Jocul ideilor în ipostaza zilnică a eu-lui

Îmi desenasem un zâmbet în cafea şi eram hotărâtă să merg cu el pe faţă toată ziua. Răcoarea dimineţii mi-a împresurat capul cu un evantai al memoriei plin de duioşie ce a reuşit să-mi trezească toate simţurile. Gânduri alambicate zburau nestingherite şi erau amestecate într-un malaxor al timpului neiertător.

În iureşul vieţii de zi cu zi, între deadline-uri şi responsabilităţi, uităm lucrurile esenţiale: sănătatea, familia, idealurile, pasiunile noastre. Alergăm uneori după himere şi căutăm soluţii la probleme imposibile, vrem doar lauri şi cununi, ne credem nemuritori şi imbatabili, reducem minunea vieţii doar la acumulări materiale, însă ea ne aruncă zeflemitoare în genunchi. După multe încercări, ajungem să înţelegem că noi existăm pentru un scop bine definit. Unii dintre noi îşi petrec toată viaţa întrebându-se pentru ce există, care e sensul vieţii, alţii obosesc şi renunţă. S-ar putea să găsească răspunsuri sau căutarea lor să continue neîncetat. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda, suntem mai egoişti şi mai sumbri. Doar criticăm şi căutăm greşeli. Le căutăm asiduu, dar uităm de fapt în goana nebunească că suntem doar nişte călători. Nu mai avem răbdare să ascultăm, suntem avizi după cancanuri şi reproşuri. Mai nou, se vehiculează ideea că supravieţuiesc doar cei care sunt bine adaptaţi. Nu ştiu cât de bine am reuşit să mă adaptez până la vârsta mea, dar am încercat să nu uit ce este important. Evident că nimeni nu este perfect şi există mereu loc de mai bine. Am încercat pe cât posibil să ofer timp familiei şi pasiunilor mele, pentru că fără ele, nu aş mai fi fost eu însămi. 

Zilnic ne coborâm în interiorul nostru să ne regăsim şi dacă reuşim, e încă o victorie proprie care ne îndeamnă să continuăm cu aceeaşi frenezie şi încântare căutarea. Stările contradictorii ale eului ne nedumeresc uneori şi ne bulversează lumea interioară. Uneori confuzi, alteori grăbiţi, fericiţi o clipă, apoi din nou trişti, curajoşi un timp, laşi apoi, titani şi din nou oameni, câteodată ascultăm inorogii vorbind, apoi intrăm în firesc cu aceeaşi obişnuinţă şi dor de regăsire. Suntem datori să încercăm măcar… Voi aţi reuşit?

Pasiunile mele sunt diverse, iar pe primul loc ar fi scrisul. El mă defineşte, vorbeşte despre mine, mă motivează să mă perfecţionez. Pe locul doi ar fi lectura, apoi dansul, călătoriile, filmele şi gastronomia. Ca orice femeie modernă însă, timpul pe care mi-l petrec în bucătărie e foarte limitat. Sunt nevoită uneori să îmbin două pasiuni dragi mie, gătitul şi dansul. Ascult muzică şi în paşi uşori de dans amestec ingredientele pentru o masă sănătoasă şi aspectuoasă. Contează foarte mult şi felul în care se prezintă mâncarea. Nu e suficient doar să amesteci sau să fierbi nişte ingrediente. Ai nevoie de imaginaţie, umor şi produse inventive. Fără doar şi poate am fost fan brânză de când mă ştiu. Ca să vă conving vă dezvălui conţinutul genţii mele. 🙂

Am folosit brânza în feluri diferite de mâncare, de la aperitive până la dulciuri. De fiecare dată brânza mi-a oferit mie şi familiei mele nişte surprize plăcute. Fie că se găsea în nişte tartine colorate sau pe nişte bruschete condimentate, fie că era ascunsă în nişte sandwich-uri sau lasagna, în plăcinte, poale în brâu sau salată de fructe, mereu a reuşit să surprindă, să armonizeze gusturile, fiind pufoasă şi plină de calciu. Miezul de lapte este crema brânzeturilor, este acea pasiune nedisimulată a iubitorilor de bunătăţi, răspunsul la căutările gurmanzilor de pretutindeni. M-a salvat de nenumărate ori din situaţii limită sau de vizite inopinate. Cu puţină imaginaţie am creat nişte feluri de mâncare foarte apreciate. Sunt fan brânză declarat!

Revenind la celelalte pasiuni ale mele, scrisul spuneam că mă reprezintă. Dar recunosc că nu aş putea să scriu la fel de autentic fără lectură. Cărţile mi-au fost mereu aproape şi ele mă însoţesc în jungla cotidiană, fiind cea mai minunată evadare de la Prison Break sau Hunger Games încoace. Glumesc, evident! Ele sunt mereu un sprijin, un reper, un aliat împotriva ignoranţei şi îmi dau puterea de a continua lupta uneori injustă, aceea, ştiţi şi voi, cu morile de vânt. Puterea aceasta ţi-o conferă doar lectura unor cărţi memorabile, a unor cărţi care te-au ajutat să creşti ca OM şi să visezi, să descoperi, să cauţi răspunsuri şi poate, să creezi la rândul tău alte idei generatoare de vibraţii pozitive. Cărţile m-au ajutat să cuceresc alte tărâmuri şi să mă transpun în multe ipostaze.

