Dintre bizarele făpturi ce se plimbă pe bulevardul vieţii, ascunse sub umbrele colorate şi grăbite de stropii reci, tăioşi şi răcoarea unei veri ireale, am recunoscut un chip iubit!
L-am recunoscut după plăcerea cu care inspira mireasma aceea curată şi limpede a ploii amestecată cu nectarul florilor de tei ce se scuturau de podoabă şi îmbibau aerul şi după felul în care contempla graţia florilor plecate asemenea unor aripi strânse de fluture mic sub greutatea boabelor de mărgăritar ce cădeau din zenit.
Atunci am simţit dorinţa de a deveni una cu subiectul pasiunii , care e proprie iubirii. Apoi, l-am apucat de mână şi am alergat ca doi nebuni pe străzile pe care alunecau flori de tei, umbrele colorate şi chipuri pestriţe de oameni.
De mici, am vrut să fim mari. Acest lucru era banal pe la 7-10-14 ani, dar pe la 30-40-45 nu o mai spunem cu toată gura. Vorba aceea : don`t speed up things, vârsta când te vei simţi matusalemic va veni oricum, evident dacă sănătatea te ajută şi alte lucruri mărunte inerente rutinei cotidiene nu deturnează bunul mers al curgerii. Sunt multe clişee menite să te consoleze sau să te „încurajeze”, de genul „40 is the new 30” sau „50 is the new 40” ş.a.m.d. , dar nu toate reuşesc să te facă să te simţi la o vârstă mai jună, chiar dacă spiritul din tine urlă după recunoaştere.
Privim în jur şi observăm zilnic chipuri de oameni care au uitat să savureze momentul prezent. Suntem ancoraţi în tot felul de dileme, contexte, termene limită sau prejudecăţi şi este evident că fiecare generaţie va aprecia doar patternul, şablonul în care se încadrează, etichetând fără prea multe polemici sau regrete pe cei trecuţi cu câţiva ani de vârsta lor în categoria „băbătii”, „moşi”, „babe” etc. Se exclude din start ipoteza că şi ei vor ajunge la un momet dat la o matusalemică vârstă, pentru că tinereţea încă e prezentă, pulsul e la cote astronomice, iar adrenalina îi face să judece greşit.
Important ar fi să apreciem fiecare etapă a vieţii la justa ei valoare, să iubim tabieturile şi hachiţele zilnice – pentru că ele condimentează rutina -, să iubim profund şi dedicat, să ne întâlnim cu prietenii şi să fim puţin mai umani, pentru că tindem să ne robotizăm înconjuraţi de atât de multe electronice şi fiare. Nu în ultimul rând să învăţăm să acceptăm ce ne este dat şi să renunţăm la stările confuze, contradictorii şi egotice. Vârsta reală s-a spus că nu este cea oglindită într-un ciob de sticlă, ci cea pe care o simţi pulsând în chiar esenţa fiinţei tale.
Tinerii mereu vor fi în „conflict” cu cei mai în vârstă – părinţi, bunici, profesori etc, – pentru că youth culture le impune acest lucru, pentru că nu vei folosi cu aceeaşi viteză mess-ul sau facebook-ul sau nu vei înţelege pasiunea pentru un joc fantezist pe calculator, pentru că, evident eşti mai demodat şi închistat în şabloane mentale şi conceptuale prea greu de digerat la o vârstă zglobie când doar cerul este limita. Conflictul nu este unul real, dar el există şi este alimentat prin mass media prin tot felul de reclame sau invitaţii în locaţii la modă sau cât mai exotice.Vorba aceea : ochii văd, inima cere, iar tinerii nu aprofundează prea mult, ei doar vor să fie acolo unde se întâmplă ceva şi cer nechibzuit. Încă nu au învăţat lecţia renunţării sau cea a chivernisirii, ei ştiu doar că acum contează şi că normalitatea este banală, extrem de plictisitoare. Ei îşi doresc să fie „chic et cool”, vor să fie diferiţi.
