Pe sub ceţuri tomnatice

Pâcla deasă a acoperit munţii şi şoseaua de-abia se mai zărea. Simţeam că
mă aflu în zona crepusculară, iar faptul că seara cobora într-un amurg măreţ,
poleit în culori pastelate, adăuga peisajului un iz şi mai ireal. Am oprit
maşina pe marginea drumului pentru a privi mai bine pătura groasă ce înainta
semeaţă, acoperind totul în jur. Aburul acela m-a învăluit, iar mâini reci
parcă îmi umblau pe şira spinării, şoptindu-mi sticloase cuvinte menite parcă
să mă hipnotizeze.

– Ce se întâmplă? se auzi un glas zglobiu de pe bancheta din spate a
maşinii. De ce am oprit? Facem popas? insistă glasul cristalin.
– Poţi spune că facem un popas! am adăugat copleşită de răcoarea tot mai
pătrunzătoare. Vino afară să vezi şi tu! Băiatul fâşneţ ţâşni cu viteza luminii
din maşină şi se instală în dreapta mea pentru a începe construcţia dantelată a
unei serii de onomatopee inedite:
– Hmm… Ptiuuuuu! Ce ceaţă deasă bântuie munţii ăştia! Vâjjjjj! Zbârrrrrr!
Buffffffff! continuă voiosul făcând nişte piruete. Era fascinat de acea
metamorfoză, la fel ca şi mine! Mă uitam la ochii lui zglobii şi curioşi, ca
nişte pietre preţioase de jad, la părul şaten deschis, surâsul diafan şi chipul
angelic şi un gând răzleţ înflori în mintea mea: cândva, mi-aş dori şi eu un
copil la fel de ingenuu. Călătoria cu el a fost o întâmplare frumoasă şi am
redescoperit sentimente îngropate adânc în mine. Toamna, cu suita ei de frunze
scorţoase şi culori de basm, are mereu talentul de a mă face melancolică. Dar e
aşa subtilă, aşa delicată, încât să nu mă rănească, e misterioasă şi cochetă,
oferind cu discreţie din cupa ei plină de daruri. Totul are o alură aşa de
romantică şi intimă… Iar generozitatea culorilor magice, vraja din pădurile
încă încărcate de poveştile verii, mă fac să uit dimineţile ceţoase şi
răcoroase, gri sau cu ploi bacoviene.

 Destule motive ca să-ţi placă acest
anotimp, dar, mereu vor fi crâmpeie, umbre ce vor sta stavilă împotriva
frumuseţii… Startul fusese dat, iar jocul de-a v-aţi ascunselea cu trăirile
mele începuse timid. Lumina soarelui cu sclipiri jucăuşe, mai ieri, arunca
reflexe galeşe peste frunzele copacilor, care începeau să pălească şi să cadă,
doar la o scurtă atingere.

– Hei! Nana! Mai stăm mult? mă trezi din reverie glasul lui Petru. Mi-e cam
frig!

