Simplitate

“Am ajuns să
nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am înstrăinat cu totul
de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem
puterea de a admira şi de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei,
văzduhul, mările, pământul şi oamenii. Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia daca
ne mai putem suporta. Există, pentru acest derapaj primejdios, o terapie
plauzibilă? Da, cu condiţia să ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu
condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte
orizonturi.”

Andrei Pleşu

Cei dintâi fulgi – Poveste parfumată

 

” Prima zăpadă va veni 

   Şi nimeni nu va şti 
   Când se va arăta 
   Primul fulg de nea 
   L-am aşteptat împreună la geam.
   Şi aşteptând, când m-ai atins 
   Un foc în mine s-a aprins
   Şi atunci prima oară a nins, 
   În palmă un fulg ţi-am prins.
   Şi-am înţeles că-i un mister
Cum cade dragoste din cer
Prima zapadă în suflet mi te-a adus
Odată cu ea, toată dragostea în noi s-a strâns
Prima zapadă de atunci nu s-a mai topit
Noi ne-am ascuns şi zăpada ne-a adăpostit. ”  versuri din melodia cântată de Proconsul

Lumina ireală a lunii se reflecta în geamul ferestrei. Razele filtrate prin sticla opacă, încercau să imite vitraliile acelea colorate divin din biserici şi se jucau prin faldurile perdelei impunătoare. Era miezul nopţii, iar tânăra ascunsă între perne sări din pat cu părul răvăşit şi cu o figură consternată. Din nou o chinuia acel coşmar obsedant în care era urmărită de o umbră nedefinită care o ameninţa prin însăşi prezenţa ei. Tremura din toate încheieturile, iar lumina difuză a veiozei aprinse în grabă împrăştia şi mai multe umbre ciudate pe pereţi. Lumina era ca un fluture rănit. Femeia, vizibil răvăşită întârzia cu ochii aţintiţi într-un colţ al camerei pentru a-şi reveni. Inima i se zbătea în piept ca un  porumbel prins în capcană. Se lăsă la un moment dat peste pernele multe, într-un leşin voit. Mişcarea aceea leneşă îi descoperi genunchii netezi, iar aşternutul s-a şifonat sub greutatea bruscă. Pe tavan, din ce în ce mai insistent, umbrele şi luminile se fugăreau asemeni clipelor târzii din noapte. Părul lung s-a revărsat, iar corpul de felină speriată căuta căldura trupului alăturat. Nu găsi decât urma lăsată după ridicare şi o răceală mai mare o cuprinse. Oare ce se întâmplase? Şi el avusese un coşmar? Curiozitatea o făcu să sară din nou din pat, de data aceasta conştient şi tălpile ei atinseră parchetul rece şi stingher. La fereastra din balcon îl întâlni pe cel căutat, care fuma liniştit, iar glasul lui sonor în noapte o făcu să uite cu totul de coşmar:
– Ştii că a început să ningă? Este ireal!
– Chiar ninge? întrebă neîncrezătoare femeia somnoroasă. Adevărul era că îşi dorea nespus să apară albul acela imaculat pentru a şterge din murdăria de pe străzi. Cred că niciodată nu aşteptase aşa de nerăbdătoare prima zăpadă ca anul acesta. Alergă la fereastră şi îşi lipi nasul de geamul rece. Într-adevăr, fulgi mari şi pufoşi se înghesuiau în văzduh, pentru a poposi în cele din urmă pe pământul încă negru. Se simţea un fior de răcoare şi era un pui de ger încă de cu seară, semn că în curând va ninge. Pudra diafană ce se cernea din zenit părea într-adevăr ireală.  O veselie instantanee amestecată cu amintiri calde a pus stăpânire pe femeia felină şi l-a apucat pe bărbat de mână, iar apoi a depus pe obrazul lui un sărut tandru ca o mică ofrandă. După ce au contemplat încă câteva minute bune jocul nebunesc al fulgilor de nea, s-au îndreptat spre cameră şi au sărbătorit împreună primii fulgi de anul acesta.
@LOLITA2012
Vă doresc să sărbătoriţi cu multă iubire prima zăpadă de anul acesta! 🙂
Clubul poveştilor parfumate a început la Mirela.

Parfumul unei flori rare de noiembrie – Poveste parfumată

Scrisoare deschisă 
Fumul difuz din inima munților împrăștiat peste vârfuri de brazi,  culorile de pe coama lor pictate în nuanțe ce doar visul le are şi parfumul amărui al toamnei pline, vestea un nou început de noiembrie, încărcat de tot atâtea promisiuni îndrăzneţe.