Va veni vremea când vor creşte şi vor învăţa lecţia, vor accepta că viaţa presupune şi maturizarea cu consecinţele de rigoare. Vor afla că creşterea mai înseamnă şi lăbărţarea din afară, schimbarea garderobei urmează firesc, mai înseamnă şi laba gâştei sau riduri de expresie, paloare a feţei sau gândire rigidă, circumspectă, dar şi lecţii învăţate. Iureşul evenimentelor zilnice te aruncă de pe un mal pe altul al conştiinţei proprii şi îţi faci scheme şi planuri de ancorare sau oprire la mal. Mereu doreşti să schimbi ceva, astfel iei decizii şi trăieşti cu convingerea că au fost cele juste. Regretele tardive sunt inutile. Vine apoi şi vârsta frumoasă când înveţi să contempli, să admiri, să te laşi în voia curentului, să fii tu însuţi nu ce ţi se impune sau ce doresc alţii. Ajungi să înţelegi că trebuie să ai o perspectivă mai largă asupra vieţii, că ” eu şi viaţa mea ” este de fapt doar o mică părticică din univers şi e ceva temporar. Uneori mai ajungi să înveţi să asculţi cu adevărat pe cel de lângă tine, să-l vezi aşa cum este el, să-l iubeşti necondiţionat, să inspiri şi să expiri fără să simţi acel nod sufocant al grijilor, să ieşi din imensul malaxor senin şi bucuros că exişti.
Vârsta o problemă? Nicidecum! Un număr trist, chircit pe o bucată de hârtie cartonată ce adună toate zilele şi momentele frumoase în care ai învăţat să creşti, un cumul ce nu poate decât să te uimească pentru că tu te simţi în continuare avid de cunoaştere, de lecţii şi tânăr, mult mai tânăr decât eşti!
P.S. Voi lipsi o perioadă din blogosferă pentru că nişte termene limită îmi impun acest lucru. Vacanţă, concediu plăcut pentru cei care au parte de ele ! 🙂 ))
Am lecturat de curând o carte care m-a impresionat prin simplitatea ideilor lansate şi prin caracterul de maxime pe care unele propoziţii şi le-au arogat fără ostentaţie. Avem tendinţa să pierdem din vedere exact esenţialul care este atât de evident şi stă mereu în faţa noastră. Ne pierdem în detalii minore şi ne epuizăm atât fizic cât şi mental pentru a rezolva dileme ce par insurmontabile, ne credem matusalemici şi chiar nemuritori… Evident că introducerea am simţit nevoia să o prelungesc pentru a puncta ceea ce de la un timp îmi frământă gândurile şi anume că noi, oamenii, suntem mai mult decât se lasă la vedere prima dată. Se spune că prima impresie e crucială şi că e bine să fii natural. Unii înţeleg din păcate să disimuleze şi să fie buni actori în viaţa de toate zilele, să acapareze o discuţie şi să epateze prin gesturi caritabile ce se doresc bine intenţionate, dar care vizează doar alimentarea propriul ego exacerbat. Cartea de care aminteam în primele rânduri are drept titlu un oximoron şi tocmai acest lucru m-a atras la ea. Faptul că este sintetizată printr-o figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii a făcut-o şi mai plăcută. Este ca şi dimensiuni foarte subţirică, dar cuvintele din interior au prins rădăcini adânci în sufletul meu. Mai este nevoie să spun că autorul este Eckhart Tolle? Cred că deja unii şi-au format o părere.:) Redau câteva pasaje şi aştept reacţiile voastre.
” Atunci când pierzi contactul cu liniştea lăuntrică, pierzi contactul cu tine însuţi. Când pierzi contactul cu tine însuţi, te pierzi în lume. ” Ce frumos exprimat şi atât de simplu… Dizolvarea uneori voită în marea colectivă nu este benefică pentru că ne pierdem identitatea, eul propriu.
” Sensul cel mai lăuntric al fiinţei şi al personalităţii tale este inseparabil de linişte. Este ” Eu sunt”-ul, mai adânc decât numele şi forma. „
” Liniştea este natura ta esenţială. Ce este liniştea ? Spaţiul sau conştiinţa interioară în care cuvintele de pe această pagină sunt percepute şi devin gânduri. Fără acestă conştiinţă nu ar exista nici percepţie, nici gânduri, nici lumea.
Tu eşti acea conştiinţă, deghizată în forma unei persoane.”
„Uită-te la un copac, la o floare, la o plantă. Lasă-ţi conştiinţa să se odihnească privindu-le. Cât de liniştite sunt, cât de înrădăcinate în existenţă. Dă-i voie naturii să te înveţe ce este liniştea.”
„Inteligenţa adevărată funcţionează fără zgomot. Liniştea este locul în care se găsesc creativitatea şi soluţiile problemelor.”
