Jocul ielelor

” Pentru fiecare suflet se află o idee care-i corespunde şi care e ca o formulă a sa şi merg sufletele şi ideile căutându-se unele pe altele. Sunt suflete care străbat viaţa fără să-şi fi aflat ideea proprie – acestea sunt cele mai multe – şi sunt idei care, manifestându-se într-un suflet sau altul, nu-şi află totuşi sufletele proprii, acelea care să le reveleze întreaga perfecţiune.” Miguel De Unamuno- ” Secretul vieţii şi alte eseuri”

Perfect în imperfecţiune

Cineva a pornit o discutie pe facebook despre ce inseamna perfectiunea si cum ne raportam noi la acest fenomen. Se spunea ca insusi cuvantul perfect vizeaza doar propria viziune, perceptie raportate la diverse aspecte ale vietii. Stim ca nu exista perfectiune, dar toata viata tindem spre ea. E perfect normal sa tindem chiar daca stim ca nu o vom putea atinge nicicand. E in natura noastra sa ne dorim mereu sa fim mai buni, mai iscoditori, sa cautam raspunsuri si sa fim atat de umani totusi. Evolutia presupune si aceste lucruri…Daca ar fi sa ne luam dupa definita din DEX, cine corespunde tuturor cerintelor, e lipsit de defecte, desavarsit, absolut, impecabil? :))) Evident nu e definitia omului… Un citat spunea ca e in regula daca din cand in cand mai gresim… Ne aduce aminte ca suntem oameni si ca nu putem controla totul. E stiut faptul ca societatea, implicit mass media incearca sa ne influenteze pe orice cai, sa ne transmita mesaje subminimale, cum ca, daca nu suntem aproape de perfectiune viata noastra este fara sens. Uitam lucrurile esentiale si ne iluzionam ca suntem stapanii universului, cand de fapt suntem fire de nisip in clepsidra timpului neiertator. Tehnologia avansata de care dispunem si confortul fara de care nu ne imaginam viata, ne incalzesc propriul ego si ne dau iluzia ca am fi vesnici, nemuritori. Evident ca valoarea umana nu se masoara in achizitiile materiale, dar mai avem de invatat. De fapt, viata in intregul ei este un proces al invatarii perpetue, a life long learning process, dar ideea pe care evitam sa o recunoastem – si anume ca in final tot neinvatati suntem – e o alta cutuma a perspectivei inguste ce o avem fata de acest miracol. Perfectiunea o putem intalni in natura, in creatiile lui Dumnezeu. Chiar noi suntem o asa creatie, dar nu constientizam acest lucru. E un alt punct de pornire pentru o alta dezbatere…Inca de mici ni se implanteaza idei de genul ca trebuie sa fim cei mai cei pe toate planurile daca se poate si ca e vai si amar daca gresim sau nu ne indeplinim „planul cincinal”. 🙂 Trebuie sa acceptam ca suntem oameni, nu roboti programati ca sa nu dea chix si sa renuntam la idei si concepte irationale si nocive pentru personalitatea noastra si viata noastra.  Sindromul perfectiunii este boala grea, iar frustrarile si comportamentele excesiv agresive ce se dezvolta din esecurile inerente traiului zilnic ne transforma in adulti lipsiti de repere, indecisi si dezamagiti, circumspecti si foarte intoleranti.Suntem perfecti in imperfectiune si chiar acesta e farmecul nostru… :)))

Incertitudine

foto : tablouridevis

„Îmi atarna la fereastra 

Iarba cerului, albastra, 
Din care, pe mii de fire, 

Curg luceferii-n nestire. 

Sufletul, ca un burete, 

Prinde lacrimile-ncete 
Ale stelelor, pe rand, 
Sticlind alb si tremurand. 

Scama tristetelor mele

 Se-ncurca noaptea cu ele, 
Genele lui Dumnezeu 
Cad in calimarul meu.

Deschid cartea: cartea geme.
Caut vremea: nu e vreme. 
As canta: nu cant si sunt 
Parc-as fi si nu mai sunt. 

Gandul meu al cui gand este?
 In ce gand, in ce poveste, I
mi aduc aminte, poate, 
Ca facui parte din toate? 

Scriu aci, uituc, plecat, 

Ascultand glasul ciudat 

Al mlastinii si livezii. 
  Si semnez:                       

                 Tudor Arghezi „

 În final o dedicatie muzicala! :)))