Lună: decembrie 2012

Îngerii există

 

“Sufletul este prelugirea unei aripi de înger care are curaj să zboare.”  Lelia Mossora
“Înger. Gânduri de bine care fac de veghe.”  Elena Malec
“Îngerii ne însoţesc până la capăt şi după capăt.”   Andrei Plesu
“A spune că îngerii nu există pentru că nu se văd e la fel de neinteligent cu a spune că plantele nu există pentru că nu răspund la “bună ziua”.”  Andrei Plesu
“Îngerii convertesc abisul dintre Dumnezeu şi om într-un spaţiu al comunicării. Ei dau consistenţă şi viaţă acestui spaţiu, transmiţând omului semnele lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu rugăciunile omului.”  Andrei Plesu
sursa foto
Perioadele dificile din viaţa unui om îl determină să accepte că are limite şi că are nevoie şi de un altfel de ajutor. Cel mai adesea acest ajutor vine din rugăciune, din credinţă, din noi înşine. Din păcate, omul modern a uitat să se roage, a uitat cine este şi care este rostul lui pe pământ, fiind uneori, prea ocupat să alerge şi să acumuleze. Îşi aminteşte doar când suferinţa îi dă târcoale şi îşi schimbă total viziunea asupra lumii. Suferinţa ca instrument de cunoaştere ne face să simţim mai mult, să auzim şi să vedem cu alte organe decât cele fireşti. Mihai Eminescu a exprimat acest fenomen în versuri de o reală bogăţie: ” Suferă şi pătimeşte/ Şi-ai să auzi iarba cum creşte.” Tot marele poet spunea la fel de frumos: ” Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată.” Învăţăm multe lucruri pe parcursul vieţii, mai puţin „a muri”. Simţim că o parte din noi moare, atunci când ne părăseşte o persoană iubită, când trecem prin momente dificile, încercări ce par imposibile, incredibile cum ar fi boală, jertfe, sacrificii, examene importante sau poate când nu ne sunt recunoscute eforturile de a face ceva bun şi frumos. În acele momente de cumpănă ne vine şi ajutorul, cu condiţia să-l cerem din suflet. Din dorinţa de absolut spulberăm miracolele din jurul nostru, le minimalizăm sau le ignorăm. Uneori le anulăm pur şi simplu prin infatuare şi încăpăţânare, le discredităm încercând să ne hrănim ego-ul sau să ne minţim frumos. Totuşi, există momente când omul simte nevoia să se dezlege de ambiţiile lui pământeşti şi să privească cerul, când se minunează şi alege să fie autentic.
Îngerii există, dar vin doar dacă sunt chemaţi şi întâmpinaţi cu iubire. Fiecare avem îngerul nostru păzitor încă de la naştere. El ne este învăţător, protector, sfătuitor şi călăuză spirituală. Îngerii sunt intermediarii noştri către Dumnezeu, mesagerii noştri.
Uneori, îngeri pot fi şi persoanele dragi de lângă noi: soţii, soţiile, copiii, fraţii, surorile, părinţii, bunicii. Alteori pot fi prietenii noştri sau cunoscuţii ce apar întâmplător în viaţa noastră, dar exact la momentul potrivit. Când ne este mai greu apar diverse semne care ne dau de ştire că nu este totul pierdut, că trebuie să luptăm şi să acceptăm provocările. Îngerii trimit şi fulgii puri de nea pentru a alunga din norii încercărilor trecute şi a şterge din urâtul lumii noastre, pentru ca oamenii să fie mai buni. Îngerii sunt prezenţi acolo unde sunt şi declaraţiile de iubire, vin şi sub forma unor vindecări miraculoase, a unor salvări incredibile, sub forma îmbrăţişărilor şi sărutărilor pentru că vin din lumină.
E posibil ca multe seisme interioare să ne zguduie în drumul spre noi înşine, dar în cele din urmă vom găsi lumina, sau ne va găsi ea pe noi. Trebuie doar să fim autentici atât în cereri cât şi în gânduri sau comportament.
Bucuria vieţii e mult mai mare, atunci când o împarţi cu ceilalţi, iar iubirea sub orice formă o face mai bogată. Oricine poate fi înger pentru semenii lui prin puterea credinţei şi a iubirii. În noi există puterea de a ne face viaţa mai frumoasă şi mai bogată sufleteşte!
Anul ce tocmai a început să ne inunde sufletul de iubire şi să nu uităm să fim milostivi, iertători şi generoşi!