„Liniştea este singurul lucru din această lume care nu are formă. Însă, pe de altă parte, nu este cu adevărat un lucru, şi nu face parte din lume. „
„Ai nevoie de mai multe cunoştinţe ? Mai multe informaţii, analize intelectuale sau calculatoare mai performante, vor salva, oare , lumea? Nu cumva de înţelepciune are cea mai mare nevoie lumea de azi?”
„Marea majoritate a oamenilor îşi petrec toată viaţa fiind prizonieri ai limitelor propriilor gânduri. Nu trec niciodată dincolo de acest sentiment, o creaţie personalizată a gândurilor lor condiţionată de trecut. „
” Cât de uşor le este oamenilor să ajungă prizonieri ai propriilor închisori conceptuale!
Mintea umană, datorită dorinţei sale de cunoaştere, înţelegere şi control, crede în mod eronat că opiniile şi punctele sale de vedere reprezintă adevărul. Mintea spune: iată cum stau lucrurile. Trebuie să ai o perspectivă mai largă decât propria gândire pentru a-ţi da seama că indiferent cum interpretezi „viaţa ta” ori comportamentul altora, indiferent cum judeci o situaţie, acest lucru nu reprezintă altceva decât un punct de vedere. Realitatea însă este un întreg unificat, în care toate piesele sunt interconectate şi nimic nu există de unul singur. Gândirea fragmentează realitatea – o taie în felii şi bucăţi conceptuale. „
” Mintea care gândeşte este un instrument util şi puternic, dar de asemenea te şi limitează foarte mult atunci când îţi acaparează complet viaţa, când nu îţi dai seama că reprezintă doar un mic aspect al conştiinţei care eşti tu. „
” A reduce viaţa altei fiinţe umane la un concept este deja o formă de violenţă.”
” Mintea caută neîncetat nu doar hrana pentru gândire, ci şi hrană pentru a-şi confirma identitatea, pentru sentimentul de sine. În acest fel ia naştere egoul, care se recreează în mod constant.”
” Atunci când vorbeşti despre tine însuţi, când spui „Eu”, te referi de obicei la ” Eu şi povestea mea”. Acesta este „Eul” lucrurilor care îţi plac şi al lucrurilor care nu îţi plac, al temerilor şi al dorinţelor, „Eul” care niciodată nu rămâne satisfăcut. Este un simţ creat de minte, care îţi creează identitatea, condiţionat de trecut şi care caută să-şi îndeplinească menirea în viitor.”
” Atunci când trăieşti prin ego, reduci întotdeauna momentul prezent la un mijloc de a atinge un ţel. Trăieşti pentru viitor, şi când îţi împlineşti ţelul, el nu te satisface, sau cel puţin nu pentru mult timp.”
” Dacă în relaţia cu oamenii poţi detecta sentimente subtile de superioritate sau inferioritate, să ştii că este vorba despre egoul tău, cel care trăieşte din comparaţii.”
„… nefericirea ta nu se naşte din circumstanţele vieţii tale, ci din condiţionarea minţii. „
” Când te împrieteneşti cu mometul prezent te simţi acasă indiferent unde te afli. Dacă nu te simţi acasă în clipa Acum, indiferent unde eşti, nu te vei simţi bine nicăieri. „
” În ochii lumii contează dacă ai succes sau dacă eşuezi. Contează dacă eşti sănătos sau bolnav, dacă eşti educat sau nu. Contează dacă eşti bogat sau sărac. În mod cert, aceste lucruri au o influenţă asupra vieţii tale. Da, toate aceste lucruri contează, vorbind la modul relativ. Dar ele nu contează la modul absolut.
Există ceva care contează mai mult decât oricare dintre acele lucruri: să-ţi găseşti identitatea dincolo de acea entitate efemeră, de acel sentiment de sine personalizat, cu viaţă scurtă.”
” Dacă ar trebui să exprimi în cuvinte realitatea lăuntrică, de câte ori pe zi ar trebui să zici: ” Nu vreau să fiu aici” ?Cum e să nu-ţi placă unde eşti – în trafic, la serviciu, la aeroport, lângă oamenii din jur? „
” Dacă accepţi ceea ce este, te vei afla la un nivel mai profund în care starea ta lăuntrică, precum şi sentimentul tău de sine nu mai depind de judecata minţii conform ceva este „bun” sau „rău”.”
” Chiar şi în cea mai inacceptabilă şi dureroasă situaţie există ascuns un bine profund, iar în fiecare dezastru se află o sămânţă divină.”
” Orice accepţi în totalitate îţi va aduce liniştea. Inclusiv acceptarea faptului că nu poţi accepta, că opui rezistenţă.
