Cred că e inechitabil

Se simţeau prada unor vise reziduale, erau cufundaţi în spaime arhaice şi sufocaţi de amorul propriu. Deveneau pe zi ce trece întrebarea fără răspuns a vieţii în doi, iar momentele în care se consumau între patru ochi, erau atât de rare. Flacăra se stingea de saţietate, iar câinele de strajă al iubirii, conştiinţa, veghea jarul unei relaţii care se termina înainte de a gusta din toate etapele mature şi pline. Inechitabilul se instala rece şi fatal între cei doi poli, cândva apropiaţi prin sentimente, gânduri şi cuvinte comune. Suflul lui îngheţat transforma în promoroacă, foamea unuia pentru celălalt. De ce? Pentru simpul motiv că e de neoprit, de neînlăturat! Inechitabilul le sufla rece în ceafă şi preschimba frumuseţea şi stângăciile dulci de la început într-o exasperare soră cu plictiseala şi ignoranţa. În definitiv, ce-şi doreau? Imposibilul? Nu! Doar să fie unici prin iubirea lor! Sau să fie mai pasionali, mai voluptuoşi şi să iasă din banalitate, sau poate din anonimat! Să accepte ce era inechitabil nu era în calcul! Migala de a ţese intrigi şi de a fi sarcastici era răspunsul codificat la truda de ani de zile de a construi iluzia că totul e bine. Grimasa de pe feţele lor roşii, reflecta dizgraţiosul moment în care au realizat ruptura. Ce era de făcut?…
Sfârşitul de an le sigilă buzele, cândva coapte de iubire, cu o tăcere promiscuă şi le şopti despre inechitabilul inefabil, dar implacabil, al viitorului lor!
Gând de cuvânt, o altă provocare, iniţiată de Irealia! Găsiţi în tabel şi alte variante ale inechitabilului, propus de Mugur.

Un brad numit dorinţă

Era semeţ şi impunea respect tuturor celor din jur. Verdele lui parfumat îndemna la meditaţie, la reculegere, dar era momentul să orneze casa unor oameni frumoşi. Ştia şi simţea inevitabilul în chiar miezul lemnului lui, crescut tenace pe vârf de munte, iar scoarţa lui groasă, scrijelită şi tocită de intemperii, striga neputincioasă după ajutor. Un bărbat cu doi copii privea dezorientat în jur căutând bradul perfect pentru sufrageria lor. Oboseala în urma alergăturii de toată ziua se citea pe chipul lui încordat şi cred că ar fi preferat să se odihnească decât să continue agitaţia aceea cu iz de vodevil. Copiii, un băieţel şaten cu ochi albaştri şi o fetiţă bălaie cu smarald prins sub gene, păreau imboldul spre acel sprint forţat. Se opriră toţi trei în faţa bradului acela semeţ şi rămaseră muţi de admiraţie. Crengile acelea bogate care se iţeau zglobii în toate părţile, acele verzi şi conurile circulare cu solzi maronii, tulpina groasă şi dreaptă, toate, puteau spune poveşti despre brazi şi munţi, despre curaj şi frumuseţe. Fetiţa se smulse din mâna tatălui şi îmbrăţişă poalele bradului, respirând acea aromă plină de vitalitate, pe care doar în inima munţilor a mai simţit-o, alături de părinţii ei. Vocea îi deveni difuză, iar cuvintele care urmară îi surprinseră vădit pe cei din jur:
– Cine a tăiat bradul acesta? E aşa de frumos! Locul lui era în pădure! torente de lacrimi se revărsau pe obrajii micuţei, iar icnituri scurte anunţau viituri mai mari.
Tatăl se apropie pentru a preîntâmpina o scenă şi încercă să o îmbuneze.
– Păi, pentru asta am venit! Să căutăm un brad! Ce anume nu-ţi place?
– Nu-mi place că a fost tăiat exact cel mai frumos brad din pădure! Ştiu sigur că este cel cu care m-am împrietenit astă vară. Era în poiana din faţa vilei noastre şi vorbeam cu el zi de zi. Voi nici nu ştiaţi! Eraţi prea ocupaţi cu alte treburi! Acesta e bradul meu magic, să ştiţi!
Situaţia nu se prezenta deloc bine, iar tatăl, încurcat de-a binelea, avea un impuls primar, să dea bir cu fugiţii! Urletele se înteţiră, iar băiatul, mai mare cu vreo patru ani decât fetiţa şi mai calculat decât însuşi tatăl lui, îi spuse:
– Maria, nu e bradul de astă vară!Uită-te cu atenţie la felul în care sunt dispuse frunzele, la tulpina puţin curbată, la conurile răsfrânte şi la aerul lui trist! Bradul din pădure era mult mai vesel, mai plin de culoare, iar tulpina îi pivota cu semeţie! Iar punguţele cu răşină parfumată unde sunt? Le-ai căutat pe tegument, strâns prinse de aripioare? Şi uită-te pe jos! Vezi covorul de ace? Bradul din pădure nu s-ar fi scuturat aşa de repede!
Fetiţa începu să caute răşina şi să se uite după detaliile amintite de băiat. Adulţii din jur, priveau uimiţi scena desprinsă parcă dintr-un film Disney şi încercau să înţeleagă acea şaradă. Cel puţin, aşa credeau ei că este! 
– David, dar bradul din pădure era viu! sughiţă din nou mezina familiei şi un nou val de precipitaţii inundă audienţa.
– Maria, spiritul acestui brad e încă viu! Ştiu că este o cruzime să tai copacii, dar adulţii înţeleg mai greu!
– Şi acum ce facem? adăugă tatăl profund debusolat.
– Acum mergem acasă şi ascultăm colinde! Putem să o ajutăm pe mama şi să ornăm un brad din plastic! Aceasta e dorinţa mea! spuse pe nerăsuflate fetiţa.
– E o idee bună! Nici eu nu aş suporta ideea să avem un prieten ornat în sufragerie! completă şi David.
Tatăl, bucuros că a terminat mai repede cu acea etapă, îşi luă copiii de mână şi se pierdu în mulţime.
Bradul rămase drept în urma lor, dar ştia că va fi pe post de ornament în casa altcuiva. Se resemnase! Deodată, îşi aminti de serile lungi, de smoală, din vârf de munte, cu stele sclipitoare prinse la butoniera cerului şi simţi cum vântul se joacă cu el, îi leagănă crengile viguroase şi îi şopteşte despre călătoriile lui. Auzea glas de doine din fluier şi hăulit vesel de copii, vedea covor alb de nea peste verdele lui smălţuit… Da, spiritul lui era încă viu!
Spiritul Crăciunului să vă cuprindă şi să vă fie bine! Psiluneala a propus ca temă bradul! Alţi iubitori de brazi la psi în tabel! 😉