Fan brânză declarat

Îmi desenasem un zâmbet în cafea şi eram hotărâtă să merg cu el pe faţă toată ziua. Răcoarea dimineţii mi-a împresurat capul cu un evantai al memoriei plin de duioşie ce a reuşit să-mi trezească toate simţurile. Gânduri alambicate zburau nestingherite şi erau amestecate într-un malaxor al timpului neiertător.

În iureşul vieţii de zi cu zi, între deadline-uri şi responsabilităţi, uităm lucrurile esenţiale: sănătatea, familia, idealurile, pasiunile noastre. Alergăm uneori după himere şi căutăm soluţii la probleme imposibile, vrem doar lauri şi cununi, ne credem nemuritori şi imbatabili, reducem minunea vieţii doar la acumulări materiale, însă ea ne aruncă zeflemitoare în genunchi. După multe încercări, ajungem să înţelegem că noi existăm pentru un scop bine definit. Unii dintre noi îşi petrec toată viaţa întrebându-se pentru ce există, care e sensul vieţii, alţii obosesc şi renunţă. S-ar putea să găsească răspunsuri sau căutarea lor să continue neîncetat. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda, suntem mai egoişti şi mai sumbri. Doar criticăm şi căutăm greşeli. Le căutăm asiduu, dar uităm de fapt în goana nebunească că suntem doar nişte călători. Nu mai avem răbdare să ascultăm, suntem avizi după cancanuri şi reproşuri. Mai nou, se vehiculează ideea că supravieţuiesc doar cei care sunt bine adaptaţi. Nu ştiu cât de bine am reuşit să mă adaptez până la vârsta mea, dar am încercat să nu uit ce este important. Evident că nimeni nu este perfect şi există mereu loc de mai bine. Am încercat pe cât posibil să ofer timp familiei şi pasiunilor mele, pentru că fără ele, nu aş mai fi fost eu însămi. 
Zilnic ne coborâm în interiorul nostru să ne regăsim şi dacă reuşim, e încă o victorie proprie care ne îndeamnă să continuăm cu aceeaşi frenezie şi încântare căutarea. Stările contradictorii ale eului ne nedumeresc uneori şi ne bulversează lumea interioară. Uneori confuzi, alteori grăbiţi, fericiţi o clipă, apoi din nou trişti, curajoşi un timp, laşi apoi, titani şi din nou oameni, câteodată ascultăm inorogii vorbind, apoi intrăm în firesc cu aceeaşi obişnuinţă şi dor de regăsire. Suntem datori să încercăm măcar… Voi aţi reuşit?
Pasiunile mele sunt diverse, iar pe primul loc ar fi scrisul. El mă defineşte, vorbeşte despre mine, mă motivează să mă perfecţionez. Pe locul doi ar fi lectura, apoi dansul, călătoriile, filmele şi gastronomia. Ca orice femeie modernă însă, timpul pe care mi-l petrec în bucătărie e foarte limitat. Sunt nevoită uneori să îmbin două pasiuni dragi mie, gătitul şi dansul. Ascult muzică şi în paşi uşori de dans amestec ingredientele pentru o masă sănătoasă şi aspectuoasă. Contează foarte mult şi felul în care se prezintă mâncarea. Nu e suficient doar să amesteci sau să fierbi nişte ingrediente. Ai nevoie de imaginaţie, umor şi produse inventive. Fără doar şi poate am fost fan brânză de când mă ştiu. Ca să vă conving vă dezvălui conţinutul genţii mele. 🙂

Am folosit brânza în feluri diferite de mâncare, de la aperitive până la dulciuri. De fiecare dată brânza mi-a oferit mie şi familiei mele nişte surprize plăcute. Fie că se găsea în nişte tartine colorate sau pe nişte bruschete condimentate, fie că era ascunsă în nişte sandwich-uri sau lasagna, în plăcinte, poale în brâu sau salată de fructe, mereu a reuşit să surprindă, să armonizeze gusturile, fiind pufoasă şi plină de calciu. Miezul de lapte este crema brânzeturilor, este acea pasiune nedisimulată a iubitorilor de bunătăţi, răspunsul la căutările gurmanzilor de pretutindeni. M-a salvat de nenumărate ori din situaţii limită sau de vizite inopinate. Cu puţină imaginaţie am creat nişte feluri de mâncare foarte apreciate. Sunt fan brânză declarat!

