Un brad numit dorinţă

Era semeţ şi impunea respect tuturor celor din jur. Verdele lui parfumat îndemna la meditaţie, la reculegere, dar era momentul să orneze casa unor oameni frumoşi. Ştia şi simţea inevitabilul în chiar miezul lemnului lui, crescut tenace pe vârf de munte, iar scoarţa lui groasă, scrijelită şi tocită de intemperii, striga neputincioasă după ajutor. Un bărbat cu doi copii privea dezorientat în jur căutând bradul perfect pentru sufrageria lor. Oboseala în urma alergăturii de toată ziua se citea pe chipul lui încordat şi cred că ar fi preferat să se odihnească decât să continue agitaţia aceea cu iz de vodevil. Copiii, un băieţel şaten cu ochi albaştri şi o fetiţă bălaie cu smarald prins sub gene, păreau imboldul spre acel sprint forţat. Se opriră toţi trei în faţa bradului acela semeţ şi rămaseră muţi de admiraţie. Crengile acelea bogate care se iţeau zglobii în toate părţile, acele verzi şi conurile circulare cu solzi maronii, tulpina groasă şi dreaptă, toate, puteau spune poveşti despre brazi şi munţi, despre curaj şi frumuseţe. Fetiţa se smulse din mâna tatălui şi îmbrăţişă poalele bradului, respirând acea aromă plină de vitalitate, pe care doar în inima munţilor a mai simţit-o, alături de părinţii ei. Vocea îi deveni difuză, iar cuvintele care urmară îi surprinseră vădit pe cei din jur:
– Cine a tăiat bradul acesta? E aşa de frumos! Locul lui era în pădure! torente de lacrimi se revărsau pe obrajii micuţei, iar icnituri scurte anunţau viituri mai mari.
Tatăl se apropie pentru a preîntâmpina o scenă şi încercă să o îmbuneze.
– Păi, pentru asta am venit! Să căutăm un brad! Ce anume nu-ţi place?
– Nu-mi place că a fost tăiat exact cel mai frumos brad din pădure! Ştiu sigur că este cel cu care m-am împrietenit astă vară. Era în poiana din faţa vilei noastre şi vorbeam cu el zi de zi. Voi nici nu ştiaţi! Eraţi prea ocupaţi cu alte treburi! Acesta e bradul meu magic, să ştiţi!
Situaţia nu se prezenta deloc bine, iar tatăl, încurcat de-a binelea, avea un impuls primar, să dea bir cu fugiţii! Urletele se înteţiră, iar băiatul, mai mare cu vreo patru ani decât fetiţa şi mai calculat decât însuşi tatăl lui, îi spuse:
– Maria, nu e bradul de astă vară!Uită-te cu atenţie la felul în care sunt dispuse frunzele, la tulpina puţin curbată, la conurile răsfrânte şi la aerul lui trist! Bradul din pădure era mult mai vesel, mai plin de culoare, iar tulpina îi pivota cu semeţie! Iar punguţele cu răşină parfumată unde sunt? Le-ai căutat pe tegument, strâns prinse de aripioare? Şi uită-te pe jos! Vezi covorul de ace? Bradul din pădure nu s-ar fi scuturat aşa de repede!
Fetiţa începu să caute răşina şi să se uite după detaliile amintite de băiat. Adulţii din jur, priveau uimiţi scena desprinsă parcă dintr-un film Disney şi încercau să înţeleagă acea şaradă. Cel puţin, aşa credeau ei că este!
– David, dar bradul din pădure era viu! sughiţă din nou mezina familiei şi un nou val de precipitaţii inundă audienţa.
– Maria, spiritul acestui brad e încă viu! Ştiu că este o cruzime să tai copacii, dar adulţii înţeleg mai greu!
– Şi acum ce facem? adăugă tatăl profund debusolat.
– Acum mergem acasă şi ascultăm colinde! Putem să o ajutăm pe mama şi să ornăm un brad din plastic! Aceasta e dorinţa mea! spuse pe nerăsuflate fetiţa.
– E o idee bună! Nici eu nu aş suporta ideea să avem un prieten ornat în sufragerie! completă şi David.
Tatăl, bucuros că a terminat mai repede cu acea etapă, îşi luă copiii de mână şi se pierdu în mulţime.
Bradul rămase drept în urma lor, dar ştia că va fi pe post de ornament în casa altcuiva. Se resemnase! Deodată, îşi aminti de serile lungi, de smoală, din vârf de munte, cu stele sclipitoare prinse la butoniera cerului şi simţi cum vântul se joacă cu el, îi leagănă crengile viguroase şi îi şopteşte despre călătoriile lui. Auzea glas de doine din fluier şi hăulit vesel de copii, vedea covor alb de nea peste verdele lui smălţuit… Da, spiritul lui era încă viu!
Spiritul Crăciunului să vă cuprindă şi să vă fie și vouă bine! 😉
SimonaR.

E drept, îmi place mai mult bradul ”viu” decât cel de plastic pentru că asociez Crăciunul cu mirosul bradului. Mă gândesc că un brăduț în ghiveci ar fi frumos 🙂

Despre comentarii… nu îl certa pe blogger ci pe mine. Nu știu din ce cauză nu îmi dădeam seama că spațiul alb din josul paginii e pentru abonare nu pentru comentarii. În cele din urmă m-am prins, dar deh, a durat ceva 😀

Crăciun de poveste îți doresc!

adriana tirnoveanu

Fată frumoasă mi-ai inseninat ziua cu o astfel de poveste. Ceva de genul asta am avut si eu ca primă idee, dacă nu mi-ar fi revenit amintirea cu primul meu brad de Craciun. Locul brazilor e in pădure. Stiu ca exista pepiniere şi că asa se vand brazii pentru ornat dar tot mi-e greu să accept. Tine de evolutie, cred! Ai scris minunat, cu toate amănuntele acestea. Crăciun Fericit!

Anonim

Să ai sărbători frumoase și liniștite, cu cei dragi ție prin preajma ta. Să-ți fie bine și să-ți fie pace. La mulți ani!

Liliana

@SimonaR,
E bună ideea ta! 🙂 Un brăduţ într-un ghiveci şi apoi plantat undeva! Cred că voi face şi eu aşa la anul!

P.S. Mă bucur că s-a elucidat enigma ce ţinea de comentarii! :))
Să-ţi fie anul nou voios şi plin de frumos! 🙂

Liliana

@Viaţa dela zero,
copiii au darul acesta minunat de a fi extrem de sinceri şi de a spune nişte adevăruri pe care noi, adulţii le evităm, din varii motive. 🙂
Dilemă etică? Da! E clar că eu nu sunt de acord cu defrişarea abuzivă a oricărui tip de copaci. Dacă se întâmplă totuşi acest lucru, e bine ca să fie înlocuiţi, deşi vor avea nevoie de câţiva ani pentru a ajunge la maturitate! Ţine de evoluţie spunea cineva într-un comentariu şi avea perfectă dreptate!
Bradul natural are parfumul acela unic, dar optez pentru cel artificial de ani de zile. Compensez cu aranjamente din crenguţe de brad natural! 🙂
La tine cum funcţionează această dilemă?

Dă-i un răspuns lui Liliana Anulează răspunsul