De mici, am vrut să fim mari. Acest lucru era banal pe la 7-10-14 ani, dar pe la 30-40-45 nu o mai spunem cu toată gura. Vorba aceea : don`t speed up things, vârsta când te vei simţi matusalemic va veni oricum, evident dacă sănătatea te ajută şi alte lucruri mărunte inerente rutinei cotidiene nu deturnează bunul mers al curgerii. Sunt multe clişee menite să te consoleze sau să te „încurajeze”, de genul „40 is the new 30” sau „50 is the new 40” ş.a.m.d. , dar nu toate reuşesc să te facă să te simţi la o vârstă mai jună, chiar dacă spiritul din tine urlă după recunoaştere.
Privim în jur şi observăm zilnic chipuri de oameni care au uitat să savureze momentul prezent. Suntem ancoraţi în tot felul de dileme, contexte, termene limită sau prejudecăţi şi este evident că fiecare generaţie va aprecia doar patternul, şablonul în care se încadrează, etichetând fără prea multe polemici sau regrete pe cei trecuţi cu câţiva ani de vârsta lor în categoria „băbătii”, „moşi”, „babe” etc. Se exclude din start ipoteza că şi ei vor ajunge la un momet dat la o matusalemică vârstă, pentru că tinereţea încă e prezentă, pulsul e la cote astronomice, iar adrenalina îi face să judece greşit.
Important ar fi să apreciem fiecare etapă a vieţii la justa ei valoare, să iubim tabieturile şi hachiţele zilnice – pentru că ele condimentează rutina -, să iubim profund şi dedicat, să ne întâlnim cu prietenii şi să fim puţin mai umani, pentru că tindem să ne robotizăm înconjuraţi de atât de multe electronice şi fiare. Nu în ultimul rând să învăţăm să acceptăm ce ne este dat şi să renunţăm la stările confuze, contradictorii şi egotice. Vârsta reală s-a spus că nu este cea oglindită într-un ciob de sticlă, ci cea pe care o simţi pulsând în chiar esenţa fiinţei tale.
Tinerii mereu vor fi în „conflict” cu cei mai în vârstă – părinţi, bunici, profesori etc, – pentru că youth culture le impune acest lucru, pentru că nu vei folosi cu aceeaşi viteză mess-ul sau facebook-ul sau nu vei înţelege pasiunea pentru un joc fantezist pe calculator, pentru că, evident eşti mai demodat şi închistat în şabloane mentale şi conceptuale prea greu de digerat la o vârstă zglobie când doar cerul este limita. Conflictul nu este unul real, dar el există şi este alimentat prin mass media prin tot felul de reclame sau invitaţii în locaţii la modă sau cât mai exotice.Vorba aceea : ochii văd, inima cere, iar tinerii nu aprofundează prea mult, ei doar vor să fie acolo unde se întâmplă ceva şi cer nechibzuit. Încă nu au învăţat lecţia renunţării sau cea a chivernisirii, ei ştiu doar că acum contează şi că normalitatea este banală, extrem de plictisitoare. Ei îşi doresc să fie „chic et cool”, vor să fie diferiţi.
Privim în jur şi observăm zilnic chipuri de oameni care au uitat să savureze momentul prezent. Suntem ancoraţi în tot felul de dileme, contexte, termene limită sau prejudecăţi şi este evident că fiecare generaţie va aprecia doar patternul, şablonul în care se încadrează, etichetând fără prea multe polemici sau regrete pe cei trecuţi cu câţiva ani de vârsta lor în categoria „băbătii”, „moşi”, „babe” etc. Se exclude din start ipoteza că şi ei vor ajunge la un momet dat la o matusalemică vârstă, pentru că tinereţea încă e prezentă, pulsul e la cote astronomice, iar adrenalina îi face să judece greşit.
Important ar fi să apreciem fiecare etapă a vieţii la justa ei valoare, să iubim tabieturile şi hachiţele zilnice – pentru că ele condimentează rutina -, să iubim profund şi dedicat, să ne întâlnim cu prietenii şi să fim puţin mai umani, pentru că tindem să ne robotizăm înconjuraţi de atât de multe electronice şi fiare. Nu în ultimul rând să învăţăm să acceptăm ce ne este dat şi să renunţăm la stările confuze, contradictorii şi egotice. Vârsta reală s-a spus că nu este cea oglindită într-un ciob de sticlă, ci cea pe care o simţi pulsând în chiar esenţa fiinţei tale.
Tinerii mereu vor fi în „conflict” cu cei mai în vârstă – părinţi, bunici, profesori etc, – pentru că youth culture le impune acest lucru, pentru că nu vei folosi cu aceeaşi viteză mess-ul sau facebook-ul sau nu vei înţelege pasiunea pentru un joc fantezist pe calculator, pentru că, evident eşti mai demodat şi închistat în şabloane mentale şi conceptuale prea greu de digerat la o vârstă zglobie când doar cerul este limita. Conflictul nu este unul real, dar el există şi este alimentat prin mass media prin tot felul de reclame sau invitaţii în locaţii la modă sau cât mai exotice.Vorba aceea : ochii văd, inima cere, iar tinerii nu aprofundează prea mult, ei doar vor să fie acolo unde se întâmplă ceva şi cer nechibzuit. Încă nu au învăţat lecţia renunţării sau cea a chivernisirii, ei ştiu doar că acum contează şi că normalitatea este banală, extrem de plictisitoare. Ei îşi doresc să fie „chic et cool”, vor să fie diferiţi.