Revenind la celelalte pasiuni ale mele, scrisul spuneam că mă reprezintă. Dar recunosc că nu aş putea să scriu la fel de autentic fără lectură. Cărţile mi-au fost mereu aproape şi ele mă însoţesc în jungla cotidiană, fiind cea mai minunată evadare de la Prison Break sau Hunger Games încoace. Glumesc, evident! Ele sunt mereu un sprijin, un reper, un aliat împotriva ignoranţei şi îmi dau puterea de a continua lupta uneori injustă, aceea, ştiţi şi voi, cu morile de vânt. Puterea aceasta ţi-o conferă doar lectura unor cărţi memorabile, a unor cărţi care te-au ajutat să creşti ca OM şi să visezi, să descoperi, să cauţi răspunsuri şi poate, să creezi la rândul tău alte idei generatoare de vibraţii pozitive. Cărţile m-au ajutat să cuceresc alte tărâmuri şi să mă transpun în multe ipostaze.

fotografie personală

Am rămas fidelă lecturii şi citesc şi în prezent cărţi care îmi creează diverse stări, care mă fascinează şi scriu, tot scriu. Cuvinte lungi sau scurte, cuvinte sonore sau surde, ce dau frumos din coadă sau sună, cântă. Chiar aş putea organiza un campionat al cuvintelor, pentru a evidenţia curajul expunerii lor în ipostaze triviale sau mai delicate. Sau aş putea compune poezii cu versuri albe care să vorbească despre durerea lor în faţa nevolniciei noastre…

Gem cuvintele
după începutul timid,
după încercările de unire, derivare şi formare.
Ni se dezvăluie plenar
prin mesaje simple de iubire
ce exprimă esenţa divinului din ele,
dar şi trivialul lumii, cu un contur alb, transparent,
impropriu al literelor din alfabet,
când sunt lipsite de sens sau simţire.
Gem cuvintele de sensuri,
Iar pulberea diafană găsită în piatra filozofală
Pluteşte în eter ca nişte bule de săpun.
Plâng cuvintele neîncetat după credinţă,
dar, uneori, nu găsesc decât  bucăţi din tăgadă.
Sunt sticloase, reci sau diafane,
profunde, line sau efervescente,
în funcţie de miezul incandescent.
Cercuri concentrice de sensuri formează un labirint
Ce păstrează captivă înţelegerea.
Prinsoarea cu timpul va fi reuşită
Când vom înceta să alergăm după ea zilnic,
Şi vom înţelege tatonarea sensurilor,
doar când ne vom reaminti,
să vorbim, să scriem şi să simţim.
(poezie proprie scrisă pe blogul personal)

Nu de puţine ori m-am închipuit o Sheherezadă care povesteşte celor din jur ce a învăţat, ce iubeşte, ce pasiuni şi căutări existenţiale are. Mereu m-am întrebat de ce să fiu bolovan prins de pământ, când pot fi un nor diafan ce se scaldă în aer şi lumină? Ideal, dar nu intangibil, sper…:) Oarecum blogul reuşeşte, la un anumit nivel, să-mi hrănească reminiscenţele livreşti. Perseverez, deşi mă plimb prin blogosferă de prin 2009. 🙂
Referitor la miezul de lapte, personajul principal al poveştii mele de astăzi, ar putea foarte bine să fie, la nivel simbolic, drumul de întoarcere acasă al lui Dorophy din Vrăjitorul din Oz sau nimbul de lumină aflat în Valea Laptelui, unde un râu fierbe cu spumă dantelată, iar o dată pe an ies din el, zâne cu chip de îngeri, ce oferă delicatese ce-l conţin în compoziţie. Eu aş putea fi, în alt scenariu fantastic, un Gulliver în ţara piticilor sau a minionilor făcuţi din miez de lapte, care găseşte calea înapoi, pentru a  învăţa şi inova în propria bucătărie. Un Master Chef expert sau doar o Josephine de Beauharnais delicată, ce se bucură mai ales, de cuceriile culinare ale unui Napoleon ambiţios.