Am rămas fidelă lecturii şi citesc şi în prezent cărţi care îmi creează diverse stări, care mă fascinează şi scriu, tot scriu. Cuvinte lungi sau scurte, cuvinte sonore sau surde, ce dau frumos din coadă sau sună, cântă. Chiar aş putea organiza un campionat al cuvintelor, pentru a evidenţia curajul expunerii lor în ipostaze triviale sau mai delicate. Sau aş putea compune poezii cu versuri albe care să vorbească despre durerea lor în faţa nevolniciei noastre…

Gem cuvintele

după începutul timid,

după încercările de unire, derivare şi formare.

Ni se dezvăluie plenar

prin mesaje simple de iubire

ce exprimă esenţa divinului din ele,

dar şi trivialul lumii, cu un contur alb, transparent,

impropriu al literelor din alfabet,

când sunt lipsite de sens sau simţire.

Gem cuvintele de sensuri,

Iar pulberea diafană găsită în piatra filozofală

Pluteşte în eter ca nişte bule de săpun.

Plâng cuvintele neîncetat după credinţă,

dar, uneori, nu găsesc decât  bucăţi din tăgadă.

Sunt sticloase, reci sau diafane,

profunde, line sau efervescente,

în funcţie de miezul incandescent.

Cercuri concentrice de sensuri formează un labirint

Ce păstrează captivă înţelegerea.

Prinsoarea cu timpul va fi reuşită

Când vom înceta să alergăm după ea zilnic,

Şi vom înţelege tatonarea sensurilor,

doar când ne vom reaminti,

să vorbim, să scriem şi să simţim.

(poezie proprie scrisă pe blogul personal)

Nu de puţine ori m-am închipuit o Sheherezadă care povesteşte celor din jur ce a învăţat, ce iubeşte, ce pasiuni şi căutări existenţiale are. Mereu m-am întrebat de ce să fiu bolovan prins de pământ, când pot fi un nor diafan ce se scaldă în aer şi lumină? Ideal, dar nu intangibil, sper…:) Oarecum blogul reuşeşte, la un anumit nivel, să-mi hrănească reminiscenţele livreşti. Perseverez, deşi mă plimb prin blogosferă de prin 2009. 🙂

Referitor la miezul de lapte, personajul principal al poveştii mele de astăzi, ar putea foarte bine să fie, la nivel simbolic, drumul de întoarcere acasă al lui Dorophy din Vrăjitorul din Oz sau nimbul de lumină aflat în Valea Laptelui, unde un râu fierbe cu spumă dantelată, iar o dată pe an ies din el, zâne cu chip de îngeri, ce oferă delicatese ce-l conţin în compoziţie. Eu aş putea fi, în alt scenariu fantastic, un Gulliver în ţara piticilor sau a minionilor făcuţi din miez de lapte, care găseşte calea înapoi, pentru a  învăţa şi inova în propria bucătărie. Un Master Chef expert sau doar o Josephine de Beauharnais delicată, ce se bucură mai ales, de cuceriile culinare ale unui Napoleon ambiţios.

Un alt scenariu curajos m-ar distribui în rolul extravagantei Maria Antoaneta, delfină a Franţei, ce serveşte nesăţioasă un pic de cheddar, brie, fromage blanc, Pont l’Eveque şi se delectează şi cu miezul românesc de lapte adus de un cioban, pelerin, care ulterior, se presupune că i-a devenit amant. Nimic nu a fost dovedit, dar miezul de lapte a devenit celebru. 🙂

Sau, la o reuniune a legumelor, fructelor şi produselor sănătoase ar putea avea loc o discuţie de genul:

Închei cu un citat din Valeriu Butulescu, piesa de teatru, Oile Domnului: 

„Samson (îşi şterge iar faţa cu batista): Viaţa e scumpă la târg, cumetre. Bântuie inflaţia. Banul nu mai valorează doi bani. E plin de bani pe jos şi nimeni nu-i ridică. Brânza a devenit iar monedă naţională…

Baciul (verifică atent imprimanta): Foarte bine! Brânza face puterea unei naţiuni! Nu în aur trebuie să aibă acoperire o monedă forte, ci în produse lactate. Laptele stă la baza Universului”

Pentru că am spus că am drept pasiuni şi călătoriile şi filmele, vă dedic în amintirea căldurii şi frumuseţii verii videoclipul de mai jos. Recunosc că drăgălaşii minioni m-au dus cu gândul la o „armată” simpatică formată din fraţi şi surori ai miezului de lapte! 🙂

Articol scris în cadrul competiţiei Superblog 2013 proba 19! Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! 🙂