Vedeta din poşetă

„Se putea foarte bine să mă nasc printre nori,
Să cad ploaie albastră peste somnul din zori.
Să ofteze pădurea când cald o cuprind
Cu braţe de apă pe flori să colind.
Dar sunt om şi pot fi
Orice cu mintea pot gândi,
Iar dacă norii ar vrea
Să fie oameni, n-ar putea…!”
( Zoia Alecu, Să fi fost…)

Versurile acestea erau încă vii în mintea mea, atunci când dimineaţa s-a strecurat fâşneaţă în camera străină. Am deschis cu greu ochii, pleoapele refuzând să mă susţină în dezideratul meu, iar greutatea lor, mă împiedica să ajung mai repede la baie. Am nimerit până la urmă clanţa, deşi am fost nevoită să escaladez obstacole, mai ceva ca le curse, pentru că, ceva urmări, în urma nopţii trecute, rămăseseră. Mă spăl pe dinţi, mă pieptăn şi arunc puţină apă pe faţă, după care încremenesc! Propria faţă ce se oglindea acum, nu era clar a mea! Nu mă recunoşteam! Instantaneu mi-a venit în minte reclama de la Doina şi colaborarea KREM! Mă regăseam total în acea ipostază!
Eram după o noapte de petrecere, iar în jur se întindeau, somnoroşi, încă în lumea viselor, prietenii noştri. De mult nu mai plecasem de acasă cu gândul să ne distrăm, pur şi simplu. Şi am reuşit! A fost o petrecere reuşită! Copleşiţi de prea multe termene şi responsabilităţi, am refuzat unele invitaţii din partea prietenilor. Dar, în acea zi, am plecat spre locaţia stabilită, cu obiectivul clar, în minte că merităm o relaxare. Am povestit, am dansat, am mâncat şi totul a fost cum ne-am dorit! Nu mai reuşisesem să mă demachiez, iar rimelul şi fardul se întinseseră, construind un chip de clovn sinistru. Îmi doream să scap cât mai repede de masca aceea oribilă care îmi ascundea faţa! Imediat am realizat că trebuie să refac cursa cu obstacole, înapoi, pentru a-mi recupera crema secretă, din poşetă! Nu plec nicăieri fără ea! E special concepută pentru a hidrata pielea feţei şi a corpului, iar eu îmi puteam recăpăta elasticitatea, supleţea şi strălucirea dorită! O folosesc de mult timp şi niciodată nu m-a dezamăgit! E Doina, de la Farmec, vedeta desăvârşită din poşeta mea! E mică, cochetă şi e clar că am dezvoltat o dependenţă pentru ea! E pur şi simplu minunată!

În timp ce reconstituiam drumul spre camera în care se afla poşeta, Gabi, gazda noastră mă întâmpină cu un zâmbet larg pe faţă!
– Ce faci, Lili? Încerci să ajungi balerină?
– Nu! Doar mă întorc în cameră, să iau ceva din poşetă! spun repede şi încerc să-mi maschez faţa răvăşită.
Vigilenţa lui Gabi, trează încă de la primele ore, nu e înşelată şi adaugă repede:
– Nici tu nu ai reuşit să te demachiezi aseară? Hai în baie la dulăpior şi te ajut eu! Am şi demachiant şi cremă hidratantă!
– Mulţumesc, dar, am eu o cremă specială şi prefer să o folosesc pe aceea! mai apuc să spun şi mă împiedic de pragul uşii de la cameră, după ce evit stategic un scaun plasat exact în drumul meu. Mă lovesc cu capul de uşă. O deschid încet, frecându-mi cucuiul din frunte şi mă îndrept întins spre poşetă. Vag, îmi amintesc că am lăsat-o pe fotoliul de lângă pat. Caut disperată prin mormanul de haine şi găsesc în cele din urmă obiectul adoraţiei mele, ascuns între pliurile poşetei. Scot crema aflată în recipientul zvelt pentru demachiere şi continui investigaţia pentru crema nutritivă, iar după câteva minute prea lungi pentru nerăbdarea mea, îi mângâi capacul victorioasă! Cutia albă cu mov, rotundă şi ornată cu steluţe îmi aduce un zâmbet relaxat pe faţă! E perfectă pentru a fi ascunsă în poşetă, iar pielea, în urma folosirii ei, se simte răsfăţată şi rămâne plăcută la atingere! Doina e vedeta mea preferată, ca de altfel, toate produsele Farmec! Şi niciodată nu sunt de ajuns!