Un alt scenariu curajos m-ar distribui în rolul extravagantei Maria Antoaneta, delfină a Franţei, ce serveşte nesăţioasă un pic de cheddar, brie, fromage blanc, Pont l’Eveque şi se delectează şi cu miezul românesc de lapte adus de un cioban, pelerin, care ulterior, se presupune că i-a devenit amant. Nimic nu a fost dovedit, dar miezul de lapte a devenit celebru. 🙂

Sau, la o reuniune a legumelor, fructelor şi produselor sănătoase ar putea avea loc o discuţie de genul:
Broccoli: Eu arăt ca un copăceeel!
Ciuperca: Eu arăt ca o umbreluţă!
Mărul: Eu arăt ca o inimioară!
Miezul de lapte: Eu arăt ca o rotiţă de caşcaval!
Banana: Haideţi să schimbăm subiectul!

Acesta e farmecul când ai drept pasiune scrisul. Te poţi juca şi te poţi transpune în n ipostaze. Te poţi chiar împrieteni cu mulţi oameni, care, dacă astrele au complotat, se pot transforma în prieteni pe viaţă. Iar prietenii vechi sunt buni, la fel ca brânza maturată.

Închei cu un citat din Valeriu Butulescu, piesa de teatru, Oile Domnului: 
„Samson (îşi şterge iar faţa cu batista): Viaţa e scumpă la târg, cumetre. Bântuie inflaţia. Banul nu mai valorează doi bani. E plin de bani pe jos şi nimeni nu-i ridică. Brânza a devenit iar monedă naţională…
Baciul (verifică atent imprimanta): Foarte bine! Brânza face puterea unei naţiuni! Nu în aur trebuie să aibă acoperire o monedă forte, ci în produse lactate. Laptele stă la baza Universului”
Pentru că am spus că am drept pasiuni şi călătoriile şi filmele, vă dedic în amintirea căldurii şi frumuseţii verii videoclipul de mai jos. Recunosc că drăgălaşii minioni m-au dus cu gândul la o „armată” simpatică formată din fraţi şi surori ai miezului de lapte! 🙂

Articol scris în cadrul competiţiei Superblog 2013 proba 19! Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! 🙂

My American Dream

Se spune că într-o viaţă trebuie să faci multe lucruri importante, printre care să plantezi un copac, să laşi măcar un urmaş, să construieşti o casă, să vizitezi un loc minunat. Toţi ne dorim să facem lucruri fabuloase şi să rămânem cu amintiri de-o viaţă. Scheletul pe care se clădesc aceste amintiri porneşte de la lucrurile simple, autentice şi făcute din suflet. Orice lucru făcut din suflet are mai multe sanşe să fie memorabil, să fie frumos aşezat, sedimentat în sertarele cu amintiri. Perioada de studenţie ne oferă multe oportunităţi să descoperim, să ne găsim esenţa, drumul şi să facem alegeri care ne vor ajuta să creştem. Într-o lume tot mai preocupată de aparenţe, de senzaţional, se uită de fapt că noi suntem nişte căutători de comori, nişte fiinţe perfectibile şi cu o capacitate uimitoare de a fi fabuloşi. Afirm acestea gândindu-mă la destinul marelui actor Peter O’Toole care spunea: „Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.” Şi a fost unul din cei mai extraordinari actori ai istoriei cinematografice, având nişte roluri memorabile. Toţi avem acest drept, de a fi extraordinari, dar uităm în tumultul şi zgomotul încercărilor. Multe vorbe din bătrâni spun că e bine să profiţi la tinereţe de unele oportunităţi, pentru a nu avea regrete spre sfârşitul vieţii.
Am fost o studentă obişnuită, cu preocupări studioase, dar am apreciat şi momentele de respiro, de distracţie. În acea perioadă am aflat şi de programul intercultural Work and Travel, Vacanţe Speciale, organizat de Departamentul de Stat al Americii, care viza mobilitatea studenţilor la zi într-o locaţie aleasă de ei înşişi, pentru a lucra şi a călători, o modalitate eficientă de a îmbina utilul cu plăcutul. Condiţiile de eligibilitate urmăreau studenţii sau masteranzii la zi, ai unor universităţi de stat sau particulare acreditate, care cunosc limba engleză cel puţin la nivel conversaţional şi cărora le place să lucreze pe timpul verii în industria turismului sau a serviciilor.

