Jocul ideilor în ipostaza zilnică a eu-lui

Coborâse din maşina neagră, cu geamurile translucide, sigur pe el, într-un costum care-i venea mănuşă şi îşi aranjase aşa, într-o doară o şuviţă rebelă de păr ce se încăpăţâna să-i acopere fruntea şi ochii. Părea imaginea modernă a clasicului Făt Frumos, iar calul alb se transformase într-un Ferrari negru, nervos şi plin de personalitate. Se vedea clar că între tânărul spilcuit şi maşina lui era o relaţie specială. Aspectul era vizibil în grija cu care a închis portiera, i-a atins capota şi în felul în care a parcat-o într-o zonă mai puţin aglomerată. Şi-a îndreptat spatele, iar agerimea ochilor şi i-a ascuns rapid sub ramele fumurii ale ochelarilor de soare. A traversat strada şi a urcat treptele clădirii impunătoare pe care toţi cei din zonă o cunoşteau sub denumirea de tribunal. Trecând prin uşile batante a lăsat în urma lui un parfum înnebunitor, care se pare avea efect afrodisiac asupra tuturor femeilor, pentru că, mai multe perechi de ochi galeşi l-au scrutat instantaneu. Era un parfum puternic, invadator, masculin care a acţionat ca un animal sălbatic se ce repede şi muşcă. E de la sine înţeles că acest tânăr domn îndrăgea eleganţa şi se respecta, dezvoltase o dependenţă faţă de lucrurile bune şi frumoase. Un seducător prin definiţie ce exercita o fascinaţie şi atracţie aparte asupra femeilor, dar care nu prea acorda atenţie suspinelor din jur, continuându-şi imperturbabil drumul spre sala de şedinţe numărul 7. Avea o alură atletică şi imaginea în ansamblu contribuia la impresia generală că e un Don Juan înrăit!

Eram undeva într-un colţ şi-l studiam meticulos, ca un detectiv expert în depistarea celor care disimulează şi înşeală. Nu pot spune exact ce anume din comportamentul lui mi-a creat iluzia perfectă că este prezent acolo pentru un divorţ. Sincer, nu-l vedeam în altă ipostază! Era genul de bărbat pentru care femeile dezvoltă o dependenţă bolnăvicioasă, care seduce şi apoi părăseşte fără remuşcări. Chiar înainte de a intra în sală a avut inspiraţia să-şi scoată ochelarii de soare şi apoi a lăsat uşa să se închidă în voie, cu o lejeritate ce nu trăda nici o emoţie profundă. Întâmplarea  a făcut să am treabă tot în sala 7 şi am intrat să o rezolv. Apoi, am luat hotărârea să asist la pronunţarea sentinţei, pentru că era o sedinţă cu public, roasă de ceva intrigi picante şi bizarerii din zona cancanului. Chiar atunci când începusem să-mi fac mustrări de conştiinţă vis-a-vis de plăcerea de a diseca şi dependenţa de a explica totul, şi-a făcut apariţia în sală fosta soţie, extrem de blazată şi pregătită „eroic” pentru rolul de victimă. Ţinuta dânsei era impecabilă, dovadă că domnul a fost totuşi gentil, iar parfumul purtat era misterios, mirosea ca o pădure vrăjită, a ambră dulce şi senzuală combinată cu esenţe lemnoase şi un strop de iasomie. Era genul de parfum care pune pe jar pe oricine cutează să se apropie. Prea eram interesată de tot volatilul din jur. Curios! Când mă molipsisem şi cu acest lucru? De fapt, cred că era în natura mea de la început, dar în formă latentă, iar atunci, acel boboc de dorinţă a înflorit frumos. Începuse să-mi placă acolo! Mi-am întins gâtul şi am inspirat acea aromă proaspătă, zâmbind la gândul că am atât de multe dependenţe. Este o dependenţă inofensivă totuşi… Parfumurile sunt un must have al oricui se respectă, lansez în eter o variantă de camuflare a remuşcărilor ce-şi înfingeau dinţii în scoarţa mea craniană, efervescentă.