Scot şi discurile demachiante şi încep transformarea! Textura catifelată şi parfumul delicat atât al demachiantului cât şi al cremei nutritive vitaminizantă Doina, mezina familiei Farmec, m-au făcut să mă simt din nou bine în propria piele! Efectele tonifiante şi regenerante ale pielii sunt vizibile, pentru că, soţul se trezeşte şi-mi spune languros:
– Ce frumoasă eşti în dimineaţa aceasta!
– Mulţumesc, de bună dimineaţa! adaug pe un ton şugubăţ. Am un secret bine păstrat, pentru a fi în formă maximă!
– Cafeaua e gata! se aude din bucătărie glasul vesel al lui Gabi. Vă aştept!
La auzul cuvântului cafea, soţul sare din pat ca un arc şi se îndreaptă spre baie, cu viteza luminii. Mă schimb repede în ceva comod şi mă îndrept spre bucătărie. Din camera alăturată apare faţa răvăşită a prietenei noastre Cătălina.
– S.O.S.! Am nevoie de o cremă! Pe a mea am uitat-o acasă!
Zâmbesc şi mă întorc din nou în cameră pentru a apela la serviciile vedetei mele desăvârşite ce mă aştepta cuminte în poşetă!
– Am şi crema demachiantă Gerovital Plant şi mezina familiei Doina!
– Mezina de la Doina? Nu am auzit de ea! spuse Cătălina în timp ce admira designul noului produs. M-ai salvat oricum! Vin la cafea şi mai vorbim de ale noastre, de-a fetelor!
În timp ce ne savuram cafeaua, iar soţii fumau în balcon, au apărut la orizont impresii despre noile cosmetice folosite, despre petrecerea care trecuse şi despre micul dejun ce urma să-l pregătim. Cătălina a fost foarte încântată de noul produs de la Doina şi astfel, încet, încet, discuţia noastră a devenit nostalgică şi am început să depănăm amintiri.
– De fiecare dată când aud Doina mă gândesc la mama! spuse Cătălina. Nu numai că acesta este numele ei, dar e şi produsul cel mai folosit de ea. Pielea ei mereu radia, era moale, fină şi avea un parfum suav de lăptişor de matcă!
– Şi mama foloseşte Doina! De la ea am învăţat şi eu că frumuseţea naturală, iubirea şi produsele Farmec sunt ingredientele minune, pentru a avea un ten cu aspect sănătos şi a te proteja împotriva vântului, temperaturilor scăzute, polurării, stresului! mai zise şi Gabi.
– Se ştie că Farmec este un brand autentic românesc şi are o tradiţie legendară! La noi în casă exista mereu câte un flacon de Doina, încât devenise membru cu drepturi depline al familiei noastre! adaug şi eu privind nostalgică pe fereastră şi vizualizând aievea flacoanele diverse ale mărcii atât de îndrăgite de noi toate. Şi acum e la fel, să ştiţi!
– Pe mine Doina mă duce cu gândul la pielea mătăsoasă şi fragedă de bebeluşi! zâmbi Gabi unui gând.
– Mie îmi zboară gândul şi la doinele noastre populare, pline de frumos şi sensibilitate! Doina poate fi un brand de ţară, la fel ca şi ia românească! spuse Cătălina.
– Ai dreptate! Tot e astăzi 1 Decembrie, Ziua Naţională a României! Merită o recunoaştere mai mare! completă Gabi.
