Îngerii există

 

“Sufletul este prelugirea unei aripi de înger care are curaj să zboare.”  Lelia Mossora
“Înger. Gânduri de bine care fac de veghe.”  Elena Malec
“Îngerii ne însoţesc până la capăt şi după capăt.”   Andrei Plesu
“A spune că îngerii nu există pentru că nu se văd e la fel de neinteligent cu a spune că plantele nu există pentru că nu răspund la “bună ziua”.”  Andrei Plesu
“Îngerii convertesc abisul dintre Dumnezeu şi om într-un spaţiu al comunicării. Ei dau consistenţă şi viaţă acestui spaţiu, transmiţând omului semnele lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu rugăciunile omului.”  Andrei Plesu
sursa foto
Perioadele dificile din viaţa unui om îl determină să accepte că are limite şi că are nevoie şi de un altfel de ajutor. Cel mai adesea acest ajutor vine din rugăciune, din credinţă, din noi înşine. Din păcate, omul modern a uitat să se roage, a uitat cine este şi care este rostul lui pe pământ, fiind uneori, prea ocupat să alerge şi să acumuleze. Îşi aminteşte doar când suferinţa îi dă târcoale şi îşi schimbă total viziunea asupra lumii. Suferinţa ca instrument de cunoaştere ne face să simţim mai mult, să auzim şi să vedem cu alte organe decât cele fireşti. Mihai Eminescu a exprimat acest fenomen în versuri de o reală bogăţie: ” Suferă şi pătimeşte/ Şi-ai să auzi iarba cum creşte.” Tot marele poet spunea la fel de frumos: ” Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată.” Învăţăm multe lucruri pe parcursul vieţii, mai puţin „a muri”. Simţim că o parte din noi moare, atunci când ne părăseşte o persoană iubită, când trecem prin momente dificile, încercări ce par imposibile, incredibile cum ar fi boală, jertfe, sacrificii, examene importante sau poate când nu ne sunt recunoscute eforturile de a face ceva bun şi frumos. În acele momente de cumpănă ne vine şi ajutorul, cu condiţia să-l cerem din suflet. Din dorinţa de absolut spulberăm miracolele din jurul nostru, le minimalizăm sau le ignorăm. Uneori le anulăm pur şi simplu prin infatuare şi încăpăţânare, le discredităm încercând să ne hrănim ego-ul sau să ne minţim frumos. Totuşi, există momente când omul simte nevoia să se dezlege de ambiţiile lui pământeşti şi să privească cerul, când se minunează şi alege să fie autentic.
Îngerii există, dar vin doar dacă sunt chemaţi şi întâmpinaţi cu iubire. Fiecare avem îngerul nostru păzitor încă de la naştere. El ne este învăţător, protector, sfătuitor şi călăuză spirituală. Îngerii sunt intermediarii noştri către Dumnezeu, mesagerii noştri.
Uneori, îngeri pot fi şi persoanele dragi de lângă noi: soţii, soţiile, copiii, fraţii, surorile, părinţii, bunicii. Alteori pot fi prietenii noştri sau cunoscuţii ce apar întâmplător în viaţa noastră, dar exact la momentul potrivit. Când ne este mai greu apar diverse semne care ne dau de ştire că nu este totul pierdut, că trebuie să luptăm şi să acceptăm provocările. Îngerii trimit şi fulgii puri de nea pentru a alunga din norii încercărilor trecute şi a şterge din urâtul lumii noastre, pentru ca oamenii să fie mai buni. Îngerii sunt prezenţi acolo unde sunt şi declaraţiile de iubire, vin şi sub forma unor vindecări miraculoase, a unor salvări incredibile, sub forma îmbrăţişărilor şi sărutărilor pentru că vin din lumină.
E posibil ca multe seisme interioare să ne zguduie în drumul spre noi înşine, dar în cele din urmă vom găsi lumina, sau ne va găsi ea pe noi. Trebuie doar să fim autentici atât în cereri cât şi în gânduri sau comportament.
Bucuria vieţii e mult mai mare, atunci când o împarţi cu ceilalţi, iar iubirea sub orice formă o face mai bogată. Oricine poate fi înger pentru semenii lui prin puterea credinţei şi a iubirii. În noi există puterea de a ne face viaţa mai frumoasă şi mai bogată sufleteşte!
Anul ce tocmai a început să ne inunde sufletul de iubire şi să nu uităm să fim milostivi, iertători şi generoşi!
Carmen RM

impresionante citatele pe care le-ai selectat! imi plac toate! imi place mult si articolul tau… Il inteleg perfect pentru ca si eu am pierdut cateva fiinte dragi, ce s-au dus in Imparatia Ingerilor, in existenta careia cred cu desavarsire.
Esti un suflet sensibi si romantic, imi plac imbinarile cuvintelor tale.
Imi place foarte mult si melodia aleasa ca final al articolului tau!
Noapte buna, Lolita draga! pentru maine, un start buna în penultima saptamâna inainte de Craciun!

pandhora

"ingerii vin din lumina…" ce frumos ai spus…
ai adunat aici toata frumusetea ingerilor pentru ca ei inseamna in primul rand dragoste…da…ai dreptate in tot ce ai spus…
o noapte de poveste iti doresc!

elly weiss

Multa pace si intelepciune se revarsa din textul tau.
Si lucruri foarte adevarate ai scris…
"Bucuria vieţii e mult mai mare, atunci când o împarţi cu ceilalţi, iar iubirea sub orice formă o face mai bogată. Oricine poate fi înger pentru semenii lui prin puterea credinţei şi a iubirii."
Iubirea…ea e cheia tuturor "intamplarilor" vietilor noastre…:)
O saptamana plina sa ai!

Anonim

i scris… "Bucuria vieţii e mult mai mare, atunci când o împarţi cu ceilalţi, iar iubirea sub orice formă o face mai bogată."
Foarte frumos, cuvinte care au atat de multa dreptate!
Noapte buna si o saptamana spornica îti doresc!

Mirela

Andrei Pleșu e admirabil și mă bucur de câte ori recitesc ceva din minunata sa carte despre îngeri. Ai ales citate deosebite. ”Îngerii sunt intermediarii noştri către Dumnezeu, mesagerii noştri.”
Așa este, atingerile îngerilor ne fac mai buni, esențialul este să credem în ei!
Minunat ai scris, dragă Lolita! Aseară aveam musafiri veniți de la zăpadă și abia acum am reușit să mă delectez cu o lectură de calitate, așa cum știu că găsesc mereu la tine. Mulțumesc Lolita, să ai o săptămână frumoasă! 🙂

vienela

Frumos articol ai scris. Intr-adevar, cand ne asteptam mai putin, apare un inger pazitor, care ne salveaza, tocmai pentru ca "Oricine poate fi înger pentru semenii lui prin puterea credinţei şi a iubirii".
Sa ai o saptamana buna!

Anonim

Am cunoscut oameni ingeri, acestia exista ca si ingerii nostri pazitori.Cand ne e greu si ne rugam din suflet, ingerul nosstru vine si ne atinge.

Dă-i un răspuns lui karma police Anulează răspunsul