Tristeţea cuvintelor – Poveste parfumată

Gem cuvintele
după începutul timid,
după încercările de unire, derivare şi formare.
Ni se dezvăluie plenar
prin mesaje simple de iubire
ce exprimă esenţa divinului din ele,
dar şi trivialul lumii, cu un contur alb, transparent,
impropriu al literelor din alfabet,
când sunt lipsite de sens sau simţire.
Gem cuvintele de sensuri,
Iar pulberea diafană găsită în piatra filozofală
Pluteşte în eter ca nişte bule de săpun.
Plâng cuvintele neîncetat după credinţă,
dar, uneori, nu găsesc decât  bucăţi din tăgadă.
Sunt sticloase, reci sau diafane,
profunde, line sau efervescente,
în funcţie de miezul incandescent.
Cercuri concentrice de sensuri formează un labirint
Ce păstrează captivă înţelegerea.
Prinsoarea cu timpul va fi reuşită
Când vom înceta să alergăm după ea zilnic,
Şi vom înţelege tatonarea sensurilor,
doar când ne vom reaminti,
să vorbim, să scriem şi să simţim.
Mirela

Sensibile versuri…Chiar triste, ele păstrează frumuseți de tulbrător CUVÂNT!
Plâng cuvintele tale înșiruite ca prețioase cioburi de porțelan sfărâmat la apusul sorelui, poate recompus în zâmbet de ceașcă plină la ivirea zorilor, din propria-i zădărnicie. Dar și când râd CUVINTELE, ne bucurăm odată cu zâmbetele lor de diamant indestructibil!
Te felicit, dragă Lolita. Aceasta a 15-a poveste parfumată de azi m-a emoționat…Să ai o zi superbă!

Anonim

Parca pe zi ce trecem intelegem si rostim tot mai putine cuvinte.Nu m-ar mira sa vina o zi cand nici nu vom mai auzi cuvinte, doar sunete, comenzi…
O seara parfumata de duminica!

elly weiss

Cuvintele…le supunem chinurilor.
Le folosim cam la intmplare, noi oamenii: potrivit si nepotrivit. De aceea gem. Si pe mine ma doare siluirea limbii.
Frumoasa si originala metafora, tare mult mi-a placut!
O seara placuta de duminica si o noua saptamana plina de bucurii!

OchiiVerzi

cuvinte, cuvinte, cuvinte … triste, reci, dureroase … frumoase, calde, luminoase … ce ar fi viata fara cuvinte si cum ne-am mai putea exprima fara ele? Cum ai mai putea scrie o poezie atat de plina de sens?

Diana

Labirint de sensuri!
Ne jucam cu vorbele, uneori ne incurcam in ele dar – mai devreme sau mai tarziu – ne amintim sa scriem, sa vorbim, sa simtim. Mereu o facem, din fericire! 🙂

Zile fericite!

Lasă un răspuns la OchiiVerzi Anulează răspunsul