– Noi am luat o hotărâre! spuse Costel, soţul lui Gabi în timp ce-şi făcea intrarea în casă. Vrem să ştim şi părerea voastră!
– Ce aţi hotărât? am spus toate într-un glas.
– Având în vedere că astăzi e Ziua Naţională a românilor, am hotărât să prelungim petrecerea şi să plecăm pe înserat! completă George, soţul Cătălinei.
– Şi bineînţeles vom apela la voi pentru a conduce maşinile! zâmbi plin de farmec soţul meu.
– Ce bine aţi mai ticluit voi toate! aruncă Gabi replica. Mâncare avem, băutură la fel, deci să continue petrecerea!
– Planul acesta l-aţi realizat la o ţigară şi o cafea sau era în lucru de mai mult timp? replică ridicând o sprânceană Cătălina.
– Având în vedere că nu ne-am văzut de mult, hai să-i iertăm pe băieţi şi să continuăm să ne simţim bine! încerc eu să dreg busuiocul.
– La mulţi ani, români! Hai, să fim sănătoşi!spuse Costel şi ridică un pahar spre noi.
Toată lumea zâmbi şi se îmbrăţişă. E clar, petrecerea continua!
Articolul 28 din cadrul competiţiei SuperBlog 2013! Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! 🙂

Parteneriatul în blogosferă

Aventura mea în blogosferă începe undeva prin 2009! Iniţial nu mi-am dorit decât un spaţiu în care să-mi scriu gândurile, să mă relaxez, să mă regăsesc, să comunic! 🙂 Totul a pornit de la pasiunea mea pentru scris, iar scânteia a venit de la o prietenă care făcuse deja pasul acesta în online! Într-un fel, am trecut de la hârtie la tastatură! Scrisul a fost mereu o relaxare pentru mine, o terapie vindecătoare a sufletului care uneori e prea încărcat de lamentaţii şi de întrebări mistuitoare. Am preferat mereu revelaţia momentului, descoperirea treptată, evoluţia personală. Ulterior, am descoperit oamenii frumoşi, de care îmi era dor în viaţa cea de toate zilele şi am legat prietenii cu ei. Sincer, niciodată nu m-a interesat să am o interfaţă sclipitoare sau un logo cu link direct spre blogul meu, ori să-mi promovez în vreun fel, blogul personal. Partea materială nu a fost un target al meu. Am urmărit o interacţiune cu scopul dezvoltării personale, al lărgirii sferei de cunoaştere, al iniţierii în psihologia colectivă. Cred că doar ceea ce am scris a reuşit să mă promoveze până în momentul de faţă, în anumite colţuri ale blogosferei… 🙂 Percepţia s-ar putea să fie puţin deformată din cauza nickname-ului Lolita, personajul enigmatic din romanul lui Vladimir Nabokov, dar cred, că pe parcurs am dovedit că sunt matură în gândire şi-mi pot susţine dezideratul. Să zicem că a fost un impuls alegerea nickname-ului, dar titlul şi conţinutul blogului compensează, zic eu, iluzia că în background ar fi ceva lucruri necurate. 🙂
Un parteneriat în spaţiul virtual presupune, cred, aceleaşi principii ca şi cel din realitate: seriozitate, colaborare, calitate! Spun cred, deşi am la activ mai multe colaborări cu nişte bloggeri pasionaţi ca şi mine. Prima colaborare a fost pe un spaţiu administrat de un singur admin, dar la care colaboram mai mulţi. Acel blog se numea Duelul Minţilor şi a fost o primă experienţă foarte frumoasă. Propuneam pe rând diverse teme de discuţii şi apoi le monitorizam. Recunosc că totul a fost tumultuos, plin de frumos, de interacţiuni cu oameni deosebiţi şi inteligenţi, de la care aveam ce învăţa. De fapt, cred că am mers pe ideea de complementaritate, ne-am orientat fiecare spre domeniile preferate, de la social, filozofie, psihologie, literatură până la monden şi ezoteric, încercând să purtăm discuţii fireşti, asemănătoare seminariilor din facultate, dar care tratau probleme spinoase uneori, din jurul nostru. Cel puţin aşa le-am perceput eu! Mi-a plăcut enorm acea efervescenţă de idei, opinii diferite uneori, dar argumentate. Parteneriatul acesta a funcţionat bine, pentru că pheideas, adminul, s-a implicat şi a coordonat activitatea. Eram activi, pentru că interactivitatea e un element cheie al bloggingului de succes, mai ales că subiectele erau diverse, iar solidaritatea a dus de multe ori la aplanarea unor conflicte induse şi la dezvoltarea unor relaţii de prietenie.
