Suflet de catifea

Tânăra Emily răsfoia cartea cu coperți din piele maro și din când în când simțea atingerea lor de catifea. Citea cu nesaț povestea aceea, pentru a nu știu câta oară, doar, doar își va confirma pentru a mia oară că iubirea adevărată există. Prea mulți semeni i-au repetat că este naivă și se ascunde printre cărți, dar era singurul lucru pe care îl făcea fără să-l resimtă ca pe o îndatorire. Așa îi dicta sufletul, așa simțea. Era bucurie pură. Simțea că nu este doar o iluzie frumos colorată și ambalată, menită să înșele adulții creduli. Era prea trist să creadă această ipoteză. Credința că fiecare om și întâmplare au ceva bun de oferit i-au dat puterea să învingă orice obstacol.

Același tipar l-a urmat și în viața de zi cu zi, cea în care finalul nu este mereu previzibil și în care poveștile nu au doar feți-frumoși călare pe cai albi care vin să te salveze în momentele dificile. Mereu a făcut ce a simțit, ce i-a dictat forul interior și a luptat pentru ce iubește.

Primele semne că este o luptătoare s-au întrezărit încă din copilărie, când alături de ursulețul din catifea cu urechi de satin ținea reprezentații teatrale în spatele păturii întinse peste leagănul din curte, doar pentru a șterge lacrimile sărate din ochii copiilor ce locuiau pe strada ei. Plânsul se transforma în râs și totul devenea o terapie. Nu-și amintea exact când a descoperit următoarele pasiuni mistuitoare, acelea de a citi și de a dansa. Adora rochiile acelea de catifea sau din mătase care o duceau cu gândul la prințesele medievale, care se lipeau de corp atunci când făcea piruete, lansând promisiuni în eter. Nu a renunțat niciodată la piruete, pentru că ele erau elixir pentru suflet și o făceau să se întoarcă în copilărie unde era așa bine. În acele momente plutea și visa că zboară, era detașată de tot răul din lume. Preț de câteva secunde, suficiente pentru a cuprinde preaplinul și savoarea clipelor! Atât!

Emily a avut norocul să aibă o familie iubitoare, să trăiască povești de iubire autentice, să stârnească pasiuni arzătoare deși nu era ceea ce unii numeau o femeie de success și nici de o frumusețe răpitoare. Autenticitatea trăirilor și chipul expresiv au fost un ajutor real în momente în care buzele refuzau să lege cuvinte. Glasul voalat și fin ca mătasea era pansament pentru urechile celor care ascultau și căutau remediu pentru inima albastră. Pielea de catifea și formele voluptoase se încadrau perfect în tabloul de familie pe care mai târziu a început să-l construiască. Avea și zile înnorate, ca orice pământean. Atunci se citea clar pe față că are nevoie de o îmbrățișare sau de o atingere de catifea. Înțelegerea deplină și adâncă a evenimentelor dintr-o viață de om, au maturizat-o mult și spre deliciul și bucuria celor care o înconjurau, nu au înăsprit-o exagerat, ci doar atât cât trebuie. Ochii mari, cu pleoape diafane ca mătasea, buzele moi, sufletul de catifea și chipul încercat au continuat să caute oameni adevărați, autentici care să-i primească darurile cu drag. Și spre norocul ei i-a găsit!

Zilele au început să fie cu suișuri și coborâșuri, ca la toată lumea, dar descoperirea frumuseții naturii, a oamenilor autentici și a vieții în toată plenitudinea ei au contribuit la cizelarea sufletului, la o călire trecută prin foc și văpaie. Dragostea de adevăr, de frumos și bine au învins mereu răutățile gratuite pe care unii semeni le aruncă în calea altora, de când lumea și pământul, doar pentru hrănirea ego-ului flămând.

Sunt zile în care poveștile de catifea cu aromă de cafea scot la iveală lecții de viață tocmai bune de spus și altora pentru a-și învinge demonii proprii. Dar oare merită efortul? se întreba în sinea ei Emily, în timp ce zilele se scurgeau tăcut în clepsidra timpului.