Despre lucrurile simple – Poveste parfumată

Copil fiind, totul pare mai simplu. Inocenţa şi candoarea specifice vârstei te ajută să treci mai uşor peste obstacole diverse. Sunt dileme şi probleme şi atunci, dar ele sunt rezolvate în mare parte, de adulţi, de părinţi, care sunt mereu alături. Părinţii au cel mai important job. Ei îi învaţă pe copii despre viaţă. Ei sunt cei mai buni profesori ai copiilor. Tot ei au misiunea dificilă să-i facă pe copii să se simtă speciali, unici şi importanţi. Iubirea este liantul pentru toate aceste ingrediente. Tot părinţii le oferă siguranţă într-o lume plină de tentații, de neprevăzut şi sunt cei mai buni prieteni pentru copii. O modalitate prin care pot reuşi toate acestea este şi disciplina pozitivă, eficientă. Dar, cum în prezent, părinţii sunt foarte ocupaţi, acest job minunat le mai revine şi bunicilor. Deşi decalajul dintre generaţii este mare, bunicul sau bunica pot compensa cu succes, uneori, prezenţa părinţilor.
Îmi amintesc cu nostalgie de proprii bunici care mi-au colorat copilăria prin prezenţa lor şi care m-au învăţat adevăratele valori morale: binele, adevărul, dreptatea, omenia, respectul, iubirea, aprecierea, eleganţa simplităţii. Cele mai frumoase amintiri sunt cele în care călătoream alături de ei în diverse locaţii, mai ales în vacanţa de vară. Exploram locuri noi, minunate şi prezenţa lor blândă şi protectoare ne reconforta.Bunica era zâna cea bună în bucătărie, iar aromele îmbietoare de acolo compuneau un întreg univers incitant pentru papilele mele gustative şi pentru imaginaţie. Până şi lumina din bucătărie era altfel când veneam să stau şi eu pe lângă bunica. Simţeam o căldură şi o iubire nemărginită atunci când participam şi eu la procesul tehnologic al bunătăților culinare. Preferam mai ales prăjiturile care aveau creme parfumate, aluat pufos şi mirodenii înnebunitoare. Coaja rasă de lâmăie şi portocală, alegerea miezului de nucă, întinderea foilor pentru turte pe perne, merele rase şi călite pentru plăcinte şi prăjituri sunt doar câteva frânturi din acest univers. În apropierea Crăciunului eram nerăbdătoare să o ajut la cozonac care cerea multă răbdare şi îndemânare. Toate ingredientele erau la temperatura camerei, laptele puţin încălzit, nuca era amestecată cu cacao, rahat şi coajă de fructe, cu rom şi vanilie, zahăr. După ce aluatul era frământat cu simţ de răspundere şi creştea văzând cu ochii pe sub prosoapele curate ce le acopereau, urma momentul cel mai așteptat:  introducerea dolofanilor în cuptor, după ce erau unși în prealabil cu ou. Bucătăria devenea magică învăluită în acele arome irezistibile, iar parfumul de cozonac copt, arămiu împreună cu mirosul de cetină verde revine mereu şi este aşteptat cu nerăbdare înaintea Crăciunului.
Aromele copilăriei vor avea mereu parfum de cozonac pufos scos de la cuptor şi iubire multă, de nucă amestecată cu rom şi zahăr, de mere rase cu scorţişoară, de coajă de lămâie sau alte mirodenii de vis împletite cu miros de calde amintiri.
Ar trebui să apreciem mai mult lucrurile simple din jurul nostru şi oamenii deosebiţi din viaţa noastră! 

Poveştile parfumate au început la Mirela !
Au mai scris: Mirela, Anca, Sara, Vienela, Lolita, Minnie, Karmapolice, Pandhoraa