Coincidenţa a făcut ca să fiu interesată de studiul culturii şi limbii engleze, iar acest program îmi oferea ocazia să-mi exersez cunoştinţele teoretice şi în practică. Era prea tentant, iar relatările prietenilor m-au convins că trebuie să acumulez această experienţă. De fapt, era ceea ce-mi doream, să mă cunosc mai bine, să-mi testez limitele, să mă descurc singură într-o ţară străină, să mă întreţin fără ajutorul părinţilor. Totul pare imposibil prima dată, dar provocările, sunt ceea ce eu numesc, zarurile pe care ghiduşiul destin le aruncă în calea ta, iar tu trebuie doar să le ridici şi să le descifrezi mesajul. Îmi stăruiau în minte secvenţe din Beverly Hills şi Melrose Place, seriale din adolescenţa mea, iar dorinţa mea era şi mai arzătoare. Până nu încerci şi nu te convingi singur, nu poţi ca să ştii adevărul. Poţi doar să presupui, să vezi trunchiat o parte din el, iar frumuseţea atunci poate fi doar o iluzie, o himeră. Hotărârea a fost luată şi eram pregătită să înfrunt cu stoicism interviul de viză care a avut loc la Ambasada S.U.A. din Bucureşti. Mare a fost bucuria mea când am aflat că voi fi acceptată în acest program. Visul meu american devenea realitate. Tărâmul făgăduinţei mă primea cu drag şi îmi deschidea poarta spre locaţii de vis cum ar fi: New York, Podul Golden Gate, Cascada Niagara, Marele Canion, Statuia Libertăţii, Las Vegas, Los Angeles, Miami, Walt Disney, Yellowstone, Madame Tussauds, Washington DC, San Francisco, Muntele Rushmore, Denali National Park, insula Cayman, Ocean City şi multe altele. Mi-a fost foarte greu să mă hotărăsc unde voi lucra aproape patru luni de zile, dar am ales în primul meu an Venice Beach în speranţa că voi vedea locaţiile în care se filmează Californication, un serial ce-mi relaxează unele seri. Fiind primul an, eram hotărâtă să strâng nişte bani pentru a călători prin America. Am găsit două job-uri, una de vânzătoare într-un magazin de suveniruri unde eram nevoită să scriu şi mesaje pe tricouri gen I love Venice Beach! sau Get familiar with Hank Moody!, personajul principal din Californication, ceea ce mă bucura nespus. Serile mi le petreceam cu prietenii de acolo prin oraş şi mereu eram emoţionată la gândul că mă voi întâlni cu preferatul meu, actorul David Duchovny. Casele cu designul lor fascinant, grădinile din jurul lor şi relaxarea americanilor obişnuiţi m-au impresionat cel mai mult. Mentalitatea sănătoasă şi feţele radioase, zâmbetul gata pregătit în orice ipostază erau nişte afrodisiace perfecte pentru zilele prea aglomerate şi obositoare. Fascinaţia pe care o aveam pentru mixul cultural, al tradiţiilor şi civilizaţiei s-a consolidat, odată intrată în lumea tuturor posibilităţilor, aşa cum e cunoscută America. Am călătorit suficient, în puţinul timp liber pe care l-am avut, uneori lucrând şi 15-16 pe zi. O săptămână am alocat-o doar călătoriilor. Mai ales, am făcut tot posibilul să ajung la Cascada Niagara şi să văd Marele Canion, după ce am vizitat Los Angeles cu vestitul Hollywood, deşi am cheltuit substanţial din economiile mele. Am considerat că este o investiţie pentru viitor.

