Un plan viabil

Capitolul
9
Începutul
unei noi aventuri printre cuvinte și gânduri se profila timid, iar mugurii unor
dorințe se profilau semeți în aburul difuz al zorilor de zi. Stăteam pe banca
din fața cabanei meditând la evenimentele trecute și mi-am spus: gata! E timpul
să te bucuri de viața ta, e timpul să fii mai aproape de fericire!
 Am înțeles, mai greu, ce-i drept, că sănătatea
este bunul nostru cel mai de preț. Cât ești tânăr și simți pulsând energia în
tine la cote inimaginabile, îți este dificil să te închipui neputincios și
doborât de o boală. Ai impresia că totul din jur este la dispoziția ta, iar
universul complotează, doar pentru a te răsfăța pe tine. Dar, vin zile în care
soarele parcă nu mai strălucește cu aceeași intensitate, când încep să dispară
rude apropiate ție, când faci cunoștință cu realitatea dură, aceea în care
moartea are rolul de a te face responsabil, de a-ți deschide ochii și de a te
face să alegi mereu prevenția și securitatea în fața incertitudinii și neputinței.
Posibilitatea de a te descurca într-o lume setată doar pe lucruri materiale, pe
repede și acum, este tot mai incertă, pentru că totul pe lumea aceasta este
trecător, efemer. În momentul în care înțelegi că nu ești decât o „umbră trecătoare”,
o frunză în vânt și trebuie să trăiești cât de bine poți, începi să cauți
răspunsuri, soluții pentru ca totul să fie cât mai suportabil. Cauți alternativa pentru o viață lipsită de griji inutile.
La
fel ca mulți alții și eu am pierdut niște ființe dragi mie și mi-aș fi dorit să
pot face mai multe pentru ei, să le fac trecerea mai ușoară, să-i ajut să
beneficieze de niște condiții decente în spital sau chiar acasă, cât timp au
fost bolnavi. Atunci când ești bolnav îți dorești să simți acea protecție,
încredere pe care doar halatele albe din jur le pot asigura, iar lipsa banilor
este un alt stres suplimentar de care nu ai nevoie în acele momente critice
pentru viața ta. Era greu de imaginat că va exista posibilitatea de a găsi un
partener de cursă lungă, un expert în asigurări de sănătate așa cum este MediHelp International din 1999. „Sănătatea
e comoara cea mai prețioasă și cea mai ușor de pierdut, totuși cea mai puțin
păzită” spunea Emile Augier, dramaturg francez și sunt total de acord. Recunosc
că m-aș fi simțit mult mai în siguranță, dacă și eu aș fi beneficiat de o
asigurare de sănătate privată atunci când am fost internată prin spitale.
Problemele de sănătate nu te întreabă dacă ai bani sau nu, ele apar mai ales
după o anumită vârstă și mi-a devenit tot mai clar că o asigurare de sănătate
mă poate salva de povara plății integrale în cazul unei intervenții chirurgicale,
a unei internări inopinate, a unei urgențe. M-am informat cu asiduitate și am aflat
că există planuri create special pentru fiecare dintre noi și familia noastră
pentru a plăti lunar o sumă ce poate fi acoperită integral sau parțial de
angajatorul nostru. Mi-a devenit și mai clar faptul că o asigurare privată de sănătate de la MediHelp International este o investiție pe termen lung pentru
viitorul tău. Poți scăpa de grija cheltuielilor de spitalizare și a altor
costuri asociate, poți beneficia de acoperire internațională, de îngrijire
medicală oriunde în lume, asistență medicală în ambulatoriu, evacuare aeriană,
servicii de transplant, acces la orice clinică din lume, acoperirea
tratamentului pentru cancer, cu servicii de urgență 24/7, ceea ce este
miraculos. Limita de acoperire este mai mică de 1 milion de euro pe an de
membru.
Planul de asigurare de sănătate care mi s-au potrivi cel mai bine ar fi MPH Essential
pentru că este cel mai competitiv, cu o acoperire europeană, cu prețuri pornind
de la 1,6 euro pe zi, toate serviciile oferite fiind până la o limită anuală de
500. 000 euro de persoană. Beneficiile de care te poți bucura încheind această
asigurare de sănătate sunt nenumărate: servicii de ambulanță, cazare într-o
cameră privată cu mese incluse, proceduri de diagnosticare, cazarea într-o
unitate de terapie intensivă și serviciile personalului medical începând de la
medic până la asistentă, chirurgie ambulatorie, terapie post-spitalizare. Un
alt avantaj care nu este de neglijat, este acela în cazul în care persoana
asigurată este un copil cu vârsta sub 16 ani, este inclusă și cazarea pentru un
părinte. Cheltuielile pentru intervenții chirurgicale, inclusiv anestezie și
cazare sunt acoperite de MPH Essential, până în 30 000 de euro.
Un
alt plan de sănătate original este MediHelp Superior Plan care acoperă
serviciile medicale și de spitalizare până la limita generală a poliței care este
de 2.500.000 de euro pe an, cât și acoperire în afara zonei geografice, un
produs nou, marca MediHelp International. Ceea ce este uimitor este modul în
care acest plan de asigurare de sănătate internațională te ajută să depășești
atât neplăcerile ce țin de spitalizare cât și cele legate de ambulatoriu, 100 %
acoperite, îngrijire pe perioada maternității, cât și noului născut și multe
alte beneficii.
Gândurile
se hazardau spre un liman greu de depășit, acela al subconștientului, mereu
treaz, care-și striga cerințele ca o inchiziție. Dorința aceea oarbă de a alege
protecția, de a fi salvată, s-a materializat sub forma unei întrebări adresate
prietenilor încă somnoroși ce veneau pe băncuță lângă mine:
–         
Voi ce plan de sănătate ați alege?
Bineînțeles
că ei nu știau de viforul din interiorul meu și erau tentați să-mi pună o
etichetă improprie, de aceea am început să dezbat subiectul cu voce tare, aducând
toate argumentele în discuție. Pe sub ochi oblici și frunți încă pline de vise,
s-a conturat un plan viabil, de cursă lungă, spus răspicat și clar, cu voce
răsunătoare, de data aceasta. Luasem hotărârea să am grijă de sănătatea mea…
Text scris în cadrul SuperBlog 2014!

Lasă un răspuns