„Voi, munţilor mândri, moşnegi cununaţi
Cu stelele bolţii albastre,
În leagănul vostru de codri şi stânci
Dorm toate poveştile noastre.
Alături de şoimii cu ochii aprinşi,
Din tainica voastră dumbravă,
Se-nalţă-ndrăzneţe-n lumina din cer
Şi visele noastre de slavă.
În voi îşi deşteaptă plânsorile ei
Frumoasa mea ţară săracă,
Cu braţe lipsite de-al luptei fior
Şi buze ursite să tacă.
La voi vine jalea-i când vifor păgân
Purcede strigarea să-i frângă,
În cântec o schimbă pădurea de brazi
Şi-n lume-o trimite să plângă.
La voi mă îndrumă-n cărările ei
Şi biata mea soartă pribeagă,
Pădurea cea veşnic lipsită de somn
Mi-e sfântă şi-atâta de dragă.
Cântarea măiastră din codrii cărunţi
Dă strunelor mele povaţă,
Şi-o mândră poveste strivită de vremi
Truditul meu suflet învaţă.”
În munţi – Octavian Goga
Poteca maronie era tivită cu un chenar de ierburi încâlcite ce-și legănau cosițele despletite în bătaia molcomă a vântului. Toți cei care pășeau cu rucsacul în spate ascultau liniștea pădurii maiestoase și trosnetul surd al crengilor muntelui pe spinarea căruia ne aflam. Urmăream cu atenție orice mișcare şi ascultam orice zgomot ce ar putea să ne anunțe de apropierea unei jivine nu prea prietenoase.
Soarele se revărsa peste ierburi și printre crengi, cu oarecare greutate, pentru că, coroanele dese ale copacilor formau un zid impenetrabil, iar în umbra de dedesubtul lor ce se formase pe ici pe colo, foiau insectele, furnici şi gângănii fără număr ce se chinuiau, ca și noi, să înainteze, mişcându-şi mulţimea picioarelor firave. Fiecare porțiune pe care înaintam era o altă redută cucerită. Glasul muntelui ne striga și ne chema tot mai aprig cu cât orele fugeau pe cadranul timpului. Eram patru temerari, ce aminteau vag de cireșari, pentru că exploram pădurile şi munții într-o aventură mereu nouă. Poteca ce se curba în fața noastră şi drumul pieptiș cu greutatea rucsacului în spate, precum și splendoarea ce se înfățișa în jurul și în fața noastră ne impunea să fim tăcuți şi să admirăm în liniște muntele. Picioarele obosite din bocanci dădeau semne de renunțare şi am hotărât să căutăm o cabană sau o vilă, cât mai grabnic. Din zori de zi mergeam pe acel traseu, făcusem deja un popas pe la amiază pentru a mânca, dar, acum era timpul să ne gândim la odihnă și la răcoarea nopții, care ca o pisică hoțomancă, se furișa spre noi.
Simțeam broboane de sudoare pe tâmple şi ceafă, iar rucsacul îl simțeam ca pe un bolovan de moară. Aveam două opțiuni: să înnoptăm la refugiul care se afla pe creasta muntelui, de unde dimineață vom admira un răsărit memorabil, sau să mergem în pas vioi pentru a ajunge la o vilă mai îndepărtată, unde ne așteptau paturi confortabile și mâncare caldă. Am ales a doua variantă, pentru că paturile confortabile şi mâncarea caldă păreau atât de potrivite după o zi istovitoare. Ne gândeam la răsăritul şi peisajele din zori care pot fi savurate şi din balconul unei vile, iar focul din vreascuri pe care l-am încropit într-o mică pauză, în inima munţilor, ne-a oferit un ceai cald şi ne-a îndemnat spre locaţia prietenoasă, Vila Alpin din Straja. Muntele bărbos a început apoi să ne spună povești, nouă, celor care moțăiam pe lângă foc, iniţial şi apoi mergeam în pas vioi, povești despre bunii şi străbunii noștri care i-au folosit pădurile şi protecția în calea inamicilor, salvându-i de nenumărate ori de la înfrângere, povești despre ciobanii care îşi mână oile la păscut pe pășunile cu iarbă grasă şi bună şi care cântau doine din fluier, despre haiduci şi proscriși, sau despre copiii hoinari şi excursioniștii ocazionali ce se reîntorc mereu pentru a-i admira frumusețea şi semeția. Drumul până acolo a fost de vis, iar pensiunea de la Straja ne-a apărut veselă şi primitoare, tocmai ceea ce ne doream.
La cota cea mai înaltă a vârfului Straja, la 1868 m. din Carpaţii Meridionali, munţii Retezat se înalţă maiestoşi şi se simte o legătură energetică puternică. Faptul că poţi ajunge şi într-un loc fantastic unde s-au jertfit înaintaşii noştri, numit Crucea Eroilor, la un lac de acumulare sau la Schitul Straja te îndeamnă să colinzi şi să explorezi neîncetat. Obiective turistice şi trasee provocatoare! Exact pe gustul nostru! Peisajul este de vis, iar noi, ne propusesem să revenim în zori pentru a ne continua traseul. Deocamdată am ales să ne odihnim la Vila Alpin din Straja aflată într-un decor natural ireal. Cazarea la Straja părea varianta ideală pentru noi. A contat foarte mult că această vilă ne putea oferi nişte facilităţi pe care ni le doream mult, adică restaurant propriu cu mâncăruri tradiţionale, noi fiind nişte gurmanzi, centrală termică şi apă caldă permanent, centru de închirieri echipament sportiv, restaurant, bar, sală de conferinţe, internet wireless. Pentru toate gusturile şi dorinţele! Iarna sunt nişte pârtii de schi cu dificultate diversă: uşoară, medie sau dificilă care te îndeamnă la noi aventuri, chiar dacă nu eşti un schior tocmai priceput. Telescaunele şi nocturnele sunt un atu, iar tunurile de zăpadă asigură o pârtie funcţională tot timpul. Deja vacanţa de iarnă o aveam programată tot acolo, poate într-un grup mai numeros. Merită să stai de strajă în vacanţă la Straja în orice anotimp! Să admiri peisajul, să faci drumeţii, să explorezi împrejurimile, să te relaxezi…
Un weekend la Straja te deconectează şi te îndeamnă să alegi mereu libertatea din natură, aerul curat şi nişte facilităţi minunate.
Parfumul muntelui este mereu pentru mine proaspăt, ozonat, culoarea verde evidențiindu-l. Este parfumul aventurii, al explorării, al unui nou început, parfum de vacanță şi prietenie, de foc de tabără şi ceai cald, de povești cu iz istoric şi mitologic şi de încrâncenate încercări pentru a-i cuceri piscurile.
Text scris în cadrul competiţiei Superblog 2013, proba 6. Vă salut cu drag pe toţi! 🙂