O mare ocazie pentru călătorii sunt şi escalele care se fac în drum spre America, în marile capitale ale Europei: Londra, Paris, Lisabona, Amsterdam, Varşovia, Istanbul, unde ai timp să interacţionezi şi chiar să vezi un pic din frumuseţea lor, dacă eşti destul de vigilent şi rapid pentru a găsi poarta de îmbarcare în timp util. Al doilea job era într-un parc de distracţii unde supravegheam urcarea şi coborârea în carusel şi ofeream bilete de acces. Am avut ocazia să mă distrez şi în primul an, dar cel de-al doilea a fost mult mai reuşit, situându-mă într-o staţiune montană, ca recepţioner. Provocarea a fost că am vorbit la telefon şi face-to-face, cu clienţi care erau americani şi m-am descurcat foarte bine. Locaţia a fost în South Bristol, Bristol Mountain şi astfel am avut ocazia să vizitez fascinantul New York în timpul liber, fiind oarecum în apropiere.

Pot afirma acum că tot ce este prin filme e reflexia fidelă a realităţii. Mi-am dorit mult să înot alături de delfini, pe care mereu i-am iubit pentru inteligenţa şi delicateţea lor, iar visul meu a devenit realitate pe insula Cayman. M-am întors acasă mai matură, mai responsabilă, mai plină de experienţă, iar la CV-ul meu este un plus faptul că am fost implicată în două programe interculturale.

Prietenii mei m-au întrebat ce job-uri sunt căutate, iar eu le-am povestit despre experienţa mea americană, menţionându-le că pot găsi ocupaţii diverse, în funcţie de nivelul de vorbire al limbii engleze sau de abilităţile fiecăruia: waiter, waitress, kitchen utility worker, spălător de vase, recepţioner, bucătar, cărăuş, debarasator, vânzător, guest room attendant, cafe worker, cashier, host, hostess, resort worker, bartender, paznic, salvamar şi multe altele. De asemenea, pentru cei care vor să călătorească mai mult, sunt destinaţii speciale, uimitoare, nişte oferte turistice tentante: Cuba, Hawaii, Caraibe, Insulele Cayman, Bahamas. Ca sfaturi pentru ei, le-am recomandat o dispoziţie de zile mari, optimism, pregătire pentru diversitate şi curaj pentru depăşirea barierei lingvistive. Unele diferenţe culturale s-ar putea să-i şocheze, dar trebuie să se adapteze. Last advice, but not least: Use common sense and you’ll be fine!
Work and Travel sunt varianta cea mai bună pentru cei care îşi doresc să muncească şi să călătorească într-o ţară care şi-a câştigat un renume din a fi unită, independentă şi un tărâm al făgăduinţei! Aplică şi tu şi vei fi printre cei care vor povesti copiilor, nepoţilor, rudelor despre visul american!

sursa fotografiilor: http://www.vacantespeciale.ro/workandtravel
Sponsorul probei: Vacanţe Speciale CND Turism www.vacantespeciale.ro

Proba 18 din cadrul Superblog 2013! Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! 🙂

Killer Queen şi Killer King

Povestea  are loc în oraşul italian Padua, unde un tânăr plin de ifose şi cam superficial, aşa cum sunt uneori tinerii, îşi caută soţie. Pripit nevoie mare, sondează posibilităţile pe care le oferă acel oraş pitoresc. E clar că intenţia lui e să se căsătorească cu o femeie bogată care îi va oferi o avere, tocmai bună pentru a-şi plăti datoriile, sau, cel puţin aşa a lansat el zvonul în tot regatul. 
Prin locurile acelea era vestită o regină irascibilă, nonconformistă şi mai ales rebelă, care nu era căsătorită. Cu toate acestea frumuseţea ei nepământeană, îi făcea pe potenţialii pretedenţi la mâna ei să uite de cerinţele fanteziste şi capriciile copilăreşti. Însă nici unul nu reuşise să-i intre în graţii. Totul în jurul ei trebuia să fie plin de parfum şi culoare, de explozii de confetti sau popcorn, de lumini şi beteală strălucioare, de muzică şi dans frenetic.

Părea ceea ce bărbaţii numesc o femeie inaccesibilă, a Killer Queen, o suverană absolută, iar poporul, mai lipsit de menajamente şi necizelat, o numea chiar scorpie. Îmblânzirea unei femei cu un caracter aşa de exploziv, era o provocare pentru oricine. În calitate de umilă sfătuitoare de nădejde a reginei, locuiesc la curtea împărătească şi observ toate metamorfozele pe care membrii familiei regale, le încearcă zilnic. Recunosc că sunt fascinată de atmosfera şi intrigile din culisele tronului regal. Uneori mă distrează cerinţele lipsite de tact şi logică ale lui Katy, dar ştiu că de fapt nu este decât o copilă căruia îi plac visele şi care îndrăgeşte să se joace. E o persoană minunată şi mi-aş dori ca toată lumea să o cunoască aşa cum, doar eu am avut privilegiul. Avea zile când lăsa coroana de regină şi alerga bezmetică pe câmpii, jucându-se cu fluturii şi florile din jur, liberă, rebelă şi numai zâmbet.

