Primăvara cea şăgalnică

Pentru că este primăvară şi natura ne îndeamnă la afecţiune, introspecţie şi dăruire să vedem ce spun marile personalităţi despre IUBIRE :

Ce e dragostea? Nevoia de a ieşi din tine însuţi. (Charles Baudelaire)

Dragostea pretinde generoasă dăruire. ( L.Van Beethoven)

O mare durere să iubeşti; o mare nenorocire să scapi de această durere. (I. L. Caragiale)

Iubeşte puţin cel ce poate spune prin cuvinte cât iubeşte. (Dante Aligieri)

Dragostea şi moartea, singurele două elemente prin care omul atinge infinitul. (Al. Dumas-fiul)

Dragostea îl face pe om poet. (Euripide)

Dragostea e ca spinul: nu-l simţi când intră, dar te doare când îl smulgi cu sila. (B. P Haşdeu)

Vrei să fii iubit, iubeşte. (Hecateu)
Dragostea e ca pojarul; toţi trebuie să trecem prin ea. (J. K. Jerome)

Dragostea e ca focul: dacă n-o întreţii, se stinge. (M. I. Lermontov)

Rănile unei mari iubiri pot da naştere urii celei mai grozave. (A. Malraux)

Câteodată, numai pierzând pe cei pe care îi iubim, simţim cât ne sunt de dragi. (A. de Musset)

Sunt îndrăgostit. E-un curcubeu /deasupra sufletului meu. (N. Labiş).

Nu există om atât de laş, pe care iubirea să nu-l transforme în erou. (Platon)

A iubi însemnă, întrucâtva, a fi aidoma, a împărtăşi. (N. Stănescu)

Caută iubirea cu inima, nu cu capul. (Mark Twain)

Măsura adevărată a omului o relevă doar o mare iubire. (St. Zweig)

Aş mai adăuga un alt citat foarte sugestiv:

„Nimeni dintre aceia pe care
bogăţia şi onorurile îi aşază pe o
treaptă mai înaltă nu e mare. Aceasta-i
eroarea care ne înşală, că nu apreciem
pe nimeni după ceea ce este, ci îi
adăugăm şi cele ce-l împodobesc.
Când vrei să apreciezi pe
cineva la justa lui valoare şi să ştii ce
fel de om este, priveşte-l gol: să lepede
averea, să lepede onorurile şi celelalte
minciuni ale soartei, să dezbrace până
şi corpul – priveşte-i sufletul, dacă-i
mare prin altceva sau prin el însuşi.
Să apreciem fiecare lucru,
îndepărtând ce se spune despre el, şi
să cercetăm ce este, nu ce e numit.”
Seneca,
Epistolae

S-ar putea sa-ţi placă şi:
Iubire fără condiţii
Nonconformism versus conformism
Ideea de timp

Iluziile grandomaniei


România zilelor noastre ne oferă la tot pasul imagini ale grandomaniei şi ale resemnării într-un trai tihnit fără complicaţii. Fiecare dintre noi a întâlnit la un moment dat pe drumul vieţii câte un exemplu elocvent de acest gen şi cred că şi-a pus întrebarea firească: iluziile grandomaniei pot oferi unora atribuţii nelimitate de a călca în picioare şi umbra de caracter a românului autentic? Mai sunt şi români autentici, deşi pare greu de crezut, mai sunt şi oameni care îşi pun întrebări şi oameni care se gândesc la viitorul acestei ţări?
Încă din copilărie ne-a răsunat în urechi cu stăruinţă : ” Fie el tânăr, copil sau bătrân / Era nobil omul când era român. ” Au circulat printre noi, cu puteri de axiomă, adevărurile următoare:” românul e născut poet”, ” românul are şapte vieţi în pieptu-i de aramă” etc. Astfel, România modernă şi democratică a preluat din aceste maxime, axiome exact ce a dorit. Toţi românii sunt prinţi fiindcă se trag din Traian, toţi românii sunt poeţi pentru că îl au pe Eminescu care a scris atâtea capodopere, iar mentalitatea aceasta simplistă continuă şi unii nu fac eforturi prea mari să o contrazică şi ce este mai grav nici să o consolideze. E suficient că alţii înaintea noastră au avut aceste idei formidabile şi unii dintre noi se pot scălda într-o vanitate oarbă şi intolerabilă. Această vanitate întunecă peste tot bunul simţ: în tren, în tramvai, pe stradă, peste tot. În loc să progresăm, regresăm prin minciunile de un optimism beat pe care le servim copios în fiecare dimineaţă, repetând gestul de laşitate al struţului atacat. Totul ar fi acceptabil dacă măcar cei care ar trebui să ne reprezinte nu ar fi atât de cameleonici şi trândavi scuzându-şi ipocrizia prin formule goale de grandomanie naţională.
În trecut,războiul a reuşit să echilibreze părţile şi să orienteze spre economie tot efortul colectiv. Criza din prezent va reuşi să facă acest lucru? Vor reuşi toate forţele creatoare reunite să însănătoşească prin muncă pozitivă dezastrele care trebuie remediate? Câţi văd aceste neajunsuri şi câţi realizează că de noi depinde viitorul? Unii se mulţimesc să reacţioneze doar verbal, ceea ce e mai comod şi lansează formule cu caracter de panaceu potrivit timpurilor: românul nu e doar născut poet, ci este şi bogat.De mult timp trăim cu iluzia bogăţiei noastre dar suferim realitatea sărăciei. Din păcate, este o sărăcie nu numai economică, ci şi spirituală. Suntem bogaţi geografic sau economic vorbind sau deloc ? Economistul va privi cu indiferenţă posibilităţile, bunurile pământeşti dacă ele nu sunt transformate în realizări , dacă nu sunt exploatate. Cum rămâne cu spiritul, spiritualitatea?
Cred că mai bine a expus ideea grandomaniei Mihai Ralea într-un articol scris în 1925, dar care este atât de actual: ” Statul, la noi în ţară, are un scop mai ales filantropic : să întreţie o armată întreagă de persoane inutile……E drept că atâta vreme cât nu sunt plăţi omeneşti, nu li se va cere funcţionarilor să muncească mai mult……Nu mai amintim, de asemenea, de o altă clasă, de aceea a oamenilor bogaţi care se cred datori, din distincţiune, să nu facă nimic.
În altă ordine de idei, posibilităţile de îmbogăţire naţională sînt scăzute de cheltuielile pe care le facem deasupra veniturilor noastre pentru un searbăd lux. Nu poate fi bogat un popor a cărui balanţă comercială e veşnic defavorabilă. ”
Aceastea ar fi câteva observaţii care să risipească iluzia unei gradomanii economice şi să ne facă să conştientizăm că nu e în avantajul nimănui să ne înşelăm cu plăsmuiri de carton care nu corespund realităţii.