În acele zile alegea să îmbrace doar haine vaporoase, ușoare, colorate și parfumuri fine care să dilate olfactivul și vizualul și să le transpună într-o poveste. O poveste reală de viață! Cu bune, cu rele, cu acceptări și provocări, cu suflet deschis și cald și credința că Dumnezeu există în toate lucrurile și trebuie să fii recunoscător pentru tot ce ai, pentru toate lecțiile, oricât de dureroase au fost. Parfumul acela e parfum de viață, e calea spre sine și e presărat cu liniște sufletească. Uneori e parfum de interzis, de noutate, de iubire pentru că apar noi căi de împlinire și ea va alege provocările mereu și nu va renunța. Este o supraviețuitoare și iubește viața!

La fel s-a întâmplat și când a purtat prima dată parfumul acela sublim, de iubire de sine și frumusețe, deși părea ușor interzis pentru că avea note de vârf compuse din aldehide, condimente, mandarine, portocale, piersici, bergamote și căpșuni. A fost dragoste la prima întâlnire. Îmbrăcată în acel parfum se simțea invincibilă. Notele de mijloc sunt la fel de promițătoare: iris, violete, narcise, iasomie, ylang-ylang, lăcrămioare, trandafiri și rădăcină de oris. Baza te învăluia cu arome de lemn de santal, ambră, mosc, benzoină, vetiver și boabe de tonka. Lansa promisiunea unui parfum de vis, care te poartă în primul rând spre adâncurile proprii.

Hai să-ți spun o poveste! mereu o auzeai pe Emily și începea să țeasă pânza de păianjen a gândurilor. Cum să nu o iubești?

FB_IMG_1537991342417

 

Răbdarea e importantă

Era un neastâmpăr peste tot în jur! Se simțea acel tumult, deși era bine ascuns sub albul sidefiu al iernii care s-a întins de câteva zile printr-o pătură groasă și pufoasă. Copiii erau cei mai nerăbdători, pentru că li părea că timpul este insuficient pentru săniuș, patinaj sau alte sporturi de iarnă.

DSC00256

-Când plecăm? întreba cu ochi jucăuși un băiat simpatic.

-Ai răbdare! răspunse ferm mama lui.

Dar, verdele smarald al ochilor se pitise brusc după genele migdalate și pleoapele căzute. Nu înțelegea oamenii mari. Respectase totuși dorința mamei, de a avea răbdare.

-Iar pierdem soarele! Acum e tocmai potrivită vremea pentru joacă! Și uite ce lumină frumoasă! Îți dă impresia că zăpada e argintie!

-Vom ajunge în timp util și toată pădurea va fi a ta! era privilegiat pentru că avea o pădure în apropierea casei, dar nici acest aspect nu-l făcea să fie mai înțelegător.

-Offff! Chiar nu înțelegi că soarele are puteri limitate, iarna?!?

-Ba da! Chiar știu lucrul acesta! Dar, răbdarea este și ea importantă! Înțelege că trebuie să ne rezolvăm treburile și apoi ne distrăm!

-Exact la asta mă refeream! Voi, oamenii mari, nu terminați niciodată treburile! Timpul trece și uitați total de joacă!

Adevărul gol-goluț expus prin viu grai de fiul ei, o reduse pe femeie la tăcere. Oare nu avea dreptate? Goana nebună după câte ceva ce pare sau chiar este important, îi transformă pe adulți în niște roboței. Copiii au mereu darul de a vedea simplist lucrurile, dar autentic!

-Ai dreptate! Putem achita și mâine facturile! Mai este timp! Hai la săniuș!

-Vorbești serios? întrebă micuțul, tot numai zâmbet.

-Da! Vorbesc foarte serios! Mergem să facem mătănii și îngerași în zăpadă, să ne dăm cu sania, să ne bulgărim și poate chiar să construim un om de zăpada!!!

-Yuhuuuuu! Chiar că răbdarea e importantă! Promit că voi fi mereu răbdător de astăzi înainte! exclamă triumfător băiatul cu ochi verzi.DSC00243