O însoţeam pretutindeni şi simţeam că o cunosc, însă în fiecare zi mai descopeream ceva nou. În iatacul regal stăm şi povestim despre provocările întâlnite şi trebuie să admit că are şi ea dreptate. Pretendenţii sunt imaturi şi incredibil de naivi. Execută fără crâcnire orice cerinţă, încercând să îndeplinească dorinţe inimaginabile, pun în scenă piese de teatru şi vodeviluri menite să o impresioneze, dar niciodată nu au încercat să o cunoască cu adevărat. Să afle care este arma ei secretă, care sunt sentimentele şi trările ei şi poate şi de aceea, este aşa de irascibilă şi neînţeleasă. Secretul are un farmec aparte, pentru că reprezintă toate acele aspecte nedivulgate, toate acele trăiri nemărturisite sau doar acea cheie a succesului, tăinuită, confidenţială într-o relaţie sau situaţie. Oamenii secretoşi au fost mereu priviţi cu suspiciune, au ţesut intrigi sau poveşti pe marginea condiţiei lor intime, umane. Nu întotdeuana secretul este ceva rău, e doar acel aspect învăluit în mister, acea enigmă care asigură discreţia, acel ton jovial, pus pe şotii al celor care ştiu ce vor şi, cel mai important care apreciază lucrurile cu adevărat importante. Vulcanul acela ce clocoteşte în interiorul ei şi privirea aceea pătrunzătoare ascund comori nepreţuite. Artizanul priceput care va reuşi să-i dezvăluie sufletul în toată plenitudinea lui, va găsi şi cheia de acces într-o lume copleşitoare, plină de frumos. Nu încerc să-i găsesc circumstanţe atenuante, dar merită alături de ea un om la fel de puternic şi inventiv. She owns the throne! E regină prin tot ce face, prin atitudine, prin înfăţişare, prin misterul pe care îl degajă în jur.

Alura şi rochia de catifea roşie îi încadrau perfect chipul sculptat parcă în granit. Un peţitor înfocat i-a dedicat chiar nişte rânduri, care i-au gâdilat orgoliul, dar nimic mai mult. Însă scrisoarea o păstra, şi uneori o mai citea, pentru a spune că e doar literatură şi atât. Însă zâmbea enigmatic… Cam aşa suna!

Din ce abisuri de marmură ai ieşit la lumină şi ce menestrel iscusit ţi-a cântat amorul maculat? Ca o Monalisă enigmatică, cu murmurul catifelat al pielii tale translucide ai instigat şi la gânduri diafane şi ai primit şi priviri hulpave din partea admiratorilor tăi. Recunosc că eu sunt cel mai înfocat admirator al tău… 
Din marginea cărei lumi ai fost zămislită şi mustul căror încercări le eşti rod? Postura ta mândră de madonă e metamorfoza pe care doar granitul o suferă, atunci când e scos de mâini dibace din adâncuri. Dalta Meşterului a sculptat un chip de regină, lăsând în mlaştini ale subconştientului, durerea creaţiei. Posteritatea îi va fi cândva recunoscătoare…
Ai venit acum, luminoasă şi sublimă ca un vis! Te întâmpin cu drag!

Cel mai înfocat admirator al tău

Zilele trecute am ajutat-o să stabilească o strategie de abordare a peţitorilor, care parcă se înmulţeau, mânaţi poate şi de ceva tendinţe masochiste, pentru că îndurau cele mai năstruşnice provocări. Strategia cuprindea trei probe de foc prin care, potenţialii pretendenţi îşi dovedeau curajul, inventivitatea şi sentimentele. Cuvintele magice pentru fiecare probă erau fructe de pădure pentru curaj, celosia pentru inventivitate şi esenţă de praline pentru sentimente.

