SanoVita te ajută să ai un stil de viață sănătos

Cred
că este o certitudine faptul că viața noastră a devenit un sprint, o cursă
contra cronometru, pentru bifarea unor obiective propuse pe parcursul zilei,
iar ritmul acesta haotic, agitat are influență și asupra sănătății. Ne dorim îndeplinirea
cu succes a cât mai multor proiecte, iar energia consumată pe acest parcurs
încercăm să o suplinim prin consumul unor alimente nu tocmai sănătoase, conform
unui dicton intrat în folclor, orice lucru bun în viață este imoral, ilegal,
ori îngrașă. De aceea, este primordial să existe moderație în toate aspectele
vieții.
 Am ales mereu ce am considerat că este
potrivit pentru organismul meu, am încercat să-l ascult și să-i asigur o
alimentație corectă, fără excese, deși, uneori am asociat greșit unele alimente
și nu am acordat atenția necesară momentului mâncării. E clar că este cea mai
întâlnită scuză, „nu am avut timp”, dar ține mai mult de o autodisciplină. De
aceea, am insistat pe educarea acestei tendințe de autosabotare a propriului
organism. Am făcut din acest lucru o prioritate și m-am responsabilizat.
Sănătatea este cel mai de preț bun pe care noi, oamenii îl avem și suntem
datori să o păstrăm în condiții optime. Este inadmisibil să batjocorim ceea ce
ne-a fost dat și să inventăm tot felul de scuze.
Recunosc,
fără să mă ascund după deget, că au fost momente când nu mă recunoșteam în
oglindă, nu neapărat pentru că mâncam necontrolat sau frugal, ci, mai degrabă
pentru că organismul era bombardat cu tot felul de chimicale din anumite
medicamente, iar mâncarea consumată era distribuită neuniform. Sufeream și nu
prea știam cum să fac față acelei situații, de aceea, am luat niște măsuri
radicale. Am început să practic sport în mod regulat, să merg mult pe jos, să
fiu mai organizată cu timpul meu și să mănânc atunci când mi-e foame, consumând
mai multe produse naturiste, vegetariene. Și să nu uit: am început să mă iubesc
mai mult. Nu e vorba de egoism aici, ci de stima de sine, care este necesară în
orice context, mai ales când vorbim despre un stil de viață sănătos. Acestea au
fost cele mai importante reguli pe care le-am stabilit, în programul meu de femeie
ocupată, activă.
Evident
că am căutat și produse alimentare care să mă ajute să-mi păstrez sănătatea,
care să fie echilibrate, fără efecte secundare nedorite. Astfel, întâlnirea mea
cu produsele SanoVita a fost o
revelație. Știam despre ele, pentru că sunt prezente în majoritatea magazinelor
alimentare din țară, în toate hypermarketurile și plafarele și sunt distincte.
Însă, atunci a venit momentul să conștientizez importanța unei diete
echilibrate. Produsele SanoVita sunt variate și oferă o bază vegetală pentru
preparatele culinare, oferind nutrienții necesari, fără aditivi suplimentari.
Astfel, am început să folosesc la mâncăruri uleiul din semințe de florea soarelui,
dovleac sau susan, presat la rece, făina de orez expandat, orezul prefiert,
sarea roz de Himalaya, zahărul brut din trestie, paste făinoase din grâu rustic
și produsele din soia. M-am îndrăgostit de această varietate și am devenit fan.
Fiind o femeie activă, îmi place să gătesc mâncăruri gustoase și sănătoase,
într-un timp scurt. Iar printre produsele SanoVita, este cuș-cușul care se
prepară foarte repede, soia felii, hrișca decorticată pe acre am gătit-o la tavă, orezul brun prefiert, lintea roșie pe care o fac scăzută și care
au devenit preferatele mele. Sunt fană ciorbă de ștevie și tortilla cu legume  care sunt delicioase și se prepară rapid. Ca desert am încercat tapioca cu fructe și am obținut un desert original și gustos.
linte roșie
tortilla cu legume
soia boabe la cuptor
tapioca cu fructe
Dimineața,
de exemplu, am grijă să mânânc până în ora 9, uneori foarte devreme, înainte de
a pleca la serviciu, un produs lactat sau făinos, un sandwich cu șuncă și cu
legume proaspete, pentru că, am devenit conștientă că e momentul din zi când
organismul meu are nevoie de energie. Din fericire, am găsit multe variante
pentru micul dejun printre produsele Sano
Vita
și sunt recunoscătoare. Astfel, produsele din cereale integrate, bogate
