Ce ne aduce noul an ?

Vă mai amintiţi anii copilăriei când aşteptam înfriguraţi venirea moşului ? Sau când plini de speranţă eram îndemnaţi de părinţi să-i scriem o scrisoare cu tot ce ne dorim ? Ei bine, acum, adulţi fiind ce doriţi să vă aducă nu moşul ci anul nou ? Este cred o temă potrivită pentru sfârşitul unui an şi începutul altuia. Voi începe prin a spune ce îmi doresc eu în anul nou şi apoi cine doreşte poate completa. 🙂
Aproape întotdeauna când suntem rugaţi să spunem ce ne dorim reuşim să facem ori alegeri greşite, ori să acordăm o dimensiune prea fantezistă idealurilor, dorinţelor noastre. Cu toate acestea, voi purcede…
Anul nou sper să vină cu acea fărâmă din sufletul românilor ce pare pierdută,omenia şi cu demnitatea strămoşilor noştri care şi ea s-a pierdut prin scrumul încercărilor herculiene la care a fost supus acest neam. Mi-aş mai dori să nu mai simt că tot timpul suntem manipulaţi şi ni se taie elanul. Mi-aş mai dori sănătate pentru toţi, încredere, copii frumoşi şi un viitor plin de promisiuni realizabile nu doar deşarte! Îmi doresc prea mult, prea puţin…
Crăciun fericit şi un An Nou plin de realizări pe toate planurile!!!

Iarna printre rânduri


Deşi iarna a fost aşteptată de mici şi mari anul acesta ne-a rezervat o mare surpriză. Aceasta s-a concretizat sub forma unor cantităţi impresionante de zăpadă ce au căzut prin ninsori ca în poveşti neîntrerupte şi care au creat dureri de cap celor care posedă maşină sau au fost nevoiţi să meargă la serviciu cu alte mijloace de transport în comun. Garantez că cei care nu au fost deranjaţi defel sunt copiii care au vacanţă şi au fost încântaţi că pot face mătănii şi se pot întrece să construiască oameni de zăpadă sau pot stârni adevărate bătăi cu bulgări de zăpadă. Sinceră să fiu şi eu am redevenit copil şi am rememorat cu plăcere anii copilăriei în care mergeam la săniuş, mă întâlneam cu vecinii şi prietenii şi lansam adevărate întreceri. Era o plăcere deosebită. Ştiţi ce am observat în ultimul timp? Am observat că micuţii din zilele noastre nu mai gustă cu aceeaşi plăcere din hazul iernii, cei mai mărişori chiar preferând să stea în faţa calculatorului decât să iasă la o bulgăreală sănătoasă sau să facă oameni de zăpadă pe considerentul că e demodat… M-am distrat copios auzindu-i cu asemenea remarci şi m-am rezumat în a le spune că unele lucruri nu se vor demoda niciodată pentru că ţin de felul nostru de a fi şi ne fac să creştem mai frumos. Nu ştiu cât au înţeles din ce le-am spus, dar am preferat să mă retrag şi să contemplu albul imaculat şi plin de speranţă al zăpezii. Instantaneu mi-am amintit şi de mirosul apetisant al cozonacului din cuptor pe care bunica obişnuia să-l facă în preajma Crăciunului, miros asociat cu zăpadă şi bradul împodobit, cu vacanţa şi cadourile mult aşteptate. De mult nu am mai văzut iarna fulgi atât de pufoşi şi zăpadă atât de multă şi cred că de aici mi se trage melancolia. Nu pot decât să doresc tuturor celor care ştiu încă să mai aprecieze lucrurile mărunte care compun de fapt viaţa, să profite la maximum de sezonul acesta şi să redevină copii fără teama de a fi ridiculizaţi sau condamnaţi.
Vă doresc sărbători pline de linişte, lumină, sănătate şi dorinţele voastre cele mai arzătoare să prindă contur în anul ce se profilează ! Ştiu că e cam devreme, dar voi fi plecată şi mai bine mai devreme decât deloc. :)))
La mulţi ani şi buni!

Un roman interesant


Prima ninsoare a venit după cum mi-a fost dorinţa şi de bucurie voi scrie despre un roman pe care am reuşit să-l citesc de curând cu numele de „Bruta”, autorul fiind Guy des Cars.
„Bruta” este un roman ce prezintă aspecte din viaţa unui surdo-mut-orb din naştere. Tripla infirmitate a eroului principal al romanului, Jacques Vauthier stârneşte la început milă, apoi după ce este acuzat de crimă o anumită frică şi repulsie pentru că statura şi puterea sa herculiană de care dă dovadă în diverse momente cheie ale procesului sperie şi intrigă în acelaşi timp, dar finalul este apoteotic şi nu poate naşte decît admiraţie în sufletul cititorului.La acest roman mi-au plăcut suspansul în primul rînd, nu a fost predictibil deloc, mi-a plăcut avocatul Victor Deliot care s-a încăpăţânat să-şi disculpe clientul chiar împotriva voinţei lui,apoi tipologia umană variată pe care o regăsim şi-n jurul nostru şi nu în ultimul rând omenia cu care se ocupă romancierul de cazul „brutei”. În firul epic este surprinsă şi o poveste de dragoste atipică având în vedere tripla infirmitate a eroului, iar intriga şi investigaţia poliţistă aminteşte de romanele Agathei Cristie.
Dacă nu v-am convins vă redau un fragment:
” La zece ani, Jacques Vauthier făcuse deja zece ani de închisoare. Fusese prizonierul nopţii, prizonierul beznei care l-a înconjurat încă de la naştere. De fapt, nu era decît o brută, dar o brută vegetând în aşteptarea instinctivă a unui eveniment care să zdruncine din temelii viaţa sa animalică.”
Un roman care merită citit! Dacă vă hotărâţi în sensul acesta, vă doresc lectură plăcută!