“Am ajuns să
nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am înstrăinat cu totul
de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem
puterea de a admira şi de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei,
văzduhul, mările, pământul şi oamenii. Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia daca
ne mai putem suporta. Există, pentru acest derapaj primejdios, o terapie
plauzibilă? Da, cu condiţia să ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu
condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte
orizonturi.”
Andrei Pleşu