Ecuații personale

Călătoream de mult timp cu aripile larg deschise, iar curentul de aer mă purta ușor spre culmi nebănuite. Căutam cu ochi ageri un loc de aterizare, dar nu vedeam decât întinderea albastră a mării, care își întindea perdeaua de dantelă peste formele rubiconde, într-o simbioză perfectă. Mă aflam departe, nu ca distanţă sau timp, într-o dimensiune ce nu avea nume. Un fel de naufragiat al timpului și un căutător de comori ascunse. Priveam imensitatea universului ce mă înconjura și mi-a apărut prietenoasă în faţă, marea cea albastră, limpede, ireală, flancată de insule palid-cenuşii şi dincolo de acestea străjuiau munţii senini ce-şi întindeau coamele dezgolite de inhibiţii. Alunecarea pământului în apă părea o încremenire senină, superbă, maiestoasă a timpului. Toate adjectivele mi se păreau derizorii în faţa acelui spectacol. Privirea lacomă căuta noi senzaţii, privelişti nobile, luminoase, imense ca la începutul lumii când totul era inocent. Părea o călătorie în spaţiul cosmic, dar nu-i găseam o denumire potrivită şi, de aceea, m-am resemnat doar să admir. Un câmp de lămâiţă mi-a acoperit genunchii, iar mirosul parfumat cu arome mediteraneene mă îmbăta. Ciudat, deşi frumuseţea mi se părea perfectă, mă simţeam ca la un interogatoriu cu propriul eu blazat. Ultimele raze de lumină, deşi purificatoare erau de o ostilitate prea rece pentru căldura incandescentă din interior. Presupun că era doar o teamă proprie, inexplicabilă de îndrăgostire de un peisaj pur prin frumuseţe şi firesc. Fascinaţia fatală pentru cerul fără pată şi pentru florile roz-violacee de ciclamă mi-au purtat paşii nesiguri prin acea grădină a Edenului ivită în toată splendoarea, încât mă simţeam – sunt sigură – exact ca Alice în Ţara Minunilor. Terenul virgin presărat cu căsuţe albe ca zăpada prin nisipul cu aspect de susan prăjit era pitoresc de frumos. Peste tot domnea liniştea, deşi păsări şi animale sălbatice dădeau uneori ocol grădinii. Sau nu era grădină?!?…
Eram tot mai convinsă că poposisem într-un vis fascinant unde nu bântuiau monştrii, ci nimfele. Solitudinea misterioasă şi peisajul ce-ţi tăia respiraţia îndemna la meditaţie. Poate era locul cel mai potrivit pentru o reculegere calmă a eu-lui. Singularitatea fiecărei clipe, zborul lin al câte unui pescăruş imaculat, apariţia unei bărci cu pânze, descoperirea unei poteci ascunse ofereau farmecului plimbării o atracţie irezistibilă, deşi eram tentată să o consider o pedeapsă autoimpusă pentru trădarea simţurilor. Trăiam un vis sau poate participam la o călătorie imaginară într-un spaţiu extraordinar, ce deveneau tot mai clare, deşi unora li se pare anost sau lipsit de importanţă să faci asemenea incursiuni. Era într-adevăr un vis, iar eu, eram pescărușul ce zbura fără teamă spre zenit depășindu-și zona de confort. Călătoria însă, a fost câț se poate de reală, cu emoții de neuitat și parfum de drag și lumină.

Zorii unei noi zile mă mobilizau să caut răspunsuri originale, pe sub caimacul generos al cafelei aburinde, pentru un meniu. Ecuațiile personale ale unei rețete reușite, cu ingredinte savuroase sunt poate cel mai la îndemână răspuns la provocările vieții. Dimineața se fac planuri, se duc tratative cu propriul eu, pentru a reuși să duci la îndeplinire obiectivele propuse. Nimeni nu te mobilizează  mai bine decât tu însuți și dorința ta de a te autodepăși. Am obiceiuri atipice în ce privește meniul zilnic de alimentație, în sensul că pregătesc meniuri influențată fiind de starea mea sufletească. Un pic de suflet ca ingredient secret, nu strică nimănui, cred. Recunosc că sunt un „copil” ce face totul cu pasiune și umor. Am o personalitate jucăușă, doar sunt un berbec ce se respectă, deși unii ar spune că Marte mă guvernează. Total greșit! Sunt cel mai pașnic și pacifist berbec din câți cunoașteți! E adevărat că uneori fac alegeri cam după impulsuri, dar, în ce privește mâncarea aleg mereu culoarea, savoarea și bunul gust. Sunt atat de multe optiuni pentru dimineața de exemplu…

De exemplu, voi alege, aproape mereu, sendvișul optimistului sau pe cel al campionului, iar pentru zilele ce se anunță furtunoase am patentat sendvișul vanity fair sau persuasion. Să vă elucidez de unde denumirile și poate doriți și rețetele acestor sendviș profile-uri… E clar că sendvișul optimistului va fi unul plin de culoare și va avea aspect diferit, în funcție de starea de moment sau cea pe care armoniile intime ale eului mi le dictează. Primul strat cremă de brânză, obligatoriu, sau cașcaval de sendviș, pentru că m-am îndrăgostit de produsele Delaco.

Sunt fan brânză declarat și mă mândresc cu acest lucru. Apoi, voi adăuga câteva felii de roșii și castraveți, inele de măsline sau măsline întregi. Voi realiza un „mexican” drăguț dintr-un ananas pentru a-mi însenina ziua sau un aranjament vesel, din care voi consuma cu zâmbetul pe buze.

fotografie personală
Am descoperit că sunt multe opțiuni pentru a desăvârși sandvișul preferat: cremă de brânză cu verdeață, natur, cu usturoi. Sunt zile când prefer sendvișul campionului, care seamănă oarecum cu cel al optimistului, numai că adaug șuncă de praga sau salam de vară, uscat, uneori și felii de ou fiert pentru cât mai multe proteine.
fotografie personală
Sendvișul vanity fair sau persuasion e mult mai original: felii de pâine unse cu cremă de branză natur, cu felii de ananas sau măr pentru a-mi oferi startul unei zile minunate.
fotografie personală
Variațiuni pe aceeași temă sunt nenumărate, iar încercările vor fi mereu în funcție de starea de moment și creativitatea subsemnatei.
fotografie personală
Nu voi face niște sendvișuri sinucigașe dacă sunt tristă, dar sigur nu vor mai fi așa de colorate.
Vă doresc să aveți parte doar de sendvișuri vesele, savuroase și cu personalitate!
 Armonie si echilibru în tot! 🙂

Lasă un răspuns