Jocul ideilor în ipostaza zilnică a eu-lui

Copil fiind, totul pare mai simplu. Inocenţa şi candoarea specifice vârstei te ajută să treci mai uşor peste obstacole diverse. Sunt dileme şi probleme şi atunci, dar ele sunt rezolvate în mare parte, de adulţi, de părinţi, care sunt mereu alături. Părinţii au cel mai important job. Ei îi învaţă pe copii despre viaţă. Ei sunt cei mai buni profesori ai copiilor. Tot ei au misiunea dificilă să-i facă pe copii să se simtă speciali, unici şi importanţi. Iubirea este liantul pentru toate aceste ingrediente. Tot părinţii le oferă siguranţă într-o lume plină de tentații, de neprevăzut şi sunt cei mai buni prieteni pentru copii. O modalitate prin care pot reuşi toate acestea este şi disciplina pozitivă, eficientă. Dar, cum în prezent, părinţii sunt foarte ocupaţi, acest job minunat le mai revine şi bunicilor. Deşi decalajul dintre generaţii este mare, bunicul sau bunica pot compensa cu succes, uneori, prezenţa părinţilor.

Îmi amintesc cu nostalgie de proprii bunici care mi-au colorat copilăria prin prezenţa lor şi care m-au învăţat adevăratele valori morale: binele, adevărul, dreptatea, omenia, respectul, iubirea, aprecierea, eleganţa simplităţii. Cele mai frumoase amintiri sunt cele în care călătoream alături de ei în diverse locaţii, mai ales în vacanţa de vară. Exploram locuri noi, minunate şi prezenţa lor blândă şi protectoare ne reconforta.Bunica era zâna cea bună în bucătărie, iar aromele îmbietoare de acolo compuneau un întreg univers incitant pentru papilele mele gustative şi pentru imaginaţie. Până şi lumina din bucătărie era altfel când veneam să stau şi eu pe lângă bunica. Simţeam o căldură şi o iubire nemărginită atunci când participam şi eu la procesul tehnologic al bunătăților culinare. Preferam mai ales prăjiturile care aveau creme parfumate, aluat pufos şi mirodenii înnebunitoare. Coaja rasă de lâmăie şi portocală, alegerea miezului de nucă, întinderea foilor pentru turte pe perne, merele rase şi călite pentru plăcinte şi prăjituri sunt doar câteva frânturi din acest univers. În apropierea Crăciunului eram nerăbdătoare să o ajut la cozonac care cerea multă răbdare şi îndemânare. Toate ingredientele erau la temperatura camerei, laptele puţin încălzit, nuca era amestecată cu cacao, rahat şi coajă de fructe, cu rom şi vanilie, zahăr. După ce aluatul era frământat cu simţ de răspundere şi creştea văzând cu ochii pe sub prosoapele curate ce le acopereau, urma momentul cel mai așteptat:  introducerea dolofanilor în cuptor, după ce erau unși în prealabil cu ou. Bucătăria devenea magică învăluită în acele arome irezistibile, iar parfumul de cozonac copt, arămiu împreună cu mirosul de cetină verde revine mereu şi este aşteptat cu nerăbdare înaintea Crăciunului.

Aromele copilăriei vor avea mereu parfum de cozonac pufos scos de la cuptor şi iubire multă, de nucă amestecată cu rom şi zahăr, de mere rase cu scorţişoară, de coajă de lămâie sau alte mirodenii de vis împletite cu miros de calde amintiri.

Ar trebui să apreciem mai mult lucrurile simple din jurul nostru şi oamenii deosebiţi din viaţa noastră!