A urmat după aceea descoperirea unor alte grupuri minunate de oameni în care m-am integrat uşor pentru că existau pasiuni comune: scrisul şi fotografia. Pe unele din aceste grupuri încă funcţionez, când timpul îmi permite, pentru că am multe preocupări şi offline, nu doar online. Şi nu mă refer aici doar la jobul cu stat de plată. Aceste grupuri frumoase sunt: Clubul condeielor parfumate, Miercurea fără cuvinte, Life in pictures şi uneori Clubul psi, coordonate de nişte oameni deosebiţi. Exact ca şi în offline, atunci când apare un potenţial membru, te documentezi, analizezi şi apoi confirmi prezenţa în acel grup, pe baza activităţii lui, a seriozităţii şi calităţii. Din felul în care eşti primit şi stimulat, simţi efectiv sufletul acelor oameni şi apoi decizi dacă acel grup merită energia şi elanul tău. Pentru că, trebuie să recunoaştem că în spatele articolelor pe care le edităm pe bloguri, se ascunde timp preţios şi energie, investite ce-i drept de plăcere, dar totuşi, o felie preţioasă din momentele pe care le-ai putea petrece cu familia sau după bunul plac şi oricât am încerca să fim omniprezenţi, e imposibil. Pe unii dintre ei i-am simţit aproape de mine, cu încurajări constante, sinceri, deşi maratonul probelor a fost un tur de forţă, pentru toţi, participanţi şi cititori deopotrivă. Le mulţumesc şi le promit că prietenia mea va continua şi după această competiţie: Diana, Alina, Sonia, Dana, Vienela, Mirela
Parteneriatele sunt un schimb reciproc, avantajos, cel mai mare bun, fiind legătura solidă pe care în timp ţi-o construieşti alături de cititorii tăi fideli. Sunt genul de situaţii win-win. În momentul de faţă sunt mai activă pe Clubul condeielor parfumate care a reuşit să-mi fie balsam pentru suflet după o perioadă mai dificilă. Sunt propuse teme creative, diverse care aduc uneori în discuţie şi parfumul de orice fel, fie el senzorial sau doar de amintiri. Şi în spatele acestui grup este un om minunat, o artistă desăvârşită, Mirela Pete.
Fiecare grup are în centru un om de ispravă, care reuşeşte să coordoneze activitatea şi să insufle acea nobleţe a trăirilor, pe care o căutăm cu dor, uneori, în jur, poate de aceea m-am şi alăturat lor. Aceste grupuri sunt ceea ce numesc eu, un parteneriat reuşit. Solidaritatea şi unitatea în acest mediu virtual este esenţială pentru a avea succes.
Blogosfera e un loc vast, generos în oferte, iar în momentul în care te hotărăşti să stabileşti un parteneriat, fie blogger-blogger, fie blogger-companie, fie blogger-firme sau organizatori, trebuie să iei în considerare câteva aspecte. Bineînţeles, e propria viziune:
– regula celor 3R: respect pentru tine, respect pentru ceilalţi şi responsabilitate pentru acţiunile sau cuvintele tale;
– încredere;
– scopuri clare şi realiste;
– corectitudinea; (mă aştept să fiu tratată la fel cum mă port sau după cum am răspuns cerinţelor, provocărilor)
– evoluţia personală.