– Vino aici! i-am spus şi am întins braţele. S-a cuibărit sfios la început,
ca un pui pufos şi apoi tot mai curajos. Deşi eram pe Oituz şi noaptea se
instala binişor, şoferii goneau pe lângă noi, de parcă era capăt de linie
pentru ei.
– Nana, ai văzut ce frumoasă e pădurea toamna? Parcă cineva a pictat
frunzele astea şi apoi le-a aranjat în aşa fel încât să fie o îmbinare
măiastră!
– Ce frumos vorbeşti, măi, Petru! Ai dreptate! Toamna e un pictor
desăvârşit! Te referi la armonia care există în natură! Ea ştie mereu cum să ne
surprindă, să ne prindă în mreje! Vara, cu verdele ei smarald, cu zilele
fierbinţi şi voioase şi nopţile lungi, pline de adieri, de-abia a plecat, iar
toamna s-a gătit cu rochia ei de gală, cu nuanţe mirifice pentru a ne face să
uităm de ceaţă, frig, ploi… 
Am respirat adânc şi am privit din nou pâcla aceea.. Parcă simţeam că mă
sufoc deodată, iar umbrele nopţii puneau stăpânire pe văile încă verzi. La
toate acestea se adauga ceaţa aceea deasă, ce venea parcă, din alte
lumi… 
– Hai să mergem ! am spus repede. Mai avem drum lung! Bine ar fi să te
culci la loc. Bancheta din spate e a ta!
Puştiul neliniştit a zbughit-o de lângă mine şi s-a trântit victorios pe
perna banchetei din spate, apoi izbucni:
– Nana, vreau să mai merg cu tine! Sunt frumoase locurile pe unde te duci!
– Mai vedem, noi! i-am răspuns cu un zâmbet în colţul gurii. Era prima dată
când plecam la drum, însoţită de finuţul meu. Părinţii lui aveau încredere
deplină în mine şi cum avea încă vacanţă, am pornit împreună într-o mică
aventură. Oricum mie nu-mi place să călătoresc singură… Tot traseul a
exclamat extaziat – ce frumos, ce frumos – pentru că am trecut prin Bucovina,
apoi prin inima Transilvaniei, Ţara Haţegului, apoi arealul Sibiu – Braşov, cu
o mică oprire pe Transfăgărăşan şi ne-am întors prin Oituz spre casă. Delegaţia
în care eram, cuprindea mai multe zone geografice superbe, iar, cum jumătatea
mea nu m-a putut însoţi din cauza serviciului, am ales un copilot drăgălaş şi
vesel care să mă binedispună, bineînţeles cu bilet de voie de la părinţi. Nici
ei nu puteau veni, deci, rămăsese stabilit să mergem în doi…

