A touch of beauty

Plecasem fruntea şi gândurile mi se împleticeau, inutile, căutând un răspuns plauzibil. O nouă zi, cu alte răutăţi gratuite mijea în orizontul ce se anunţase aventuros, lipsit de griji şi mai ales, frumos. Deşi eram într-un loc al eternei primăveri şi mi se inoculase clar în minte, ideea că doar mâna blândă a lui Dumnezeu a putut crea o grădină a paradisului aşa de ireală ca aceea care se desfăşura ochilor, mă fugăreau nişte gânduri contradictorii, hoinare:
– Ce căutam în mijlocul pădurii?
– Care era drumul spre hotel?
– Unde erau toţi prietenii?
– Dar, mai ales, unde era el?
– M-am rătăcit?
Pădurea de dafin din jur răspândea arome de lemn parfumat, iar eu întindeam mâinile pentru a îndepărta crengile rebele şi pentru a-mi face loc spre şosea. Simţeam că pâcla aceea deasă de lauri mă ameninţa cu umbra ei, răcoarea îmi trimitea suliţe reci pe şira spinării, dar soarele curajos s-a ivit după coroanele seculare, trimiţându-mi mesaje pozitive. Spre dreapta am observat o cărare bătătorită şi am grăbit pasul, convinsă că pe acolo trecuseră exploratori celebri purtaţi de alte furtuni puternice. La mine era vorba de o furtună interioară, iscată din senin, iar fuga prin pădure nu a făcut decât să mă răcorească şi să mă trezească. 
Două raze diafane născute din acelaşi zâmbet al soarelui mi-au arătat drumul spre hotel. Am ridicat ochii, am privit nemărginirea oceanului, am inspirat aerul sărat, ozonat şi mi-am lipit tălpile de asfaltul care mă ducea spre casa temporară de vacanţă. Nu ştiu cât am lipsit, dar frumuseţile arhipelagului au început să-mi gâdile din nou orgoliul care m-a făcut să aleg desimea pădurii. 
Apoi, ca un flash, mi-am amintit ultima călătorie în compania ei. A fost un tur de forţă! Însă a fost imbatabilă şi rezistentă! Condiţii extreme de drum şi vreme, stânci abrupte, ploaie, vânt, ceaţă, nori grei, plumburii, dar achiziţia familiei a meritat. Toyota este una din cele mai iubite şi mai puternice maşini din toate timpurile. E un autoturism scrupulos testat, fiabil şi care oferă siguranţă în orice condiţii. E ideal pentru familie şi nu numai! Ne-a ajutat să depăşim momente grele şi ne-a oferit amintiri de-o viaţă! Îmi amintesc cu aceeaşi acurateţe că ne-a convins din prima clipă cu formele ei feciorelnice, bine proporţionate şi cu deviza: Toyota ta este şi Toyota mea! 
Este visul atât al cunoscătorilor, cât şi al profanilor! Ne-a impresionat foarte mult aspectul ei cromat, de zeiţă necruţătoare, cu ochii halogenici şi cu irizări inteligente (Simple Intelligent Parking Assist) şi mai ales cu promisiunea, zero emisii. Toyota Corolla ne-a dus cu gândul la coroana pe care o merită o regină şi când am urcat la volanul ei am avut o viziune: am simţit că e o parte din cei care au construit-o! Maşina îmi inspira entuziasm, prietenie, încredere şi siguranţă. Volanul cu 3 spiţe, intimitatea interiorului oferită de senzualitatea pielii în combinaţie cu stofa asortată şi dotarea auto, smart entry and push start, ne-a făcut să o curtăm asiduu şi să o apreciem pentru calităţile ei. Când i-am simţit pulsul la prima cheie, iar motorul a început să toarcă ca o pisică alintată, am ştiut că era menită să fie a noastră. Apoi, am vizitat Cabo Girao, o stâncă abruptă, ce se înălţa la 580 de metri deasupra oceanului, la 25 kilometri de Funchal, oferind o panoramă impresionantă, care îţi tăia respiraţia şi care era cunoscută drept una din cele mai înalte faleze. Am plecat la volanul ei şi tot drumul a fost de vis. 
Noua Corolla ne-a făcut să ne simţim invincibili şi mă întreb cum de m-a putut afecta o simplă remarcă a unui aşa zis prieten… Cred că a fost o reacţie exagerată, totuşi! Şi din partea lui şi din partea mea! El nu a judecat, iar eu am luat totul prea personal! Cum să nu merităm această maşină? Aşa ne-a spus! Cu ce drept a afirmat el asta? Atunci mi-am spus că nici un obstacol nu ne va împiedica să ne asigurăm că reputaţia Toyotei Corolla şi a noastră va rămâne intactă. A fost dragoste la prima vedere, iar incovenienţele legate de finanţare au fost rezolvate elegant, în aşa fel încât să nu ne afecteze sau să resimţim acut achiziţia. Sunt sigură că o merităm! Are tot ce ne-am dorit şi încă multe alte dotări surprinzătoare, care ne fac călătoriile experienţe de neuitat. Prietenii? Sunt din ce în ce mai puţini şi mai grobieni! Mizez pe intuiţia şi buna mea credinţă, pe calitate şi siguranţă, iar aşa zişilor mei prieteni le voi spune la revedere cu proxima ocazie, dacă aşa merită!
Exact când şirul gândurilor continua să deşire o nouă serie de „perle”, a apărut ea, frumos cambrată ca o adevărată felină din savană, silenţioasă, stilată şi somptuoasă, iar de la volanul ei mi-au zâmbit doi ochi verzi, cu sclipiri jucăuşe. Parfumul care m-a învăluit la deschiderea portierei, m-a invitat înăuntru: era o esenţă spumantă, picantă, misterioasă şi sălbatică, de piele şi dragoste. Mă simţeam din nou liberă, puternică şi ştiam că ea e frumoasă cu scopul precis de a ne face pe noi fericiţi. Am urcat lângă cei doi ochi verzi ca să mă topesc în smaraldul lor şi am depus ofrande de mulţumire pe buzele roşii… Nu mai conta nici o remarcă răutăcioasă… Eram din nou împreună în maşina visurilor noastre şi aveam multe drumuri de străbătut…
De fapt, restul cuvintelor tăioase, s-au transformat doar în fire de praf stârnite în trombă, de configuraţia argintie a celei ce căpătase statutul de membră a familiei noastre şi avea acel touch of beauty…
Text scris pentru competiţia Superblog 2013. Vă salut cu drag pe toţi!
Vienela

