eu acces în acea lume ce
creştea sub ochii mei, care era halucinantă şi mă capta.

Foştii soldaţi, cum era şi cel ce-mi
dădea târcoale, priveau lacomi genunchii dezgoliţi ai fetelor cu rochii mulate
în timp ce dansau pe unul din ritmurile la modă: charleston, foxtrot sau tango
ce alternau în repertoriul formaţiei din acel bar. Era tot mai evident că
femeile sfidau normele, erau lipsite de inhibiţii şi seducătoare, în primul
rând prin moda abordată, apoi, unele nu se mai căsătoreau, îşi exprimau liber
sexualitatea şi conduceau automobile. Încă nu avusesem privilegiul să învăţ să
conduc un automobil, dar dacă mi s-ar fi oferit ocazia ştiu sigur că nu aş fi
ezitat.
Am fost surprinsă să descopăr că într-un
colţ mai retras se discuta intens despre D.H Lawrence, Virginia Woolf, James
Joyce şi autohtonii Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi
sau Lucian Blaga. Era o efervescenţă şi un amalgam ce putea cu uşurinţă să te
ameţească.
Gangsterii de la intrare strigau
vehement formaţiei să cânte melodii din repertoriul lui Louis Armstrong sau
Josephine Baker, dar ei nu ştiau decât Zaraza,
Mână birjar, Don Juan, Fetiţe dulci
sau Bun îi vinul ghiurghiuliu şi au
fost imediat suduiţi pentru incultura lor muzicală. Unul dintre ei însă a fost
prins de versurile Zarazei şi au început toţi să cânte, uitând de doleanţele
anterioare. Suntem în anii 20. Totul pare haotic, e o mare destrăbălare, dar
atât de inovator şi înfloritor. Eram bucuroasă că sunt şi eu o mică rotiţă din
acel angrenaj ce a dus la revoluţia economică, socială, culturală.
Accept invitaţia la dans în cele din
urmă şi simt privirile hulpave ale bărbaţilor spilcuiţi în costume de mătase
sau cu sacouri cu croieli moderne ce se îndreaptă spre gambele mele dezgolite
şi încerc să-i ignor. În sfârşit melodia se termină şi aproape alerg spre masa
unde se află prietenele mele care nu se sfiesc să facă haz de panica mea. La ţin
isonul şi spun şi eu o glumă.
Arunc ochii din nou de jur împrejur şi
se întăreşte convingerea mea că se acorda o grijă tot mai mare vestimentaţiei,
ce devenise un etalon al modernităţii. Se organizau frecvent serate muzicale şi
literare. Auzisem şi citisem în tabloide despre iubiri interzise rămase vii
prin scrisori şi jurnale sau rostite pe furiş între etaje cu flori, cum erau
cele dintre Henry Miller şi Anais Nin sau Mircea Eliade şi Maytrei şi la care
visam toate fetele. Era timpul schimbării, al rafinamentului, o perioadă a
eclectismului, a răzvrătirii, a întoarcerii către sine, un sine divizat
psihologic.
La un moment dat, a intrat în acel bar insignifiant
o doamnă ce semăna izbitor cu personajul de desene animate Betty Bloop inspirat
de actriţa Clara Bow ( intitulată It Girl
după ce jucase în filmul It ) sau de cântăreaţa Helen Kane, nu era prea sigur. Rochia
elegant mulată descoperea un trup debarasat de corset ce se mişca firesc şi senzual
în acelaşi timp.
Clara Bow
 Când a trecut pe lângă masa noastră un parfum
rafinat ne-a învăluit simţurile olfactive. Am inspirat cu nesaţ buchetul
parfumului şi am închis ochii extaziată. L-am recunoscut imediat: era
inconfundabilul Chanel No. 5 ce fusese lansat de creatoarea Coco Chanel. Râvneam
de mult să mă înfăşor în el, dar ştiam că el este destinat doar celor bogaţi şi
faimoşi. Doream să mă îmbrac doar în câteva picături din această licoare, în care notele
de top sunt compuse din aldehide, bergamotă, lamâie, neroli si ylang-ylang,
inima de iasomie, trandafir, crin al văii şi iris, în timp ce baza este creată
de vetiver, santal de lemn, vanilie, ambră şi patchouli. Visam cu ochii
deschişi…
Louise Brooks
Un bărbat elegant a întâmpinat-o pe
charismatica “Betty Bloop” autohtonă şi a condus-o cu gentileţe la o masă mai
retrasă ce era rezervată pentru cuplul rafinat. Am început să o privesc cu
atenţie sporită, fascinată de toaleta ei: rochie neagră cu spatele foarte
decoltat, pălărie cloche cu pene colorate, un colier lung de perle, gambe de
dansatoare, tunsoare bob şi… Chanel: visul oricărui bărbat. A început tumultuos
un tango, iar bărbatul a invitat-o la dans. Înlănţuirea trupurilor, ba delicat,
ba pătimaş atingerea suavă a partenerilor, acel dute-vino ameţitor m-au făcut
să îndrăgesc şi mai mult acel dans al contrastelor.
Helen Kane
Am mai dansat cu fetele un charleston şi
m-am retras pentru că ziua următoare aveam o invitaţie la stagiunea de vară a
teatrului Cărăbuş, unde formidabilul Constantin Tănase reuşise să o aducă
pe  faimoasa Josephine Baker. Era ceva
unic ce nu trebuia ratat. 
Constantin Tănase
Josephine Baker
În drum spre casă observ şi mai bine contrastele
Bucureştiului: opulenţă şi sărăcie arhitecturală, “craii de curte veche” şi
oamenii simpli ce-şi măsurau paşii privind în jos, trăsuri şi automobile,
serenade autohtone şi melodii noi, moderne numite jazz, nevoia constantă de a
demonta tabuuri şi acomodarea gradată la schimbare. „ Pe
Calea Victoriei intrau şi ieşeau din umbra enormă a Palatului Telefoanelor atât
automobile negre, cu ferestre de cristal, ca de pe vremea prohibiţiei şi a lui
Eliot Ness, cât şi trăsuri, aşa-zisele
cupeuri de Hereasca, ce nu mai pridideau să care lumea bogată a oraşului la
Şosea. Distracţiile erau peste tot  la-ndemână. ” ( Mircea Cărtărescu , Bucurestii Vechi si Noi )
O ploaie călduţă de vară şi-a anunţat
prezenţa printr-un fulger răzleţ şi prin jocul stropilor diafani. Nu-mi doream
decât să savurez momentul şi să adun stropii de ploaie în dantela şi mătasea rochiei
şi să-i lipesc de mine.
Firul gândurilor se întrerupse brusc şi
o lumină orbitoare mă inundă, urmată la scurt timp de un zgomot detunător. Sunt
derutată şi încerc să văd drumul, dar nu reuşesc. Întind mâinele în disperare
şi constat cu stupoare că mă aflu în pat. Când am ajuns aşa de repede? Eram pe
stradă, cu câteva secunde în urmă. Realizez că a fost doar un vis şi încep să
reconstruiesc gradat şi uşor întoarcerea spre mine şi timpul prezent.
 Clubul poveştilor parfumate a călătorit prin
perioada interbelică la propunerea dragei Elly Weiss, o temă extrem de interesantă.
Nu puteam lipsi, deşi postez ceva mai târziu – scuze pentru întârziere – pentru
că am fost plecată… Vă salut!
Au mai scris:
Alte parfumuri interbelice…