în fibre și antioxidanți, fără grăsimi, echilibrate în vitamine și minerale în
asociere cu un iaurt bun sunt un mic dejun de campion. Îmi place mult musli cufructe, cu goji sau nuts și consum la prima oră cu iaurt sau lapte, sau variez
cu fulgi de grâu cu tărâțe, fulgi de porumb fără zahăr, fulgi de secară.
Masa
de prânz trebuie să fie în jurul orei 13 și nu neaparat cu trei feluri de
mâncare cum s-a împământenit pe plaiurile mioritice. Încerc să mănânc în jurul
acestei ore, o mâncare caldă, o ciorbă sau o porție de carne cu sos cu
garnitură și salată, dar, nu reușesc întotdeauna din cauza programului de la
serviciu și aleg varianta unui sandwich sau unui baton de cereale, sau fructe
deshidratate, pentru un plus de energie și vitalitate. Uneori mai iau la pachet
câte un ou fiert, considerat un aliment minune, niște biscuiți din făină
integrală, crackers care susțin nivelul glicemic și înșeală senzația de foame.
De asemenea, consum cafea cu lapte pentru a uita de foame și a da
impresia de sațietate.
Cea
mai mare greșeală o fac seara, când vin obosită după o zi de muncă și dacă nu am
reușit să mănânc de prânz, sunt tentată să consum cam tot ce este prin frigider.
Alimentele bogate în carbohidrați consumate după ora 18, se depun ca grăsimi și
tocmai acelea sunt mai apetisante. Prefer să mănânc pește, carne, ouă și orice
fel de legume. Ador salata de spanac. Folosesc zeamă de lămâie și ulei de măsline
și are un gust bestial.
Fiind
rece și întunecându-se mai repede, există tentația să mănânc mai mult. Dacă
citesc o carte sau urmăresc un film, deja simt nevoia să ronțăi ceva. Dar, sunt
multe produse de la SanoVita cu
care mă pot răsfăța, fără să-mi fac crize de conștiință: covrigei dietetici, cu
mac și susan, biscuiți cu cereale și ciocolată sau fructe, fursecuri cu
chipsuri de ciocolată fără zahăr sau napolitane. De asemenea, momentul servirii
ceaiului a devenit un ritual. Prefer ceaiul de măceșe, fructe de pădure sau
coacăze negre, uneori și mentă. Dar, sunt zile când vreau să mă răsfăț cu sucurile
naturale de mere sau berea cu ginger, de exemplu, sau un pahar cu vin roșu. Consumul
moderat de bere poate îmbunătăți funcțiile sistemului cardiovascular, iar
hameiul are un puternic efect antioxidant, pe când vinul roșu este un
ingredient esențial pentru a te menține în formă, mai ales în sezonul rece. Tot
moderat consumat, se subînțelege…Unii oameni de știință afirmă că vinul roșu
poate lupta și împotriva bolii Alzheimer. Iarna îmi plac și merele coapte, rulourile cu mere și scorțișoară, budinca de tapioca. 
 Sunt atâtea variante pe care le putem găsi
dacă ne dorim să fim sănătoși. Și cine nu-și dorește? Am învățat până acum că
totul trebuie făcut cu moderație. Trebuie să descoperim cauza unei probleme
pentru a trata efectul, în cazul kilogramelor nedorite și să conștientizăm că
un anumit gol din viața noastră nu poate fi umplut prin excesul de mâncare. De
fapt, asta facem… Încercăm să umplem un gol… Afectiv, emoțional, de cele mai
multe ori… Și da, e greu să recunoști acest lucru, dar, apoi, când îți stabilești
niște limite și nu mă refer la înfometare aici, este mai ușor să rezolvi
problema.
Viața
este așa frumoasă și trebuie să ne alegem gustul potrivit pentru a o savura la adevărata ei intensitate,
în funcție de cerințele organismului! Vă doresc să descoperiți stilul propriu
de sănătate și să alegeți responsabil ceea ce consumați!

 Articol scris pentru Superblog 2016!
Diana

Cuvantul cheie pentru sanatate buna este, in mod sigur, "moderatie". 🙂

Haha! Musli cu fructe si fructe deshidratate am tot cumparat in ultimul timp si acum – aruncand o privire pe site-ul lor – realizez ca sunt SanoVita. 🙂
Berea de ghimbir imi place in mod deosebit, dar nu am baut foarte des.

(link-ul "SanoVita" – primul din text – la mine nu se deschide; scrie: "siteul nu poate fi gasit; poate e vina aparatului meu – si nu m-as mira).

Liliana

Diana, sanatatea implica moderatie, dar uitam cateodata! :))) Sunt multe produse SanoVita pe care le consum si am enumerat cateva din ele, in articolul meu…
Ma bucur ca si tu le consumi! Numai bine! 🙂

Lasă un răspuns la Diana Anulează răspunsul