În derivă

Mă declar fană a serialului care a început pe HBO şi nu doar pentru că rolul principal a fost atribuit unui mare actor român, Marcel Iureş, ci şi pentru intriga, tema lui. Un terapeut foarte bun care încearcă să rezolve dilemele pacienţilor săi, dar care se confrontă cu aceleaşi frământări omeneşti. Cazurile pe care le întâlneşte un terapeut sunt nenumărate, deci sursă de investigare inepuizabilă, iar faptul că se sondează resorturile interne şi zbuciumul interior aş spune că este o noutate la filmele româneşti. Foarte inspirată ideea serialului şi sper să fie prima din multe altele… Avem potenţial creator ( actori, regizori, scenografi , muzicieni de excepţie şi ar fi păcat să nu investim măcar sufleteşte / emoţional în ei, dacă material nu putem ). Faptul că cel care se presupune că este expertul, profesionistul are şi el dileme şi probleme familiare şi sufleteşti este o recunoaştere a faptului că toţi suntem în derivă, călători pe aripile destinului şi atât de supuşi greşelii încât nu e de preferat să emitem judecăţi cu valoare definitivă, ci doar să trăim cât de bine putem. De multe ori când vrem să ajutăm pe cineva gestul este interpretat greşit, iar când e vorba de terapeut – pacient, sarcina devine şi mai dificilă. În concluzie un serial care merită urmărit pentru structură, sondare şi cazuistică.

Iubirea, esenţa vieţii



Căutând videoclipuri cu Marcel Iureş am descoperit şi Psalmii în interpretarea lui şi am rămas speechless…


Un actor deosebit, de o sensibilitate rar întâlnită şi cu har. Mulţumim pentru tot ceea ce faci pentru noi Marcel Iureş !
În încheiere vă mai dedic… 🙂