AVBS Credit te ajută să visezi

Dintotdeauna
am admirat oamenii care au știut să păstreze un echilibru în viața lor, între
profesional și personal. Oameni care sunt capabili să îmbine cu măiestrie
atuurile pe care le dețin și să realizeze proiecte îndrăznețe ce duc la
îndeplinirea propriilor visuri. E nevoie și de fler, de strategie, dar și de
parteneri de încredere. Poate fi partenerul de afaceri sau cel din viața
personală, sau și de unul și de altul, cum le rânduiește viața sau destinul…
Ne
apropiem cu pași repezi de una din cele mai frumoase perioade din an,
Crăciunul, iar imaginația fiecăruia din noi “aleargă” spre “locuri” greu accesibile în altă
perioadă a anului, nu mă refer la destinații exotice neapărat, ci mai ales la
stabilirea unor obiective clare pentru anul ce vine. De Crăciun și la sfârșit
de an, toți încercăm să fim realiști, în ciuda atmosferei cu iz sărbătoresc din
jur, să înțelegem pașii pe care i-am parcurs deja și ce etape mai avem de
depășit pentru a fi mai buni, facem un bilanț al împlinirilor atât profesionale,
cât și personale. Apoi, ne propunem îndeplinirea unor noi obiective, pentru că orice
sfârșit, e un nou început. De exemplu, eu personal, am învățat că pentru a avea
un parteneriat de succes în mediul online trebuie să fii activ, să
interacționezi cu cât mai mulți bloggeri și cititori și să ai un conținut inovativ.
Uneori îmi reușește acest lucru, alteori, timpul devine cel mai mare dușman al
meu. Parteneriatele de acest gen, sunt un schimb reciproc, avantajos, cel mai
mare bun, fiind legătura solidă pe care în timp ţi-o construieşti alături de
cititorii tăi fideli. Sunt genul de situaţii win-win. Am încercat de fiecare
dată să mă implic în proiecte de succes și am reținut că un parteneriat în spaţiul
virtual presupune aceleaşi principii ca şi cel din realitate: seriozitate,
colaborare, calitate.
În
acest context, vă propun spre atenție o campanie ce promovează niște produse
bancare ale companiei de brokeraj AVBS Credit, care activează pe piața din
România din 2007. AVBS Creditează promovarea online, iar folosirea serviciilor
propuse, nu numai că este gratuită, dar ne poate aduce mai aproape de
îndeplinirea visurilor proprii. Toți la un moment dat în viață am avut nevoie
urgentă de o anumită sumă de bani, de un credit, dar nu am găsit banca care să ne ofere soluții
de creditare viabile, fezabile, care să se plieze dorințelor noastre și să se
încadreze și în limita financiară pe care o putem susține lunar, conform
statutului economic, profesional și familial. Ești în căutarea unui parteneriat
serios, asumat și care să te ajute să depășești impasul financiar? AVBS Credit
te ajută dacă dosarul de creditare ți-a fost respins, și nu ai găsit încă
resursele necesare care să te susțină să depășești nevoile tale financiare!
AVBS
Credit te ajută să visezi! Experiența de nouă ani și colaborarea cu peste 25 de
instituții bancare și non-bancare îl transformă în expertul tău financiar! Vei
scăpa de stresul datoriilor și al achitării costurilor unor intervenții
medicale prin Creditul rapid, un credit
doar cu buletinul
și îți vei dezvolta propria afacere, prin Creditul IMM,
un credit pentru întreprinderi mici și
mijlocii
!  Sloganul pe care îl văd cu
ochii minții promovat printr-un spot publicitar la TVR este „orice lucru pe care mintea îl poate gândi
şi inima îl poate iubi, îl poţi împlini
” cu ajutorul companiei de brokeraj
bancar AVBS Credit! Imaginea unei familii fericite pe fundal și o melodie
veselă, optimistă! Campania de promovare a Creditului IMM ar avea spațiu în cadrul
unor emisiuni RadioLynx și vor fi și comunicate de presă, în ziarele cu tiraj
mare, care vor specifica toate detaliile, pentru o bună informare a viitorilor
debitori. Ca responsabil de imagine aș apela la serviciile unor bloggeri
talentați, niște condeieri cu har și suflet, care vor transpune în articole
ingenioase oportunitatea pe care o oferă AVBS Credit! Câțiva bloggeri pe care
îi admir și cărora le-aș încredința promovarea companiei ar fi: Dana Lalici,
Georgiana Mihăilă, Adriana Târnoveanu, Alina Gheorghe, Mirela Șurghie, Bianca Alexandra Bîzîiac. Fiecare partener ar avea rolul de a promova compania prin
intermediul stilului propriu, în versuri sau în proză.
Creditul IMM are trei subcategorii: overdraft și
linia de credit
, credit pentru capitalul de lucru și credit pentru
investiții. Dacă îți dorești o creștere a cifrei de afaceri, overdraft și linia
de credit este varianta optimă pentru tine! Această finanțare se acordă
Societăților Comerciale și Persoanelor Fizice Autorizate, cu cifre de afaceri
de până la 500.000 – 1.000.000 EUR, iar beneficiile sunt pe măsură: fluidizarea
plăților, dezvoltarea activităților curente ale companiei, fără comision de neutilizare,
rularea fondurilor, diminuează valoarea creditului. Dacă vrei să investești
inteligent, alegerea unui credit pentru
capital de lucru
 te poate ajuta. Nu
trebuie să  justifici folosirea sumei
acordate și aceasta se folosește în funcție de nevoile și capacitatea de rambursare
a clientului. Sumele variază între 15.000 – 25.000 EUR fără garanție sau
100.000 – 150.000 EUR cu garanții imobiliare care se vor achita în 24 de luni.
În cazul în care îți dorești capital pentru investiții, achiziții sau refinanțări,
creditul pentru investiții este “ușa” care te va ajuta să pășești
spre visul tău. Suma maximă acordată este între 150.000 – 200.000 EUR care se va
rambursa în 7-10. Dosarul de creditare este întocmit gratuit de brokerii
companiei AVBS Credit, un alt atu dacă apelați la serviciile lor.
Prin
Creditul IMM îți poți achiziționa casa visurilor sau alte imobile, clădiri care
te vor ajuta să evoluezi. De asemenea, poți realiza renovări, modernizări,
achiziții de echipamente tehnologice sau poți investi sau refinanța credite
contractate anterior.
Orice
variantă vei alege, AVBS Credit este partenerul tău de încredere și te va
consilia pas cu pas pentru a reuși în planurile tale! Visurile tale sunt mai
aproape de realitate, ca oricând! Apelează la serviciile brokerilor bancari de
la AVBS Credit și grijile tale se vor risipi!
Ultimul articol scris cu drag pentru SuperBlog 2016!

Lasă un răspuns