Se circula din ce în ce mai greu şi eram tot mai hotărâtă să fac popas
peste noapte, undeva la o pensiune, deşi iniţial, doream să merg la drum
întins, fiind mai răcoare şi aglomeraţie mai puţină. Speram ca până dimineaţă
ceaţa lăptoasă şi incredibil de deasă – nu se vedea la un metru în faţă – să se
risipească. Zis şi făcut! Opresc la prima siglă luminoasă ce anunţa o pensiune
şi înainte să cobor îl atenţionez pe Petru să stea cuminte înăuntru până caut o
cameră să dormim! Îl închid frumuşel în maşină şi plec spre recepţie! Avem
noroc! Erau încă camere libere! Era joi şi erau mai puţini turişti! Exodul mare
e în week-end! Am rezervat o cameră, am primit şi cheia şi mă îndrept victorioasă
spre maşină pentru a-l lua pe Petru şi bagajele. Am un şoc! Maşina era
deschisă, iar alarma suna infernal… Alerg să-l caut pe băiat, dar, ia-l de
unde nu-i… Inima îmi stă pe loc şi încep să-mi fac mustrări de conştiinţă!
– Trebuia să-l iau cu mine! Ce a fost în capul meu?
 Încerc să mă calmez, respir adânc şi-l caut în jurul maşinii. Îl
strig! Nimic! Marginea pădurii era destul de aproape! Ceaţa o ascundea
privirii, o camufla, iar nişte mâini reci, de gheaţă parcă, mă împingeau să
merg acolo. Aburul acela nefiresc mă împresura din toate părţile, iar lacrimile
îmi curgeau necontrolat pe obraji.
-Petru! Petru! Unde eşti? strigam şi înaintam cu teamă, iar ecoul se
întorcea distorsionat. Picioarele parcă îmi erau de plumb, iar paşii păreau
metalici şi extrem de mici. Frigul, umezeala şi frica mă făceau să am frisoane
şi mă imobilizau… După un trunchi de copac, apare o umbră prietenoasă. Prind
curaj şi înaintez, deşi ceaţa estompa locul tainic, privirii. Nişte braţe calde
şi doi ochi străvezii mă copleşesc.
– Nana, aveam nevoie la toaletă şi am ieşit din maşină! 
Tremuram ca varga, dar căldura corpului lui mă făcu să-mi vin în fire.
– Să nu mai faci aşa ceva nicioadtă! M-am speriat de moarte! Credeam că
te-am pierdut în ceaţa asta tenebroasă… 
El mi-a observat paloarea şi şi-a dat seama că era aşa cum spuneam, m-a
sărutat pe obraz şi m-a întrebat candid:
– Ce înseamnă tenebroasă?
Am izbucnit în râs, după toată frica îndurată, un râs ce recunosc, era o
descătuşare nervoasă, l-am luat de mână şi i-am spus:
– Hai în cameră ca să-ţi povestesc! Lângă o cană de ceai fierbinte şi
într-un pat primitor şi cald, am simţit din nou că sângele îmi circulă
normal…
– Nana, te rog să mă ierţi! Nu am vrut să te sperii!
– Nu mai contează acum! Vina este a mea oricum! Trebuia să te iau cu mine!
Închide ochii acum şi visează frumos!
– Ce înseamnă tenebroasă, până la urmă?
Am izbucnit din nou în râs:
– Mare năzdrăvan mai eşti! E ceva întunecat, sumbru! Dar, ai văzut şi tu că
toamna e mult mai mult…
Ceaţa aceea misterioasă, ce părea impenetrabilă s-a ridicat de tot până
dimineaţă, parcă nici nu ar fi fost. Mi-am servit cafeaua pe balconul pensiunii
admirând peisajul de poveste din jur şi am observat o altfel de ceaţă, ce ieşea
tainică din pământul jilav, de parcă muntele fuma un trabuc imens. Petru mă
sufoca cu îmbrăţişări şi complimente pentru a uita incidentul nocturn. După
micul dejun am pornit la drum şi am ajuns la destinaţie mai apropiaţi şi bogaţi
sufleteşte.
Sunt hotărâtă să primesc cu braţele deschise tot ce are de oferit toamna
aceasta, pentru că e anotimpul rememorărilor cu parfum de fructe văratece care
se coc deplin sub un soare blând, prietenos, pentru că, acum cafelele sunt mai
aromate şi mai pline de promisiuni, culorile mai spectaculoase, iar ceaiurile
aburinde cheamă cu arome suave noi prieteni, la poveşti.
Să aveţi o toamnă bogată, cu poftă de viaţă, cu zâmbete calde, cu râsete
colorate şi sincere, diafane, cu bucurii copilăreşti, cu multă sănătate şi
iubire, iar vara să o păstraţi în suflete, cu toate parfumurile ei rare!
Dacă ar fi să asociez un parfum, toamnei, aş alege EauDeMoiselle.
Este un parfum floral, senzual si atrăgător, creat
special pentru femeile tinere, contemporane. Creat de Francois Demachy în 2010,
parfumul este plasat între modern şi tradiţional, şi este inspirat din natură.
În deschiderea spumantă cu un gram de naturaleţe, sunt prezente perechi de
citrice şi busuioc. În inimă are un buchet floral uşor aerisit, cât şi esenţă
de trandafir turcesc, înconjurat de flori albe ca iasomia şi ylang ylang. Apoi
parfumul evoluează spre o pistă de mosc, boabe de tonka şi ambretta. Anul
lansarii a fost 2010.
Note:  Mandarine,
Trandafir, Mosc, Boabe de Tonka, Floare de Portocal, Busuioc, Lamaie, Ylang
Ylang, Ambretta
Stil:  floral
Genul parfumului:  melancolic,
proaspăt
Casa Givenchy a fost fondată în
1952 de Contele Hubert James Marcel Taffin de Givenchy. Născut în 1927,
designerul francez era înconjurat de o familie de designeri. Străbunicul din
partea mamei era designer de teatru, iar stră-străbunicul său crea decoruri
pentru Opera din Paris. A lucrat alături de Pierre Balmain şi Christian Dior,
precum şi alături de designerul Elsa Schiaparelli din 1947 până în 1951. În
1952 Givenchy şi-a deschis propria sa casă de creaţie la Plaine Monceau în
Paris. Prima sa colectie a fost „Bettina Graziani”. La vârsta de 25
ani, era cel mai tânăr creator de modă din industria modei de la Paris. Deşi
primele sale colectii au fost create cu materiale ieftine, datorită finanţelor,
clienţii au fost interesaţi de creaţiile sale. Givenchy a întalnit-o pe Audrey
Hepburn in 1953 şi a creat cea mai mare parte a garderobei purtate de aceasta
în filmele sale. Primul său parfum a fost creat tot pentru Audrey Hepburn, L’Interdit şi Le
De Givenchy
. Givenchy s-a retras în 1995.
Eseul  acesta a fost scris în cadrul Clubului
condeielor parfumate
 coordonat de Mirela Pete.
Au mai scris: MirelaCătălinSilvingAlexandra AliTinaGhurhuGabiNina, IrealiaVaniaSonia, Lolita, DianaCZElly
Vă dedic!