Un personaj care vorbeşte despre o generaţie întreagă
Bessie Smith – împărăteasa blues-ului 
 Carole Lombard şi Clark Gable
 Charlie Chaplin

Buster Keaton 

 Igor Stravinski – compozitorul controversatei Le sacre de Printemps

George Sanders şi Barbara Stanwyck

Katharine Hepburn şi Dorothy Arzner

 Marlene Dietrich şi Greta Garbo

Julie Andrews, Russ Hunter şi Mary Tyler Moore

Claudette Colbert şi Barbara Stanwyck

 Mirese
 Louise Brooks
duetul Stroe şi Vasilache
Vivien Leigh

Mirela

Să tot citesc, să tot privesc, să mă tot bucur! E teribil de documentat, de complex, de bine ilustrat articolul tău, fără a exclude povestea personală, ci dimpotrivă, o intercalează magistral, ca pe o piesă de excepție în textul extrem de bine scris! Lolita, abia acum te-am găsit în tabel, dar ce bucurie și revelație să citesc povestea ta! Cred că tema aleasă atât de inspirat de Elly a scos din cuferele noastre cu informații sau amintiri de prin ce-am citit, văzut, plăcut, o sumedenie de…nostalgii! Pentru că nu trebuie neapărat să trăiești acele timpuri ca să ai nostalgia lor. Mie mi-e dor de vreme aceea , parcă aș f trăit în ritm de Charleston și mireasmă de Chanel No 5 la data apariției sale, mergând la braț cu Coco pe Champs Elisee! Deja vu, deja veccu!?! Superb, te îmbrățișez cu drag!