Observam cu atenţie tot din jur, analizam, filozofam, chiar mă persiflam cu o jovialitate pe care nu o ştiam. Exact când gândul acela o zbughise, instanţa se prezentă la pupitrul magistraţilor. Era o doamnă judecătoare cam zeflemitoare după figura afişată! Astfel, eram extrem de incitată să-i aflu comentariile vis-a-vis de Don Juan! Apărătorul reclamantei îşi începu pledoaria sobru şi punctual. Au fost expuse motivele pentru care reclamanta a introdus divorţul. Mr. Don Juan era găsit vinovat pentru seducerea mai multor doamne, exact cum am bănuit şi înşelarea celei care îi era soţie. Se jucase prea intens pe maidanul cu dragoste. Aventurile interzise ale domnului în cauză, prin budoarele parfumate ale unor cocote, au început să stârnească rumoare în rândul auditoriului şi îmi era teamă că sala va fi evacuată. Stârnise atâtea pasiuni şi apoi plecase fără remuşcări. Împrumutase ceva şi din sadismul Marchizului de Sade şi din scopul scuză mijloacele al lui Machiavelli. Era versat tipul! Un exemplar fără scrupule şi de o grandomanie colosală! Culmea e că apărătorul perora ceva despre factorii biologici şi psihologici, ceva despre răspunsul din creierul celui îndrăgostit când priveşte persoana iubită, adorată, care seamănă cu cel generat de cocaină. Iar, vinovatul principal în speţa de faţă, doamnelor şi domnilor, nici mai mult, nici mai puţin, era dopamina, acel neurotransmiţător cu rol în controlul mişcărilor fine, în motivaţie, energie fizică, memorie pe termen scurt şi emoţii precum dorinţa sexuală! Se găsise vinovatul! Râdeam pe înfundate! O explicaţie savantă a instinctului primar, animalic de a poseda, pentru că oamenii sunt programaţi pentru a avea un anume răspuns faţă de stimuli şi recompensă, exact ca în cazul câinelui lui Pavlov. Cel mai bun exemplu în cazul oamenilor, este dragostea împărtăşită! continuă apărătorul. Mă simţeam ca la ora de psihologie din liceu, când profa ne explica n variabile, dar mintea noastră fluşturatică refuza să le capteze. De data aceasta, am înțeles ceva! Datorită nivelului ridicat de dopamină îndrăgostiţii devin atât de dependenţi de relaţie şi de partener încât nu concep altă alternativă şi sunt capabili şi de acţiuni nebuneşti, periculoase. Astfel, o vedeam imaginar pe reclamanta în cauză cum îi administrează diverse „corecţii” Don Juanului înrăit, pentru că începuse să o respingă, alergând în aşternutul altora, pentru senzaţii noi… Cred că era vorba şi de altceva la mijloc, totuşi! Adevărul e întotdeauna la mijloc! Un orgoliu satisfăcut și o validare a sex-appeal-ului șoției în cauză, care a ales răzbunarea pentru a-și regla conturile cu soțul. Mulţi oameni care se doresc deschişi la minte, moderni, marjează şi pe ideea că nu sunt făcuţi pentru o viaţă monogamă. Argumentul suprem e că 97% dintre mamifere nu sunt monogame. Adică ne apucăm să imităm animalele? Era prea hilară concluzia şi am întors privirea spre figura impenetrabilă a celui care a emis-o… Ce avocat de succes! O minte strălucită!

Mă întorsesem spre prima mea „victimă”, misteriosul Don Juan! Părea într-adevăr genul de bărbat care nu rezista tentațiilor, de fapt provocărilor pe care viaţa i le administra constant. Un idealist sau poate un romantic incurabil şi cred că iubea mai întâi de toate iubirea pe care urma să i-o inspire femeia întâlnită. Dorinţa răscolitoare avea darul să-l capteze cu un soi de magnetism atroce, făcându-l totodată nesigur, neliniştit.

Adevăratele „întâlniri” ne descoperă sinele propriu, subtil camuflat sub senzaţiile călduţe, ne scot din banalitate şi ne fac să fim ca într-un fel de transă, neînchipuit de ademenitoare. Un sevraj insuportabil, chiar dureros. Aşa văd eu această dependenţă… Mă rog! Zgomotul mental a fost întrerupt de sunetul sec la ciocănelului pe care d-na judecătoare l-a izbit de pupitru.

– Linişte, vă rog! Voi evacua sala! Se crease o agitaţie nefirească, probabil datorită subiectului discutat.

Am preferat să ies tiptil din sală, mai ales că nu doream să rămân înregistrată video prin nu ştiu ce arhivă judecătorească. Mi-am luat o cafea şi m-am aşezat pe o bancă pe holul ce impunea solemnitate. Încercam să dezvolt ideile ce mă înghionteau înapoi în sală. Carevasăzică, dacă-i ceri cuiva să se culce cu tine şi te respinge, nu te omori, nu ai de ce! Doar orgoliul şi încrederea în sine s-ar putea să sufere. Însă, datorită dependenţei dintr-o relaţie, unii oameni ajung să se sinucidă sau ucid pe alţii dacă sunt respinşi în dragoste. Am văzut multe filme care dezvoltă ideea și am citit și cărți ce dezvoltă tematica… Pentru dragostea adevărată, romantică unii oameni sunt capabili de sacrificii, trăiesc şi mor, dansează, cântă, fac să sufere copii nevinovaţi şi distrug cariere promiţătoare. E o dependență la fel de periculoasă ca toate celelalte, care are la bază nişte tentaţii irezistibile. Cred că între două persoane egale, ca spirit şi valoare sufletească, iubirea ar trebui să rămână la fel de pură, de nobilă. Dacă evoluţia personală, presupune şi atracţia sexuală faţă de alte persoane, totul se poate rezolva civilizat, rezonabil. Mai greu este când sunt implicaţi şi copii!

Ochii alergau spre balconul de la etaj aflat în afara clădirii şi simţeam nevoia de aer după greutatea gândurilor ce puneau presiune pe creier. Am ieşit să inspir şi să expir cu nesaţ aerul, iar când îmi revenisem, apare lângă mine, plin de sine, Don Juan. Eram convinsă că e dependent…

– Doriţi o ţigară? întrebă scanându-mă atoateştiutor.

– Nu, mulţumesc! Nu fumez! spun calmă şi arunc un zâmbet cu subînţeles, maliţios.

– E o zi frumoasă astăzi! Soarele ne-a zâmbit din nou! marjează abil domnul, despre starea vremii.

– Este, într-adevăr! Vă las să o savuraţi în voie! adaug şi mă retrag discret pentru a nu mai dezvolta şi alte scenarii…

Iar ca să fiu calină, chiar l-am exonerat, în gând, de toate acuzaţiile anterioare, punând verdictul personal: Addicted to love!