Albastrul infinit

Albastrul e o stare, nu doar o culoare, e clar! Sunt convinsă că oamenii albaştri simt mai mult, rezonează cu mai multă uşurinţă, sunt devotaţi şi iubitori de adevăr, de frumos. Oamenii albaştri sunt cinstiţi şi au discernământ, au o imaginaţie activă şi o bună intuiţie. Nuanţele deschise de albastru sunt preferate mereu, celor închise, sumbre. Albastrul mă duce cu gândul la suflet. E posibil ca el să aibă această culoare şi să inspire calm, linişte, frumos, intuiţie.
Parfumul sufletului îl simţi uneori, doar în zilele în care energia din tine pulsează la cote
inimaginabile. Are o structură fragilă, dar este cel mai puternic pentru că el te face să fii acea fiinţă zămislită din abur şi tină, o entitate individualizată a spiritului coordonată de conştiinţă. Sufletul face parte din întreg, fără el nu am avea senzaţii, sentimente sau dorinţe. Este cel mai important component al evoluţiei fiecăruia din noi, deşi mecanismul de funcţionare sfidează logica şi raţionamentul. Parfumul lui e unic, răzbate din interior şi se manifestă prin senzaţii copleşitoare, aleargă prin toate ungherele eului propriu şi revarsă lumină şi căldură în jur. Acest parfum este la limita dintre corpul fizic şi cel spiritual şi îşi întinde aripile în funcţie de starea noastră, pentru a împrăştia din energia lui. Uneori îi simt parfumul delicat şi discret ca al freziilor şi lăcrămioarelor primăvara, alteori ca al trandafirilor înmiresmaţi vara, uneori e dulce-amărui cum au miros florile toamna, alteori îl simt amorţit cum e parfumul florilor de gheaţă, iarna. Traseul pe care acest parfum îl parcurge şi mă învăluie e neştiut. Îl simt copt şi aromat când sunt fericită, sau puţin sărat şi greu când lacrimile cad pe obraji. Parfumul şi nuanţele de albastru sunt diverse, în funcţie de sentimentele care ne încearcă: de bucurie, pace, linişte, încredere, veselie, desfătare, mulţumire, plăcere sau satisfacţie, sau au aroma armoniei, înţelegerii, poftei de viaţă îmbrăcate într-un albastru celest. Se simte uneori şi parfumul generozităţii, respectului, optimismului care ne fac zilele mai pline şi mai frumoase, iar albastrul rezultat nu poate avea decât nuanţe pastelate, liniştitoare. Dar sunt şi zile când parfumul se schimbă, iar volatilul are mirosul neliniştii, nerăbdării, supărării, spaimei, regretelor, tristeţii, îndoielii sau nemulţumirii. Atunci
îl simt derutat şi încerc să alung norii. Emoţiile negative nu au miasme dorite şi nici culori frumoase. Unii confundă parfumul lui, cu cel al inimii. Nu aş putea să spun dacă greşesc, pentru că, cred că cele două se împletesc. Originea fiecărui parfum sau oricărei culori din interior nu contează prea mult, mai mult contează cât de mult ne-au schimbat pe noi sau pe cei din jur. Dacă ar fi să caut o culoare potrivită mie, albastrul s-ar încadra cu siguranţă, iar verdele ar fi undeva aproape. Liniştea şi calmul pe care le degajă sunt potrivite. Faptul că,culorile ne stimulează, ne atrag şi oferă indicaţii asupra personalităţii, stării de spirit, maturităţii şi stării de sănătate a fiecăruia, nu poate decât
să ne bucure. Cerul cu albastrul lui infinit, senin, marea înspumată şi albastră-verzuie predispun la visare, la frumos. Însă albastrul infinit al sufletului e un ideal, frumos şi măreţ, ca orice ideal!
Îndrăgesc doar zilele în care sufletul zâmbeşte relaxat, aleargă zglobiu şi dezinhibat şi rezonează cu întregul. E cel mai frumos parfum din lume şi nu are corespondenţă în lumea materială, e unic pentru fiecare în parte şi trebuie descoperit cu răbdare şi devotament, dar atunci când îl simţi te poţi considera împlinit. Bănuiesc că şi culoarea e frumoasă, când simţi frumos…
E o certitudine că albastrul infinit mă duce mereu cu gândul la suflet, la generozitate, la vocaţie şi neaparat la frumos! Uneori simt albastrul mai aproape, alteori verdele… Voi ce culoare simţiţi mai aproape?
Alexandra Ali

Bun, ma bucura enorm sa vad atatia oameni albastri … Si ai scris atat de frumos: "parfumul sufletului" – minunat de-a dreptul! Albastrul pentru mine are multe valente, conotatii, "adevaruri" … dar, cel mai bine, ai spus tu…. ma duce cu gandul la sufletul meu.

Anonim

Catifea si liniste…cam spre asta ma trimite cu gindul albastrul dar, mai ales spre un cer preaplin de senin si de vestirea unei zile cu soarele preaiubit!
Oricum…daca ar fi sa scriu o poveste a albastrului pur nu stiu daca as putea-o face pt. ca iubesc rosul si galbenul la nebunie!Rezultatul cred ca ar fi o combinatie a celor trei culori…

Diana

Albastrul infinit al sufletului! Imi place mult cum ai scris si imi place "paralela" intre infinitul sufletului si infinitul cerului.
Zile fericite iti doresc! Cu drag!

Dă-i un răspuns lui Elly Weiss Anulează răspunsul