De ce această alegere? Doar noi două o ştiam şi speram să existe măcar un bărbat capabil să descopere combinaţia secretă! Aşa cum fructele de pădure cresc uneori în condiţii potrivnice, înconjurate de spini şi ierburi otrăvitoare, dar găsesc curajul pentru a ieşi la lumină şi a scoate aromele acelea parfumate, aşa îşi dorea Killer Queen să fie viitorul soţ. Adică să reziste capriciilor nefireşti, uneori imature şi să găsească umorul şi curajul pentru a trece peste ele. Aşa cum celosia nu e pretenţioasă dar, îndrăgeşte solurile cu un drenaj foarte bun şi iubeşte doar soarele, încât florile ei par artificiale, aşa îşi dorea regina să recunoască regele cu rapiditate, originalitatea şi frumuseţea din jur. Aşa cum pralinele sunt asociate cu surpriza şi au arome de vanilie, ciocolată şi te innebunesc de plăcere, cam aşa îşi dorea şi regina să fie copleşită de sentimentele inspirate de pretendent. Cerinţe riguroase şi greu de realizat, dar eram optimiste.
Când începusem să ne pierdem speranţa, apare, el, cel care se aventurase să spună că o va lua de soţie pe Killer Queen fără măcar să o vadă şi convins că va trece cu bine toate probele. Afişa o siguranţă feroce, iar privirea lui făcea deja victime în jur.

La început se fâstâci, dar mască cu grijă slăbiciunea şi înaintă semeţ. Era frumoasă regina, iar curajosul se pierdu când o văzu în toată splendoarea. Începu tirul probelor de foc, care se sfârşi cu o ghicitoare:

– Te rog să ghiceşti ce anume reuşeste să cucerească instantaneu bărbaţii şi în acelaşi timp e purtat cu delicateţe de femei? Are ascuns în inima lui floare roşie de catifea, plumeria iasomie şi sambac, la vârf are prună neagră, fructe de pădure şi bergamotă, iar la bază cashmeran, patchouli şi praline. Mulţi spun că e arma mea secretă, imbatabilă şi îmi asigură farmecul! Ce este oare?
Frumosul pretendent se apropie primejdios de regină, înarmat cu un zâmbet de zile mari şi răspunse calm:
– Descrierea mă duce cu gândul la curajul cu care fructele de pădure rezistă, la originalitatea celosiei ce pare artificială, dar e atât de vie şi la esenţele de praline care aduc surprize de trăiri. Toate acestea sunt încastrate într-un flacon ce seamănă cu o nestemată şi au darul de a compune un parfum înnebunitor care cucereşte instantaneu bărbaţii şi e purtat firesc de femei. I-aş spune Killer Queen, pentru că i se potriveşte şi este de la Coty! Sunt un admirator al parfumurilor rafinate, purtate de regine enigmatice.
Să fie oare adevărat? Dezlegase cineva şarada, iar regina era pătrunsă de eveniment? Lacrimi de fericire curgeau şiroaie pe chipul maculat, iar nişte bujori de toată frumuseţea au răsărit de-ndată. Era el, Killer King, deşi părea misterios şi uşor misogin la început, se îndreptă cu voluptate spre tronul impunător ce era tabu şi o invită la un vals pe regina încoronată. Aceasta a acceptat imediat şi a plutit ca într-un vis. Toţi au primit cadou câte un parfum, de bucurie că s-a găsit răspunsul. Cineva reuşise să vadă frumuseţea sufletului ei şi sentimentele erau reciproce, din ce am observat, iar eu nu puteam decât să fiu extrem de bucuroasă şi dansam.

Menestrei şi spiriduşi, zâne bune, domniţe şi cavaleri dansau descătuşaţi şi fericiţi. Era sărbătoare la palat!
Pantera din subterane se trezi, iar regina era ea însăşi, pentru că se îndrăgosti pentru prima dată. La scurt timp cei doi au dispărut, iar cortina i-a ascuns, ca după o piesă de teatru.
Morala:

Iubirea necondiţionată ne face să fim noi înşine!
Text scris în cadrul Superblog 2013, proba 17! Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! 🙂