Kundalini

Incep cu o expresie de o deosebita inteliegnta: Uaaaauuuu! 🙂 Da! M-ai purtat in ritm de "fox" prin acei ani nebuni! Super! Sa citesc a fost… super! Parca eram in viteza acelor ani, traind intensitatea acelor zile!
Imi place cum ai impletit SUA cu RO!
Cand am aflat tema pentru poveste gandul meu a zburat urgent la Al Capone, dar pentru ca e… prea departe de noi am ramas undeva in RO. Dar tu ai reusit sa impletesti povestea in asa fel incat sa "atingi" multe aspecte. Felicitari!

Viata fericita!

Liliana

@Mirela,
ma bucur ca randurile mele ti-au facut placere. Am incercat sa integrez cat mai multe aspecte ale acelei perioade in textul meu, incercand sa fiu si eu in miezul problemei, chiar daca stiu de acea perioada doar din povestirile bunicilor… Feminismul a prins contur si toaletele etalate erau atat de senzuale, rafinate, se observa o relaxare in toate tendintele, o revolutie a sinelui in primul rand, o razvratire impotriva normelor dupa atata incordare si moarte. Chiar mi-a placut calatoria fie ea numai imaginara…
Imbratisari si ganduri senine trimit spre tine!
P.S. Am scris mai tarziu pentru ca am fost plecata si sper sa-mi fie iertata intarzierea…:)

Liliana

@daurel,
e adevarat ca acea perioada a fost de vis… Mircea Eliade a fost intr-adevar constient de sacrificiile generatiilor anterioare si de privilegiul de a respira liber, de a scrie autentic, recunoscator ca a vizitat tari exotice cum e India si s-a orientat spre spiritual. Stia si ca istoria va confisca repede acea liberatate iluzorie si nu s-a inselat… Dar ce capodopere au ramas in urma lui…
P.S. Multumesc pentru recomandarea de lectura… Eliade imi place enorm!

Liliana

@Diana,
cred ca s-a observat ca mi-a facut o deosebita placere sa calatoresc in acea perioada de tatonari, de descoperiri si demontari de tabuuri. Intr-un fel goana aceeea nebuna si nerabdarea de a acumula totul cat mai repede si de a trai cat mai intens era fireasca dupa atrocitatile razboiului. Nimeni nu stia ce va urma si doar au trait clipa…
Am incercat sa scot in evidenta integrarea Romaniei in tumultul evenimentelor, incapatanarea unei generatii dintre primul razboi mondial si marele crah,iar daca mi-a reusit iluzia, ma bucur…:)
Multumesc pentru aprecieri!

Liliana

@Lili3d,
multumesc! Si povestea ta este extrem de captivanta si recunosc ca m-a lasat fara cuvinte… Imaginatia ta este foarte generoasa! De abia astept o alta poveste…
Numai bine!

OchiiVerzi

Chiar ca "anii nebuni" … ma tot uit la poze si nu ma satur 😀 … ce interesanti erau barbatii cu acele palarii si trabucul in gura, masinile de epoca pe care le vezi doar la tv (live n-am reusit sa vad niciuna pana acum). Am citit atatea articole ale celor din club si imi place ca totul se completeaza. Frumos articol! Cum zicea si Mirela: "e teribil de documentat".
O zi frumoasa!

elly weiss

Abia azi, trecand pe la Mirela, am constatat ca, de fapt, ai scris ceva. Ieri, citind comentariul tau la mine, am crezut ca n-ai publicat dar oricum ieri nu am mai avut timp sa verific, am avut probleme diverse si pe blog n-am mai intrat decat azi.
M-a incantat mult ca teama mea te-a motivat sa scrii un articol frumos, plin de culoare si de informatii si, mai ales, cu final neasteptat 🙂 Subiectul "epoca interbelica" s-a dovedit a fi foarte interesant si motivant, lucru care nu poate decat sa ma bucure si pe Mirela la fel, caci ea mi-a facut cinstea de a alege tema.
Felicitari, Lolita! O zi minunata iti doresc!

Liliana

@Ochii verzi,
a fost un subiect care mi-a placut, iar documentarea nu a fost resimtita prea acut, fiid si o pasionata de istorie si povesti cu iz melancolic. :)Perioada interbelica are ceva cu ştaif, aşa cum erau petrecerile, puţin deocheate, dar minunate. Toate articolele au fost calatorii in timp ce au relevat melancolii, nostalgii si dragoste de viata…
Numai bine!

Liliana

@Elly,
am scris de duminică, chiar dacă cu o mică întârziere, motivată, de altfel, pentru că a fost un subiect antrenant, provocator. O perioada ce a excelat prin schimbari radicale, ce a impresionat prin rafinament şi opulenţă şi care nu putea decât să ne stimuleze… Mi-au plăcut enorm toate articolele şi mă bucur că nu am ratat tema…
Multumesc pentru aprecieri si pe curând! 🙂
Ganduri senine!

Lasă un răspuns la OchiiVerzi Anulează răspunsul