Este ştiut că orice început are în el încărcătura aceea pozitivă, aerul acela bogat în arome feerice şi încet, apare şi curajul necesar pentru a încerca explorarea.

Acest început de noiembrie a fost blând, calin, solar şi ne-a alintat cu temperaturi calde, aproape de vară, ne-a oferit vise colorate cu frunze scorţoase cu parfum de papirus vechi, drept răspuns la rugămințile noastre, atunci când şi-a extins paleta cromatică peste tot în jur, flirtând cu noi. Evident că, în aceste momente nu poţi fi atât de insensibil încât să te ascunzi în spatele unor pereţi reci sau a unui monitor impropriu. Când soarele îţi zâmbeşte radios la fereastră, preferi şi alegi să ieşi în aer liber, să colinzi aleile împodobite cu covoare multicolore, să inspiri şi să expiri, să fii pur şi simplu.
Toamna are un farmec irezistibil, cerul are nişte culori filtrate, de vis, soarele te mângâie blând pe frunte, vântul se joacă zburdalnic prin păr, iar când ploaia şi frigul ne alungă de pe străzi, putem privi melancolici de la fereastră valsul amețitor al frunzelor, alături de o cană aromată de ceai şi de o carte bună.
Cred că este prima dată, după mult timp, când găsesc răgazul să-mi ordonez gândurile sub forma unei scrisori cu dedicație, pentru o persoană unică. Noiembrie pentru mine a avut mereu o semnificație aparte. A însemnat sărbătorirea acelei flori rare, care este mama. Deşi anii şi-au pus amprenta pe chipul ei, frumuseţea ei este încă vie, iar ochii de smarald  chiar dacă mă privesc din spatele unor lentile improprii în prezent, nu reuşesc să ascundă sclipirea diafană şi jucăuşă dintotdeauna. O simt la fel de tânără şi grija ei pentru noi este la fel de mare ca întotdeauna. Părul cândva lung stă aşezat cuminte în diverse tunsori, uneori prea scurte. Gândurile ei spontane ce se strâng în întrebări menite să rezolve dileme existenţiale, țâșnesc cu repeziciune ori de câte ori calc pragul casei părintești.  Ştiu că nu voi avea niciodată cuvinte suficiente pentru a-mi arăta dragostea faţă de ea, prima fiinţă care mi-a zâmbit şi mi-a arătat drumul în această lume. Pentru o mamă nu este suficient să audă la telefon că eşti bine, ci trebuie să aibă în faţă dovada concretă, să constate, să palpeze şi eventual să investigheze.
Deşi îndelung ocupaţi sau preocupaţi de griji mărunte, transformate nu arareori în probleme reale ce par insurmontabile, sau despărţiţi de distanţe mari, poate uităm să trecem pragul celor care ne-au dat viaţă şi să le oferim fericirea de a ne avea în preajmă, de a le adresa o întrebare sau un cuvânt, să ne lăsăm cuprinşi în braţe şi sărutaţi ca atunci când eram mici, sau poate de a le fi sprijin atunci când au nevoie. Sunt lucruri atât de normale şi fireşti, dar unii uităm de ele sau ne aruncăm în balta grijilor cotidiene şi ne lăsăm sufocaţi de ele. Dragostea de mamă este cel mai puternic remediu contra relelor de orice fel. Ce poate fi mai calmant decât îmbrăţişarea ei, decât palma aşezată pe fruntea ta înfierbântată, decât dojana sinceră atunci când o meriţi?
Toamna aceasta arămie este un omagiu pentru tine! Îţi ofer în dar toate aceste culori şi aceeași dragoste ce ţi-o port dintotdeauna! Voi fi mereu fiica ta devotată şi iubitoare! Nu îţi cer în schimb decât să ai încredere, curaj şi să mă primeşti la fel de călduros ca întotdeauna! 
Parfumul lunii noiembrie va fi mereu unic pentru că tu eşti o floare rară! Te iubesc şi te respect şi îţi voi spune  La mulţi ani la fiecare sfârşit de noiembrie!
Cu drag,
fiica ta

“Când părinţii fac lucrurile într-un anumit fel, pentru copii acela este felul în care trebuie făcute. Atunci când copilul îşi vede zilnic părinţii comportându-se disciplinat, sobru, cu demnitate şi având capacitatea de a-şi ordona propriile vieţi, el va ajunge să simtă până în străfundurile fiinţei sale că acela este adevăratul mod de a trăi.” M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi



Poveştile parfumate au început la Mirela.
Au mai scris: Anca, Silving, Carmen, Pandhora, Vienela, Karmapolice, Gabi, Minnie, Diana, Lili3d, Sara, Poclid Roxana Simona, Elly, Lolita