Avantaje obţinute de ambele părţi:
– promovare;
– cuvinte cheie pentru optimizare SEO;
– menţiuni simple care ajută Google la crearea unui profil;
– page rank mai bun pe Google prin link-uri;
– identificarea unor viitori parteneri;
– awareness.
Ce am învăţat în urma competiţiei Superblog 2013!
După două luni pline de probe provocatoare, idei creative şi advertoriale, tensiuni şi discuţii încrâncenate, am învăţat că „orice lucru pe care mintea îl poate gândi şi inima îl poate iubi, îl poţi împlini”. Mi-am depăşit nişte limite şi am reuşit să fiu constantă! Sunt mândră de mine, nevoie mare! 🙂
Am învăţat că pentru a avea un website de calitate trebuie să apelezi la profesionişti, să cumperi un domeniu, deşi nu am simţit nevoia până în prezent să fac acest pas. Nu ştiu ce-mi va oferi viitorul, dar trebuie să recunosc că participarea la Superblog 2013, prima de altfel, m-a stimulat să fiu mai bună, mai creativă, mai aproape de viitorul meu, cred. Dacă citeam şi înainte unele bloguri şi le urmăream evoluţia, mai mult ca sigur voi continua să o fac: Irealia câştigătoare a locului I în Spring SuperBlog 2013, Nebuloasa, Irina Bartolomeu, October- Photos. Pentru informaţii ce ţin de IT, statistici, tehnică voi consulta blogul lui Manuel Cheta, câştigătorul locului I în SuperBlog 2010 sau a blogului colectiv, ArenaIT, câştigător al locului I în 2008.
Am învăţat cerinţele cheie pentru a avea un parteneriat de succes în mediul online: interactivitatea şi conţinutul inovativ. Recunosc că prezenţa în online este imperioasă dacă doreşti să-ţi dezvolţi o afacere de succes, în acest spaţiu, pentru că se poate face reclamă, iar impactul este imediat. Niciodată nu am fost interesată de partea materială, de promovarea SEO, despre care am noţiuni vagi, la fel ca şi despre aplicaţiile web şi portalurile comerciale. Tot ce am învăţat e din puţina experienţă pe care o am pe cărările blogger. Nu am cunoştinţe în acest domeniu şi prin urmare nu pot dezvolta o discuţie cu termeni tehnici, dar nici nu sunt chiar atât de naivă sau insuficient informată, încât să nu-mi dau seama de puterea sau impactul pe care îl pot avea nişte comentarii sau link-uri la momentul oportun. 🙂
Unii bloggeri sunt deja familiarizaţi cu modalităţile prin care îşi pot face reclamă, iar acest aspect este de admirat. Eu învăţ termeni noi! Oricum, una peste alta, această experienţă a fost unică! Parteneri mai vizibili mi s-au părut TVR România, RadioLynx, Zelist.

Felicit toţi partenerii implicaţi în acest proiect pentru iniţiativă şi pentru consolidarea statutului bloggerilor! Adresez mulţumiri şi organizatorilor SuperBlog, care şi-au desemnat un purtător de cuvânt ideal prin Claudia Pătraşcu! Felicitări şi celor care au ajuns la finish, după două luni de scris creativ!
Concluzia este că, împreună putem muta munţii din loc, dacă acesta este obiectivul propus! 🙂

Articolul 27 din SuperBlog 2013! Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! 🙂

The power of friendship

Soarele
lovea timid bolta cerului în orizont, împrăştiind culori pastelate şi lumină,
iar aburul dimineţii spăla înnourata lume, fugărind întunericul cu cântece
vrednice de cocoş. Ziua creştea ca o poezie în ritm ascendent, frumoasă şi pură
ca şi când chipul ei ar fi mereu acelaşi ca la început, când a luat naştere
fiinţa. Atunci se simte şi este cel mai potrivit moment poate, să ne plecăm în
faţa misterului creaţiei, să-i cucerim înţelesul şi să fim conştienţi de
bogăţia interioară a fiecăruia dintre noi. Însă, în acea dimineaţă, care nu prefigura
nimic nefiresc, nu mai aveam puterea, energia să găsesc acea frumuseţe şi
bogăţie, iar ochii se scăldau în ape sărate. O nouă zi înseamnă un nou început,
o nouă provocare, dar sunt momente în care te simţi părăsit, descurajat, vulnerabil şi
iremediabil compromis ca om.