O parte din articolul tau m-a dus cu gandul la o fosta colega de serviciu, care tot timpul imi spunea ca nu mi-am cumparat ce trebuia, ca este ori prea putin elegant, ori prea elegant pentru nasul meu, doar pentru a ma necaji. 🙁 Cel putin asa sustinea…

Diana

Chiar daca nu e o masina asa-zis de viteza e perfecta pentru familistii carora le place si putina forta! 🙂 E o masina eleganta si sigura – din punctul meu de vedere! E moderna, e fiabila, e frumoasa! Si ofera pe langa confort si siguranta! Toyota e totala! 🙂

Liliana

@Mirela,
Parfumul acela sper să fie alături de mine cât mai mult… Mulţumesc mult pentru susţinere! 🙂

@Vienela,
Sunt mulţi prieteni sau colegi care se doresc binevoitori, dar sub această mască ascund frustrări proprii şi răutăţi gratuite! Am învăţat să-i ignor pentru că nu merită altceva…

Anonim

Un articol foarte frumos, cu esenta… ai surprins atat de bine calitatile masinii 🙂

Succes sa ai.
Cat despre prieteni… sunt prea putini si prea invidiosi, in general…

Liliana

@ Diana,
aşa este! Toyota e totală! Are tot ce-i trebuie să ne ofere confortul dorit, multe dotări minunate foarte utile! Mulţumesc pentru susţinere! Eşto o minune e fată! 🙂
Zile senine şi fericite!

@ literestacojii,
mulţumesc pentru apreciere şi îţi doresc şi ţie succes! 🙂 Prietenii adevăraţi au devenit nişte rarităţi din păcate, majoritatea fiind doar de complezenţă! Iar răutăţile gratuite sunt la modă se pare…. 🙂

Dă-i un răspuns lui Liliana Anulează răspunsul