Mirela

Dragă Lolita, parcă ți-am fost alături, pe bancheta mașinii, sau la pensiunea unde ați poposit! Vedeam ceața ”tenebroasă”, deasă, neplăcută… Dar și ceața dimineții, mult mai agreabilă, deoarece așa cum spui, ceața are mai multe înfățișări și nu este pâcloasă și neplăcută întotdeauna. Iar parfumul, acesta e un parfum superb, am avut o mostră doar, dar suficient ca să-l îngrăgesc și să-l simt aproape, chiar dacă e destinat tinerelor fete. M-am bucurat să citesc, ca de obicei! Îți doresc o toamnă încântătoare, caldă, însorită, aurie, ruginie și îmbelșugată! Cu mare drag! 🙂

Diana

"Ceata de versant" e, cu adevarat, fascinanta! Practic, e un nor care atinge fruntea muntilor si a dealurilor mai inalte. Povestea ta, insa, depaseste cu mult fascinatia pe care o are ceata asupra mea! E atat de frumos descris totul incat nu doar ca am putut vedea chipul dragului tau fin dar am putut si simti mirosul ceței!
Excelent! Toamna minunata sa iti fie si viata frumoasa!
Multumesc.

Anonim

Captivanta si antrenanta povestea. 🙂 Tinand cont de ora tarzie la care am citit-o, trebuie sa recunosc faptul ca m-a trezit complet din starea de somnolenta, atunci cand Petru era de negasit. 🙂
Frumoasa excursia…tinand cont de traseul ales si de compania placuta.
Iar pe mine m-a sedus in mod special ceata densa. 🙂

Elly Weiss

Foarte frumoasa povestea, draga mea! Cu mult suspans, perfect potrivit unei seri cetoase de toamna ce devine chiar tenebroasa de la un moment dat.
Perfecte dialogurile, perfecta gradarea actiunii. Felicitari!
Iti doresc sa ai o saptamana placuta!

Alexandra Ali

Copiii au darul de descreti fruntile … sau de a impietri inimile …. si totul intr-o secunda. Frumoasa povestirea ta, suspans, maretia drumului si a peisajelor …patania… totul se leaga atat de frumos … cu o toamna putin melancolica, dar cocheta, nu rea …doar putin misetrioasa/

Anonim

Sunt de acord cu tine, toamna e cel mai desavarsit artist.Citind povestea ta mi-am amintit ca am vazut si eu padurea toamna in diferite momente ale zilei, am vazut si ceata in primele ore ale diminetii inceputului de toamna.
sa ai parte de o toamna minunata si cat mai multe excursii!

Dă-i un răspuns lui Gabriela Cimpoca Anulează răspunsul