Va veni vremea când vor creşte şi vor învăţa lecţia, vor accepta că viaţa presupune şi maturizarea cu consecinţele de rigoare. Vor afla că creşterea mai înseamnă şi lăbărţarea din afară, schimbarea garderobei urmează firesc, mai înseamnă şi laba gâştei sau riduri de expresie, paloare a feţei sau gândire rigidă, circumspectă, dar şi lecţii învăţate. Iureşul evenimentelor zilnice te aruncă de pe un mal pe altul al conştiinţei proprii şi îţi faci scheme şi planuri de ancorare sau oprire la mal. Mereu doreşti să schimbi ceva, astfel iei decizii şi trăieşti cu convingerea că au fost cele juste. Regretele tardive sunt inutile. Vine apoi şi vârsta frumoasă când înveţi să contempli, să admiri, să te laşi în voia curentului, să fii tu însuţi nu ce ţi se impune sau ce doresc alţii. Ajungi să înţelegi că trebuie să ai o perspectivă mai largă asupra vieţii, că ” eu şi viaţa mea ” este de fapt doar o mică părticică din univers şi e ceva temporar. Uneori mai ajungi să înveţi să asculţi cu adevărat pe cel de lângă tine, să-l vezi aşa cum este el, să-l iubeşti necondiţionat, să inspiri şi să expiri fără să simţi acel nod sufocant al grijilor, să ieşi din imensul malaxor senin şi bucuros că exişti.
Vârsta o problemă? Nicidecum! Un număr trist, chircit pe o bucată de hârtie cartonată ce adună toate zilele şi momentele frumoase în care ai învăţat să creşti, un cumul ce nu poate decât să te uimească pentru că tu te simţi în continuare avid de cunoaştere, de lecţii şi tânăr, mult mai tânăr decât eşti!
P.S. Voi lipsi o perioadă din blogosferă pentru că nişte termene limită îmi impun acest lucru. Vacanţă, concediu plăcut pentru cei care au parte de ele ! 🙂 ))
Într-adevăr vârsta dictează conduita, iar regretele sunt tardive, dar asta ţine de liberul arbitru cât şi de hazard. Între ce visăm şi ce trăim este o linie subţire – destin.
@photonature,varsta nu trebuie sa fie niciodata o problema, doar conceptiile si comportamentele noastre sunt diferite. Ai dreptate ca fiecare visam ceva ideal, iar realitatea ne debusoleaza cu incercarile ei nedrepte uneori si cazuistica ei. Oare ce ne mai pregateste ghidusiul destin? Acesta e tot farmecul, ca nu stim… 🙂
Toate cele bune!
Eu cred ca atata vreme cat iubim, ramanem tineri in sufletul nostru. Si se vede si in afara.
Ieri vedeam la tv o femeie din America, selectata drept fotomodel la 60 de ani, avea o frumusete si o vitalitate uimitoare pentru anii ei!
Vacanta frumoasa si tie, si sa ne regasim cu bine!
imi place mult cum ai spus: "Vine si vârsta frumoasă când înveţi să contempli, să admiri, să te laşi în voia curentului, să fii tu însuţi nu ce ţi se impune sau ce doresc alţii. Ajungi să înţelegi că trebuie să ai o perspectivă mai largă asupra vieţii, că " eu şi viaţa mea " este de fapt doar o mică părticică din univers şi e ceva temporar.[…]ajungi să înveţi să asculţi cu adevărat pe cel de lângă tine, să-l vezi aşa cum este el, să-l iubeşti necondiţionat.[…]"
As numi-o varsta intelepciunii inimii..si nu tine de numarul de ani adunati, ci de ceea ce inveti (daca esti deschis) de la viata, din incercarile si binecuvantarile ei.Toate sunt menite sa ne conduca in centru, in inima, mai incet sau mai repede, in functie de cat suntem de atenti si dispusi sa ne lasam "ghidati"…asa simt eu.
Multumesc mult pentru comentariul de pe blog si ma bucur ca ti-a placut experimentul.
@acuarele,ai foarte mare dreptate! Iubirea ne mentine tineri si frumosi atat fizic cat si sufleteste la orice varsta. Fiecare etapa are farmecul ei…
Multumesc pentru urarile de vacanta, dar sunt prinsa cu ceva documentari pentru gradul I, deci se amana pentru un termen nedefinit… 🙂
Draga Anima, ma bucur ca vorbele mele au gasit rezonanta… Intelepciunea inimii, cum frumos ai numit-o, e greu de obtinut si nu oricine accede la ea. Evident ca tine de cat de open- minded esti… Nu poti vedea bine decat cu inima !
Placerea a fost de partea mea in ce priveste comentariul de pe blogul tau… :)))
Toate cele bune!
O, gradul I, succes mult!… 🙂
@acuarele, multumesc mult pentru incurajari ! :)))