Jocul ideilor în ipostaza zilnică a eu-lui

E din nou dimineaţă! Aromele tari de cafea mă dezvelesc de caldele cearceafuri şi mă atrag ademenitor în bucătăria scăldată în culorile pastelate ale unui început glorios de zi! O zi nou-nouţă! În drum, m-am oprit la baie pentru toaleta de dimineaţă, repetând paşii în gând. Era tot mai evident că noul are un luciu metalic, surprinzător, iar lumina de la primele ore e fascinantă, mai ales când se joacă ritmat pe fondul unor pereţi crem. Portocaliul, albul şi cremul gresiei şi faianţei mă îndemnau să-mi fac încălzirea. Începea un nou dans ameţitor printre obstacole. Umblam pe vârfuri, însă stăteam în poziţie de drepţi în aşa fel încât, centrul de greutate să fie distribuit în mod egal pe ambele picioare. Pieptul înainte şi dans: am băgat toasterul în priză, apoi două felii de pâine au intrat în lăcaşul potrivit. Uşile frigiderului s-au deschis parcă singure şi am luat caşcavalul şi şunca presată. Am mai luat şi două ouă pentru a le fierbe. 1, 2, 3, capul uşor spre stânga, mâinile aşezate simetric pentru o ţinută frumoasă! Bluza de mătase, fusta cambrată de stofă, dresurile, pantofii şi zâmbetul deja destins mă purtau într-un fel de vals lent, ca de dimineaţă.

– Masa e gata!

– Vin imediat!

Nu e un secret că îmi place să gătesc pe muzică! Muzica bună mă stimulează să fac inovaţii în bucătărie. În familia noastră muzica şi mâncarea au făcut mereu casă bună şi toate amintirile mele din copilărie au legătură cu nişte arome înnebunitoare pe ritmuri fie de vals, fie de tango sau latino, uneori de cadril, blues sau reggae, în funcţie de felul pregătit şi de oră. Bunica mea mereu spunea că trebuie neaparat să asculţi muzică pentru a fi într-o dispoziţie de zile mari. Dar ea îşi petrecea cam tot timpul în bucătărie şi astfel, asculta radioul toată ziua. De gătit, nu mai spun, pregătea numai nişte delicatese. Şi, mereu în bucătăria copilăriei mele au fost arome fie de cozonac proaspăt scos din cuptor, fie de alte prăjituri minunate, sărmăluţe sau friptură, accesorizate cu o mămăligă galbenă şi rotundă ca soarele, ciorbiţe şi sufleuri. Îmi amintesc şi de faimoasele ei turte care iniţial se întindeau pe perne şi apoi erau coapte pe plită. Se muiau în sirop cu rom şi se tapetau cu zahăr amestecat cu mirodenii şi nucă din abundenţă. Erau un deliciu! Dar alta era specialitatea casei. Ciorbele şi supele erau foarte apreciate de musafiri, la fel şi friptura şi sărmăluţele, dar sufleul din conopidă era ceva inedit, era specialitatea casei. Din două conopide mari desprinse în bucheţele, ouă, brânză, lapte şi făină rezulta un sufleu elegant ce stătea la cuptor, cam mult timp pentru chibiţii de pe margine.

Dintre dulciuri preferatul nostru era tortul de mere. Bunica şi mama mai făceau şi cremă de zahăr ars, prăjituri laborioase ce presupuneau coacerea pe fundul tăvii a foilor, cum ar fi Albă ca Zăpada , Toboş Tort,  prăjitura cu miere de albine, sau cea cu suc de roşii, marlene, negrese sau alte bunătăţi care şi astăzi îmi aduc un zâmbet mare pe faţă. Procesul tehnologic necesita mult timp cam la toate preparatele, dar bunica sau mama, deşi erau epuizate, se bucurau când toată lumea gusta din ele. Când era vorba de cozonac, era un întreg ritual. Toate ingredientele erau la temperatura camerei, se frâmânta energic aluatul până făcea beşicuţe, apoi ce lăsau cozonacii la crescut în tavă şi se ascundeau vederii în cuptor, iar rezultatul era uimitor: nişte dolofani copţi şi apetisanţi. Aromele acestea îmi gâdilau papilele olfactive la fiecare Crăciun, Paşte sau Revelion petrecut în sânul familiei. Nu concepeam sărbătoare fără aroma de cozonac alături. Era acel ceva, fără de care, atmosfera de sărbătoare nu era deplină, rotundă. Şi din fericire, tradiţia se păstrează.
Ţin minte că uneori, temperatura cuptorului nu era cea optimă şi se mai ardeau pe fund sau se rumeaneau prea tare deasupra. Era o muncă titanică, iar când am ajuns la casa mea, am avut grijă să-mi cumpăr un cuptor incorporabil performant şi o maşină de spălat bună, mai întâi de toate.

A urmat la scurt timp un frigider spaţios în care să încapă toate visele şi dorinţele noastre comestibile. Surprizele neplăcute nu au ce căuta în bucătărie, mai ales după o zi obositoare de muncă. Astfel, dansul ecotech mă poartă în paşi uşori spre un buton, cel de la cuptorul incorporabil, după ce am adăugat toate ingredientele într-un vas yena. Plutesc apoi spre maşina de spălat rufe, ating din nou un buton şi programul începe. Scot din frigider toate ingredientele pentru o masă copioasă, iar poziţia corpului o menţin relaxată.

Mă îndrept spre bucătărie într-un paso doble dinamic şi expresiv imitând drama matadorilor spanioli. Ridic mâinile, îmi îndrept poziţia corpului, iar tălpile paralele cu solul iniţiază o rotaţie. Totul e simplu şi natural, iar dansul curge fluid, uşor. Şoldul şi umărul încep o rotaţie firească muzicii ce cântă în surdină, iar eu nu ştiu de ce, mă gândesc la swing. Şi parcă îl şi aud…

Nici un miros nu invadează spaţiul intim şi plăcut al bucătăriei mele, pentru că, partenerul ales este unul de încredere. Armonia şi echilibrul sunt necesare pentru a pregăti nişte mâncăruri minunate. Cuptorul Hotpoint Ariston din categoria incorporabile, mă ajută să programez cu grijă toate etapele.

Porneşte înainte să ajung acasă, se spală singur şi se opreşte la ora stabilită de mine, doar prin atingerea unui buton. E sublim! Dacă vreau să-l transform în rotisor sau grătar, totul se rezolvă prin apăsarea a două butoane! Papucii de casă, pufoşi şi comfortabili se transformă şi ei în pantofii de dans ai unei Cenuşărese norocoase, pregătită să cucerească ringul din bucătăria spaţioasă.

Pe plita incorporabilă Bosh fierbe cuminte un borş moldovenesc autentic, ca la mama acasă.