Lasă Viaţa în pace. Las-o aşa cum este.”
” Depindem de natură nu doar pentru supravieţuirea noastră fizică. Avem nevoie de natură şi pentru a găsi drumul spre casă, spre ieşirea din închisoarea propriei minţi. Ne-am rătăcit în a gândi, a face, a ne aminti, a anticipa – într-un labirint de complexităţi şi într-o lume de probleme. „
” Atât timp cât egoul îţi conduce viaţa, majoritatea gândurilor, emoţiilor şi acţiunilor se nasc din dorinţă şi frică. În relaţiile cu ceilalţi fie vrei ceva, fie ţi-e frică de ceva.”
” De câte ori are loc o pierdere gravă în viaţa ta – cum ar fi pierderea posesiunilor, a casei, a unei relaţii strânse, pierderea reputaţiei, a serviciului sau a unor abilităţi fizice -, ceva din tine moare. Te simţi diminuat ca prezenţă. De asemenea, e posibil să apară şi o oarecare dezorientare . ” Fără asta… cine mai sunt eu ?”
Pierderea sau dizolvarea unei forme cu care te-ai identificat inconştient poate fi extrem de dureroasă. Ea lasă un gol, ca să spunem aşa, în ţesătura existenţei tale.
Când se întâmplă acest lucru, nu nega şi nu ignora durerea sau tristeţea pe care le simţi. Acceptă aceste sentimente. Fereşte-te de tendinţa minţii tale de a construi o poveste în jurul pierderii, în care tu să te victimizezi. „
” De câte ori o experienţă ajunge la final – o întâlnire cu prietenii, o vacanţă, copiii tăi care se mută singuri – mori câte puţin. O „formă” care apare în conştiinţa ta pe măsură ce experienţa se dizolvă. Adesea acest fenomen cauzează un sentiment de gol interior pe care majoritatea oamenilor încearcă să-l evite, să nu-l înfrunte. Dacă poţi învăţa să accepţi şi chiar să întâmpini cu bucurie finalurile, e posibil să-ţi dai seama că sentimentul de gol interior, care iniţial era neplăcut, se transformă într-un sentiment de spaţiu interior care te linişteşte. „
” Nici o relaţie nu poate înflori fără sentimentul de spaţiu care vine odată cu liniştea. Meditaţi sau petreceţi împreună în linişte, în mijlocul naturii. Când vă plimbaţi sau sunteţi în maşină ori acasă, obişnuiţi-vă să fiţi împreună în linişte. Liniştea nu poate şi nici nu trebuie să fie creată. E suficient să fii receptiv la linişte, deoarece aceasta deja există, dar este acoperită de zgomotul mental. ” Profund ultimul citat şi greu de realizat…
Ce am reţinut citind se poate sintetiza şi în nişte lecţii de viaţă – tot era propus acest subiect pe un blog drag, Evantaiul memoriei sub forma unei lepşe – pe care le voi numerota doar pentru a le ordona, pentru că forma e lipsită de importanţă nu ? 🙂
1. Tăcerea e utilă, dar nu ai nevoie de ea pentru a descoperi liniştea, pentru că ea se află în conştiinţa de sine.
2. Dincolo de mintea care gândeşte e o conştiinţă necondiţionată.
3. Ţelurile egotice cu privire la eliberarea sinelui, a evoluţiei tale sau a sentimentului că eşti important nu te vor satisface, chiar dacă le vei atinge.
4. Lasă momentul prezent să curgă aşa cum e.
5. Trebuie să afli cine eşti cu adevărat.
6. Încearcă să te opui intern lucrurilor care există, chiar dacă procesul e dureros. Acceptă existenţa lui Acum şi renunţă la ego.Nu trebuie să te mai deranjeze faptul că nu ştii, doar mintea e limitată nu?
7. Natura ne ajută să păşim în afara închisorii gândirii conceptuale.
8. A asculta cu adevărat este o cale minunată de a aduce liniştea într-o relaţie, fie matrimonială sau doar de amiciţie.
9. Obiectele şi oamenii din jur nu sunt mijloace pentru atingerea unui scop. Dincolo de numele pe care îl porţi şi de lumea formelor e necondiţionatul, lumina.
10. Viaţa e eternă. Tot ce pare mort se metamorfozează. Învaţă să mori în fiecare zi pentru a fi deschis vieţii. „EU” e doar o formaţiune temporară în câmpul conştiinţei.