Durerea
se mistuia în flăcările aducerilor aminte. La început era de nesuportat, dar
strânsoarea şi febra ei mă făceau să mă întreb cu ce am greşit. Fiorul acela
ce-mi străpungea inima, mă sufoca. Toţi ne întrebăm la fel când suntem nevoiţi
să trecem prin încercări de viaţă şi moarte. Eram pierdută şi mă simţeam fără nici un sens. Atunci a apărut ea, pentru a o înlocui pe prima mea prietenă adevărată.
M-a mângâiat pe cap, m-a încurajat şi mi-a uşurat clipele grele de după acea
întâmplare. Apoi, încet, încet a înlocuit-o pe cea care mi-a deschis ochii spre
lumea din jur. Ea mi-a purtat paşii spre o inimă sinceră şi mi-a oferit cadou o
prietenie unică. Este la fel de caldă şi sfătoasă ca şi prima prietenă şi sunt
hotărâtă să beneficiez cât mai mult de frumuseţea trăirilor ei. Îmi place vocea
ei blândă şi credinţa numai în bine. A apărut în viaţa mea, exact când aveam
mai mare nevoie şi o simt ca pe un înger trimis să mă protejeze.
Pe
prima prietenă am cunoscut-o de când eram mică şi de-abia începeam să descifrez
misterele din jur. Atunci am înţeles prima dată că mi-a fost trimisă ca să mă
apere, să mă încurajeze, să-mi urmărească zborul. M-a învăţat să fiu
feminină şi să caut frumosul din jur, să nu mă las impresionată de cuvintele
dulci, ci doar de cele spuse din suflet, să nu uit că sunt oameni care nu au
mai nimic şi să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am eu.
Tot
ea a fost cea care mi-a descifrat poveştile cu feţi frumoşi şi zâne, cu zmei şi
căpcăuni, dar mi-a explicat foarte clar şi faptul că sunt doar personaje
imaginare, iar realitatea trebuie mereu preferată, ficţiunii. M-a purtat pe
cărări şi drumuri de munte, prin văi şi câmpuri cu flori, mi-a şters lacrimile
atunci când îmi era greu şi m-a alinat în poala ei.
Ea
m-a învăţat să fiu elegantă, să mă pieptăn bine pentru a-mi descâlci gândurile
sumbre adunate sub frunte, să zâmbesc şi să cânt când mi-e inima grea, să alerg
voioasă şi să mă împrietenesc cu cei care merită. Tot ea mi-a spus că trebuie
să lupt pentru visele mele, pentru viaţa mea, să realizez ceea ce ea nu a
reuşit. Am crescut cu ea lângă mine, am simţit mereu aripile ei protectoare şi
oricât de mult mi-aş fi dorit să fie lângă mine şi acum, nu am putut să
împiedic inevitabilul. A plecat prea repede şi fără să apuc să-mi iau la
revedere, dar ştiu că este undeva acolo, pregătită să mă ajute când voi avea
nevoie. Ea a fost bunica mea! Mi-a fost şi mamă, şi confidentă, şi prietenă
pentru că era mereu acolo, lângă mine. Mi-a oferit încredere şi putere să alung
norii din forul interior, oricând simţeam că viaţa mi-e potrivnică. M-a ajutat
să mă ridic, de fiecare dată când cădeam. M-a sfătuit cum ştia ea mai bine, iar
prăjiturile ei clădeau mereu câte o poveste, cu o bază fragilă, din făină,
zahăr şi mirodenii, dar cu suflet. Atunci, am înţeles prima dată că trebuie să
apreciem oamenii de lângă noi, până nu este prea târziu.
