A fost odată ca niciodată o insulă pe care sălăşluiau toate sentimentele nobile de care aveau nevoie oamenii adevăraţi. Numele acelei insule era UMANITATE.

 Au fost momente grele când sentimentele acelea alese au fost uitate, ignorate şi chiar persiflate, ca şi cum un mare naufragiu al umanităţii avusese loc, iar ele, firavele, nu-şi mai găseau esenţa. Totuşi, în cadrul fiecărei generaţii se ivea din cenuşa iluziilor şi din speranţă, măcar un reprezentant ce se dovedea destul de destoinic pentru a avea grijă de ele, pentru a le cultiva, a le transmite mai departe şi pentru a le aprecia conştient.

Dintotdeauna parfumul în esenţă tare de pe acea insulă a reprezentat un ideal al oamenilor, dar suavele lui miresme nu erau accesibile tuturor. Cel mai pregnant şi persistent parfum era cel al IUBIRII autentice, necondiţionate, de care unii oameni uită prea repede. Era vorba de iubirea de orice fel, începând de la iubirea de semeni până la iubirea a tot ceea ce îi înconjura pe oameni: animalele, natura, viaţa şi miracolul ei. Aproape întotdeauna BUNĂTATEA şi SINCERITATEA secondau iubirea, erau în preajma ei, pentru a-i conferi acel buchet unic de miresme. Insula era minunată şi adăpostea case colorate cu ajutorul curcubeului şi ce era mai incredibil, nu avea reguli stricte pentru că sentimentele nobile erau suficient de responsabile şi de corecte, încât nu era nevoie de instaurarea unei conduceri.

S-a recunoscut în mod unanim de către toti oamenii ce au fost acceptaţi în vizită pe acea insulă, că, iubirea fără să fie consolidată de alte sentimente la fel de alese îşi scade din prestigiu, nu mai are aceeaşi strălucire şi valoare. Astfel, s-a concluzionat că  MODESTIA întăreşte convingerea conform căreia orice gest sau ajutor nu are nevoie de prea multă zarvă sau recunoaştere din moment ce vine din suflet. NOBLEŢEA SUFLETEASCĂ este cea care dezvăluie adevărata faţă a unui om şi cea care are o influenţă covârşitoare în devenirea lui.

Insula UMANITĂŢII a fost mereu greu încercată de furtuni şi sentimente potrivnice ce bântuiau de jur împrejurul ei trimitând mesaje negative mascate în S.O.S.-uri bine intenţionate. IERTAREA şi MILOSTENIA îşi făcuseră de mult casă pe lângă iubire şi bunătate, iar vecinii lor de bază erau GENEROZITATEA, AMABILITATEA, şi RESPECTUL. Cei mai greu accesibili, ascunşi undeva la marginea insulei erau: ÎNCREDEREA, DEVOTAMENTUL, LOIALITATEA, GINGĂŞIA, INOCENŢA şi STIMA DE SINE. În chiar inima insulei îşi avea construită casa, cel mai vechi sentiment de acolo, ÎNŢELEPCIUNEA. La el veneau celelalte sentimente când aveau dubii, când duşmanii aprigi ai umanităţii le încercau puterea şi îi supuneau la tot felul de teste lipsite de scrupule şi pline de capcane. APRECIEREA venea mereu la final, alături de DEMNITATE pentru a adăuga un plus de parfum fin şi pentru a săruta frunţile înfierbântate ale oamenilor ce găseau CURAJUL – bine pitit şi el- şi nu de puţine ori transformat în eroism, e vorba de acel curaj de a se folosi de toate acele sentimente nobile de pe insulă, în fiecare zi.

Vă pot spune doar că acea insulă încă există, deşi pluteşte în derivă şi aşteaptă să fie descoperită de oamenii adevăraţi. Drum bun şi tărie vă doresc!