Peste
ani, prietena şi confidenta s-a schimbat, dar gândurile de bine au urmat-o, la
fel ca pe vremea copilăriei mele. Sunt zile când povestim câte în lună şi în stele,
iar printre cuvintele diafane şi sticloase, pline de înţelesuri lungi şi
zălude, transpare acea atmosferă din primii ani de viaţă. Am avut momente în
care am spus că am obosit. Am obosit să tot cad, să mă ridic, să îngenunchez şi
să lupt cu mine, cu pornirile mele, cu eul meu şi mai ales, cu morile de vânt.
Dar, ea, prietena mea, m-a învăţat să cred, să nu mă subestimez şi să aleg
frumosul din jur. M-a scos din ghearele deznădezdii şi m-a rugat să cred în
acea forţă nevăzută care ne protejează pe toţi. Există momente cruciale, când
omul simte nevoia să se dezlege de ambiţiile lui pământeşti şi să privească
cerul, când se minunează şi alege să fie autentic.
Nu
ştiu cum aş putea să-i răsplătesc vreodată tenacitatea şi dăruirea cu care mi-a
oferit nişte clipe memorabile! E mai mult decât o prietenă, e un înger cu chip
de om! Mereu m-a încurajat şi mi-a spus “să nu las să treacă o zi fără să văd,
să aud sau să citesc ceva frumos
”. Altă dată, mi-a dat de înţeles că “orice lucru
pe care mintea îl poate gândi şi inima îl poate iubi, îl poţi împlini
.” Mi-a
povestit despre acrobatul care uneori cade de pe bârna vieţii, dar se
redresează şi merge mai departe, găsind puterea şi curajul de a-şi ţine din nou
echilibrul, cu riscul de a se arunca în gol, fără plasă de siguranţă. Mereu
găseşte cuvintele potrivite şi mă susţine! Nu ştiu ce m-aş face fără ea!
Crăciunul
cu magia lui inefabilă, căldura familiei şi mirosul de cetină, cu clinchet de
clopoţei şi glas cristalin de copii mă îndeamnă să-mi fac o revizuire a
realizărilor din anul ce se apropie de sfârşit. Crăciunul înseamnă pe lângă
magie şi credinţă, speranţă, armonie, generozitate şi multă, multă dragoste. Albul
de iarnă ce apare după griul zilelor de toamnă în care ploaia a spălat
străzile, creează peisaje de poveste şi ne face să redevenim copii. Aştept
ninsoarea ca pe un şal moale de lână albă, nu doar pentru a şterge din norii
anului acesta, ci şi pentru a sta de vorbă cu prietena mea la un ceai, despre
debitele şi creditele sentimentale, despre familie şi viitor şi mai ales despre
frumos şi simplitate. Mare mi-a fost bucuria când am descoperit pe
LuxuryGifts.ro colecţia de citate motivaţionale, care este cel mai elocvent
exemplu de frumuseţe şi simplitate. Încastrate sub forma unor cărţi simbolice,
străjuite de figurine expresive cu cristale Swarovski, citatele motivaţionale
sunt cadoul potrivit pentru prietena mea, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, un cadou cu semnificaţie. Sunt
convinsă că va fi apreciată ideea mea, mai ales că temele abordate sunt diverse.
Deja am găsit-o pe cea care i se potriveşte şi voi face tot posibilul ca să i-o
dăruiesc! Merită toată aprecierea şi dragostea mea! E rândul meu să o încurajez
şi să o surprind plăcut! Un îngeraş cu cristale Swarovski, care are drept piedestal, citatul ei preferat. Ce mi-aş putea dori mai mult? Poate zâmbetul ei cald, ce transmite atâtea mesaje pozitive şi licărirea suavă din ochii ei, atunci când îl va primi!
Dedic
acest articol tuturor prietenelor adevărate! Acelor fiinţe minunate care merită
să le fie recunoscute meritele şi care sunt trimise pe pământ pentru a alunga
norii din interiorul nostru!
Articol scris în cadrul Superblog 2013, proba 26! Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! 🙂
Vă dedic, în amintirea toamnei!